Uraninit sau pechblendă

UO2-bioxid de uraniu+cantităţi mici de radiu, heliu, plumb, poloniu şi thoriu.

Uraninitul este un mineral foartr periculos şi radioactiv, ce mai este cunoscut sub numele de pechblendă. În acelaşi timp, are o valoare foarte mare în industrie, pentru reactoare şi arme nucleare.

CARACTERISTICI IMPORTANTE
Culoarea sa este neagră-maronie. Se găseşte adesea între alte minerale de culoare galbenă, ce conţin în acelaşi timp elementul uraniu, ca uranofanul sau autunitul. Acesta nu trebuie să fie colecţioant de către mineralogi amatori, deoarece orice atingere poate dăuna organismului prin emiterea de radiaţii MORTALE.
Denumirea de pechblendă face referire, totuşi, la forma necristalizată sau amorfă a uraninitului, în timp ce denumirea de uraninit se referă la forma cristalizată.
În afară de uraniu, uraninitulul conţin şi cantităţi mici de radiu. Marie Curie a reuşit să izoleze radiul din uraninit. Acest lucru a dus la acordarea premiului Nobel pentru chimie acesteia, în 1911.
UTILIZĂRI
Ca element, uraniul este un metal industrial foarte important. Nu are niciun izotop stabil, dar cu toate acestea, este o importantă sursă de energie nucleară în reactoare şi la armament. Pentru a afla care este vârsta unui mineral conţinător de uraniu, se identifică cât a mai rămas din timpul de înjumătăţire al acestuia (vezi postarea cu radioactivitatea naturală).Radiul este şi el un element foarte radioactiv, se găseşte în grupa a doua principală, dar în perioada a 7-a. A fost folosit ulterior pentru vopselele reflectorizante, şi în radioterapie (proces medical de distrugere a celulelor canceroase prin lovirea acestora cu radiaţii alfa şi beta).
TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Uraninitul este nefuzibil, adică nu se topeşte atunci când este încălzit. Este insolubil în acid clorhidric HCl şi se dizolvă foarte încet în acid azotic HNO3. Se recomandă îndepărtarea oricărui eşantion de uraninit dintr-o colecţie de minerale, ÎN CAZUL ÎN CARE LIPSESC ELEMENTELE DE PROTECŢIE: casete de plumb, pentru oprirea particulelor beta şi gama.
ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Uraninitul se găseşte în pegmatitele granitice, asociat cu minerale secundare de uraniu, monazit, turmalină şi zircon.
Cele mai importante zone unde s-a descoperit uraninitul se află la: Rum Jungle, Australia; Wilberforce şi Lacul Urşilor, Ontario, Canada; Pribram, Cehia; Bauzot, Franţa; Schneeberg, Germania; Trento, Novara şi Lacul Como, Italia; Middletown, Connecticut şi Michelle, Carolian de Nord, SUA; Shaba, Zair; Băiţa Bihor şi Crucea, în Carpaţii Orientali, România.

FIŞĂ DE CARACATERIZARE
URANINIT

• Clasă: oxizi
• Sistem de cristalizare: cubic
• Habitus: cristale cubice, mase amorfe sau botroidale alcătuite din granule compacte
• Formulă chimică: UO2
• Duritate: 5-6
• Densitate: uraninit: 7,5-10; pechbelndă: 6,5-8,5
• Clivaj: nedefinit
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: neagră-maronie spre neagră
• Urmă: neagră-maronie spre gri
• Luciu: submetalic-gras sau de smoală
• Luminescenţă: inexistentă

Radioactivitatea naturală

Unele dintre elementele chimice care alcătuiesc mineralele şi pietrele preţioase nu sunt întotdeauna stabile, iar atomii lor se pot dezintegra spontan în particulele care îi compun. Atunci când are loc acest fenomen, se emit diferite forme de radiaţii...
(stânga: torbernit cristale)

RADIOACTIVITATEA
Un fapt important de reţinut despre radioactivitatea naturală este aceea că ea nu e influenţată de modificări chimice sau orice sau de orice schimbări normale de mediu ale materialului în care acest fenomen apare.
Radioactivitatea este destul de diferită de orice orice reacţie ce poate fi obţinută prin încălzire, de pildă, sau prin orice altă reacţie chimică.
Radioactivitatea poate fi definită ca dezintegrarea spontană a unor nuclee atomice ( a miezului central al unui atom). Atunci când apare, radioactivitatea este însoţită de emisiile de particule alfa (nuclee de heliu), particule beta (electronii) sau radiaţii gamma (unde magnetice de lungime scurtă).
Mineralele radioactive sunt mineralele care conţin elemente chimice instabile sau rare, varietăţi instabile ale unor elemnete mai frecvente în forma lor stabilă.
Aceste minerale se descompun în mod natural, iar când se întâmplă asta, ele eliberează mari cantităţi de energie sub formă de radiaţii. Rata de descompunere naturală variază de la element la element, ia'r timpul necesar pentru ca jumătate din atomii oricărui element să se descompună este cunoscut sub denumirea de timp de înjumătăţire.