duminică, 30 ianuarie 2011

Jordanitul


Jordanitul are o culoare gri-închis. A fost denumit după H. Jordan(1808-1887), omul de ştiinţă care a descoperit mineralul în 1864. Primele eşantioane de jordanit au fost găsite în regiunea Binnental din Elveţia, dar a mai fost descoperit şi în alte zone din lume, cum ar fi Cornwall, Marea Britanie.
Jordanitul este foarte căutat de colecţionari, deoarece cristalele sale sunt pseudohexagonale(cu 6 feţe), şi, pe deasupra, sunt foarte puţin răspândite şi se găsesc foarte rar.

UN MINERAL FOARTE RAR
Jordanitul este un mineral foarte rar, şi este foarte puţin probabil să fie descoperit de vreun mineralog amator sau să fie vândut de un comerciant. Nu are calităţi industriale şi nici nu poate fi folosit la bijuterii, întrucât are o duritate de doar 3 pe scara Mohs.
Urma jordanitului este neagră, iar cristalele sale sunt asociate cu cristalele altor sulfosăruri, precum baritina, galena, sfaleritul, pirita, cuarţul şi calcitul, dar şi dolomitele.

IZOMORFISMUL
Mineralele izomorfe sunt mineralele care conţin diferite elemente ce pot fi înlocuite de altele fără a-şi modifica în mod fundamental structura proprie.
Jordanitul este un izomorf al geocronitului.

CARACTERISTICI
Jordanitul este o sulfosare, o subclasă a clasei sulfurilor. Cristalele de jordanit fac parte dinsistemul monoclinic, dar se prezită adesea în forme ce par să aibă şase feţe (pseudohexagonale), şu sunt de multe ori maclate.
Pumbul din jordanit influenţează duritatea scăzută de 3 şi culoarea gri-închisă a acestuia. În afară de duritate şi culoare, plumbul mai influenţează şi greutatea jordanitului, de şase ori şi jumătate mai mare decât cea a apei. Jordanitul lasă o urmă neagră atunci când este frecat de o bucată de porţelan neemailat.
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/50/Jordanit_-_Binnental,_Schweiz.jpg/240px-Jordanit_-_Binnental,_Schweiz.jpgJordanit din Binnental, Elveţia
RĂSPÂNDIREA PE GLOB
Jordanitul a fost identificat iniţial în Binnental, Elveţia, dar a fost descoperit apoi şi în alte părţi din lume, cum ar fi Cornwall (Martea Britanie), Wiesloch (Germania), Yunosawa (Japonia) şi Silverton (Colorado- SUA).

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
JORADANITUL
Clasa: sulfuri şi sulfosăruri
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: Pb14(As, Sb)6S23
Duritate: 3
Denistate: 6,4
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: cenuşie-închisă
Urmă: neagră
Luciu: metalic
Luminescenţă: inexistentă

miercuri, 26 ianuarie 2011

LABRADORUL


Astăzi, 26 ianuarie anul curent 2011 a apărut revista numărul 19 de la Comorile Pământului, împreună cu LABRADORUL, un mineral ce joacă un joc al culorilor...

Labradorul
prezintă de obicei o gamă de culori diverse, ca de exemplu albastru, galben, portocaliu sau verde. Numele său provine de la denumirea peninsulei din Canada de unde a fost găsit prima oară, anume Peninsula Labrador.
Labradorul este mai ales cunoscut pentru luciul său deosebit de neobişnuit. Acest luciu este cunoscut sub numele de schiller, de la germanul care înseamnă ,,strălucire".

LABRADORUL...UN FELDSPAT!!!
Labradorul aparţine grupei feldspaţilor, grupă ce conţine mineralele alcătuite din cele mai abundente elemente de pe Terra.
Unii feldspaţi sunt foarte asemănători, şi se pot deosebi doar prin cantitatea de sodiu sau de calciu pe care o conţin. Acele feldspaturi care au şi sodiu şi calciu, dar în cantităţi variabile, se numesc PLAGIOCLAZI. Labradorul aparţine şi el grupei plagioclazilor, şi conţine sodiu şi calciu aproape în aceaşi cantitate, deci se situează la ,,mijlocul" acestei grupe a plagioclazilor.

TĂIETURA
De obicei, labradorul cu calităţi geme este şlefuit sau tăiat în stil caboşon, pentru a-i evidenţia cât mai bine culoarea uimitoare.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
LABRADORUL
Clasa: silicaţi, tectosilicaţi
Sistem de cristalizare: triclinic
Formulă chimică: (Ca, Na)(Al, Si)2Si2O8
Duritate: 6-6 jumătate
Densitate: 2, 70
Clivaj: perfect
Spărtură: neregulată spre concoidală
Culoare: cenuşiu cu labradorescenţă, de obicei albastră
Urmă: albă
Luciu: sticlos
Luminescenţă: inexistentă

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

De azi înepând, veţi putea vizualiza date despre mineralele de la revistă printr-un simplu click pe mineralul a cărei postări vreţi să o vedeţi (trebui să mergeţi sub căsuţa cu tigrut, deasupra sponsorilor de blog de pe partea dreaptă)

Alexandritul


Alexandritul a fost descoperit în Rusia, în 1842. Are o capacitate uimitoare de a-şi schimba culoarea, în funcţie de lumină, şi poate fi utilizat pentru a filtra razele ultraviolete şi radiaţiile cosmice periculoase. Este o piatră preţioasă considerată magică, întrucât îşi poate schimba culoarea de la verde gălbui la roşu. În trecut, această piatră era deosebit de căutată, ceea ce a dus la terminarea zăcămintelor.
Alexandritul este o varietate rară a crisoberilului, un mineral de culoare galbenă sau verde. Mai există câteva zăcăminte de alexandrit în Rusia; el mai poate fi găsit în cantităţi mici în Insula Sri Lanka, Zimbabwe şi Brazilia.
Fenomenul de schimbare a culorii, specific alexandritul, este dată de prezenţa cromului în structura cristalelor sale.

