duminică, 9 octombrie 2011

Brochantit

Cu4SO4(OH)6-hidroxid-sulfat de cupru

Brochantitul
nu numai că este o sursă importantă de cupru, dar este şi un superb mineral verde, ce se prezintă adesea sub forme aciculare.

Brochantitul se găseşte adesea în culoarea verde de smarald, însă, unele eşantioane pot fi negre-verzui. Aceasta a fost identificat în 1824 şi denumit în onoarea profesorului Andre Jean-Francois Marie Brochant de Villers.
Culoarea specifică este datorată conţinutului de cupru.

SISTEM DE CRISTALIZARE
Brochantitul cristalizează în sistemul de cristalizare monoclinic. De obicei, habitusul său este tabular sau acicular, aspect care conferă mineralului un aspect foarte plăcut, asemănător cu cel al auricalcitului (vezi aici postarea respectivă).
În plus, brochantitul este foarte dens, ceea ce-i atribuie o greutate mare.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Brochantitul prezintă o mare solubilitate în acizi ( clorhidric HCl şi azotic HNO3). Eşantioanele merită o mare atenţie şi trebuie curăţate cu apă distilată.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Brochantitul este un mineral secundar, format prin alterarea mineralelor primare de cupru. În anumite condiţii de alterare şi oxidare a filoanelor de cupru din zonele aride se formează brochantitul.
Ocurenţele notabile ale brochantitului reprezintă: Ain Barbar (Algeria), deşertul Atacama (Chile), Nassau (Germania), Krisuvik (Islanda), insulele Elba şi Sardinia (Italia), Tsumeb (Namibia), Rio Tinto (Spania), Arizona şi New Mexico (SUA). În Marea Britanie, el se găseşte în Cornwall.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
BROCHANTIT
  • Clasa: sulfaţi
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: Cu4SO4(OH)66
  • Duritate: 3 jumătate-4
  • Densitate: 3,97-4,1
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură: concoidală spre neregulată
  • Culoare: verde de smarald spre negru-verzui
  • Urmă: verde-pal
  • Luciu: sticlos
  • Luminescenţă: inexistentă

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Dumortierit

Al7(BO3)(SiO4)3O3-Borosilicat de aluminiu

Dumortieritul este un mineral rar, găsindu-i-se cristale la fel de arar. Culoarea sa este, de regulă, albastră, deşi poate avea şi nuanţe ca violet, roz, sau brun spre roşiatic. Etimologia provine de la descoperitorul mineralului, anume Eugene Dumortier, un paleontolog francez, în 1881.
De obicei, mineralul nu se găseşte sub forma cristalină, ci, mai degrabă ca mase fibroase, granulare sau columnare.
Ca multe minerale rare şi cu aspect plăcut, dumortieritul este adesea tăiat în caboşon.

DURITATE MARE
Dumortieritul are o duritate destul de mare, aproximativ cu jumătate de punct mai mult decât cuarţul, deci, acesta poate zgâria cu greutate un cristal de cuarţ. Densitatea este 3,41.
Aspectul dumortieritului este asemănător cu cel al distenului, un alt silicat de aluminiu. Totuşi, ele pot fi diferenţiate printr-un test de duritate (distenul prezintă o proprietate specială numită ,,anzitropism").

UTILIZĂRI INDUSTRIALE
Rezistenţa la căldură mare şi infuzibilitatea fac dumortieritul un mineral perfect pentru căptuşirea cuptoarelor.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
(din rev. Comorile Pământului):
,,Dumortieritul
se formează mai ales în roci metamorfice cu conţinut de aluminiu, printre care gneissele şi şisturile, precum şi unele pegmatite.
Dumortieritul se găseşte în Australia, Brazilia, Canada, Franţa, India, Italia, Madagascar, Norvegia, Polonia, Rusia, Sri Lanka şi Surinam. În SUA, se întâlneşte în Arizona , California (sursă de material ceramic), Colorado şi Nevada."

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
DUMORTIERIT
  • Clasă: silicaţi, borosilicaţi
  • Sistem de cristalizare: ortorombic
  • Formulă chimică: Al7(BO3)(SiO4)3O3
  • Duritate: 7-7 şi jumătate
  • Densitate: 3,41
  • Clivaj: bun
  • Spărtură: neregulată
  • Culoare: albastră, brun-roşiatică, violet, roz
  • Urmă: albă
  • Luciu: sticlos spre tern
  • Luminescenţă: inexistentă

luni, 12 septembrie 2011

Staurolit


(Fe,Mg,Zn)2Al9(Si,Al)4O22(OH)2-hidroxid oxid de siliciu, aluminiu şi zinc, magneziu, fier (silicat hidratat de fier, aluminiu, zinc şi magneziu)

Staurolitul este un mineral special, deoarece cristalele sale au o maclă caracteristică foarte cunoscută şi apreciată sub formă de cruce.
Culoarea sa este brună sau roşiatică, ori neagră-maronie. Maclele spectaculoase stau la originea numelui staurolitului, anume din limba greacă, unde stauros înseamnă ,,cruce''.
A fost identificat pentru prima dată ca mineral de sine stătător în anul 1792.

