joi, 31 martie 2011

HOWLITUL ŞI TURKENITUL




Revista Comorile Pământului nr. 28, howlitul;

Postez aici poze cu: turkenitul de la revistă (cel albastru) şi un howlit din colecţia proprie (cel alb).


Howlitul, un mineral aşa-zis semipreţios, apare în comerţ sub forma colorată în albastru a sa, ce imită foarte bine turcoazul. Denumirea varietăţii albastre este, ca aluzie tocmai la asemănarea cu azuritul, turkenit.
Formează rareori cristale, fiind în mod compact cu aspect de porţelan, uneori de dimensiuni foarte mari, de 100 de kg.
Ocurenţa cea mai mare se află în următoarele zone: Canada (Nova Scotia) şi SUA (Los Angeles, San Bernardino, California). După ce howlitul este extras de aici, el este trimis în China pentru prelucrarea gemologică.
Numele său provine de la naturalistul canadian Henry How (1828-1979), care l-a descris prima oară în 1868.
În stare naturală, howlitul nu are putere de circulaţie gemologică, fiind colorat în albastru de turcoaz când poartă denumirea de turkenit.
Howlitul este poros şi prin urmare absoarbe foarte bine coloranţii. Turkenitul se prelucrează în forme similare turcoazei, adică caboşon, mărgele, camee sau intalii.

Bineînţeles, există şi mai multe varietăţi ce pot testa, prin duritatea specifică a fiecăruia, dacă este sau nu turcoaz: (pe scara Mohs, turcoazul are duritatea 5-6)
-datolitul-5 şi 5 jumătate
-magnezitul: 4 şi 4 jumătate
-howlitul-3 sau 4
Toate aceste varietăţi se dizolvă în acid clorhidric, ca şi turcoaza.

ORIGINI ŞI RĂSPÂDIRE
Howlitul apare în formaţiuni cu evaporite, şi se asociază de obicei cu boraţi, ca ulexitul şi boraxul.
Este caracteristic zonelor aride: se găseşte în deşertul Mojave, şi în ocurenţele din California.
Totodată, se găseşte şi în Canada, în Nova Scotia, şi localitatea Windsor, unde a fost descoperit de How.
Alte ocurenţe se mai găsesc în Germania, Mexic, Serbia, Slovacia şi Turcia.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
HOWLIT
  • Clasă: silcaţi, grupul borsilicaţi
  • Sistem de cristalizare: ortorombic sau monoclinic
  • Formulă chimică: Ca2B5SiO9(OH)5
  • Duritate: 3-4
  • Densitate: 2,53-2,58-2,59
  • Clivaj: absent
  • Spărtură: concoidală şi neregulată
  • Culoare: alb, alb-cenuşie
  • Urmă: albă
  • Luciu: sticlos
  • Fluorescenţă: azurie, în special pentru eşantioanele provenite din California

miercuri, 30 martie 2011

Diamantul

C - carbon elementar

Diamantul este cea mai dură substanţă găsită în natură, respectiv cel mai dur mineral din natură. Este cea mai valoroasă piatră preţioasă, fiind folosită în industrie pentru tăiere şi şlefuire, datorită durităţii sale de 10 pe scara Mohs (cea mai mare valoare posibilă).

Doar eşantioanele naturale de calitate mai scăzută sunt folosite pentru tăiere, iar cele de calitate superioară în bijuterii. Sunt cele mai preţioase nestemate nu numai pentru frumuseţea lor, ci şi pentru răspândirea lor foarte mică.

TĂIETURA. CARATELE
Inel cu diamant

Diamantele sunt evaluate, atât înainte cât şi după tăiere, în funcţie de ,,CEI PATRU C", ce reprezintă calităţile sale: claritatea, culoarea, tăietura (vine din engleză: cut) şi caratele. Caratul este unitatea de măsură principală pentru măsurarea masei unor pietre preţioase. Astăzi, diamantul este standardizat la 0,2 carate.
Dacă diamantul este tăiat corespunzător, el va prezenta ,,focul său", fenomen ce reprezintă dispersia luminii în în interiorul pietrei. Acesta cauzează lumini colorate în interiorul pietrei.
Cele mai importante tăieturi sunt briliantul şi para.

ÎN INDUSTRIE...

Principala utilizare industrială a diamantului este confecţionarea de instrumente de tăiat şi găurit. El este atât de dur, aşa că poate tăia sau găuri orice.
În trecut, a fost folosit la fabricarea pick-up-urilor de calitate. Cuţitele de diamant sunt folosite de chirurgi pentru tăierea de ţesut uman şi pentru probe. De asemenea, frezele stomatologice conţin praf de diamant.
Bineînţeles, există şi diamant artificial, creat de om, care a fost folosit în industrie începând cu anul 1955.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE

Diamantele se găsesc în kimberlite, roci a căror denumire provine de la Kimberley, Africa de Sud, se formeaza că intruziuni în formă de pipă, ce s-au ridicat de la adâncimi de peste 100 de km.
Continentul african este producătorul principal de diamante pe scară mondială.

Principalele zăcăminte: Brazilia, Africa de Sud, Zair, Siberia, Angola, Botswana, Ghana, Guineea, Namibia, Rusia, Sierra Leone, Tanzania şi Venezuela. Recent, au fost găsite în Canada şi Finlanda. În România, se găsesc acele diamante de Maramureş.


