Se afișează postările cu eticheta fosile. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fosile. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Fosile:trilobiţi şi diozauri

Trilobiţi

Trilobita
Asaphiscus wheeleri
Asaphiscus wheeleri
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Arthropoda
Subîncrengătură: Trilobitomorpha
Clasă: Trilobita

Ordine

Trilobiții sunt cele mai cunoscute artropode marine fosile, care au fost grupați în clasa Trilobita. Conform datelor paleontolgice trilobiții au avut cea mai mare răspândire în perioadele Cambrian - Devonian, adică cu circa 526 - 250 milioane de ani în urmă. Ei au înflorit pe parcursul întregii erei paleozoice. La sfârșitul Devonianului majoritatea speciilor au dispărut, cu excepția ordinului Proetida. În cele din urmă, și aceștia au dispărut la aproxomativ la sfârșitul Permianului. Trilobiții sunt cele mai bogate în diversitate și răspândite fosile de animale. Datorită exoscheletul ușor fosilizabil până în prezent au fost descirse peste 17 mii de specii, un număr record printre organismele dispărute. Fosilele trilobiților au oferit informații importante la biostratigrafiei, paleontologiei, geologiei istorice și tectonicii. Trilobiții sunt adesea plasați în subîncrengătura Arachnomorpha (echivalentul cu Arachnata), deși sistematica lor are mai multe variante, în funcție de autori.

Trilobiții au practicat diverse moduri de viață. Unele specii erau bentonice, se deplasau pe fundul bazinelor acvatice, alte erau înotători activi și se hrăneau cu plancton. Stilul de viață a trilobiților se asemăna cu cel al artropodelor marine contemporane. Speciile din familia Olenida aveau relații de simbioză cu unele bacterii sulfurice, de la care provinea hrana lor.Când au fost descoperiți, de la trilobiți nu a mai rămas decât cuticula, cu funcție de exoschelet (deseori și aceasta incompletă). În depozitele sedimentare Lagerstätten, din Germania s-au păstra fosile de trilobiți cu unele părți de țesuturi moi corpului (picioare, branhii, musculatura și tractul digestiv), precum și structura fină a ochilor și exoscheletului.
Lungimea trilobiților varia de la 1 milimetru până la 72 de centimetri. Majoritatea speciilor avea 10 – 300 centimetri. Cel mai mare trilobit găsit până în prezent a fost Isotelus rex descoperit în 1998 de către savanții canadieni în rocile datate din Ordovician, pe malul golfului Hudson. Corpul este divizat ]n trei regiuni (tagme): cap (cefalon), torace și pigidiu.Cuticula este compusă din chitină încrustată cu calcit și minerale de calciu. Ea acoperă partea dorsală a corpului și se bucla până la marginea inferioară, numită dubllură.
În timpul năpârliri, cuticula se fisura între cap și torace, de aceea unele fosile de trilobiți sunt lipsite de unele dintre aceste regiuni. În cele mai multe gupuri de trilobiți, capul (cefalon) prezenta suturi faciale care ușurau năpârlirea. Corpul trilobiților se crește în perioada dintre desprinderea cuticulei vechi și întărirea celei noi.

Dinozauri


Dinozaur
Replică a unui Tyrannosaurus rex la Muzeul Senckenberg din Frankfurt pe Main, Germania.
Replică a unui Tyrannosaurus rex la Muzeul Senckenberg din Frankfurt pe Main, Germania.
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Sauropsida
Supraordin: Dinosauria
Ordine și Subordine
  • Saurischia
    • Sauropodomorpha
    • Theropoda
  • Ornithischia
    • Thyreophora
    • Ornithopoda
    • Marginocephalia