NOI FRONTIERE
În prima parte a secolului al XIX-lea, exploratoii ruşi au început să se deplaseze spre est, peste munţii Ural, spre Siberia. A fost o epocă a explorărilor, plină de aventuri şi fărădelegi, cu pionieri aflaţi în căutare de zăcăminte de aur şi pietre preţioase, dornici să se îmbogăţească peste noapte. În 1842, când a fost descoperit alexandritul, s-a crezut iniţial că este smarald, din cauza culorii sale verzi. Totuşi, la lumină artificială, s-a observat că el îşi schimbă culoarea în roşu.
Se credea că această nouă piatră a fost denumită alexandrit din cauza faptului că în aceea zi în care a fost descoperit a fost şi ziua de naştere a prinţului Alexandru.
Alexandritul este o piatră foarte valoroasă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
Clasă: oxizi
Sistem de cristalizare: ortorombic
Habitus: tabular
Formulă chimică: BeAl2O4
Duritate: 8 jumătate
Densitate: 3,75
Clivaj: distinct
Spărtură: concoidală
Culoare: pleocroic verde sau roşu
Urmă: albă
Luciu: sticlos
Luminescenţă: inexistentă

Actinotul

Actinotul, sau actinolitul, este un silicat fibros ce aparţine grupei amfibolilor, fiind una dintre principalele surse de azbest. Varietatea nefrit este folosită adesea la fabricarea ornamentelor.

Culoarea actinotului este verde, dar unele eşantioane pot avea o nuanţă verde-negricioasă. deşi actinotul are aceiaşi compoziţie chimică ca nefritul preţios, structura sa internă este substanţial mai puţin compactă decât cea a varietăţii geme, şi, prin urmare, utilizarea sa pentru bijuterii şi ornamente nu este practică, deoarece s-ar deteriora destul de uşor.
Totuşi, actinotul poate fi şi el destul de frumos, şi are foarte multe proprietăţi, ce-l aduce pe lista mineralelor căutate de către colecţionari. În trecut, acest mineral a avut o importanţă economică uriaşă, fiind principala sursă de azbest. Împreună cu tremolitul, actinotul formează o serie chimică.

UN AMFIBOL
Grupul amfibolilor este un grup de silicaţi care conţin elementele constitutive ale apei, hidrogen şi oxigen, chiar dacă în structura lor nu au apă. Aşadar, amfibolii au în compoziţia lor radicalul hidroxil-(OH)-, împreună cu alte elemente metalice, cum ar fi calciul, fierul, magneziul, natriul, aluminiu, etc.
Actinotul, mineralul despre care vorbim în acestă postare, aparţine grupei amfibolilor.

În România, se găsesc roci ,,actinolitice", roci ce preponderent conţin actinot, în Munţii Carpaţi.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
ACTINOT
  • Clasă: silicaţi, subclasa inosilicaţi
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: Ca2(Mg,Fe)5Si8O22(OH)2
  • Duritate: 5-6
  • Densitate: 3,0-3,44
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură: neregulată spre concoidală
  • Culoare: verde
  • Urmă: albă
  • Luciu: sticlos
  • Luminescenţă: inexistentă

vineri, 21 ianuarie 2011

Muscovitul


Muscovitul poate fi verde, brun-pal, incolor sau gri-argintiu. A fost folosit timp de secole ca înlocuitor al sticlei, deoarece are multe proprietăţi asemănătoare cu sticla, fiind însă mult mai rezistentă decât aceasta.
În Rusia, au fost găsite zăcăminte gigantice de muscovit, şi au fost folosite la hublouri de vapoare. Astfel a primit denumirea pe care o are acum, o contracţie de la ,,sticla de muscovy", muscovy fiin denumirea englezească arhaică pentru Rusia, respectiv Moscova.

Muscovitul este una dintre cele mai frecvente tipuri de mică, un mineral răspândit, folosit pe o scară largă în industrie, datorită rezistenţei sale la căldură şi electricitate.

UTILIZĂRILE INDUSTRIALE
Muscovitul are o gamă largă de aplicaţii practice şi este unul dintre cele mai importante minerale din lume: este folosit la fabricarea cauciucului, a hârtiei şi a tapetului, a lacurilor şi a obiectelor din ceramică, precum şi la fabricarea ferestrelor de cuptoare. De asemenea, mai este folosit şi ca agent de umplere în materialele pentru acoperişuri.
Există mai multe forme diferite de muscovit, varietatea microcristalină de muscovit numindu-se sericit. Hidromuscovitul conţine mai mult oxigen şi hidrogen şi mai puţin potasiu, decât forma de bază a mineralului. Alte forme: fuchsitul, maripositul, phengitul, etc.

Cele mai mari cristale: un cristal de muscovit scos din mina Inikurti, din India, cântărea 85 de tone!

Fişă de caracterizare
MUSCOVITUL
Clasa: silicaţi, subclasa filosilicaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: KAl2(Si3Al)O10(OH, F)2
Duritate: 2 jumătate-4
Densitate: 2,77-2,88
Clivaj: perfect
Spărtură: neregulată
Culoare: gri, verde, incolor, maro
Urmă: incoloră
Luciu: sticlos spre perlat
Luminescenţă: inexistentă

joi, 20 ianuarie 2011

CALCEDONIA


Miercuri, 19 ianuarie 2011 a apărut numărul 18 din colecţia Comorile Pământului de al Deagostini, iar de această dată (spre fericirea unora) a venit frumos aşezat în cutiuţa specifică revistei mineralul CALCEDONIA.
Sper să aveţi mai mult noroc decât mine la găsitul unor pietre frumoase, întrucât eu am prins ultima revistă cu o geodă de 2 cm .

CALCEDONIA
Calcedonia se găseşte sub multe forme diferite şi este folosit la fabricarea bijuteriilor, a obiectelor de olărit şi a ornamentelor.
Este varietatea de cuarţ ce se găseşte în multe forme şi culori. Unele varietăţi sunt destul de frumoase, putând fi considerate ca fiind pietre semipreţioase,

VARIETĂŢI DE CALCEDONIE
Calcedonia cea mai frecventă poate avea culoarea lăptoaă sau opalină, albă, albastru-gri pal sau brună. Calcedonia brună până la roşcată se numeşte carneol. Cea brună se numeşte sard, iar cea verde cu pete roşii piatra sângelui. Agatul muşchi este lăptos având in interiorul său impurităţi negre care arată ca nişte muşchi. Crizoprazul-cea mai valoroasă varietate de calcedonie-este verde. Onixul este o varietate neagră de agat cu dungi drepte, paralele pe lungime.
Cuarţul, cu diferitele sale forme, este una dintre cele mai răspândite minerale de pe tot globul pământesc. El este alcătuit din siliciu şi oxigen, două dintre cele mai abundente elemente chimice de pe Terra. Cuvântul calcedonie este dat unor varietăţi de cuarţ, iar etimologia cuvântului provine de la numele vechiului port Khalkedon din Asia Mică, unde au fost găsite primele zăcăminte din acest mineral.