Fişă de caracterizare
Diamantul
ClasăElemente native
Sistem de cristalizareCubic
Habitus-
Formulă chimicăC
Duritate10
Densitate3,31,-> 3,52
ClivajPerfect
SpărturăConcoidală
CuloareIncoloră, dar se mai găseşte
cu nuanţe de alb, albastru,
maro, verde, gri, portocaliu,
roz, roşu, galben sau chiar negru
UrmăAlbă
LuciuAdamantin, iar cristalele
 netăiate au luciu gras
LuminescenţăAlbastră, roz, galbenă sau verde

marți, 29 martie 2011

Noi achiziţii de minerale

Am achiziţionat de curând trei noi minerale, şi anume:
  1. Blendă, cuarţ, calcit şi pirită
  2. Pirită, cuarţ, covellina
  3. Cuarţ

sâmbătă, 26 martie 2011

Au revenit târgurile!

Vreau să vă anunţ că, cel puţin în Braşov, cu ocazia venirii căldurii, au început să se organizeze din nou târguri de minerale sau pietre semipreţioase, ici-colo, prin centrul şi prin parcuri. Astăzi merg şi eu, dar nu am să cumpăr nimic deocamdată. Aştept Mineralia...

joi, 24 martie 2011

Crocoitul


Crocoitul este un mineral rar şi delicat ce conţine crom şi, era o sursă importantă pentru artişti, deoarece culoarea ca, portocalie, era una nouă şi frumoasă,

A fost descoperit în secolul al XIX-lea, în minele din zona centrală a munţilor Urali, respectiv Sverdlovsk. A devenit cunoscut foarte repede, deoarece nuanţa care se putea extrage din el era una minunată, oferind un portocaliu foarte frumos. Crocoitul conţine crom, un element descoperit în anul 1797 de către Vauquelin. Cromul este folosit la rezistenţa la coroziune şi pentru duritatea aliajelor de oţel. Sărurile de crom sunt folosite la tăbăcirea pieilor.

UN MINERAL SECUNDAR
Crocoitul este un mineral secundar, ce se formează doar prin modificarea chimică a galenei, în roci gazdă cu conţinut de crom. Mineralele asociate sunt: piromorfitul, pirita, cerusitul, vanadinitul şi wulfenitul.

MÂNDRII MONDIALE
Cele mai mere cristal de
crocoit cunoscut măsoară 11 cm pe 4,5 cm. Acesta a fost extras din Tasmania, Australia. Deoarece crocoitul este foarte moale, nu poate fi folosit la fabricarea bijuteriilor. Cele mai frumoase eşantioane provin din Australia.

TESTE
Crocoitul se topeşte destul de uşor dacă este expus la flacără şi este solubil în acizi puternici. Totuşi, este recomandat ca el să fie curăţat cu ultrasunete, un lucru mai greu pentru colecţionarii amatori.

RĂSPÂNDIRE
Munţii Urali, Rusia; Tasmania, Australia; Minas Gerais, Brazilia; Filipine; România; Zimbabwe; Arizona şi California de Sud.

FIŞĂ DE CARCATERIZARE
CROCOIT
  • Clasă: sulfaţi, sub-clasa cromaţilor
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: PbCrO4
  • Duritate: 2 jumătate-3
  • Densitate: 5,9-6,1
  • Clivaj: distinct
  • Spărtură: concoidală spre neregulată
  • Culoare: roşu-portocaliu, galben-portocaliu
  • Urmă: galben-portocalie
  • Luciu: adamantin spre sticlos
  • Luminescenţă: inexistentă

miercuri, 23 martie 2011

Cristal de stâncă sau cuarţ

SiO2-bioxid de siliciu

  • Germană: Quarz
  • Engleză: Quartz (idem franceză)
  • Spaniolă: Cuarzo (Quartzo portugheză)
  • Rusă: Кварт, (Kwarc poloneză)
  • Olandeză: Kwarts
  • Norvegiană/suedeză: Kvarts

Cristalul de stâncă, varietatea incoloră sau transparentă a bioxidului de siliciu, este cel mai frecvent mineral găsit în scoarţa terestră. Altă denumire a sa este cea de cuarţ.
El este incolor şi este folosit în special pentru bijuterii, mărgele, dar şi pentru colecţionari, întrucât nu poate lipsi dintr-o colecţie. Este un mineral relativ dur, clasându-se cu 7 pe scara Mohs a durităţii.
Ca utilizări în mecanisme, cuarţul este folosit pentru: ceasuri, lentile, lămpi şi globurile de cristal ale prezicătorilor.

Puritatea unică...

Cristalul de cuarţ, sau cuarţul însuşi, este cea mai pură varietate, nu ca celelalte varietăţi, unde cristalele conţin alte elemente; exemple de varietăţi impure sunt ametistul, citrinul, cuarţul fumuriu, calcedonia, agatul, etc. De aceea, cuarţul este cea mai pură varietate de dioxid de siliciu.
Incluziunile pe care le poate conţine cuarţul sunt de rutil, un mineral compus din titan şi oxigen, dar mai poate conţine şi cristale de turmalină neagră. Deşi este mai greu de şlefuit, cuarţul arată foarte bine cu acestea incluziuni.

Tăietura

Deşi nu este piatră preţioasă şi nici semipreţioasă, cuarţul a fost mereu înlocuitor al diamantului. Se mai foloseşte la candelabre, pentru că este mai dur ca sticla sau decât cristalul.
Este tăiat în stil caboşon cu aspect de dom, şi este şlefuit pentru a confecţiona mărgele şi coliere. Unele sunt sculptate în broşe cu modele încrustate numite intalii.

Recomandări

Acizii slabi sunt perfecţi pentru a curăţa un eşantion de cuarţ. Dacă este încălzit, el trebuie lăsat să se răcească încet, altfel se va crăpa.

