sâmbătă, 26 februarie 2011

Natrolit

Natrolitul este unul dintre cele mai răspândite minerale sin grupa zeoliţilor; agregatele cristaline spectaculoase, dispuse radiar, se găsesc în multe părţi ale lumii.
De obicei, el este alb, gri, galben sau incolor, dar poate avea uneori şi o nunanţă rozalie. Denumirea sa provine de la natrium, care înseamnă sodiu. Această denumire i-a fost atribuită în 1803 de către Heinrich Martin Klaproth (1743-1817), un chimist german, care a descoperit elementele metalice ceriu şi uraniu. În 1879, Klaproch a identificat zirconiul, izolat ulterior de Jakob Berzelius în 1824.
Unele eşantioane de natrolit sunt extrem de frumoase. De asemenea, sunt şi destul de frecvente, constituind piese fumoase în orice colecţie de minerale. Cristalele dispuse radiar, sunt foarte delicate şi nu pot fi curăţate decât atent, cu apă distilată aplicată cu o pensulă mică.
În mod normal, mineralogii nu vor să deterioreze cristalele frumoase pentru teste, astfel se foloseşte natrolit masiv.

UN SILICAT
Natrolitul este un mineral din clasa silicaţilor. Conţine mai multe elemente: sodiu, aluminiu, siliciu, oxigen şi, caracteristic zeoliţilor, are araşate molecule de apă. Acestea pot fi eliminate prin încălzire, dar când temperatura scade din nou, ele sunt reataşate. Acest proces se numeşte deshidratare reversibilă.
Ca duritate, natrolitul se clasează bine: poate fi zgâriat de cuarţ, dar zgârie apatitul şi fluorina. În concluzie, duritatea sa este de 5-5 şi jumătate pe scara Mohs. Prezintă clivaj perfect şi spărtură neregulată.

RĂSPÂNDIRE
Natrolitul se găseşte în cavităţile de bazalt. Cristalele frumoase se găsesc la muntele St Hilaire, Canada, Bay of Fund, Nova Scoţia. Alte locuri sunt Puy-de-dome, din Franţa; Mumbay, şi Poona din India; Vicenza, din Italia; Groenlanda, Islanda, Insulele Feroe, Norvegia, Germania, Cehia, România, iar în SUA se găseşte în districtele Oregon, Washington, Montana, Colorado,New Jersey, Pennsilvanya, San Benito-California. În Insulele Britanice el apare în Scoţia şi Irlanda de Nord.
În România, natrolit se găseşte la Vorţa, Munţii Metalifieri.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
NATROLITUL
  • Clasă: silicaţi
  • Sistem de cristalizare: ortorombic
  • Formulă chimică: Na2Al2Si3O10·2H2O
  • Duritate: 5-5 jumătate
  • Densitate: 2,20-2,26
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură neregulată
  • Culoare: incolor, gri, alb, roşiatic, gălbui
  • Urmă: albă
  • Luciu: sticlos
  • Luminescenţă: uneori portocalie

vineri, 25 februarie 2011

Activitate practică 5-6: ŢINE EVIDENŢA COLECŢIEI TALE DE MINERALE!