NESTEMATE ASEMĂNĂTOARE
Unele jaspuri şi serpentinite seamănă cu crizoprazul verde, dar sunt mult mai moi decât calcedonia. Carneolul, crizoprazul sau onixul sunt adesea imitate cu ajutorul unei benzi de sticlă colorată sau dungată. Mineralul cu care calcedonia mai poate fi confundat este opalul, dar acesta este un gel de bioxid de siliciu întârit, nu un cristal, şi are o greutate specifică şi o duritate specifică mai scăzută decât a calcedoniei.

CAMEELE ŞI INTALIILE
Numeroase forma ale calcedoniei sunt folosite pentru a obţine numeroase cameele sau intalii. Cameele sunt broşe cu forme crustate care ies în relief, deasupra suprafeţei materialului, în timp ce italiile au modele decorative scobite.

Calcedonia se găseşte în cavităţi din unele tipuri de roci-numite geode- în lavele vulvanice.

Fişă de caracterizare
CALCEDONIE
Clasa: oxizi
Sistem de cristalizare: trigonal
Formulă chimică: SiO2
Duritate: 7
Densitate: 2,65
Clivaj: inexistent
Spărtură: concoidală
Culoare: variabilă
Urmă: albă
Luciu: sticlos spre cerat
Luminescenţă: inexistentă

marți, 18 ianuarie 2011

Atacamitul


Atacamitul conţine cupru, iar atunci când se găseşte într-o cantitate mare este extras pentru a fi folosit în industrie. Astfel, culoarea verde pe care o conţine, provine de la cuprul pe care atacamitul îl conţine. El a fost denumit astfel după zona unde se află cel mai mult din lume, anume deşertul Atacama din Chile.

HALOGENI
Atacamitul este un mineral din clasa halogenurilor. Toate halogenurile conţin unul din elemntele din grupa halogenurilor- care sunt brom, clor, fluor şi iod- iar unele halogenuri se mai formează prin evaporarea apelor din lacurile şi mările sărate. Cele mai cunoscute halogenuri sunt fluorina, folosită şa fabricarea oţelului şi halitul, folosită la sarea de bucătărie.

UTILIZĂRILE ATACAMITULUI
Atacamitul poate fi folositor în industrie, însă numai dacă se găseşte în cantităţi suficiente pentru a face extracţia cuprului rentabilă din punct de vedere economic.
În prezent, el este exploatat doar în zăcămintele bogate care se găsesc în regiunile deşertice din Chile.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
ATACAMIT
Clasa: halogenuri
Sistem de cristalizare: ortorombic
Formulă chimică: CU2Cl(OH)3
Duritate: 3, 3 jumătate
Densitate: 3, 76
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: verde închis, verde strălucitor
Urmă: verde-măr
Luciu: sticlos spre adamantin
Luminescenţă: inexistentă

luni, 17 ianuarie 2011

Ulexitul


Ulexitul are cristale subţiri, care pot creşte în agregate radiare, ce seamănă uneori cu nişte mingi de bumbac (în engleză cotton balls). În ciuda durităţii sale reduse, ulexitul este foarte cătat de colecţionarii de minerale datorită proprietăţilor sale neobişnuite de ,,fibră optică".
Ulexitul este întotdeauna alb sau incolor: Unele cristale sunt transparente şi au capacitatea de a transmite imegini de la un capăt la celălalt capăt al unui cristal, astfel că va apărea sub formă de ace, asemenea unui cablu de fibră optică- această proprietate este cauza denumirii alternative a mineralului, anume ,,piatra televizor".
Denumirea ulexitului provine de la chimistul german George Ludwig Ulex (1811-1883), care i-a determinat corect compoziţia ulexitului în anul 1850.

AVEŢI GRIJĂ LA NEPOTRIVIREA DINTRE UMIDITATEA DIN AER ŞI ULEXITUL!!!
Ulexitul absoarbe umiditatea din aer, aşadar trebuie păstrat într-un recipient închis ermetic cu gel de silice-adică silicagel-gel ce va absorbi apa din aer, îndepărtând-o de eşantion.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Ulexitul se formează în rocile sedimentare, în acumulări de borax, unde este adesea însoţit de colemantit. Se mai poate găsi şi în zăcămintele de borax de suprafaţă din zonele aride. Cea mai mare parte a ulexitului provine din câmpiile uscate din Tarapaca, Chile. Mai există şi alte zăcăminte la Salina de la Punta(Argentina) şi Esmeralda, Nevada, Death Valley, Desert Wells, Kent County şi Los Angeles, California (SUA).
Alte zone unde se găseşte ulexitul sunt:Bigadic, Turcia şi în jurul Mării Caspice.

EVAPORITELE
Mineralele care se formează prin evaporarea apei sărate se numesc EVAPORITE.
Ulexitul este un evaporit, deoarece se formează prin acest proces. Evaporitele se grupează în două mari părţi, anume evaporitele care se formează prin evaporarea de ape sărate din mări (foarte bune exemple ar fi gipsul şi halitul), iar cealaltă categorie este cea a evaporitelor formate prin evaporarea lacurilor sărate (exemple: bloditul, boraxul, colemanitul şi danburitul). De altfel, evaporitele sunt foarte importante în industrie deoarece asigură cea mai mare parte din sarea de bucătărie din lume. Ulexitul face parte din a doua grupă.Cel mai exploatat evaporit în acest scop este halitul(vezi postarea cu halitul: http://mineralul.blogspot.com/2010/11/halitul.html).

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
ULEXITUL
Clasa: boraţi
Sistem de cristalizare: triclinic
Formulă chimică: NaCaB5O4(OH)6 5H2O
Duritate: 2 şi jumătate, dar găsim şi 1 la masele afânate
Densitate: 1,9
clivaj: pefect
Spărtură: neregulată
Culoare: alb, incolr
Urmă: albă
Luciu: sticlos spre mătăsos
Luminescenţă: albastru-verde

JASPUL ROŞU



Jaspul roşu este o varietate criptocristalină de cuarţ, numită generic calcedonie, după culoarea sa provenind de la impurităţile de hematit (oxid de fier) pe care le conţine.
În forma sa brută, atunci când este extras din pământ, jaspul are un luciu mat. Piatra răspunde bine însă la la tehnicile de şlefuire şi primeşte repede un luciu strălucitor foarte atrăgător.
Rareori, jaspul roşu are o culoare uniformă, adică omogenă, pe toată suprafaţa eşentionului. Acest fenoen provine de la faptul că hematitul pe care îl conţine nu este distribuit uniform în interiorul pietrei.