FORMULA CHIMICĂ COMPLEXĂ
Staurolitul aparţine celui mai mare grup de minerale, anume grupa silicaţilor. Din punct de vedere chimic, acesta este un silicat hidratat ( sau un hidroxid oxid) de mai multe metale, printre care aluminiu, fier, zinc şi magneziu.

FRUMOASELE CRISTALE MACLATE
Cu toată că ştim că staurolitul poate face macle minunate, aceasta nu este o regulă. ,,Braţele" crucii se pot afla şi sub alt unghi în afară de cel de 90°, ca de exemplu, de 60°.
Bineînţeles, datorită formelor cristalelor maclate, lumea a folosit mereu staurolitul ca un ornament pentru credincioşi; fiind şlefuite, cristalele maclate par a fi cruci perfecte. Totuşi, astăzi staurolitul nu este folosit la ornamente, decât în cazul descoperirii unui cristal rar, ce poate arăta bine şlefuit.
În ciuda maclelor frecvente, staurolitul se găseşte ca şi restul mineralelor, ,,singur'', sau în agregate masive formate din granule compacte sau forme neregulate.

DURITATE MARE: ELEMENT DE RECUNOAŞTERE
Staurolitul poate fi recunoscut foarte uşor, în primul rând după cristalele maclate. O altă proprietate, prezentă la silicaţi, dar nu în toate cazurile, este duritatea, care, la mineralul cu pricina, este ca a cuarţului sau mai mare cu jumătate de grad pe scara Mohs. Bineînţeles, el poate fi zgâriat de minerale mai dure.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Staurolitul este recunoscut uşor după macle, după duritate, dar şi după culoare. Brunul său specific îi poate da de gol identitatea de cele mai multe ori. Acesta este infuzibil ( nu se topeşte într-o flacără deschisă) şi insolubil în acizi. Totuşi, acidul sulfuric îi poate afecta suprafaţa, lăsându-i urme uşoare. Recomand curăţarea cu apă distilată sau acizi uşori.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Staurolitul se găseşte în roci sedimentare, în gnaise şi şisturi de mică. Mineralele asociate ale acestuia sunt: granatul, paragonitul, kynitul (distenul), muscovitul şi cuarţul. Mai poate fi găsit în nisipuri aluvionare.
Răspândire: Minas Gerais (Brazilia), Moravia (Cehia), Morbihan, peninsula Bretagne (Franţa), Como şi Sandrio (Italia), Loch Ness (Scoţia), Pizzo Forno, Ticino (Elveţia), Georgia; New Mexico; Carolina de Nord şi Virginia (SUA), plus foarte multe alte locuri.

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
Cele mai frumoase cristale se găsesc la Baia de Arieş, în munţii Metaliferi, însă, staurolit se mai găseşte în multe alte locuri: Munţii Făgăraşului şi Munţii Lotrului (în depozite aluvionare pe râul Lotru, în zona oraşului Brezoi), Munţii Sebeş, Munţii Rodnei, Munţii Semenic, Munţii Poiana Rusca, etc.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
STAUROLIT
  • Clasă: silicaţi, sub-clasa nezosilicaţilor
  • Sistem de cristalizare: monoclinic sau pseudo-ortorombic
  • Formulă chimică:(Fe,Mg,Zn)2Al9(Si,Al)4O22(OH)2
  • Duritate: 7-7 jumătate
  • Densitate: 3,7-3,8
  • Clivaj: definit
  • Spărtură: neregulată
  • Culoare: brun-roşiatică sau negru-maronie
  • Urmă: albă
  • Luciu: sticlos sau răşinos
  • Luminescenţă: inexistentă

joi, 8 septembrie 2011

Talc

Mg3Si4O10(OH)2- hidroxid oxid de siliciu şi magneziu

Talcul poate fi considerat un mineral destul de important şi interesant din punct de vedere geologic, fiind cel mai moale mineral posibil. Asta înseamnă că are cea mai mică duritate, doar 1 pe scara lui Mohs.

Denumirea sa provine din faptul că talcul este o mică, şi anume din limba arabă, unde talq înseamnă ,,mică".

RECUNOAŞTERE ŞI RECOMANDĂRI
Duritatea scăzută este primul indiciu.
Într-o stare masivă, brută, necristalizată, talcul este foarte uşor de recunoscut. În primul rând, denumirea sa alternativă de ,,piatră de săpun" dă de gol aspectul de săpun. În plus, suprafaţa sa formează o senzaţie de grăsime sau de unsoare la atingere.
Aspectul gras al acestuia ia atribuit o altă denumire, anume aceea de steatit, din grecescul stear, ce înseamnă ,,gras".
Dacă suprafeţele conţine zone pătate roşii şi nu vă plac, le puteţi îndepărta cu acid diluat.

MINERAL ,,VECHI"
Talcul este un mineral descoperit şi folosit încă de multă vreme. Până chiar şi unii scarabeii egipteni sunt confecţionaţi din talc, dar mai sunt exemple...