Origini şi răspândire

Se găseşte în foarte multe contexte geologice, în principal în druze şi geode, dar şi în filoane hidrotermale, în asociaţie cu galena şi sfaleritul. Cuarţul se mai găseşte în rocile magmatice şi metamorfice, precum granitele şi gnaisele.
Se găseşte peste tot, la suprafaţă, în nisip, în râuri, iar cele mai importante locuri de extragere sunt Rio Grade de Norte, Brazilia; Alpi, Franţa; Deccan, India; Madagascar; Rusia; Africa de Sud; Uruguay; SUA şi România.


Fişă de caracterizare
Cuarţ
ClasăOxizi
Sistem de cristalizareTrigonal
Habitus-
Formulă chimicăSiO2
Duritate7
Densitate 2,65
ClivajInexistent
SpărturăConcoidală spre
neregulată
CuloareIncoloră
UrmăAlbă
LuciuSticlos
LuminescenţăInexistentă

luni, 21 martie 2011

Concursul Minerals ediţia a doua

De curând, mai exact anul trecut, a avut loc prima ediţie a concursului organizat de site-ul Minerals, iar acum, urmeaza ediţia a doua. Concursul se desfăşoară între data de 21.03.2011 şi 30.04.2011, iar alte date şi desfăşurarea concursului se face la următoarea adresă: http://www.minerals.ro/concurs. Vă doresc o zi bună şi succes la concurs!

duminică, 20 martie 2011

POZE- eşantioanele de la revista Comorile Pământului




Cu toate că n-am reuşit să pun poze la postările trecute, le pun aici cu întârziere.
Dintre cele şase reviste date până la acum în a doua serie a revistei, cel mai mult m-a impresionat azuritul, unde am avut mare noroc. Cel mai tare m-a dezamăgit malachitul, şi pot spune că pe eşantionul de azurit am avut mai mult malachit decât pe aşa-zisul eşantion de malachit. Foarte frumos a fost şi agatul albastru, dar am văzut şi eşantioane mai frumoase. Aurul a fost cât de cât spectaculos. Obsidianul nu a fost ceva nou pentru colecţia mea, dar cu toate acesta am avut noroc şi la el, întrucât am luat un eşantion frumos. Andaluzitul are un cristal mărişor de muscovită, pe lângă altele de andaluzit. Sper să vă placă pozele şi succes în continuarea ,,abonaţilor" la Comorile Pământului.
LEGENDĂ:MINERALE
PIETRE (SEMI)PREŢIOASE
DESCOPERĂ

ARTA COLECŢIONARULUI
ACTIVITATE PRACTICĂ

20. GIPSUL-Gipsul, Piromorfitul, Vivianitul, Cristalele monoclinice, Pregătirea eşantioanelor, Date generale: Comorile Minerale ale României
21. AURUL-Aurul, danburitul, perovskitul, uranofanul, violanul, cutremurele, pe urmele mineralelor în Myanmar
22. OBSIDIANUL-Obsidianul, litiofilitul, smithsonitul, tetraedritul, cristale triclinice, ţările producătoare de minerale, pe urmele mineralelor în Germania
23. AZURITUL-Azuritul, argentitul, natrolitul, humitul, cristale trigonale, tunelul canalul mânecii, cum se curăţă eşantioanele (1)
24. MALACHITUL-Malachitul, mercurul, realgarul, dioptazul, vânătoarea de minerale în Nigeria,Cristale hexagonale
25. AGATUL ALBASTRU-Agatul, diamantul, variscitul, colemanitul, Maclarea, Cum se curăţă eşantioanele, Pe urmele mineralelor în Chile.

Nichelina


Nichelina este o sursă de nichel, deşi nu ca răspândire nu este mineral comun.
Culoarea roşie-pală a nichelinei, i-a determinat pe mineralogii din Evul Mediu să creadă că este vorba de un mineral de cupru. Ori, extragerea cuprului din nichelină era imposibilă!
Doar în 1751, un metal necunoscut anterior, numit nichel, a fost găsit în mineralul nichelină. De la metalul pe are îl conţine vine şi numele său. Descoperitorul se numeşte A.E.Cronstedt.
Germanii l-au denumit kupfernickel, denumire folosită şi astăzi.

UTILIZĂRI ALE NICHELULUI
Nichelul este un element metalic argintiu care se extrage din mineralele: garnierit, pentlandit, nichelina şi millerit. De asemenea, nichelul constituie 20 % din meteoriţii feroşi.
Împreună cu cromul, nichelul este principalul aditiv folosit la fabricarea oţelului inoxidabil. Nichelul este aplicat de obicei prin electroliză, pentru a se forma un strat subţire superficial. Metalul creşte rezistenţa oţelului la coroziune şi-l face mai ductil. De asemenea, î-l face mai rezistent la şocuri, datorită acestui fapt fiind foarte folosit la blindaje.
Când este combinat cu cuprul, nichelul produce un aliaj numit monel, foarte rezistent la coroziunea apei de mare. Alt aliaj, 78 % nichel, 17 % fier şi 5 % cupru, se numeşte mumetal şi este folosit în nucleele transformatoarelor electrice.