Ţine evidenţa colecţiei tale de minerale


Dacă vrei să ai o colecţie interesantă, şi peste mai mulţi ani, este important să ţii evidenţa eşantioanelor tale prin fişe cu informaţii detaliate. Fără îndoială, este o provocare să complectezi colecţia oferită de Comorile Pământului cu mostre de minerale pe care le-ai găsit chiar tu. Dacă ţii evidenţa eşantioanelor descopeirte de tine, în mod detaliat, ajungând în timp la o adevărată documentaţie, îţi va fi mult mai uşor să creezi o colecţie interesantă şi utilă din punc de vedere ştiinţific. În acest scop, nu este suficient să găseşti un mineral cu aspect atrăgător, să-l duci acasă, să-l pui într-o tăviţă de orezentare şi apoi să-l abandonezi. Dacă nu pui pe hârtie toate informaţiile relevante, vei uita multe dintre detaliile importante legate de descoperirea ta. Atunci când ai activitate de teren, ia întotdeauna notiţe chiar la faţa locului. Apoi, la întaorcerea acasă, transferă aceste notiţe pe un suport permanent, precum o bază de date pe computer, sau un jurnal mineralogic. Păstrează mereu o copie de rezervă a notiţelor tale, acasă, unde va fi în siguranţă. Dacă îţi pierzi carnetul de teren- sau acesta e distrus de o furtună- excursia respectivă e, fără îndoială, ratată. Imaginează-ţi cât ar fi de grav să pierzi şi documentarea şi culeasă în celelalte excursii, în urma deterirorării principalului tău jurnal.
  • REGULA NR. 1- Păstrează întotdeauna o copie a notiţelor tale.
  • REGULA NR. 2-Etichetează fiecare eşantion individual, aşezat pe tăviţa de prezentare.
Dintr-o colecţie profesionistă de minerale nu trebuie să lipsească ,,istoria detaliată a fiecărei piese". Poţi introduce aceste informaţii într-o bază de date computerizată, sau le poţi scrie pe cartonaşe de înregistrare. Avantajele cartonaşelor de înregistrare sunt, în principal, 2: Le poţi lua cu tin în excursii, şi pot fi rearanjate în ordine alfabetică, sau într-o altă ordine pe care o consideri relevantă (poţi, de exemplu, să-ţi organizezi docmentaţia pe clase de minerale: silicaţi, oxizi, carbonaţi, etc.).
Notiţele tale trebuie să indice data şi locul în care a fost descoperit fiecare eşanton, precum şi alte elemente de interes: numele celor care te-au însoţit în excursie şi itinerariul pe care l-aţi urmat în aceea zi plus alte detalii pe care le consideri relevante.
Acestea pot include condiţiile meteo, dificultăţile întâlnite pe traseu, sau în cursul extragerii eşantioanelor şi testele efectuate pentru a confirma identitatea mineralului.
Dacă doreşti ca colecţia ta de minerale să-şi păstreze calitatea şi valoarea, trebuie să notezi tot ce ştii despre tipul de rocă de unde ai extras eşantionul, inclusiv alte date pe care le consideri interesante.
Pentru orice eventualitate, fă poze de la locul de extragere al eşantionului, punând pozele într-un album.
Bineînţeles, trebuie să notezi foarte clar locul de unde ai extras mineralul, pe harta topografică a zonei, folosind o busolă pentru a nota direcţia în care ai făcut fotografia.

ORIENTAREA PE HARTĂ
În primul rând, când pleci într-o expediţie de culegere a mineralelor sau a rocilor, este foarte bine să îţi faci rost de harta zonei, care poate fi: topografică şi geologică. Mai avem nevoie de busolă şi altimetru, pentru fixarea pe hartă cu un x, pentru a se afla mai detaliat spaţiul de unde ai luat eşantionul.
Eventual poţi folosi un GPS, pentru coordonarea geografică cât mai simplă.

Argentitul şi acantitul


Argentitul este un important mineral de argint, fiind extras pentru utilizări industriale. Compoziţia chmică este aceeaşi cu cea a acantitului, dar cele două aparţin unor sisteme de cristalizare diferite. Acantitul este însă forma stabilă a argentitului, iar proprietăţile de mai jos sunt de fapt ale acestuia:

Argentitul/acantitul poate avea o culoare negricioasă, dar cel maifrecvent este gri. Denumirea sa provine de la principalul său element chimic, argintul; în germană, numele său este Silverglanz.
Argentitul este numele dat polimorfului sulfurii de argint formată la peste 177 de grade celsius. Cristalele de argentit aparţin sistemului de cristalizare cubic; În schimb, cele de acantit, formate la o temperatură mai scăzută, aparţin sistemului monoclinic.

UTILIZĂRILE ARGINTULUI
Argintul a fost unul dintre primele metale folosite de om pentru confecţionarea bijuteriilor. Fiindcă argintul este rezistent la coroziune şi este un excelent conducător de căldură şi electricitate, are o gamă diversă de aplicaţii. Este folosit astăzi la antiseptice, la monede, la placarea electrolitică a veselei şi a tacâmurilor, la fabricarea oglinzilor, bijuteriilor şi a unei game largi de ustensile.
Compuşii de argint, mai ale halogenurile, au fost des folosiţi în procesarea fotografică, datorită sensibilităţii lor la lumină.