ZONE CU ROŞU ŞI ALB
Jaspul roşu mai poate apărea în strate alternative de argilă, sau goethit. Atunci când este asociat cu argila, jaspul rezultat tinde să prezinte zone albe distincte. Acest fenomen este cunoscut ştiinţific ca zonare, iar pietrele (semi)preţioase care prezintă acest fenomen sunt vândute sub numele de jaspuri rubanate.

CARACTERISTICI
Deşi jaspul roşu pur nu ale clivaj, eşantioanele de jasp rubanate se sparg de-a lungul planelor slabe dintre benzile colorate diferit.
Unele eşantioane pot fi colorate în benzi albe sau gri de calcedonie sau argilă. Forma generală a acestor agregate se aseamănă cu cea a unui ochi, iar aceste formaţiuni sunt cunoscute sub numele de jaspuri orbiculare.

http://www.kristale.ro/cristale/apa-jasprosu1.JPG
Fişă de caracterizare
JASPUL ROŞU
Clasă: oxizi
Sistem de cristalizare: trigonal
Formulă chimică: SiO2
Duritate: 7
Densitate: 2,6
Clivaj: absent
Spărtură: concoidală
Culoare: variabilă
Urmă: albă
Luciu: sticlos spre gras
Luminescenţă: inexistentă

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Radioactivitatea naturală


Unele dintre elementele chimice care alcătuiesc mineralele şi pietrele preţioase nu sunt întotdeauna stabile, iar atomii lor se pot dezintegra spontan în particulele care îi compun. Atunci când are loc acest fenomen, se emit diferite forme de radiaţii...
(stânga: torbernit cristale)

RADIOACTIVITATEA
Un fapt important de reţinut despre radioactivitatea naturală este aceea că ea nu e influenţată de modificări chimice sau orice sau de orice schimbări normale de mediu ale materialului în care acest fenomen apare.
Radioactivitatea este destul de diferită de orice orice reacţie ce poate fi obţinută prin încălzire, de pildă, sau prin orice altă reacţie chimică.
Radioactivitatea poate fi definită ca dezintegrarea spontană a unor nuclee atomice ( a miezului central al unui atom). Atunci când apare, radioactivitatea este însoţită de emisiile de particule alfa (nuclee de heliu), particule beta (electronii) sau radiaţii gamma (unde magnetice de lungime scurtă).
Mineralele radioactive sunt mineralele care conţin elemente chimice instabile sau rare, varietăţi instabile ale unor elemnete mai frecvente în forma lor stabilă.
Aceste minerale se descompun în mod natural, iar când se întâmplă asta, ele eliberează mari cantităţi de energie sub formă de radiaţii. Rata de descompunere naturală variază de la element la element, ia'r timpul necesar pentru ca jumătate din atomii oricărui element să se descompună este cunoscut sub denumirea de timp de înjumătăţire.

Laumontitul


Laumontitul este un mineral din familia zeoliţilor. Are multe proprietăţi interesante şi este larg răspândit pe glob. Pote avea un colorit alb, roz-maroniu, gălbui sau roşiatic. A fost denumit după geologul din secolul al XVIII-lea, Gillet de Laumont, care l-a descoperit în Bretania.

LAUMONTITUL...UN ZEOLIT
Laumontitul este un zeolit, un mineral cu o deosebită şi ciudată formă de critalizare. Zeoliţii sunt silicaţi de aluminiu, care conţin molecule de apă legate superficial, ce pot fi eliminate prin acţiunea căldurii. Ceea ce deosebesc zeoliţii de alte minerale hidratate (care conţin apă în compoziţia sa), este faptul că cele hidratate elimină apă în mod continuu, nu doar anumite cantităţi la anumite temperaturi, pe măsură ce temperatura creşte.
În plus, zeoliţii care au fost deshidrataţi şi au fost expuşi din nou la apă, ei au recăpătat moleculele de apă în structura lor. Printre cei mai cunoscuţi zeoliţi se numără analcitul, chabazitul, harmotomul, heulanditul, mezolitul, natrolitul şi stilbitul.

MINERAL DIN TUFUL VULCANIC!!!
Laumontitul se găseşte uneori în roci numite tufuri, formate la rândul lor din fragmente mici de rocă, ci diametrul de aproximativ 2 mm. Aceste roci sunt expulzate de erupţiile vulcanilor, şi care, atunci când se depun pe suprafaţa pământului se sudează între ele deoarece sunt foarte fierbinţi. Prin urmare, se poate spune despre laumontit că este un mineral din tuf vulcanic. Atenţie însă, deoarece nu trebuie confundat cu travertinul, o rocă poroasă alcătuită din carbonat de calciu care se formează la izvoarele cu apă termală bogată în carbonat de calciu.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Atunci când este pus în acid clorhidric, laumontitul se dizolvă, lăsând în urmă un reziduu cu o consistenţă gelatinoasă. Dacă este încălzit, într-o eprubetă închisă, apa din structura sa se elimină, devenind vizibilă pe pereţii tubului.
Laumontitul ar trebui păstrat şi acoperit cu apă, pentru a preveni deshidratarea şi/sau transformarea sa în pudră!!!
ATENŢIE: NU FOLOSIŢI ACID FĂRĂ AJUTORUL PĂRINŢILOR!!!

Fişă de caracterizare
Clasă: silicaţi, grupa zeoliţilor
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: CaAl2Si4O12.4H2O
Duritate: 3-4
Densitate: 2,2-2,4
Clivaj: perfect
Spărtură: neregulată
Culoare: alb, gri, gălbui, roz, maroniu
Urmă: incoloră
Luciu: sticlos-perlat
Luminescenţă: inexistentă
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/47/Prehnite-Laumontite-62816.jpg

vineri, 7 ianuarie 2011

Neptunitul


Neptiunitul este un mineral foarte rar, ce prezintă un interes special pentru colecţionari, datorită formelor sale cristaline elegante. Neptunitul este aproape opac, şi cel mai adesea are culoarea neagră, deşi unele cristale pot prezenta reflexe interne de un colorit roşiatic-brun închis.