UTILIZĂRI INDUSTRIALE
Rezistenţa talcului la căldură a transformat mineralul într-un mineral industrial. Ca puţine minerale, acesta are chiar o gamă foarte largă de utilizări pentru om.
O importantă utilizare a talcului este pudra de talc, un material foarte important pentru menţinerea corpului uscat. Este folosit atât de atleţi, cât şi de alţi oameni.
Alte utilizări: hârtia de talc, vopselelor, lacurilor, pieilor, markerelor, lubrifianţilor, plasticurilor, cauciucului şi a ceramicii.

MINERALE ASEMĂNĂTOARE
Ca toate mineralele, talcul se aseamănă şi cu alte minerale. În cazul său, mineralele asemănătoare sunt două şi se numesc willemseit şi minnesotait, numai că primul conţine nichel, iar al doilea conţine fier.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Talcul se formează ca mineral secundar prin modificarea rocilor bazice şi ultrabazice cu olivină, amfiboli şi piroxeni, sau prin roci magmatice sau sedimentare.
În principal, talcul poate fi găsit la: Zillertal (Austria), The Lizard, Cornwall (Marea Britanie), Shetland (Scoţia), Barberton (Africa de Sud) şi California, Pennsylvania şi Vermont (SUA).

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, talcul s-a exploatat la Cerişor şi Lelese, din Munţii Poiana Ruscă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
TALC
  • Clasă: silicaţi-filosilicaţi
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: Mg3Si4O10(OH)2
  • Duritate: 1
  • Densitate: 2,5-2,8
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură: neregulată
  • Culoare: gri, alb, verde, maroniu
  • Urmă: albă
  • Luciu: gras sau perlat
  • Lumienscenţă: inexistentă

vineri, 2 septembrie 2011

Psilomelan

(Ba,H2O)4Mn10O20- Hidroxid oxid de mangan şi bariu

Psilomelanul, este, din punct de vedere chimic, un ansamblu de oxizi şi hidroxizi de mangan.
    Geologii l-au descris mai degrabă ca fiind un amestec de mai multe minerale, printre care şi romanechitul, un mineral cu compoziţie asemănătoare.
    Psilomelanul are un habitus extrem de variat; cristalele sale pot fi reniforme, mamelonare, botroidale, etc.
    Mai rar, mineralul este folosit la podoabe.


ALTE DENUMIRI
    Psilomelanul este cunoscut şi sub trei alte denumiri: manganomelanul, hematitul negru, sau oxidul de mangan dur.
    Denumirea nemţească este de schwarzer Glaskopf, ceea ce înseamnă ,,chelie neagră'', sau ,,cap de sticlă negru''.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
    Compuşii asemănători psilomelanului se formează de obicei în depozite sedimentare, dar şi în zonele unde zăcămintele de mangan se oxidează sau se alterează.
    Psilomelanul este folosit în industrie pentru conţinutul său de mangan, de aceea locurile cu concentraţii notabile de psilomelan sunt foarte favorabile; norocul face că aceste locuri există, cu toate că mai sporadic, dar există.
    Ocurenţele notabile ale psilomelanului sunt: Ucraina şi Georgia, Eisenbach (Pădurea Neagră, Germania), India, Brazilia, Africa de  Sud, SUA, Marea Britanie (Cornwall- Lostwithiel;Somerset- Brendon Hills; arhipelagul Orkney- insula Hoy, etc).
    Psilomelanul se găseşte asociat cu: baritina, goethitul şi se mai găseşte alături de cuarţ.


RĂSPÂNDIRE ÎN ROMÂNIA
    În România, psilomelanul se găseşte în toate zăcămintele de mangan din Carpaţii Meridionali- Delineşti, Prăvăţ, etc.-, munţii Preluca, munţii Bistriţei.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
PSILOMELANUL
  • Clasă: oxizi-hidroxizi
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: (Ba,H2O)4Mn10O20
  • Duritate: 5-6
  • Densitate: variază între 3,7 sau 4,7, datorită diferitelor incluziuni de oxizi-hidroxizi de mangan
  • Clivaj: inexistent
  • Spărtură: neregulată sau concoidală
  • Culoare: neagră-cenuşie
  • Urmă:neagră-brună
  • Luciu: metalic, submetalic sau tern- de granulaţie fină
  • Luminescenţă: inexistentă

vineri, 19 august 2011

Dragi urmăritori...

Dragi urmăritori ai blogului roci şi minerale...
Îmi pare nespus de rău de slaba activitate a blogului din ultimele două luni, dar acestea s-au datorat în principal din cauza unor probleme tehnice şi cu viruşii, dar şi din cauza timpului limitat, întrucât n-am reuşit, decât, cu mare greutate, abia să postez date despre mineralul primit la revista Comorile Pământului.

Nu mai îmi rămâne decât să îmi cer scuze şi să promit că din toamnă blogul o să-şi revină la starea normală.

Pe curând, şi o deosebită navigare prin Universul Mineralelor!