RECOMANDĂRI
Înainte ca un eşantion de argentit sau de acantit să fie adpgat într-o colecţie de minerale, la nevoie, el trebuie curăţat cu apă distilată.

RĂSPÂNDIRE
Principalele zăcăminte din lume sunt: Jachymov- Cehia; Andreasberg, Freiberg şi m-ţii Harz- Germania; Honduras; Chile; Bolivia; Sardinia; Norvegia; British Columbia şi Ontario- Canada.
În Mexic se găseşte în Guanajato şi Zacatecas.
În SUA, argentitul se găseşte în California, în asociaţie cu minereurile de cupru de la Butte, Montana; şi în minele de argint din Colorado şi Nevada. Există zăcăminte importante şi în arhipelagul Britanic, în special în zona Liskeard din Cornwall.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
RGENTITUL/ACANTITUL
  • Clasă: sulfuri
  • Sistem de cristalizare: cubic-argentit; monoclinic-acantit;
  • Ag2S
  • Duritate: 2-2 jumătate
  • Densitate: 7,20-7,34
  • Clivaj: nedefinit
  • Spărtură: sub concoidală
  • Culoare: gri spre negricios
  • Urmă: gri spre negricios
  • Luciu: metalic
  • Luminescenţă: inexistentă

miercuri, 23 februarie 2011

Azuritul



















Azuritul este o sursă secundară de cupru. Mai este utilizat şi ca piatră decorativă, datorită coloritului său viu şi a culorii sale azurii.
Numele azuritului provine de la culoarea sa specifică: albastru celestin. A fost descoperit de vechii egipteni şi, timp de mii de ani, a rămas cel mai preţuit pigment, acesta fiind alabastrul pentru vopsea. Unele zăcăminte de azurit sunt exploatate pentru obţinerea cuprului, dar nu este un minereu industrial, la fel de important precum calcopirita.
Până la sfârşitul Evului Mediu, azuritul a fost măcinat, iar pudra obţinută era folosită la prepararea unor pigmenţi numiţi ,,albastru de munte'', şi ,,piatră armenească".
Aceşti pigmenţi au fost o vreme utilizaţi la scară largă de pictorii medievali, până când s-a descoperit că nuanţa pe care o produceau nu era stabilă: după o perioadă lungă de timp, azuritul măcinat absoarbe umiditatea din aer şi se transformă într-un alt mineral malachitul, de culoare verde.

GIOTTO
Astăzi, o srie de picturi celebre din secolele al XIII-lea, şi al XIV-lea- în special cele ale marelui artist florentin Giotto di Bondone (cca. 1267-1337) -par să aibă cerul de culoare verde.

CHESSYLITUL
Forma masivă a azuritului, folosită ca piatră decorativă, este cunoscută drept chessylit, deoarece unul dintre locurile în care se găseşte este localitatea Chessy, de lângă Lion, din Franţa. Denumirea germană a mineralului azurit este kuperfglazur.

TESTE
Când este introdus în acid clorhidric sau în acid azotic, azuritul reacţionează efervescent. Când este ţinut asupra unei flăcări, se înnegreşte şi se topeşte uşor.

RĂSPÂNDIRE PE GLOB
Câteva dintre cele mai importante zăcăminte de azurit au fost descoperite în Broken Hill-Australia; Deşertul Atacama-Chile; Chessy-Franţa; Laurium-Grecia; Sardinia-Italia; Tsumeb-Namibia; Arizona şi Mexic-SUA.

FIŞA DE CARACTERIZARE
AZURITUL
  • Clasa: carbonaţi
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: Cu3(CO3)2(OH)2
  • Duritate: 3 şi jumătate-4
  • Densitate: 3,8
  • Clivaj: bun
  • Spărtură: concoidală-mineral sfărâmicioasă
  • Culoare: albastru de obicei azuriu
  • Urmă: albastru deschis
  • Luciu: sticlos
  • Luminescenţă: inexistentă

marți, 22 februarie 2011

Tetraedritul

Cu12Sb4S13-sulfură de antimoniu şi cupru

Tetraedritul
se găseşte în mai multe locuri din lume, dar cu toate acestea, nu prezintă o sursă industrială importantă, deşi mai este extras pentru cupru.