RĂSPÂNDIRE
Unele dintre cele mai importante zăcăminte de nichelină se află la: Styria, Austria; Cobalt şi Sudbury, Ontario, Canada; Cagliari şi Lombardia, Italia; Bou Azzer, Maroc; Franklin, New Jersey, SUA.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
NICHELINA
  • Clasă: sulfuri
  • Sistem de cristalizare: hexagonal
  • Formulă chimică: NiAs
  • Duritate: 5-5 jumătate
  • Densitate: 7,7-7,8
  • Clivaj: inexistent
  • Spărtură: neregulată
  • Culoare: roşu de culoare pal, argintiu
  • Urmă: negru-maroniu pal
  • Luciu: metalic
  • Luminescenţă: inexistentă

Tridimitul


Tridimitul este un polimorf al cuarţului. Diferenţele şi asemănările dintre acesta şi alte forme cu aceeaşi compoziţie chimică sunt de mare interes pentru oamenii de ştiinţă. Culoarea sa este albă, deşi unele cristale pot fi şi incolore.
Denumirea sa provine din limba greacă şi face referrire directă la faptul că aproape mereu se găseşte în MACLE TRIPLE!
Dioxidul de silicu -SiO2- este o substanţă care poate lua mai multe forme cristaline. Termenul ştiinţific pentru acest lucru este polimorfism. Mineralele care au aceeaşi structură chimică, dar aspecte exterioare diferite se numesc polimorfi. Alţi polimorfi ai cuarţului sunt: coesitul şi cristobalitul.

DETERMINAT DE CĂLDURĂ
Principali polimorfi cristalini ai dioxidului de siliciu sunt cuarţul, tridimitul şi cristobalitul. Structura exactă a fiecărui mineral e determinată exact de temperatura la care acesta se formează.
Să luăm un exemplu: CUARŢUL.
Cuarţul însuşi are două forme:
  • cuarţul inferior , stabil până la 573 ° C, şi:
  • cuarţul superior, format la temperaturi cuprinse între 573 ° C şi 870 ° C.
Cu toate acestea, cele două forme de cuarţ au aceleaşi sisteme de cristalizare: trigonal.
La temperaturi mai mari de 870 ° C, cuarţul nu ma e cuarţ şi devine tridimit! De aici, tridimitul rămâne stabil până la o temperatură foarte mare, de 1 470 ° C şi formează cristale monoclinice. După această temperatură, tridimitul se transformă în cristobalit, cu cristale cubice! (fotografia 2)
Pentru alte date despre polimorfi, puteţi consulta o viitoare postare despre IZOMORFI ŞI POLIMORFI.

Toate mineralele ce au formula chimică SiO2, pot fi considerate aparţinând ori clasei silicaţilor, ori clasei oxizilor.

RĂSPÂNDIRE
Tridimitul se găseşte în următoarele locuri: Puy-de-dome, Franţa; Eifel, Germania; Padua, Italia; Pachura, Mexic; Racoş şi Simeria sau Uroi, România.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
TRIDIMIT
  • Clasă: silicaţi/oxizi
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: SiO2
  • Duritate: 7
  • Densitate: 2,26
  • Clivaj: inexistent
  • Spărtură: concoidală
  • Culoare: albă sau incoloră
  • Urmă: albă
  • Luciu: stcilos spre perlat
  • Luminescenţă: inexistentă

Realgarul


Realgarul este una dintre cele mai importante surse de arsen, un element metalic cu o gamă largă de utilizări industriale. Culoarea realgarului este roşu sau portocaliu, iar denumirea sa provine din sintagma arabă rahj al ghar, care înseamnă ,,pulbere de mină".
Mineralul este descoperit şi cunoscut încă din timpuri foarte vechi, fiind descris în detaliu de istoricul roman Pliniu cel Bătrân (23-79 î. Hr.), în enciclopedia sa, Naturalis Historia. Înainte, era utilizat la colorat focuri de artificii, dar astăzi, pentru aceleaşi obiecte, se folosesc minerale de stronţiu. Astăzi, foarte rar mai este folosit la unii pigmenţi, deşi aceşti pigmenţi pot fi obţinuţi foarte ieftin prin metode artificiale.

UTILIZĂRILE ARSENULUI
Arsenul, elementul ce se extrage din realgar, se crede că a fost descoperit în jurul anului 1250, este un element metalic foarte otrăvitor. Normele sănătăţii de astăzi impun ca realgarul şi alte minerale de arsen să fie mai puţin utilizate decât acum 100 de ani.
Cu toate acestea, arsenul are încă multe aplicaţii industriale. Metalul însăşi este folosit la tranzistori şi în aliajele pe bază de plumb, în care accelerează solidificarea. Mai este o componentă a unor forme de alamă (un aliaj ce conţine zinc şi cel puţin 50 % cupru).
Compuşii arsenului sunt şi ei folositori. Unii se folosesc la fabricarea insecticidelor, în timp ce alţii formează semiconductori electrici. compusul arseniură de galiu are următoarea capacitate de a converti electricitatea direct într-o rază laser. De aceea, mai este folosit la diodele emiţătoare de lumină (LED-uri) ce pot fi observate pe carcasele calculatoarelor.

SURSELE ARSENULUI
Cele mai importante minerale ce conţin arsen sunt: realgarul, auripigmentul şi arsenopirita. Arsenul este extras din acestea prin coacerea lor într-o coloană de aer. Acest proces duce la formarea oxidului de arsen.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
La fel ca toate celelalte minerale ce conţin arsen, realgarul eleimină un puternic miros de usturoi atunci când este expus la o flacără. Altă metodă de identificare este culoarea sa, roşie-portocalie.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Fluidele fierbinţi ce urcă spre straturile superioare ale scoarţei terestre conţin o largă gamă de elemente chimice. Din aceste soluţii hidrotermale se depun multe minerale. Realgarul aşa se formează şi este adesea asociat cu auripigmentul şi cu stibina. De asemenea, se mai găseşte în calcare şi în dolomite, precum şi ca depuneri formate după erupţiile vulcanice şi ale izvoarelor termale.
Cele mai importante zăcăminte de realgar sunt în: insula Corsica, Franţa; Sondrio şi Toscana, Italia; Allchar, Macedonia; Baia Sprie, Cavnic, Săcărâmb şi Moldova nouă, România; Valais, Elveţia; Getchell din Nevada, SUA.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
REALGARUL
  • Clasă: sulfuri
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: AsS
  • Duritate: 1 jumătate-2
  • Densitate: 3,56-3,59
  • Clivaj: distinct
  • Spărtură: concoidală
  • Culoare: roşie spre roşie-portocalie
  • Urmă: roşie-portocalie
  • Luciu: răşinos
  • Luminescenţă: inexistentă

joi, 17 martie 2011

ANUNŢ IMPORTANT-blog nou!