Lepidolit




K(Li, Al)3(Si, Al)4O10(F,OH)2-silicat de aluminiu, litiu, potasiu flor şi urme de rubidiu.

Lepidolitul-numit şi mică de litiu datorită conţinutului său de litiu, un element rar- este un filosilicat de culoare roz, galbenă, gri, mov sau albă.
Lepidolitul este unul dintre puţinele minerale cu urme de rubidiu în compoziţia sa, deci este folosit la datarea radioactivă.

Ca la majoritatea mineralelor, numele său provine din limba greacă, unde ,,lepis" înseamnă ,,solz", şi face referire la aspectul lepidolitului, prea cunoscut la toate micele.

UTILIZAREA LITIULUI
Litiul este un element metalic rar, fiind cel de-al treilea element din Sistemul Periodic.
După ce este extras din lepidolit (lepidolitul este o sursă foarte importantă a acestui element, ceea ce îl clasifică în grupa ,,mineralelor industriale"), litiul foloseşte la fabricarea bateriilor, a sticlei, a diferitelor aliaje, dar şi a obiectele ceramice.



VALOARE CA BIJUTERIE
Deoarece este un mineral şi cu un deosib aspect, lepidoliul este uneori şlefuit în forme decorative, cu toate că duritatea sa este prea scăzută pentru a putea fi folosit la bijuterii.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Lepidolitul conţine litiu, după cum ştim deja, deci, va colora o flacără în culoarea roşie.
O proprietate interesantă a lepidolitului este insolubilitatea în acizi, ceea ce poate ajuta la curăţarea sa de alte impurităţi minerale.

MINERALE ASOCIATE
Mineralele cu care se asociază lepidolitul sunt ambligonitul, spodumenul şi varietăţile din grupa turmalinei, sau pe lângă filoane de staniu.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Lepidolitul provine din rocile magmatice de adâncime, fiind întâlnit des în rocile acide, precum granite şi pegmatite.
Surse mari de exploatare a lepidolitului, în lume, sunt: Manitoba (Canada), Rozna (Cehia), Livorto (Italia), Uto (Suedia) şi în ţări ca Japonia, Madagascar, Mozambic şi SUA (în acest caz, la Pala- California, Brown Derby- Colorado, Connecticut, Maine şi New Mexico.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
LEPIDOLIT
  • Clasă: silicaţi, filosilicaţi, mice
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: K(Li, Al)3(Si, Al)4O10(F,OH)2 cu urme de rubidiu
  • Duritate: 2 jumătate-3
  • Densitate: 2,8-3,3
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură:neregulată
  • Culoare: incolor, alb, gri, galben, roz, purpuriu
  • Urmă: incoloră
  • Luciu: perlat
  • Luminescenţă: inexistentă
[în imagini (poze din colecţia proprie): în cea de sus este lepidolit purpuriu, iar în cea de jos acelaşi lepidolit cu alt eşantion de culoare galbenă]

vineri, 22 iulie 2011

Xenotim

YPO4;YbPO4-fosfat de ytriu sau de yterbiu

Xenotimul este un mineral răspândit, şi este extras atât pentru conţinutul său de metale rare, cât şi pentru colecţionarea sa. Acesta este un fosfat de ytriu (xenotim-Y) sau de yterbiu (xenotim-Yb);

Culoarea sa poate fi brună, verde, galbenă sau roşiatică. În limba greacă, cuvântul înseamnă ,,străin", şi are legătură cu faptul că, la descoperirea mineralului xenotim, în jurul anului 1800, s-a crezut că conţine un element nou.

ASPECT ŞI DEOSEBIRE
Ca aspect, xenotimul seamănă cu zirconul, dar poate fi diferenţiat de acesta chiar prin testul preliminar de identificare: testul de duritate; duritatea xenotimului este de 4 sau de 5, în timp ce duritatea zirconului este de 4 şi jumătate.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Testele pentru identificarea acestui mineral sunt cele de duritate şi de densitate.
Ca la multe alte minerale, acesta trebuie manevrat cu grijă ŞI NU TREBUIE SPĂLAT CU APĂ DE LA CHIUVETĂ, ci cu apă distilată, deoarece se pot deteriora cristalele.
Mai ales, în cazul în care aveţi un exemplar de xenotim, manipulaţi-l cu grijă, deoarece este o piesă inedită şi rară.

ELEMENTE RARE
Ytriul (Z=39, metal secundar) şi yterbiul (Z=70, grupa lantanidelor) sunt două elemente rare.
Yterbiul se găseşte, din punct de vedere mineralogic, în mineralele xenotim, monazit şi gadolinit.
Ytriul se găseşte în bastnasit, monazit şi xenotim.


ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Xenotimul se găseşte în rocile alcaline, şi granitice.
Alte locuri unde se găseşte xenotim: Brazilia, India, Japonia, Italia, Madagascar, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Suedia, Elveţia, SUA (Alabama, California, Colorado, Georgia, New York şi Carolina de Nord.