NUME AMĂGITOR
Neptunitul a fost descoperit în 1893 în San Benito County, California, SUA. Acolo se găseşte în asociaţie cu benitoitul , un silicat chiar mai rar, care conţine bariu. Neptunitul se mai găseşte în Groenlanda, Canada, New Mexico, Rusia şi Australia.
Un alt mineral asociat este egirinul, un silicat denumit după Aegir, zeul mării în mitologia norvegiană. Numele neptunitului provine de la zeul mării în mitologia romană. El conţine elemntele potasiu, litiu, sodiu, fier, mangan şi titan, dar în ciuda numelui ce poate induce în eroare, el nu conţine elemntul neptuniu.

SILICAT CU INELE DE TETRAEDRI SIO4
Mineralogii împart clasa silicaţilor în şase subclase, în funcţie de modul de grupare al tetraderilor de SiO4 din care sunt constituiţi: silicaţi insulari (neosilicaţi), silicaţi cu grupuri finite de tetraedrii de SiO4(sorosilicaţi), silicaţi cu inele de SiO4 (cicliosilicaţi), silicaţi cu şiruri (lanţuri), infinite de tetraedrii de SiO4 (inosilicaţi), silicaţi cu plane infinite de tetraedrii de SiO4 (filosilicaţi) şi silicaţi cu carcase de tetraedrii de SiO4. Neptunitul face parte din subclasa ciclosilicaţilor.

CARACTERISTICI
Neptunitul este un reprezentant rar şi complex al clasei minerale a silicaţilor.
Cristalele de neptunit sunt prismatice şi au de obicei secţiuni transversale pătrate. Simetria lor este foarte neregulată, şi de ulte ori nicio pereche de de feţe nu are aceeaşi lungime, lăţime sau înălţime cu alta. Termenul ştiinţific pentru mineralele care apar în această formă este ,,monoclinic". Atunci când este frecat de o bucată de porţelan neemailat, neptunitul lasă o urmă brun-roşiatică.
Neptunitul este insolubil în acid clorhidric, şi nu se topeşte (este fuzibil) dacă este ţinut într-o flacără. Este relativ dur (5-6 pe scara Mohs).

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Neptunitul segăseşte în roci magmatice, mai ales în pegmatite. Încavităţile din aceste roci de dezvoltă frumoasele cristale de neptunit, aceste spaţii determinând forma cristalină bună. Printre aceste roci se numără sienitul şi serpentinitele. În cele din urmă, neptunitul se găseşte în asociaţie cu benitoitul, joaquinitul şi natrolitul, toate acestea fiind la rândul lor, silicaţi.
Neptunitul se găseşte în Groenlanda, dar cele mai frumoase minerale provin din mina Dallas Gem, aflată pe cursul superior al râului San Benito din San Benito County, California, SUA.
Alte zăcăminte mici de neptunit au fost găsite la St. Hilare, Quebec, Canada. Neptunitul de acolo are o concentraţie de magnan mai mare decât cel din alte zăcăminte, iar, în consecinţă, se numeşte manganoneptunit.
În alte zone din lume, se mai găsesc cantităţi mici de neptunit la Woods Reef, New South Wales, Australia, în peninsula Kola din Rusia şi în New Mexico, SUA.

Fişă de caracterizare
NEPTUNIT
Clasă: silicaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: KNa2Li(Fe,Mn)2Ti2Si8O24
Duritate: 5-6
Densitate: 3,19-3,23
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: neagră
Urmă: brun-roşiatică
Luciu: sticlos
Luminescenţă: inexistentă

Leucitul



Leucitul este un mineral rar. Se găseşte de obicei în rocile ale căror conţinut de potasiu este ridicat. Leucitul poate fi alb, gri sau incolor. Deşi conţine aluminiu şi poate fi folosit la fabricarea de potasă (carbonat de potasiu), utilizările sale sunt limitate din cauza faptului că extragerea aluminiului din zăcămintele limitate de leucit nu este valabilă din punct de vedere economic.

MINERAL NEEXPLOATAT
Unele dintre cele mai bogate zăcăminte de leucit se găsesc în Italia, mai ales în jurul regiunii Lazio, lângă Roma, şi în regiunea Campania, a cărei capitală este Napoli. În această zonă, în timpul şi după Primul Război Mondial, s-au făcut eforturi majore pentru exploatarea leucitului la scară mondială. Dar exploatarea minieră pentru acest mineral era foarte scumpă.

CARACTERISTICILE CRISTALELOR
Leucitul face parte din clasa minerală a silicaţilor, şi este un silicat de potasiu şi aluminiu. În mod normal, cristalele sale au formă asemănătoare cu ale unor paralelipipede. Astfel de cristale sunt clasificate ca aparţinând sistemului de cristalizare trigonal.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Leucitul poate forma cristale sau mase amorfe (,,habitus masiv") , ori mici grăunte, precum cele de nisip.
Leucitul se formează mai ales în două tipuri de lave vulcanice: În cele precum bazaltul, bogate în mineralele care conţin potasiu sau în rocile sărace în silice, precum trahitele. DAR, leucitul se găseşte mai rar în lave cu vârste foarte vechi. Acest lucru se datorează faptului că mineralul se alterează foarte uşor.
Prezenţa leucitului pe glob este foarte răstrânsă. Acest lucru se datorează faptului că leucitul nu se poate găsi în niciun caz în combinaţie cu bioxidul de siliciu (cuarţul), unul dintre cele mai răspândite minerale de pe glob, şi mai este faptul că nu poate rezista la temperaturi de peste 625 de grade Celsius. O mare parte din leucitul ce a existat la începutul pământului, a fost transformat în alt compus geologic.
Cele mai frumoase eşantioane de leucit se găsesc pe Insula Vancouver, British Columbia, Canada; în districtele Erzgebirge şi Eifel din Germania; în jurul versanţilor muntelui Vezuviu şi în Leucit Halls, din Wyoming, SUA.