Blog nou!
Ei bine, vă întrebaţi despre ce este blogul cel nou?
Despre o materie foarte legată de geologie, fără de care nu se pot înţelege legăturile dintre minerale şi combinaţiile dintre roci. Conţine date despre chimie, elemente chimice şi multe altele.
În viitor îl voi mai perfecţiona, dar pe moment caut un mod de a ,,pune" un sistem periodic pe blog.
Adresa sa este una, care nu are legătură-încă- cu tema blogului, dar se datorează faptului că este ,,făcut" peste un vechi blog cu literatură.
Click aici pentru a vedea blogul.
ATENŢIE! ACEASTA NU ESTE FORMA FINALĂ, CI DOAR ÎNCEPUTUL. Multumesc pentru eventuala urmărire a blogului.

miercuri, 16 martie 2011

ANDALUZITUL







Pe data de 16 martie 2011 a apărut revista cu numărul 26 din colecţia Comorile Pământului, cu date despre andaluzit şi alte lucruri interesante. Fac un mic rezumat a celor scrise în revistă:

Datorită proprităţilor sale termorezistente, andaluzitul are anumite proprietăţi industriale. Cel de bună calitate este, bineînţeles, tăiat ca piatră preţioasă.

Denumirea sa provine de la regiunea spaniolă de unde a fost luat şi descoperit prima oară, anume Andaluzia. Este exploatat industrial pentru rezistenţa sa la foc şi acizi, şi se foloseşte în general la bijuterii, şi la producerea mullitului sintetic, o substanţă ce rezistă la căldură şi coroziune.
Andaluzitul este o nestemată atrăgătoare dacă este şlefuit şi tăiat, dar arată foarte bine şi în colecţiile de minerale.
O varietate de andaluzit se numeşte chiastolit, adică andaluzit cu impurităţi dispuse zonar, ce reprezintă clar imaginea definită a unei cruci. În trecut, chiastolitul a fost purtat ca amuletă pentru a-l proteja pe purtător de spirite rele şi necazuri. Prima atestare a acestui lucru provine din Spania, din secolul al XVI-lea.
Andaluzitul face parte din clasa minerală a silicaţilor. Este dur dur şi sfărâmicios, nu foarte greu, iar cristalele sunt translucide spre transparente. Eşantioane de bună calitate provin din ţări ca SUA, Australia, Anglia, Franţa, Rusia, Spania şi alte locuri.

PROPRIETĂŢI INDUSTRIALE
Deoarece andaluzitul este rezistant la căldură şi acizi, este folosit la fabricarea bujiilor pentru autovehicule, la tipurile de porţelan rezistente la căldură şi foc, precum şi la amteriale anticorozive.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
  • Clasă: silicaţi
  • Sistem de cristalizare: ortorombic
  • Formulă chimică: Al2SiO5
  • Duritate: 6 jumătate-7 jumătate
  • Densitate: 3,13-3,16
  • Clivaj; distinct
  • Spărtură: neregulată
  • Culoare: roz sau roşu, de asemenea brun, verde sau gri, deseori transparent
  • Urmă; incoloră
  • Luciu: sticlos
  • Luminescenţă: inexistentă

duminică, 13 martie 2011

Mineralia Brasov

Pentru cei interesaţi de minerale din Braşov, are loc târgul-expoziţie de minerale şi pietre între 7 şi 10 aprilie 2011. Va avea loc la Casa Sfatului, între orele 10 şi 19. Ne vedem acolo!
{vor apărea şi postări despre achiziţiile de la târgul Mineralia}
În alte oraşe:
  • 18-20 martie, “Mineralia TG. MUREŞ”, Muzeul de Etnografie, piaţa Trandafirilor, de la 9,00 la 19,00
  • 1-3 aprilie, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR din ORADEA.
  • 7-10 aprilie: MINERALIA BRAŞOV, Casa Sfatului, orele 10,00-19,00.
Voi mai posta pe viitor date despre târgul şi expoziţia Mineralia, şi în alte oraşe!

miercuri, 9 martie 2011

Situaţia revistei Comorile Pământului Numerele 20-25

LEGENDĂ:MINERALE
PIETRE (SEMI)PREŢIOASE
DESCOPERĂ
ARTA COLECŢIONARULUI
ACTIVITATE PRACTICĂ

20. GIPSUL-
Gipsul, Piromorfitul, Vivianitul, Cristalele monoclinice, Pregătirea eşantioanelor, Date generale: Comorile Minerale ale României
21. AURUL-Aurul, danburitul, perovskitul, uranofanul, violanul, cutremurele, pe urmele mineralelor în Myanmar
22. OBSIDIANUL-Obsidianul, litiofilitul, smithsonitul, tetraedritul, cristale triclinice, ţările producătoare de minerale, pe urmele mineralelor în Germania
23. AZURITUL-Azuritul, argentitul, natrolitul, humitul, cristale trigonale, tunelul canalul mânecii, cum se curăţă eşantioanele (1)
24. MALACHITUL-Malachitul, mercurul, realgarul, dioptazul, vânătoarea de minerale în Nigeria,Cristale hexagonale
25. AGATUL ALBASTRU-se va posta

marți, 8 martie 2011

Activitate practică 7-8 EXPLORARE ŞI EXCAVARE


Căutarea de minerale, sau VÂNĂTOAREA DE ROCI, cum i se mai spune, presupune o muncă asidue, dar în acelaşi timp minunată şi plăcută, deoarece poţi explora şi vedea minunile naturii.