RĂSÂPÂNDIRE ÎN ROMÂNIA
Xenotimul, în România, se găseşte în Masivul alcalin din Ditrău, în apropiere de Gheorghieni.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
XENOTIM
  • Clasă: fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
  • Sistem de cristalizare: trigonal
  • Formulă chimică: YPO4;YbPO4
  • Duritate:4-5
  • Densitate: 4,4-5,1
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură: aşchioasă spre neregulată
  • Culoare: brună, verde, galbenă, roşiatică, gri
  • Urmă: albă
  • Luciu: sticlos spre răşinos
  • Luminescenţă: inexistentă

miercuri, 20 iulie 2011

Opal



SiO2·nH2O-bioxid de siliciu hidratat

Opalul este un cuarţ cu molecule de apă în compoziţia sa. Un lucru spectaculos la acest mineral este faptul că culoarea sa se schimbă, ţinut în palmă, sau lângă corp, datorită căldurii acestuia.

Totodată, opalul este o piatră semipreţioasă fără sistem de cristalizare, adică este amorf. În industrie, acesta este folosit ca material abraziv sau la fabricarea ceramicii.

PARTEA PREŢIOASĂ A OPALULUI
Opalul poate fi însă şi preţios. Acesta poate avea multe culori, şi tocmai de aceea, sclipirile sale sunt foarte frumoase. Piatra este mai valoroasă, cu cât aceste sclipiri sunt mi diverse;
Dar, în ciuda acestor fapte, pot exista şi opale comune, care nu sunt nici preţioase, dar sunt opace, şi nu prezintă nicio sclipire.
Aceste sclipiri, numire focuri, sunt determinate de bucăţelele de silice pe care le conţine opalul.
După cum am zis mai sus, opalul îşi poate schimba culoarea, stând la căldura unui corp.

VARIETĂŢI
Opalul de foc, este o varietate superbă de opal, a cărui sclipire este asemănătoare cu un foc, hidrofanul este o varietate care, pusă în apă, devine transparentă, hialitul, ce conţine bule de aer sau de apă, opalul de lemn, o varietate a lemnului transformat în opal prin opalizare, şi varietăţi de cuarţ formate la temperaturi foarte mari, ca tridimitul sau cristobalitul.

TĂIETURI
Ca la majoritatea pietrelor, este folosită o tăietură sub formă de dom, numit caboşon (cabochon).

TESTE
Opalul este uşor de deosebit de alţi silicaţi şi oxizi, deoarece are foarte multe proprietăţi distincte de acestea;
Opalul sclipeşte mult mai frumos decât cuarţul sau calcedonia, şi este mai puţin dur şi mai dens decât acestea.
Mai ales, acesta nu se găseşte niciodată cristalizat, spre deosebire de cuarţ, iar lipsa dungilor îl deosebeşte de agat.
În lumină UV, opalul prezintă o luminescenţă galebnă sau verde, spre deosebire de alţi silicaţi. Totodată, este insolubil în acizi, şi se descompune la cald.
În plus, acesta devine cuarţ sau calcedonie, când pierde apa de cristalizare.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Opalul se găseşte în principal în multe contexte, dar se formează între roci sedimentare, la temperaturi joase, în apropierea de izvoare termale.
Opalele preţioase se găsesc în statele americane Idaho, Nevada şi Oregon. Opalele de foc provin din Mexic, iar opalul negru din New South Wales, Australia. Geyseritul, o altă varietate, se găseşte în Islanda şi în Parcul Naţional Yellowstone, din Wyoming, SUA.
Lemnul opalizat se găseşte în Parcul Naţional Pădurea Pietrificată din Arizona, SUA.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
OPAL
  • Clasă: oxizi
  • Habitus: reniform, botroidal, stalactitic, globular şi coraloid
  • Sistem de cristalizare: amorf
  • Formulă chimică: SiO2·nH2O
  • Duritate: între 5 jumătate şi 6 jumătate
  • Densitate: 2,0-2,25
  • Clivaj: inexistent
  • Spărtură: concoidală
  • Culoare: incoloră, albă, galbenă, cenuşie, roşie, verde, albastră, brună sau neagră
  • Urmă: albă
  • Luciu: sticlos-perlat sau răşinos
  • Luminescenţă: galbenă sau verde

vineri, 15 iulie 2011

Agat





SiO2-bioxid de siliciu

Agatul este destul de neatrăgător în stare pură, naturală, neprelucrată de mâna omului. Dar, după o şlefuire sau o tăiere a acestuia, agatul arată foarte bine. Agatul este compus din straturi de culori diferite, de la alb sau galben şi chiar până la negru.
Datorită coloritului său bogat este şi o piatră semipreţioasă, şi prezintă interes nu numai pentru colecţionari, dar şi pentru bijutieri. Principala deosebire între agat şi calcedonie este faptul că agatul conţine alternanţe de culori, iar calcedonia este omogenă.