Tetraedritul este un mineral lucios, cu o culoare gri spre negru; denumirea sa provine de la forma cristalelor sale, care, în geometrie, se numesc tetraederii regulaţi.

SERIE MINERALĂ
Tetraedritul este un mineral bine compus, din cupru, antimoniu şi sulf. Uneori, cantitatea de antimoniu- sau stibiu- poate fi înlocuită de o mică cantitate de arsen, mai mult sau mai puţin. Dar, atunci când arsenul înlocuieşte complet antimoniul, mineralul nu mai este tetraedrit, ci este tennantit.

DIFERNEŢIERE
Pentru că tetraedritul şi tennantitul sunt atât de asemănătoare, singurul mod de diferenţiere este controlul/analiza chimică, pentru a vedea ce conţine eşantioane: antimoniu sau arsen?
Alt fapt de diferenţiere ar fi faptul că tetraedritul are o densitate mai ridicată decât tennanitul.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Mineralul tetraedrit se găseşte în filoane hidrotermale, asociat cu bornitul, galena, sfaleritul şi calcitul, dar şi alături de calcopirită (în acest caz, cele două minerale sunt extrase pentru conţinutul de cupru).
Oruro-Bolivia; St. Abdreasberg-Germania; Bingham-Utah, SUA; Liskeard şi Cornwall-Marea Britanie;


RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
La Cavnic, se găsesc cristale de 2 cm lungime!
Tetraedritul se mai găseşte şi la Zlatna, Săcărâmb, Deva.


FIŞĂ DE CARACTERIZARE
TETRAEDRIT
  • Clasă: sulfuri şi sulfosăruri
  • Sistem de cristalizare: cubic
  • Habitus: piramidal, adesea cristale maclate
  • Formulă chimică: Cu12Sb4S13
  • Duritate: 3-4 jumătate
  • Densitate: 4,6-5,1
  • Clivaj: inexistent
  • Spărtură: neregulată spre sub-concoidală
  • Culoare: gri spre neagră
  • Urmă: gri-închisă, brună-neagră sau neagră
  • Luciu: metalic
  • Luminescenţă: inexistentă

luni, 21 februarie 2011

ANUNŢ IMPORTANT


Pentru anu se pierde postările vechi şi noi în arhivele blogului, unde oricum lumea nu se uită peste lucruri mai vechi de o lună, am luat toate postările pe o pagină de pe blog, le-am legat la un link cu postarea resprectivă; astfel, fiecare poate printr-un simplu click să ajungă la postarea dorită. În cazul unor probleme sau erori pe care le sesizaţi în această pagină, vă rugăm să lăsaţi un comentariu legat de problemă.
Mulţumesc! şi sper să vă placă pagina.

Litiofilitul


Cristalele de litiofilit sunt mari, frumoase şi rare. Atunci când se găseşte în cantităţi destul de mari pentru o exploatare industrială, ele este extras pentru conţinutul său de LITIU.

El cristalizează în sistemul de cristalizare ortorombic, dar cristalele se găsesc foarte rar.
Litiofilitul se găseşte adesea sub forme de agregate masive.
Numele provine de la metalul litiu, pe care-l conţine şi de la grecescul philos, care înseamnă prieten sau iubit. Primul eşantion a fost găsit în 1978, în Dakota de Sud.

CARACTERISTICI
Litiofilitul este un fosfat. Conţine fosfor şi oxigen (denumită şi gruparea PO4), legate chimic cu metalele litiu, mangan şi fier.
Cristalele de litiofilit aparţin sistemului ortorombic, şi, deşi sunt foarte rare, unele cristale ajung la lungimea de 15 cm.
Duritatea sa este de 4-5 pe scara Mohs a durităţii.

MINERAL SIMILAR
Litiofilitul formează o serie izomorfă împreună cu trifilinul; ele au formule chimice similare, dar, în timp ce litiofilitul conţine mai mult mangan decât fier, trifilinul conţine mai mult fier decât mangan. Şi trifilinul are o culoarea albăstruie, în timp ce a litiofilitului este brun-roşiatic sau gălbuie.