De acum, trebuie să-ţi decizi zona sau locul unde să-ţi începi activitatea practică. Recomandat este, să începi ecplorarea în locuri apropiate şi cunoscute. Sigur vei găsi eşantioane minunate la ţărmul mării sau lângă faleze, dar trebuie să ai grijă, deoarece sunt uneori locuri periculoase.
Trebuie să ai în vedere două obiective atunci când cauţi roci la ţărm: că fenomenul de eroziune al ţărmului este în desfăşurare, aşa că trebuie să ai grijă la căderea de pietre şi de fenomenul flux-reflux.
Dar şi dealurile sau munţii pot fi locuri periculoase, aşa că, dacă eşti mai mic, lasă aceste detalii în seama unui adult. NU UITA! Siguranţa este pe primul loc!

GĂSIREA ŞI ADUNAREA EŞANTIOANELOR
Poţi aduna eşantioane de pe plajă sau din cariere. Poţi găsi eşantioane de cuarţ pe plajă sau pietriş, sau eventual în râuri. Vei observa, după ce prinzi mai multă experienţă, cristale fixate pe rocă, în zonele cu roci granitice.
Nisipul şi pietrişul au constituit mereu un mediu propice pentru minerale, de exemplu, aurul poate fi găsit prin spălarea de nisip.
Multe alte minerale pot fi găsite în depozite aluvionare, în râuri. Aceste depozite naturale sunt rezultatul eroziunii şi depunerii de roci bogate în minerale.

ROCI SEDIMENTARE
Aceste tipuri de roci-formate prin aducerea de sedimente formate prin ruperea şi fragmentarea altor tipuri de roci de către agenţi naturali şi sedimentarea acestora- sunt excelente pentru găsirea de fosile. Dar nu numai! mai pot fi găsite diamante, aur, casiterit, zircon, granat, topaz, etc., dar există şi condiţia ca rocile sedimentare să fie formate şi depuse în apropierea de roci magmatice sau metamorfice propice mineralelor de mai de sus.
Multe minerale se formează în mometul de depozitarea al rocilor sedimentare, cum ar fi calcedonia, opalul- în şisturi silicioase- şi magnetitul cu hematitiul-în calcare.

CAVITĂŢI-ROCILE MAGMATICE
Rocile magmatice pot conţine nişte cavităţi -găuri de anumite mărimi în care se găsesc minerale sau cristale. Tipurile de cavităţi sunt:
  • GEODA- Cavitate rotundă, bordată cu agat, presărată sau plină cu cristale
  • DRUZA- Cavitate neregulată
Aceste cavităţi sunt exploatate în minele din toată lumea şi nu pot fi găsite la suprafaţă. Acestea se găsesc pe matricea lor, iar minerii le scot. Fiecare mineral este folosit la ceva pe lumea asta, iar unele sunt şlefuite pentru frumuseţea şi raritatea lor.
VA URMA...

INTERESANT...pentru vânători de roci!
REGULILE VÂNĂTORULUI DE ROCI
  1. Începe exploatarea într-un loc cunoscut, de unde poţi găsi informaţii suplimentare, hărţi, etc
  2. Acordă prioritate maximă siguranţei tale şi nu te aventura în locuri periculoase, cum ar fi mlaştinile, versanţii, stâncile, carierele sau ţărmurile periculoase, etc
  3. Trebuie mereu să întrebi proprietarul în cazul în care locul ales pentru vânătoarea de roci este proprietate privată sau este un loc închis
  4. Nu distruge alte forme de viaţă şi nu lua foarte multe eşantioane din acelaşi loc
  5. NU lăsa în urma ta gropi sau bucăţi de roci, se pot răni alţii sau animalele; vor mai fii şi alţii care vor să caute minerale după tine
  6. Respectă peisajul natural: nu arunca gunoaiele pe jos şi fii civilizat
  7. NU lua mai multe minerale decât este nevoie
  8. Mai degrabă ia bucăţi de minerale deja căzute decât să le spargi tu

Dioptazul


Dioptazul este un frumos şi un rar mineral de culoare verde-închis. El nu este destul de dur pentru a fi purtat ca bijuterie.
Acest mineral, dioptazul, este transparent şi, denumirea sa vine din grecescul dia (prin) şi optomai (a vedea), deoarece pe acest mineral sunt vizibile foarte bine planurile de clivaj. Cele mai frumoase eşantioane pot fi confundate cu smaraldul, la prima vedere.
Deşi dioptazul nu este folosit la bijuterii, deoarece este foarte moale, este totuşi tăiat pentru ca lumea să-i vadă frumuseţea. De obicei, este tăiat briliant sau caboşon, iar acestea la un unghi de 40°. Atunci când este tăiat astfel, are un aspect uimitor.

MINERAL SPECIAL PENTRU...A FI ŢINUT ÎN COLECŢII!
Dioptazul tinde să arate mai bine în grupuri de cristale mari, într-o colecţie, decât în grupuri mici sau cristale individuale. Unele grupuri mari pot fi foarte scumpe, dar cele mici mai ieftine, luate de la comercianţi.
Culoarea verde foarte frumoasă îţi dă senzaţia că cristalul îşi pierde transparenţa şi că este opac, de fapt!!!