VARIETĂŢI
Cu toate acestea, agatul este o varietate de calcedonie. Şi calcedonia este o varietate de cuarţ compact. Dar, după cum am spus, agatul se distinge de cuarţul compact prin faptul că conţine benzi colorate concentrice.
Printre importantele tipuri de agat notăm:
  1. Moss agatul: numit şi agatul muşchi, sau piatră moha, este de culoare albă sau transparent, dar ce conţine incluziuni de culori închise. Incluziunile sunt cauzate de apariţia oxizilor de fier sau de mangan.
  2. Onixul: formă de agat negru cu dungi drepte sau paralele. Este folosit la camee sau broşe, întrucât şi pentru produse decorative; altă varietate de acest gen este sardonixul, sau carneolul.
  3. Agatul crenelat: conţine benzi ce pot semăna cu un castel văzut din aer.
  4. Lemnul agatizat: ca şi lemnul opalizat, acesta este un lemn înlocuit în mii de ani de agat.
UTILIZĂRI
Agatul este folosit la bijuterii, la broşee, la camee, la mărgele, dar apare şi în colecţiile de mineralogie. Pentru a i se mări frumuseţea, şi ţinând cont de faptul că agatul este poros, agatele sunt băgate în vopsea, adesea.
Ca utilizare industrială, agatul foloseşte ca material abraziv, pentru a tăia sau zgâria diferite lucruri, mai slabe în duritate ca el. Agatele mai folosesc ca material de şlefuire, pentru a creea mojare şi pistile.

FORMARE ŞI ORIGINI
Agatul se găseşte în geode formate în mase bazaltice. După multă vreme, bazaltul este erodat iar agatul, fiind mai dur, rămâne întreg. De aceea, astăzi putem găsi agate în râuri.

RĂSPÂNDIRE
Cele mai multe agate se găsesc în Brazilia şi Uruguay, China, Egipt, Alpii Italieni, Madagascar şi Mexic. În India se găseşte moss agat, în regiunea Hindustan, iar lemnul agatizat se găseşte în Pădurile Pietrificate din Arizona, SUA.
În România, agatul apare în Munţii Metaliferi sau Carpaţii Orientali şi mai rar în depozite aluvionare fluviale.



FIŞĂ DE CARACTERIZARE
AGATUL
  • Clasă: oxizi
  • Sistem de cristalizare: trigonal
  • Formulă chimică: SiO2
  • Duritate: 7
  • Densitate: 2,58-2,65
  • Spărtură: concoidală
  • Culoare: poate apărea în toate culorile
  • Urmă: albă
  • Luciu: sticlos spre gras
  • Luminescenţă: inexistentă




GALERIE DE IMAGINI

miercuri, 29 iunie 2011

Lazurit

Lapis lazuli, denumit şi lazurit, este folosit încă din Antichitate ca piatră decorativă. Până şi mormântul tânărului faraon Tutankamon era decorat cu această piatră albastră superbă. Numele are mai multe origini: latină (unde lapis înseamnă piatră, iar lazulum albastru), persană (lashuward înseamnă ca cerul) sau din arabă (lazhward înseamnă albastru).

IMITAŢII
Lazuritul poate fi imitat prin încălzirea caolinului cu carbonat de sodiu şi sulf. Mai există şi jasp colorat artificial, care se aseamănă cu lazuritul. La fel sunt folosite şi magnezitul şi howlitul.

UTILIZĂRI
Lazuritul este folosit în scop decorativ, este tăiat în stil caboşon, pentru mărgele şi gravuri. După cum am zis, el este folosit de foartă multă vreme.

RECOMANDĂRI
Evitaţi contactul cu apa sau cu acizii. Acestea pot distruge lazuritul. Lazuritul se mai descompune în acid clorhidric, iar în urma acesteia se degajă H2S-acid sulfhidric. Este important să mai ştiţi că acesta colorează flacăra în verde.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
LAZURIT
  • Clasă: silicaţi, subclasa tectosilicaţi
  • Sistem de cristalizare: cubic
  • Formulă chimică: (Na2Ca)7-8(Al,Si)12(O,S)24[SO4,Cl2,(OH)2]
  • Duritate: 5- 5 jumatate
  • Densitate: 2,38
  • Spărtură: neregulată
  • Culoare: albastru-indigo
  • Urmă: albastră
  • Luciu: sticlos, mat
  • Luminescenţă: oranj, albastru, roz