Dinozaurii au fost animale vertebrate care au dominat ecosistemele terestre pe o perioadă de aproximativ 160 de milioane de ani, prima dată apărând pe planeta noastră cu aproximativ 220 de milioane de ani în urmă, la sfârșitul perioadei triasice. La sfârșitul perioadei cretacicului, acum circa 65 de milioane de ani, dinozaurii au suferit o extincție catastrofală cauzată de schimbarea temperaturii globale și de impactul Pământului cu un meteorit uriaș de 40 Km diametru în golful Mexicului, numit "Chicxulub", care a încheiat nu numai perioada de dominare a uscatului de către aceste animale, dar chiar și existența lor. Totuși, păsările moderne sunt considerate descendente directe ale dinozaurilor de tip theropod din familia răpitorilor, având drept prim reprezent pasărea "Archaeopterix", care a trăit cu 150 de milioane de ani în urmă.

Odată cu descoperirea primilor dinozauri la începutul secolului al 19-lea, scheletele lor fosilizate au devenit puncte majore de atracție în toate muzeele din lume. Dinozaurii au devenit într-o foarte scurtă perioadă de timp parte esențială a culturii globale a omenirii, devenind extrem de populari, mai ales în rândul copiilor. În sfârșit, ei au devenit parte integrantă și din multe cărți și filme renumite, așa cum ar filmul Jurassic Park. Noile descoperiri științifice privitoare la dinozauri sunt permanent aduse în centrul atenției generale de către mijloacele de informare în masă.

Termenul "dinozaur" este utilizat de asemenea frecvent pentru a desemna în general reptile preistorice, așa cum ar fi pelicozaurii, dimetrodonii, pterozaurii cu aripi, pleziozaurii, mozazaurii și ihtiozaurii acvatici, deși din punct de vedere științific aceste animale nu au fost dinozauri propriu-ziși.

Cuprins

[ascunde]

[modifică] Etimologie

Schelet de Triceratops expus la Institutul Smithsonian, muzeul național de istorie naturală al SUA.

Supraordinul "Dinosauria" a fost denumit formal de către savantul englez Richard Owen în 1842. Termenul este un cuvânt compus din cuvintele grecești δεινός (deinos, de groaza, formidabil) și σαύρος (sauros, "șopârlă" sau "reptilă"). Owen a ales această combinație lingvistică cu referire la proporțiile impresionante ale acestor animale, precum și la arsenalul lor formidabil de dinți și ghiare.De fapt dinozaurii erau extrem de diverși, făcând parte din subclasa Diapsida. Unii erau ierbivori (în general ornitischieni), alții carnivori (saurischieni). Unii erau bipezi, alții erau patrupezi, iar alții (precum amozaurul) erau și bipezi și patrupezi, după cum o cerea situația.Dinozaurii s-au răspândit în timpul dominației lor pe toată suprafața pământului și au cucerit aproape toate zonele (s-au găsit fosile de dinozauri până și în Antarctica), însă nu au reușit niciodată să cucerească nici aerul (unde dominau pterozaurii) nici apa (unde existau diverse reptile marine).Unii dintre ei erau ierbivori, pe când alții erau carnivori (speciile mari se hrăneau cu alte specii de dinozauri). Pentru a se proteja de speciile carnivore, ierbivorele au trebuit să se adapteze. Astfel sauropodele au atins dimensiuni considerabile.Alte specii au optat pentru deplasarea în grup sau pentru "arme" naturale împotriva carnivorelor.Un exemplu este Triceratops avea un guler osos în jurul gâtului și 3 coarne pe acesta cu care reușea să-l descurajeze chiar și pe celebrul T-Rex. Stegozaurul avea 3 spini la capătul cozii cu care se apăra împotriva atacatorilor.Hrana era o problemă în timpul dinozaurilor doar pentru speciile ierbivore. Plantele nu conțineau destule substanțe hrănitoare pentru a asigura necesarul zilnic al unui dinozaur; problema se agrava în cazul speciilor gigantice.Datorită insuficienței nutritive a hranei, un sauropod trebuia să-și petreacă majoritatea zilei mâncând, ceea ce îi lăsa puțin timp pentru alte activități ca de exemplu împerecherea. Ca și multe specii actuale probabil că și dinozaurii aveau diverse ritualuri de împerechere, deși oamenii de știință nu sunt ferm convinși de acest lucru. Gulerul osos si cele 3 coarne ale triceratopsului puteau fi folosite și pentru atragerea unei partenere, iar platoșele osoase de pe spatele stegozaurului puteau fi vascularizate pentru a deveni un punct de atracție pentru femele.

