duminică, 15 mai 2011

Cuprit

oxid de cupru-Cu2O

Cupritul este un oxid de cupru, deci conţine o mare cantitate de cupru. De aceea, are o gamă foarte largă de utilizări industriale. Ocazional, cupritul este folosit la bijuterii, dar are duritatea doar 4 pe scara Mohs. Astăzi, el este intensiv exploatat, pentru extragerea cuprului.

Cristalele cubice, bine formate, au o culoare roşie-aprinsă, foarte atrăgătoare. Acesta se găseşte în foarte multe locuri, inclusiv România, şi este însoţit adesea de cupru nativ.

UTILIZĂRI
După cum am mai zis, cupritul este extras pentru conţinutul său de cupru. Utilizările cuprului din acesta sunt de obicei pentru cablurile electrice, pentru conducte de apă şi gaz, în special pentru ţevile de la calorifere.
Tot aşa, cuprul se foloseşte şi la monede, împreună cu alte metale, formând un aliaj. Împreună cu alte metale, precum staniul, plumbul şi aluminiul, el formează aliajul numit bronz.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Deoarece cupritul are o duritate mică, de 3-4 pe scara Mohs, se recomandă protejarea cristalelor subţiri de praf, deoarece curăţarea lor de praf necesită distrugerea acestora. O varietate de cuprit care are cristale foarte mici şi subţiri, calcotrichitul, trebuie protejat şi ţinut cu foarte mare atenţie.
Cupritul poate fi testat prin testul de duritate, fiind zgâriat de lama unui cuţit, dar şi după culoarea sa specifică.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Cupritul se formează în zonele de oxidare a cuprului prin intermediul factorilor meteorologici. Este asociat adesea cu minerale de cupru, bineînţeles, ca azuritul, malachitul sau cuprul nativ.
Locurile cele mai importante de găsire a cupritului sunt: Namibia (Ongonja), SUA (Arizona: Bisbee), Australia (Broken Hill), Franţa (Chessy), Ungaria, Germania, Rusia (Bogoslovsk), Zair, Chile, Mexic, Japonia şi Marea Britanie (Cornwall: Wheal Gorland).

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, cupritul se găseşte în zonele cu mine de cupru, unde cuprul a fost oxidat în procesele menţionate mai sus, şi anume: la Sasca Montană, Oraviţa, mina Dognecea, Ocna de Fier şi alte locuri.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
CUPRIT
  • Clasă: oxizi
  • Habitus: cristale octaedrice, masive, aciculare, granulare, sau de alte forme
  • Sistem de cristalizare: cubic
  • Formulă chimică: Cu2O
  • Duritate: 3 jumătate-4
  • Densitate: 6,14
  • Clivaj: slab
  • Spărtură: concoidală spre neregulată sau sfărâmicioasă
  • Culoare: roşu-carmin, roşu-maronie
  • Urmă: roşu-maronie
  • Luciu: adamantin sau submetalic spre pământos
  • Luminescenţă: inexistentă

2 comentarii:

Salut! aştept comentariile voastre referitoare la postare şi blog!