miercuri, 22 iunie 2011

Situaţia revistei Comorile Pământului Numerele 20-40








LEGENDĂ:MINERALE
PIETRE (SEMI)PREŢIOASE
DESCOPERĂ
ARTA COLECŢIONARULUI
ACTIVITATE PRACTICĂ


20. GIPSUL-
Gipsul, Piromorfitul, Vivianitul, Cristalele monoclinice, Pregătirea eşantioanelor, Date generale: Comorile Minerale ale României
21. AURUL-Aurul, danburitul, perovskitul, uranofanul, violanul, cutremurele, pe urmele mineralelor în Myanmar
22. OBSIDIANUL-Obsidianul, litiofilitul, smithsonitul, tetraedritul, cristale triclinice, ţările producătoare de minerale, pe urmele mineralelor în Germania
23. AZURITUL-Azuritul, argentitul, natrolitul, humitul, cristale trigonale, tunelul canalul mânecii, cum se curăţă eşantioanele (1)
24. MALACHITUL-Malachitul, mercurul, realgarul, dioptazul, vânătoarea de minerale în Nigeria,Cristale hexagonale
25.AGATUL-Agatul, diamantul, variscitul, colemanitul, maclarea, cum se curăţă eşantioanele (II), pe urmele mineralelor în Chile
26.ANDALUZITUL- Andaluzitul, nichelina, tridimitul, uraninitul, izomorfi şi polimorfi, repararea şi falsificarea, fiordurile
27.CUARŢUL- Cuarţul, crocoitul, nadoritul, oliv
enitul, fildeşul, gheţarii, pe urmele mineralelor în Insulele Britanice
28.HOWLITUL- Howlitul, ankeritul, scolecitul, thomsonitul, habitusul mineralelor, formând după petrol, pe urmele mineralelor în Japonia
29.SODALITUL- Sodalitul, nefelinul, phillipsitul, proustitul, petrologia, pe urmele mineralelor în Africa de Sud, comorile minerale ale României (II)
30.AMAZONITUL- Amazonitul, tennanitul, wollastonitul, morganitul, identificarea mineralelor (I), pleocroismul, erele glaciare

31.C
ALCOPIRITA: Calcopirita, cuprul nativ, romanechitul, benitoitul, goana după aur, pseudomorfismul, pe urmele mineralelor: SUA
32.RODONITUL: Rodonitul, euclazul, pectolitul, chihlimbarul, creşterea cristalelor, rocile sedimentare, identificarea mineralelor (2)
33.SPATUL DE ISLANDA: Spatul de Islanda, lignitul, spessartinul, titanitul, rocile metamorfice, pe urmele mineralelor: Franţa, identificarea mineralelor (3)
34.DISTENUL: Distenul, piroxenii, sferocobaltitul, sideful, mineralele văzute în detaliu, pe urmele mineralelor: China, râurile
35.JASPUL DALMAŢIAN: Jaspul dalmaţian, rosasitul, stibina, wavellitul, pe urmele mineralelor: India, datarea radioactivă, colecţii de nestemate

36-ALBITUL-Albitul, grupa feldspaţilor, hubneritul, uvarovitul, analiza structurală a mineralelor, pe urmele mineralelor în Afghanistan, rocile magmatice
37-GOETHITUL-Goethitul, Anatasul, parisitul, xenotimul, mineralele din spaţiul cosmic, alterarea rocilor, analiza preliminară a mineralelor
38-DOLOMITUL-Dolomitul şi pietrele dolomitice, johannensitul, jarositul, sugilitul, bazaltul, pe urmele min
eralelor în Mexic, alte metode de identificare
39-OPALUL DE LEMN-Opalul de lemn, ambligonitul, grupa amfibolilor, ilvaitul, tenoritul, clasficarea mineralelor, evaporitele
40-PREHNITUL-Prehnitul, pickeringitul, skutteruditul, tanzanitul, sulfurile (I), comorile minerale ale României (III), faliile


Păreri: Dintre toate eşantioanele, el mai frumos mi s-a părut azuritul, iar cel mai nesemnificativ şi urât, malachitul. M-ia plăcut şi dolomitul, calcopirita şi prehnitul.

Situaţia revistei Comorile Pământului Numerele 35-40



LEGENDĂ:MINERALE
PIETRE (SEMI)PREŢIOASE
DESCOPERĂ
ARTA COLECŢIONARULUI
ACTIVITATE PRACTICĂ



35-JASPUL DALMAŢIAN-Jaspul dalmaţian, rosasitul, stibina, wavellitul, pe urmele mineralelor în India, datarea radioactivă, colecţii de nestemate
36-ALBITUL-Albitul, grupa feldspaţilor, hubneritul, uvarovitul, analiza structurală a mineralelor, pe urmele mineralelor în Afghanistan, rocile magmatice
37-GOETHITUL-Goethitul, Anatasul, parisitul, xenotimul, mineralele din spaţiul cosmic, alterarea rocilor, analiza preliminară a mineralelor
38-DOLOMITUL-Dolomitul şi pietrele dolomitice, johannensitul, jarositul, sugilitul, bazaltul, pe urmele mineralelor în Mexic, alte metode de identificare
39-OPALUL DE LEMN-Opalul de lemn, ambligonitul, grupa amfibolilor, ilvaitul, tenoritul, clasficarea mineralelor, evaporitele
40-PREHNITUL-Prehnitul, pickeringitul, skutteruditul, tanzanitul, sulfurile (I), comorile minerale ale României (III), faliile

Topuri:
  • cel mai apreciat eşantion: opalul de lemn
  • cel mai urât eşantion: goethitul
  • cel mai frumos eşantion: prehnitul

Prehnit


Ca2Al2Si3O10(OH) -silicat hidroxil de calciu şi aluminiu

Prehnitul este un silicat răspândit ce conţine gruparea hidroxil-OH.
În 1788, colonelul H. Von Prehn a adus eşantioane de acest mineral de la Capul Bunei Speranţe, din Africa de Sud. Denumirea i-a fost dată mineralului tocmai după acest colonel.
Prima dată, când a fost văzut, lumea credea că prehnitul este un tip de cuarţ. Abia apoi a fost identificat ca mineral nou. În trecut, scopul acestui mineral era de a imita jadul, şi era folosit în scop ornamental.