joi, 7 octombrie 2010

Chihlimbar


Chihlimbarul


Chihlimbarul, în limba moldovenească modernă Ambră, este o piatră prețioasă de culoare galbenă transparentă cu forme de translucide, opace, fiind de origine organică, mai precis provine din rășină fosilă.
Chihlimbarul din Republica Dominicană poate avea datorită unor incluziuni străine o culoare albăstruie, verzuie, acestea fiind exemplare rare și foarte scumpe.Vârsta chihlimbarului este apreciată de până la 260 milioane de ani. Provenind din rășina arborilor de pe acele vremuri, care cu timpul s-a solidificat ca o substanță amorfă, cu toate că nu este mineral. chihlimbarul este socotit piatră prețioasă.Deja din timpurile preistorice a fost folosit ca bijuterie sau obiect de cult.
Unele exemplare din Egiptul antic au o vechime de peste 6000 de ani.Una dintre operele cele mai valoroase din istorie cu această piatră prețioasă este „Sala de chihlimbar” făcută cadou în anul 1716 de regele Prusiei „Frederic Wilhelm I” (1688-1740), țarului Petru cel Mare. Acest obiect de artă dispare în timpul celui de al doilea război mondial, între anii 1979 - 2003 este reconstruită după fotografii de specialiștii ruși, și este expusă în „Palatul Ecaterinei ” din Sankt Petersburg.Chihlimbarul prezintă pentru cercetătorii paleontologi o importanță deosebită, prin inlcuziunile de fosile conservate perfect milioane de ani în masa rășinei.

miercuri, 6 octombrie 2010

Fosilele





Am considerat că nu ar strica o postare despre fosile( vor veni şi poze din colecţia proprie)

Fosilă

Fosilă (lat. fossilis „dezgropat“; numit în l. germană și Petrefakt): acest termen este utilizat pentru resturile sau urmele biologice ce au vârsta de peste 10.000 de ani in istoria pământului.
Această perioadă de timp corespunde perioadelor geologice de la începutul holocenului, iar în paleontologie pleistocen / holocen, urmele, sau resturile bilologice ce provin după această perioadă sunt numite urme recente sau actuale.
Unele fosile constituie resurse energetice deosebit de importante ca petrol, gaze naturale, sau din plante carbonizate în condiții speciale s-au format cărbunii.
Prin anumite condiții de mediu se pot conserva parțial sau total corpurile animalelor sau plantelor preistorice, în unele cazuri se pot găsi excremente pietrificate, acestea fiind numite coprolite.

Fosila unui Ichthyozaurus din sud-vestul Germaniei

Cihlimbarul e rășina fosilizată a unor conifere de mult dispărute. Majoritatea cihlimbarelor au circa 70 de milioane de ani vechime și au fost la mare cautare în secolul XIX. Câteodată, în rășină erau prinse mici insecte, care s-au păstrat astfel foarte bine. Lemnul negru fosilizat, cunoscut drept gagat, a fost foarte popular în epoca victoriană, când era cioplit, șlefuit sau tăiat, fiind folosit mai ales pentru bijuterii de doliu.

Cele mai cunoscute fosile provin de la creaturi care au avut in organism parti dure - oase sau cochilii.