RECOMANDĂRI PENTRU COLECŢIONARI
În caz că faceţi rost de un eşantion de dioptaz, trebuie să ştiţi:
1)Nu trebuie adus niciodată în contact cu acidul clorhidric, azotic sau amoniacul
2)În cazul în care eşantionul se găseşte pe o matrice de calcit, ea poate fi îndepărtată cu acid acetic
3)Pentru a curăţa matricea de calcit, poţi folosi chiar unpic de oţet de bucătărie, o variantă de acid acetic

Dioptaz în România se găseşte la Băiţa Bihor, prima ocurenţă de dioptaz din Europa.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
DIOPTAZUL
  • Clasă: silicaţi
  • Sistem de cristalizare: trigonal
  • Formulă chimică: CuSiO2(OH)2
  • Duritate: 5
  • Densitate: 3,28-3,35
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură: concoidală spre neregulată
  • Culoare: verde-închis
  • Urmă: albastru, verzui pal
  • Luciu: sticlos
  • Luminescenţă: inexistentă

Mercurul şi cinabrul

Vezi postarea pe larg despre cinabru, făcând clic aici.

Mercurul este un metal foarte interesant; este singurul metal care este lichid la temperatura camerei, adică dacă este ţinut la căldură. Are o foarte largă gamă de utilizări industriale şi este otrăvitor.
Culoarea sa este argintie, strălucitoare.

Uneori, se găseşte şi în natură, dar sub formă de compus mineral; cinabrul este mineralul format din mercur şi sulf. Este un mineral important, deoarece din acesta se extrage mercurul pentru uz industrial.
O caracteristică interesantă a cinabrului este că atunci când este încăzit sau prăjit în flacără deschisă, oxigenul din aer se combină cu sulful, iar mercurul este eliminat sub formă de metal. În acest mod uşor se face rost de mercur din cinabru.

Numele provine de la romanul vechi ,,hydrargyrum'', adică argint de apă. De la acest cuvânt provine simbolul elementului din Tabelul Periodic mercur, anume Hg.

UTILIZĂRI

Mercurul este un metal lichid la temperatura camerei, dar poate fi şi solid, la -38,9 grade Celsius, iar temperatura de fierbere este de 357 grade. Tocmai de aceea, mercurul la temperaturi atmosferice va fi folosit pentru termometre, întrucât se dilată şi se contractă vizibil. Mai este folosit la fabricarea filamentelor pentru lămpile cu ultraviolete.
Un alt lucru interesant este capacitatea mercurului de a dizolva multe alte metale şi de a forma multe alte amalgame (compuşi). Un exemplu bun de amalgam al mercurului poate fi mineralul alb, moschellandsbergitul, care este un amalgam de argint şi mercur.


PLOMBE DENTARE


Amalgamele sintetice de mercur sunt folosite pentru plombarea cariilor dentare. Unii oameni cred că acestea sunt dăunătoare pentru organism, dar medicii dentişti spun că înlăturarea lor este mai dăunătoare decât păstrarea.

Picături de mercur pe cinabru

OTRAVĂ MORTALĂ

Oricare ar fi, până la urmă, adevărul legat de plombele dentare, mercurul este o otravă mortală. Orice cantitate, oricât de mică, ingerată, poate produce afecţiuni grave ale rinichilor şi a ficatului. Înainte de 1972, o mare cantitate de mercur a ajuns în peştele mâncat de oameni, din cauza deversării metalului în mări şi oceane. După 1972, aproape 100 de ţări au interzis această deversare, după ce foarte multă lume s-a îmbolnăvit.
Mercurul trebuie tratat cu foarte mare grijă, pentru că este otrăvitor.

RECOMANDĂRI

Deoarece vaporii de mercur sunt şi ei periculoşi, cercetarea mineralului trebuie făcută într-o cameră ventilată, iar eşantioanele trebuie păstrate într-o cutie de plastic sau de sticlă ermetic închisă.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE

Deşi mercur nativ se găseşte foarte rar, el se găseşte la marginea zăcămintelor de cinabru. Se mai găseşte în anumite cavtăţi de roci vulcanice.
Dar, cu toate acestea, mercurul se găseşte în multe locuri din lume, inclusiv România:
  • Landsberg, Germania
  • Muntele Avala, Serbia
  • Idrija şi Almaden, Slovenia
  • Ciudad Real, Spania
  • Arizona, Texas, California, Washington şi Utah, din SUA
  • Valea Ampoiului, Munţii Metalifieri, din România.
Fişă de caracterizare
Mercurul
ClasăElemente native
Sistem de cristalizareTrigonal (t. mai mici de la -40°C )
HabitusSfere lichide metalice
Formulă chimicăHg
Duritate-
Densitate13,6-14,5
ClivajInexistent
SpărturăInexistent
CuloareArgintie
UrmăInexistentă
LuciuMetalic
LuminescenţăInexistentă

sâmbătă, 5 martie 2011

Marcasita

<(Măriţi fotografia şi observaţi mici ,,picături'' de marcasită)
<(În fotografie cuarţ cu pirită)
Marcasita este foarte asemănătoare cu pirita şi au aceeaşi formulă chimică. Deşi amândouă sunt minerale compune şi răspândite, marcasita este mai puţin frecventă. În ciuda formulei chimice la fel, sistemele de cristalizare sunt diferite.
Culoarea marcasitei este, de obicei, galben-arămiu-pal. A fost denumită de sine stătătoare în 1845 de către Wilhelm von Haidinger, un mineralog austriac. Denumirea pe care i-a dat-o provine de la marqashita, un cuvânt arab cu semnificaţie incertă, folosit anterior pentru a desemna pirita.