Fişă de caracterizare
LEUCIT
Clasa: silicaţi
Sistem de cristalizare: tetragonal până la 625 de grade Celsius, apoi cubic
Formulă chimică: KAlSi2O6
Duritate: 5 jumătate-6
Densitate: 2,5
Clivaj: slab
Spărtură: concoidală
Culoare: incolor, alb sau gri
Urmă: incoloră
Luciu: sticlos
Luminescenţă: inexistentă

joi, 6 ianuarie 2011

Biotitul


Biotitul este o specie comună de mică. El se găseşte mai ale în rocile metamorfice şi magmatice.
Culoarea sa poate varia de la negru, verde-închis şi brun-roşiatic la brun. Culoarea sa obişnuită este cea neagră, şi poate fi văzut frecvent sub de plăci mici negreîn roci magmatice plutonice(adică formate la mare adâncime în scoarţa terestră), precum granitul. Biotitul este una dintre speciile de mice, cealaltă specie fiind muscovitul, mica albă.

MICELE CA MINERALE
Micele sunt minerale din clasa silicaţilor.
Biotitul este un silicat al mai multor minerale: potasiu, magneziu,fier şi aluminiu. El formează o serie împreună cu o altă specie de mică de culoare închisă, numită flogopit. Flogopitul are o compoziţie similară cu cea a biotitului, dar nu conţine fier.
Biotitul se găseşte în multe granite, aceste roci plutonice formându-se atunci cţnd magma s-a răcit şi s-a solidificat la mare adâncime de scoarţa terestră. ,,Petele" negre de pe suprafaţa granitelor este dată de apariţia biotitului pe acestea, crescute printre cristalele deschise la culoare de feldspat şi cuarţ.

GNAIS ŞI ŞIST
Mica biotit se găseşte în mai multe tipuri de roci metamorfice, dar este cel mai des întlnită în gnaisuri şi şisturi. Aceste roci s-au format prin metamorfism regional. Acesta este un proces care are loc pe mari porţiuni ale scoarţei terestre, de obicei la o adâncime considerabilă, unde temperaturile şi presiunile modifică rocile formate anterior.
Şistul este o rocă formată la temperaturi şi presiuni moderate. Conţine biotit, prezent sub formă de cristale plate, solzoase, în planele de foliaţie care străbat roca. Biotitul şi mica apar uneori în greii(roci sedimentare).

CRISTALELE...CA NIŞTE SOLZI!
Din cauza aspectului solzos a cristalelor, biotitul se găseşte în planele de stratificaţie ale rocilor sub formă de mici cristale sclipitoare. Biotitul poate să apară în depozite aluvionare, formate nu departe de rocile de unde a fost erodat (granite, pegmatite, micaşisturi) şi poate avea uneori sclipiri gălbui, din cauza alteraţiei.
Biotitul se distinge cu uşurinţă după habitusul său. Ia forma unor cristale subţiri şi plate, uneori cu un contur cu şase laturi (pseudohexagonal). Mineralul poate fi zgâriat foarte uşor cu cuţitul.

RĂSPÂNDIRE
Biotitul de cea mai bună calitate provine din Brazilia, Groenlanda,Italia, Japonia, Norvegia, Rusia, Suedia, California şi Colorado din SUA. În România, biotitul este foarte răspândit în toate regiunile muntoase. Cele mai mari cristale de biotit apar la Voineasa, Munţii Lotru şi în Munţii Metaliferi.

Fişă de caracterizare
BIOTIT
Clasa: silicaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică:
K(Mg,Fe2+,Mn2+)3[(OH,F)2|(Al,Fe3+,Ti3+)Si3O10]
Duritate: 2 jumătate- 3
Densitate: 2,7 -3,4
Clivaj: perfect
Spărtură: neregulată
Culoare: brun spre negru, verde
Urmă: incoloră
Luciu: sticlos sau strălucitor
Luminescenţă: inexistentă

Eritrina



Frumoasele cristale de eritrină se găsesc destul de frecvent, iar eşantioanele acestui mineral pot constitui o piesă atractivă şi râmnită de orice colecţionar.
Culorile eritrinei variază de la purpuriu-închis la roz-pal. Unele cristale au un colorit roşu-aprins.

MINERAL DE COBALT
Eritrina conţine elementul cobalt şi se mai numeşte şi floare de cobalt. Prezenţa eritrinei în anumite zone alterate filoanelor este un indicator excelent că în filonul respectiv se găsesc minereuri ale acestui valoros metal.
Cristalele de eritrină sunt aciculare, adesea cu striaţii de-a lungul feţelor de cristal. Atunci când este frecată de o bucată de porţelan neemailat, eritrina lasă o urmă roz-purpurie.
Eritrina este un mineral secundar, format în urma transformărilor de minerale primare, precum cobaltina şi skutteruditul.
Deşi eritrina nu are nicio utilizare industrială, se găseşte în apropierea minereurilor majore de cobalt, cobaltină şi skutterudit, exploatate minier cu utilizări într-o serie amplă de procese industriale.

UTILIZĂRILE COBALTULUI
Cobaltul este folosit în primul rând la oţelurile inoxidabile şi la aliajele cu duritate ridicată care trebuie să reziste oxidării la temperaturi ridicate. Aceste aliaje sunt folosite mai ales la fabricarea paletelor de turbine şi a instrumentelor de tăiere.
Cobaltul este un component al Alnico, un aliaj folosit la fabricarea magneţilor permanenţi. Mai este folosit la placarea electrică şi la vopselele cu pigment albastru.
Cursiv
CARCATERISTICI
Eritrina face parte din clasa fosfaţi-arsenaţi-vandaţi şi este un arsenat de cobalt. Pe lângă cobalt, arsen şi oxigen, eritrina conţine şi opt molecule de apă de cristalizare.
Eritrina este foarte moale, abia atingând o duritate de 1-2 jumătate pe scara Mohs. Datorită uşurinţei cu care poate fi prelucrată, eritrina este considerată un mineral prelucrabil.
Eritrina cristalizează în sistenul de cristalizare monoclinic. Cristalele sunt de regulă prismatice, adesea sunt circulare şi apar în forme radiale sub formă de petale de formă de margaretă.

RĂSPÂNDIREA
Eritrina este un mineral cu o largă aroe de răspândire. Cantităţi mici de eritrină pot fi găsite în locurile unde se exploatează minereuri de cobalt, fluorină şi nichel.
Principalele surse de eritrină de pe glob sunt: Ontario(Canada), Schneeberg(Saxonia), Bou Azzer(Maroc), California, Nevada şi New Mexico(SUA).
În România, eritrina se găseşte în Munţii Leota(Bădeni), unde au fost minereuri de cobalt şi nichel.

