miercuri, 10 decembrie 2014

Zeoliţi

Analcit, natrolit şi haineaultit
Observaţie: adeseori am auzit persoane referindu-se la un anumit mineral "zeolit". 
În atenţia acestora, nu există un mineral numit astfel, ci o familie de minerale.

Zeoliţii reprezintă unul dintre cele mai fascinante clase de minerale. Ca o caracteristică generală, aceştia au o structură cristalină neobişnuită şi sunt din punct de vedere chimic aluminosilicaţi hidrataţi. În moleculă conţin diferite metale (sodiu, potasiu, calciu, bariu, etc.) şi fac parte din categoria tectosilicaţilor.

Zeoliţii sunt cunoscuţi pentru proprietăţile lor, printre care se numără aceea de a fi materiale microporoase şi de a avea o structură cristalină foarte absorbantă.
Denumirea acestei clase mineralogice provine din limba greacă, unde ζέω (zéō) înseamnă "a fierbe", iar λίθος (líthos) "piatră", şi face referire la proprietatea zeoliţilor de a elibera molecule de apă când sunt încălziţi.

Deşi există mulţi zeoliţi naturali, fiind relativ răspândiţi în unele zone naturale, în prezent se fabrică un număr tot mai mare de aşa-numiţi zeoliţi artificiali, care sunt meniţi să exploateze importanţa industrială a lor. Zeoliţii sunt răspândiţi la nivel mondial, fiind minerale secundare formate în lava solidificată şi în rocile plutonice. Practic, zeoliţii apar în toate zonele cu roci magmatice, predominant vulcanice. În România, sunt întâlniţi în Munţii Metaliferi sudici şi în Munţii Bihor (cu specimene de natrolit, laumontit, mezolit, chabazit, stilbit, heulandit, etc.)

Proprietăţi

Laumontit
După cum deja am menţionat, zeoliţii eliberează apa de cristalizare odată cu încălzirea. Altfel spus, zeoliţii au capacitatea de a-şi schimba structura moleculară în urma acestui procedeu. În majoritatea mineralelor hidratate (ce conţin apă de cristalizare), moleculele de apă sunt legate direct de structura principală, însă în cazul zeoliţilor avem de a face cu o cavitate în centrul structurii moleculare, care conţine apa.

După eliminarea apei, care "ţâşneşte" continuu, zeolitul devine foarte receptiv, astfel că dacă nu intervine niciun alt proces, mineralul absoarbe apa din atmosferă, prezentă în formă de vapori. Totuşi, structura microporoasă poate accepta o multitudine de alte substanţe, gazoase sau lichide.

În natură, zeoliţii se transformă în alte minerale sub influenţa factorilor climatici, ai alterării hidrotermale sau ale condiţiilor metamorfice.Un exemplu este alterarea chabazitului la calcit.

Utilizări

Având toate aceste proprietăţi unice, nu putem ignora faptul că zeoliţii au o importanţă ridicată. Zeoliţii sunt folosiţi pentru scăderea durităţii apei, dar şi pentru separarea şi purificarea altor substanţe fluide. De asemenea, pe acelaşi principiu sunt folosiţi şi pentru sitele moleculare.

Au aplicaţii şi în chimie, astfel că un zeolit poate fi utilizat pentru separarea moleculelor (însă doar unele cu o anumită mărime şi formă pot trece prin mineral), şi ca metodă de a capta anumite molecule pentru analiză.

Bineînţeles, lista continuă; printre utilizările secundare ale zeoliţilor se numără cea de catalizator în industria petrochimică, materiale de construcţie, medicină, agricultură, etc.

Exemple

Cei mai cunoscuţi zeoliţi sunt următorii: natrolit, stilbit, laumontit, heulandit şi mezolit.Ca şi aspect, zeoliţii

aceştia au o înfăţişare plăcută, sticloasă, şi se găsesc de obicei pe roci vulcanice.
Mai jos puteţi vedea o listă cu principalii zeoliţi găsiţi în lume (în bold se regăsesc cele răspândite în România; click pe ele):
                                Zeoliţi

Amicit Garronit Natrolit
Analcit Gismondin Offretit
Barrerit Gmelinit Paulingit
Boggsit Gobbinsit Perlialit
Brewsterit               Gonnardit Phillipsit
Chabazit Goosecreekit           Scolecit
Clinoptilolit Harmotom Stellerit
Cowlesit Heulandit Stilbit
Dachiardit Laumontit Tetranatrolit
Edingtonit Levyn Thomsonit
Epistilbit Mazzit Viseit
Erionit Merlinoit Wairakit
Faujasit Mezolit Wellsit
Ferrierit Mordenit Willhendersonit

Galerie de imagini

Scolecit
Ace de mezolit
Chabazit

Imagini preluate de la Wikimedia Commons, fără drepturi de autor

marți, 2 decembrie 2014

Bridgmanit

(Mg,Fe)SiO3 -silicat de fier şi magneziu
  • Engleză: Bridgmanit
Bridgmanitul este un mineral care, deşi are o importanţă foarte mare ca element constitutiv al planetei noastre, a primit o denumirea doar de curând (anul 2014).
Se crede că acest mineral este reprezintă 93% din mantaua inferioară mai sus de 2700 km şi astfel este probabil cel mai abundent de pe Pământ.

Descoperire

Meteoriţii, fiind expuşi la presiuni şi temperaturi ridicate în timpul impactului cu alte corpuri, conţin unele minerale a căror stabilitate nu le permite să existe decât în zonele mai adânci ale scoarţei terestre. Aprobat de International Mineralogical Association (Asociaţia Mineralogică Internaţională), noul mineral bridgmanit a fost descoperit în chondrita (un tip de meteorit) Tenham L6. Descoperirea este rezultatul unor cercetări ce au durat mai mult de jumătate de secol, în încercarea de a identifica şi caracteriza un eşantion natural al acestui mineral important.

Denumirea

Portretului lui Williams Bridgman
Mineralul a fost denumit bridgmanit (în engleză bridgmanite) la începutul lunii decembrie 2014 de către Chi Ma şi Oliver Tschauner în onoarea savantului Percy Williams Bridgman [21 aprilie 1882 Cambridge, Massachusetts, SUA - 20 august 1961 Randolph, New Hampshire, SUA], laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1946.

Referinţe

  1. sciencemag com
  2. mindat.com
  3. dailymail.co.uk


    Urmăriţi blogul Roci şi minerale prin e-mail!