HABITUSUL ESTE...VARIAT!
Habitusul cristalelor de prehnit pot varia în foarte multe forme; pot fi tabulare, lamelare, prismatice, piramidale alungite, sau se găseşte adesea sub forma unor agregate microcristaline, sub formă de butoi. Formele de agregare pot şi ele varia: de la stalactitice, reniforme sau botrioidale, până la granulare.

CONFUNDARE
Prehnitul este adesea confundat cu alte minerale, datorită culorii şi varietăţii prea mari de forme. Printre aceste minerale se numără smithsonitul şi hemimorfitul (confundate între ele din cauza aspectului) şi girolitul.
Dar, cu toate acestea, exsită o metodă de a testare: prehnitul este cel mai dur.

TESTE
Prehnitul este casant şi se dizolvă încet în acid clorhidric HCl.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Prehnitul se formează în lave bazaltice răcite, pegmatite, marmure şi gnaise. Se mai formează în filoane hidrotermale. În acestea, el poate fi asociat cu calcitul, pectolitul şi zeoliţii.
Zonele de răspândire sunt: Australia, Canada, China, Cehia, Franţa, Germania, Noua Zeelandă, Pakistan, Rusia, Scoţia, Africa de Sud, California, Colorado, Connecticut, Michigan şi Virginia.

În România, prehnitul se întâlneşte în Munţii Ţibleş şi Munţii Făgăraş.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
PREHNITUL
  • Clasa: silicaţi
  • Sistem de cristalizare: ortorombic
  • Habitus: tabular, lamelar, prismatic, piramidal alungit, stalactitic, reniform, botrioidal, granular
  • Formulă chimică: Ca2Al2Si3O10(OH)
  • Duritate: 6-6 jumătate
  • Densitate: 2,9-2,95
  • Clivaj: definit
  • Spărtură: neregulată
  • Culoare: verde, gri, albă, galbenă sau incoloră
  • Urmă: incoloră
  • Luciu: sticlos
  • Luminescenţă: inexistentă

marți, 21 iunie 2011

Hübnerit



MnWO4- tungstenat(wolframat) de mangan
Hübneritul este un mineral ce conţine wolfram, element numit şi tungsten.
Acest mineral este cea de a treia sursă industrială de wolfram. Celelalte două surse sunt wolframitul şi scheelitul. Denumirea mineralului provine de la inginerul geran Adolph H
übner.

UTILIZĂRILE WOLFRAMULUI
Wolframul este un metal greu, cu cea mai ridicată temperatură de topire dintre metale. A fost descoperit şi izolat în 1783.
Acesta este folosit în principal pentru filamentele becurilor; odată încălzite, aceste filamente încep să lumineze; astfel, noi primim lumină de la un bec. În afară de aer, în balon ce conţine filamentul sunt introduse gaze rare sau inerte, cum ar fi neonul şi argonul, pentru a spori puterea de emitere de lumină.
Tot wolframul este folosit la un aliaj de wolfram şi carbon. Acesta este utilizat la fabricarea instrumentelor de tăiere de mare viteză.
O altă utilizare este pentru sursă de raze X.

SERIE MINERALĂ
H
übneritul este membrul unei serii minerale, Hübnerit-ferberit; Hübneritul conţine cea mai mare cantitate de mangan, wolframitul conţine mangan şi fier, iar ferberitul conţine fier.
RECOMANDĂRIHübneritul trebuie curăţat doar cu apă distilată, deoarece apa de la chiuvetă poate deteriora cristalele fine sau suprafaţa eşantioanelor.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
,,Hübneritul se găseşte în filoane asociate cu granite sau pegmatite. Se găseşte adesea în filoane de cuarţ , în ascoiaţie cu casiteiritul şi scheelitul. Mai poate fi întâlnit în depozite aluvionare, formate prin erodarea, transportul şi depunerea mineralelor din sursele primare."(Revista Comorile Pământului-Hübneritul)
Eşantioanele de cea mai bună calitate provin din: Morococha, Peru; Panasqueira, Portugalia; Bolivia; China; Franţa; Birmania; Spania; Colorado, Idaho, Nevada şi New Mexico, SUA; Cornwall şi Cumbria, Marea Britanie.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
HUBNERITUL
  • Clasă: oxizi-tungstenaţi
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: MnWO4
  • Duritate: 4-4 jumătate
  • Densitate: 7,18
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură: neregulată
  • Culoare: brun-roşiatică spre brun-gălbui
  • Urmă: brun-roşiatică, gri-verzuie sau galbenă
  • Luciu: submetalic
  • Luminescenţă: inexistentă