Fişă de caracterizare
ERITRINA
Clasă: fosfaţi-arsenaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: Co3(AsO4)2.8H2O
Duritate: 1-2 jumătate
Densitate: 3, 18
Clivaj: perfect
Spărtură: neregulată
Culoare: violet-roşiatic
Urmă: roz sau roz-purpuriu
Luciu: adamantin sau mat
Luminescenţă: inexistentă

miercuri, 5 ianuarie 2011

Gnais cu cristale macrogranulare de orthoză roz



Astăzi, 5 ianuarie 2011, am primit de la o colegă (anume Otilia) cu tatăl geolog o super-rocă.
Se numeşte Gnais cu cristale macrogranulare de orthoză roz, şi arată foarte tare.
Are o mărime de aproximativ 12 cm.

Mulţumiri Otiliei şi părinţilor pentru rocă.
Uitaţi-vă şi pe blogul http://bondarelul.blogspot.com/. [este al Otiliei]:)

Fluorină











În imagini avem două eşantioane de fluorină, unul verde şi unul gri-roşcat.

Fluorina are o largă gamă de utilizări industriale: se foloseşte la topirea fierului, în ceramică şi la obţinerea sticlei optice. De asemenea, este o sursă majoră de fluor. În plus, unele dintre cele mai bune varietăţi cristaline ale acestui mineral versatil sunt folosite ca pietre nestemate.

Fluorina, cunoscută sub vechea denumire germană de Fluorspat sau Flusspat, se găseşte în diverse culori. Cel mai adesea este albastră, purpurie sau galbenă, dar mai poate fi neagră, roşie, incoloră sau chiar roz. În plus, unele eşantioane pot avea ,,zone de culoare". Denumirea fluorinei provine de la latinescul fluere, care înseamnă a curge: această denumire face referire directă la punctul de topire foarte scăzut pe care mineralul îl are.
Fluorina are o gamă foarte largă în industrie: ea se foloseşte la fabricarea sticlei opalescente şi este componentă a emailului folosit pentru fier şi oţel; de asemenea, este un ingredient important pentru fabricarea unor tipuri de oţel. Dar cea mai interesantă caracteristică este că reprezintă principala sursă a gazului fluor şi fiind folosită şi la fabricarea acidului fluorhidric.
Deşi fluorina este în primul rând unmineral industrial, unele cristale au calitate de geme.

VARIETĂŢI
Fluorina este de regulă destul de pură, dar poate avea incluziuni. Un bun exemplu este fluorina de ytriu, care poate avea un colorit violet, brun sau gri-roşacat. Mai ales, o parte din calciul din fluorină poate fi înlocuit de elementul ceriu.

TESTE
După cum indică şi denumirea, fluorina poate prezenta o fluorescenţă puternică atunci când este expusă luminii ultraviolete. Eşantioanele sunt acoperite adesea cu benzi de calcit, iar acestea pot fi îndepărtate de cu acid clorhidric diluat. Petele de fier sunt de asemenea frecvente, şi pot fi îndepărtate prin ştergerea suprafeţei mineralului cu acid oxalic.
Este important de notat faptul că toţi acizii trebuie folosiţi cu foarte mare grijă şi nu trebuie utilizaţi fără ajutorul unui adult. Nu încercaţi să curăţaţi eşantionul cu fluorină de ytriu.

FluorinăFLUORINA
Clasă: halogenuri
Sistem de cristalizare: cubic
Formulă chimică: CaF2
Duritate: 4
Densitate: 3,18
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: incoloră, purpurie, albastră, galbenă, verde
Urmă: albă
Luciu: sticlos
Luminescenţă: roz, violet, albastră, galbenă, albă


marți, 4 ianuarie 2011

Situaţia revistei Comorile Pământului Numerele 1-15

La fiecare 5 reviste voi publica situaţia în legătură cu Revista Comorile Pământului.<-cele 15 minerale de până acum
LEGENDĂ:MINERALE
PIETRE (SEMI)PREŢIOASE
DESCOPERĂ
ARTA COLECŢIONARULUI
ACTIVITATE PRACTICĂ
POVESTEA PĂMÂNTULUI
  1. AMETISTUL-Ametistul, rubinul, Ce sunt mineralele?, Glosar, elemente native, Big Bangul, Sistemul Solar, Pietre preţioase şi semipreţioase
  2. OCHIUL DE TIGRU-Ochiul de tigru, demantoidul, Argintul, Sistemele de cristalizare, De ce să colecţionezi pietre semipreţioase şi minerale?, Planificarea muncii de teren
  3. PIRITA-Topazul, Pirita, Anglezitul, Autunitul, Tăierea şi faţetarea pietrelor preţioase, Pământul: istoria timpurie, Adunarea şi păstrarea
  4. CUARŢUL ROZ-Cuarţul roz, Crisoberilul, Auricalcitul, Cupritul, Profilul colecţiei tale, Tăierea pietrelor semipreţioase, Introducere în geologie
  5. ARAGONITUL-Aragonitul, Bournonitul, Chabazitul, Alexandritul, Ţine evidenţa colecţiei tale de minerale, Timpul geologic, Simetria cristalelor
  6. TRANDAFIRUL DEŞERTULUI-Trandafirul deşertului, Mimetesitul, Schorlul, Safirul, Minerale fotosensibile, Pietre ornamentale de natură organică, Contactarea celorlalţi colecţionari
  7. HALITUL-Halitul, Casiteritul, Covellina, Libethenitul, Cum să-ţi lărgeşti colecţia, Culorile mineralelor, Atmosfera şi norii
  8. APATITUL-Apatitul, Rubellitul, Corindonul, Hemimorfitul, Fosgenitul, Minerale luminescente, Explorare şi excavare
  9. CARNEOLUL-Carneolul, Brazilianitul, Heliodorul, Mezolitul, Limonitul, Vânătoarea de minerale în Marea Britanie, Introducere în chimie I
  10. FUCHSITUL-Fuchsitul, Manganitul, Auripigmentul, Hidromagnezitul, Duritatea, clivajul şi spărtura mineralelor, Fosilele
  11. GALENA-Galena, Zeoliţii, Meneghinitul, Milleritul, Densitatea relativă, Epoca de piatră, Pe urmele mineralelor: Australia
  12. CITRINUL-Dolomitul, Glaucofanul, Scoroditul, Citrinul, Pe urmele mineralelor: România, De unde provine culoarea mineralelor, Combustibili fosili
  13. CUARŢUL FUMURIU-Cuarţul fumuriu, Analcitul, Kainitul, Mottramitul, Tradiţii, mituri şi legende, Cursa spaţială, Planetele, Vulcanii
  14. CELESTINA-Minerale, Monazitul, Jamesonitul, Indigolitul, Mineralele şi electricitatea, Organizează-ţi colecţia, Epoca Bronzului
  15. CALCITUL-Calcitul, Biotitul, Linaritul, Leucitul, Magnetismul, Pe urmele mineralelor: Zimbabwe, Înregistrează-ţi eşantioanele