Pentru a vedea postarea cu pirita, click aici!

MarcassiteII.jpgFORME CRISTALINE
Diferenţa crucială dintre pirită şi marcasită este sistemul de cristalizare şi forma cristalelor sale. De fapt, din punct de vedere chimic, pirita şi marcasita sunt identice, fiecare mineral conţinând fier şi sulf în aceleaşi proporţii.
Pirita are cristale cubice, în timp ce marcasita are, de obicei, forme tabulare -care arată asemănător cu forma blatului de masă. Din acest motiv este dificil pentru mineralogii amatori să afle dacă eşantionul este ori pirită ori marcasită, şi de multe ori necesită teste cristaline amănunţite.
Din fericire, există teste mai simple pentru a diferenţia cele două minerale:
  • Marcasita se descompune destul de uşor şi de repede atunci când este expusă la aer, transformându-se în sulfaţi feroşi. Marcasita se dizolvă în acid azotic cu o oarecare dificultate.
  • Pirita suferă uneori aceeaşi reacţie, dar foarte lent.
RECOMANDĂRI
Pirita este uneori şlefuită pentru confecţionarea unor bijuterii ieftine, de obicei faţetată sau în caboşon, şi comercializată sub numele de ,,marcasită''.
Marcasita este un mineral relativ instabil care se descompune destul de uşor. Prin urmare, un eşantion de marcasită nu trebuie curăţat, şi trebuie ţinut într-o cutiuţă cu un săculeţ cu gel de silice.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Marcasita se formează, de obicei, din soluţii acide care s-au infiltrat prin rocile sedimentare, precum argila, marna, creta şi calcarul. Se mai găseşte în filoane hidrotermale uşor alterate.
Cele mai frumoase eşantioane au fost descoperite la:
  • Karlovy Vary, din Cehia
  • Calais, din Franţa
  • Clausthal, Freiberg şi Annaberg-Buchholz, din Germania
  • Veneţia, Lazio şi Toscana, din Italia
  • Galena, Illinois, Kansas, Missouri, Oklahoma, din SUA
  • Kent, între Dover şi Folkstone, Tavistock în Devon, din Marea Britanie
În România, sunt celebre pseudomorfozele de marcasită după trandafirii de pirotină de la Herja. Stalactitele de marcasită formate pe pereţii vechilor galerii sunt cunoscute la Băiuţ, zona Baia Mare.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
MARCASITA
  • Clasă: sulfuri
  • Sistem de cristalizare: ortorombic
  • Formulă chimică: FeS2
  • Duritate: 6-6 jumătate
  • Densitate: 4,87-4,92
  • Clivaj: distinct
  • Spărtură: neregulată
  • Culoare: galben-arămiu-pal
  • Urmă: neagră-verzuie
  • Luciu: metalic
  • Luminescenţă: inexistentă

vineri, 4 martie 2011

MALACHITUL



Miercuri, 2 martie 2011, a apărut nr. 24 din colecţia Comorile Pământului, unde unii au avut, sau nu au avut norocul de a găsi un frumos eşantion de malachit. Poza cu malachitul nu am s-o pun, pentru că ar fi afară din tema; eşantionul nu are decât o scurtă dungă verde, şi nu pre aveţi ce vedea. În schimb, am pus poza cu azuritul meu, unde am avut mai mult malachit decât azurit :).
Pentru cei care vor să ştie mai multe, ...

Malachitul
are ca criteriu de identificare principal culoarea sa verde-strălucitoare. Aceasta, împreună cu structura sa rubanată, îl fac o nestemată foarte populară.
Malachitul este cunoscut de mii de ani, iar civilizaţiile timpurii purtau amulete din malachit pentru a se feri de boli şi de pericole.

NESTEMATĂ FRAGILĂ
Cu toate că malachitul este moale şi nu prea este potrivit pentru fabricarea de bijuterii (cu toate că se foloseşte la bijuterii), se foloseşte ca piatră ornamentală. Obictele tipice de artizanat sunt scrumierele şi cutiile de casete din malachit.

TĂIETURA
Atunci când este folosit la bijuterii, malachitul este tăiat în stil caboşon. Faţetarea nu este posibila la această piatră semipreţioasă, deoarece materialul folosit nu este cristalin. Într-adevăr, cristalele de malachit sunt foarte rare. Marele avantaj al caboşonului este că scoate în evidenţa luminii frumuseţea pietrei, precum şi alternanţa de benzi verzi-deschise; verzi-închise.

UTILIZĂRI INDUSTRIALE
Malachitul este o sursă de cupru, dar în ciuda răspândirii sale este o sursă minoră. Tinde să apară în asociaţie cu cupritul, un mineral important de cupru, precum şi cu cuprul nativ. Deseori, malachitul este extras întâmplător, prin extragerea de cupritului sau cuprului, rareori existând exploatări numai pentru malachit.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Malachitul este solubil în acid clorhidric, iar atunci când se dizolvă prezintă un puternic efect de efervescenţă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
MALACHITUL
  • Clasă: carbonaţi
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: Cu2CO3(OH)2
  • Duritatea: 3 jumătatea-4
  • Densitate: 3,5-4
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură: sub concoidală spre neregulată
  • Culoare: verde
  • Urmă: verde
  • Luciu: adamantin, mătăsos sau mat
  • Luminescenţă: inexistentă

Urmăriţi blogul Roci şi minerale prin e-mail!