Nume Formă Comentarii
Stromatolitele Bacterii coloniale Structuri stratificate de sedimente în care s-au păstrat colonii de bacterii. Circa 3 500 milioane ani vechime
Amoniții Moluște cu cochilii răsucite Asemănătoare ca aspect cu modernul Nautilus. Bune fosile index. Dispariție bruscă în masă acum 65 milioane de ani
Brahiopodele Crustacee bivalve Una din cele mai comune forme de viață, numite și crustacee lampă, pentru că seamănă cu lămpile romane cu ulei
Trilobiții Artropod marin Numeroase - în creștere, își lepădau regulat exoscheletele care s-au fosilizat adesea.
Belemniții Moluște marine cu cochilie lungă, conică și ascuțită Înrudite cu sepia, caracațita și calamarul modern; se credea odată că ramașițele unui trăsnet din Rai
Crinoidele Echinoderme, crini de mare Există încă 700 de specii cunoscute.

Înainte ca geologii să declare că Pământul avea milioane, și nu mii de ani vechime, au fost emise diferite explicații pentru fosile.

  • Vechii greci credeau că craniile elefanților preistorici erau rămășițele ciclopilor, pentru că gaura din care ar fi ieșit trompa seamănă cu scobitura unui ochi de uriaș.
  • Reptilele marine, ca ihtiozaurii, "dovedeau" existența "dragonilor marini". Ihtiozaurii mâncau belemite despre ale căror cochilii interne, în formă de glonț, se credeau că sunt trăsnete trimise din cer.
  • În secolul XVIII, Johann Scheuchzer gândea că fosilele sunt dovada potopului biblic. El a interpretat fosila unei salamandre uriașe drept un om care se înecase.

În 1910, geologul Charles Dawson a descoperit la Piltdown Common, în Sussex, Anglia, fragmente de craniu, maxilar și dinți asemănători cu a unei maimuțe. 2 ani mai târziu, curatorul apartamentului de paleontologie al British Museum, Arthur Smith Woodward, a pretins că fragmentele reprezentau veriga lipsă în evoluția de la maimuță la om. Abia în 1954 testele au dovedit că era un fals. Craniul avea doar 600 ani, iar maxilarul și dinții aparțineau unui urangutan.

Fosilele care nu sunt rămășițe de plante sau animale, dar care duc dovezi despre organismele preistorice se numesc urme fosile și includ:

  • Urme și amprente de labe lăsate de animale în sedimente, transformate apoi în roci.
  • Tunele făcute de creaturi care săpau în sedimente, roci sau lemn care, apoi, s-au solidificat ori s-au umplut cu minerale.
  • Fecale fosilizate și pietre din stomacul dinozaurilor.

Prima oară denumirea de fosilă a utilizat-o cercetătorul german Georgius Agricola în anul 1546 în tratatul său De natura fossilium , denumiri sinonime fiind Petrefakt și Pietrificări, nefiind clar diferențiat acest termen de minerale artefakte considerate frecvent concrețiuni de minerale fără a face legătura cu originea lor biologică.
Primul face această diferențiere și arată originea biologică (viețuitoare) a fosilelor este călugărul Nicolaus Steno și combate teoria de jocuri ale naturii.
Știința care se ocupă cu studiul fosilelor este paleontologia.
Unele forme de Amonit din grupa nautiloidelor sunt considerate ca forme aberante în încercarea de clasificare a fosilelor în:

  1. Fosile la care s-a păstrat corpul viețuitoareler preistorice (numai scheletul sau și părțile moi)
  2. Fosile pietrificate care iau naștere prin impregnarea minerală ulterioară a corpului organismului
  3. Fosile urme, sunt de fapt amprente rămase de la organismele vii, ca urma piciorului, resturi corporale, de hrană, excremente, ouă, sau cuib.
  • După mărimea lor pot fi Macrofosile, Microfosile și cele mai mici numite Nanofosile văzute numai sub un microscop electronic.

Disciplina care se ocupă cu recunoașterea și cu modul și fazele de formare a fosilelor se numește Tafonomie.

Existența fosilelor a folosit la documentarea teoriei evoluționiste din biologie, ajutând în studiul speciilor dispărute ca: trilobiții, amoniții, feriga uriașă (cu semințe), sau dinozaurii, care mult timp au fost considerați ca jocuri ale naturii.