Linaritul



Linaritul este un mineral rar, dar cu o largă arie de răspândire, foarte popular printre colecţionarii de minerale datorită cristalelor sale frumoase şi coloritul deosebit. Ele au adesea un colorit atrăgător de culoare albastru- închis şi au forme şi mărimi diferite, ajungând uneori până la 10 cm. Linaritul a fost denumit astfel după numele oraşului Linares din Spania, oraş renumit pentru minele sale de plumb. Unele dintre primele eşantioane de linarit au fost găsite la începutul secolului XIX-lea, la Linares.

CARCATERISTICI
Linaritul face parte din clasa minerală a sulfurilor şi conţine metalele plumb şi cupru. Este un mineral moale şi greu-are o duritate de doar 2 şi jumătate de Scara Mohs, dar cântăreşte de peste cinci ori mai mult decât volumul echivalent de apă.
Linaritul poate fi transparent sau translucid. Luciul său este uneori sticlos, iar alteori apare la fel de strălucitor ca un diamant (luciu subdiamantin).
Dacă linaritul este frcat pe o bucată de porţelan alb, el lasă o urmă albastră-deschisă.

TESTE
Una dintre problemele legate de linarit este faptul că arată asemănător cu mineralul azurit şi se găseşte adesea asociat cu acesta. Pentru a le deosebi, va trebui să faci nişte teste pentru descoperirea prezenţei plumbului, element conţinut de linarit, dar nu şi de azurit.
testul constă în scufundarea unei bucăţele din eşantionul neidentificat în acid clorhidric diluat; dacă este azurit el se va dilua cu efervescenţă, iar dacă se produce un strat alb de clorură de plumb fără efervescenţă, el este linarit.
Linaritul este solubil în acid azotic diluat. El se topeşte atunci când este ţinut întrâo flacără deschisă, iar, dacă este ţinut la temperaturi mari, el se va sparge, devenind negru.

Fişă de carcaterizare
LINARIT
Clasă: sulfaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: PbCuSO4(OH)2
Duritate: 2 1/2
Densitate: 5,3
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: albastră
Urmă: albastră-pală
Luciu: sticlos spre subdiamantin
Luminescenţă: absentă

CALCITUL




Calcitul
este de regulă incolor sau alb, dar poate fi şi negru, brun, verde, gri, roşu sau galben. Denumirea sa provine de la latinescul calx, care înseamnă calcar.
Calcitul se găseşte în toate calcarele. Este stabil la majoritatea temperaturilor şi presiunilor de pe suprafaţa terestră, fiind prin urmare cea mai larg răspândită şi mai întâlnită formă de carbonat de calciu.(o altă formă importantă de carbonat de calciu este aragonitul).

DUBLĂ REFRACŢIE-FENOMEN IMPORTANT
Calcitul este important din punct de vedere ştiinţific, deoarece este mineralul clasic care reprezintă fenomenul cunoscut sub numele de dublă refracţie. Atunci când mineralul trece dintr-un mediu în altul, lumina este deviată, iar acest fenomen poartă numele de refracţie. Un creion scufundat pe jumătate în apă va apărea ca fiind îndoit în punctul de contact cu lichidul: acest fenomen este cunoscut ca refracţie simplă, ordinară. Refracţia dublă este prezentată de spatul de Islanda (o varietate incoloră de calcit trigonal, complet transparentă, pură din punct de vedere chimic). Cea mai bună metodă de a observa această proprietate este de a aşeza spatul de Islanda pe o pagină scrisă. Rotind uşor mineralul, acesta ajunge într-un punct în care scrisul ( văzut prin mineral) pare dublu. Spatul de Islanda este denumit astfel deoarece cele mai bune eşantioane din acest tip se găsesc în Islanda.
Studiind spatul de Islanda, fizicianul şi astronomul olandez Christiaan Huygens (1629-1695) a enunţat pentru prima dată teoria luminii ca undă şi legile dublei refracţii în 1678.

UTILIZĂRI INDUSTRIALE
Calcitul este cel mai important mineral din tipurile de calcar şi marmură folosite în construcţii, în industria chimică, a sticlei şi a oţelului. El reprezintă materia primă pentru toate tipuruile de var nestins (oxid de calciu) şi ciment.

RĂSPÂNDIRE
Stalagmitele şi stalactitele care se găsesc frecvent în peşteri sunt alcătuite din acest calcit, aragonit şi vaterit ( alte specii carbonat de calciu).
Cele mai frumoase cristale de calcit se găsesc în Islanda, şi se numesc spat de Islanda. Cele mai mari cristale au fost găsite la Helgustadir şi Reydarfjodur.
Printre celelate zăcămite de calcit din lume se numără cele de la Cornwall, Cumbria şi Durham (Insulele Britanice), Fointambleau (Franţa), Freiberg (Germania), Carrara, Sardinia, Trento şi Vicenze ( Italia), Tsuneb (Namibia), diferite părţi din Mexic şi din SUA.
în România, calcitul este foarte răspândit în formaţiunile calcaroase din toate zonele muntoase ale ţării, precum şi în Dobrogea, unde acestea sunt intens exploatate. Se mai găseşte şi marmură la Ruşchiţa.

Fişă de caracterizare
CALCIT
Clasă: carbonaţi
Sistem de cristalizare: trigonal
Formulă chimică: CaCO3
Duritate: 3
Densitate: 2,7
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: incolor sau alb în stare pură, dar poate avea o sumedenie de culori când conţine incluziuni
Urmă: albă
Luciu: de la sticlos la perlat
Luminescenţă: albastră, verde, roşie sau galbenă