PRINCIPALELE LOCURI DE RĂSPÂNDIRE SUNT:
  • [aici au fost găsite cele mai bune eşantioane]: Pala-San Diego County, California; Branchville-Connecticut; M-ţii Kings-Carolina de Sud; Portland-Oregon; Black Hills-Dakota de sud;
  • [alte locuri unde se găseşte litiofilit]: Argentina, Sukula-Finlanda; Haute-Vienne-Franţa; Bavaria-Germania; Piona şi lacul Como-Italia; Mangulade şi Bendada-Portugalia; Namaqualand-Africa de Sud; şi regiunea Boliden-Suedia.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
LITIOFILIT
  • Clasă: fosfaţi; fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
  • Sistem de cristalizare: ortorombic
  • Formulă chimică: Li(Mn+2,Fe+2)PO4
  • Duritate: 4-5
  • Densitate: 3,34-3,54
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură: subconcoidală spre neregulată
  • Culoare: brun-roşcat, gălbui
  • Urmă: incoloră, albă sau cenuşie
  • Luciu: răşinos spre sticlos
  • Luminescenţă: inexistentă

duminică, 20 februarie 2011

Smithsonitul


Smithsonitul este una dintre principalele surese de zinc, iar cele mai frumoase eşantioane sunt folosite ca pietre ornamentale.

Deşi este, deregulă, un mineral cu culoarea albă, el poate fi albastru, brun, verde-măr, cenuşiu, roz intens, purpuriu şi galben închis sau deschis.
Smithsonitul a fost cunoscut timp de mii de ani sub numele de calamină, dar a primit numele actual în onoarea lui James Smithson, cel care a fondat Institutul Smithsonian din Washington DC. Legătura dintre James Smithson şi acest mineral este că acesta, fiind foarte bogat, şi-a dedicat viaţa studiind zinc-ul, smithsonitul fiind un carbonat de zinc.

UTILIZĂRILE SMITHSONITULUI...PENTRU ZINCUL SĂU!
Ca clasare, după sfalerit, smithsonitul este cel mai important mineral din care se extrage zinc. Zincu-ul este un element alb, iar atunci este expus la aer umed este acoperit cu un strat rezistent la coroziune. Zinc-ul este folosit în industrie la aliaje, anume la aliajul dintre nichel şi argint, şi mai este folosit la aliajele de turnare şi la electrozii bateriilor.

PIATRĂ ORNAMENTALĂ!!!
Smithsonitul poate fi atât de decorativ, dar şi atât de util! Unele varietăţi verzi sunt folosite la bijuterii sau sunt tăiate în stil caboşon; eventual, acesta poate fi folosit la mărgele.
Unule dintre cele mai frumoase cristale provin din mina Tsumeb, din Namibia.

COMPOZIŢIE
În forma sa pură, smithsonitul este compus din 65 % oxid de zinc şi 35 % dioxid de carbon.

MINERALELE AU...SOSII!
Acest mineral, smithsonitul, are chiar ŞI O SOSIE! este vorba de mineralul hemimorfit, cu care se aseamănă foarte mult. Pentru a diferenţia cele două minerale este nevoie de o foarte amănunţită analiză chimică. [[pentru a vedea alte date despre mineralul HEMIMORFIT, daţi click aici]]
TESTE: Smithsonitul se dizolvă în acid clorhidric şi se dizolvă cu efervescenţă. Este mai moale decât hemimorfitul.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Smithsonitul este un mineral secundar (acest lucru înseamnă că este format în urma transformării unor minerale preexistente).
Cea mai mare parte a smithsonitului apare în mine de zinc şi cupru, care au reacţionat chimic cu oxigenul din aer şi apă. Minerale asociate: azurit, ceruzit, galena, hemimorfit, malachit, piromorfit şi sfalerit.
Răspândire: Kanwe (Zambia), Tsumeb (Namibia), Laurion (Grecia), Yellville (Arkansas- SUA), Tin Mountain (Dakota de sud-SUA), Kelly (New Mexico).

RĂPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA:
Sasca Montană, sub forma unor cruste multicolore, la Băiţa Bihor, Cavnic, etc.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
  • Clasă: carbonaţi
  • Sistem de cristalizare: trigonal
  • Formulă chimică: ZnCO3
  • Duritate: 4-4 jumătate
  • Densitate: 4,3-4,45
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură: concoidală spre neregulată
  • Culoare: incolor, uneori colorat, de la verde la galben, roz, bleu, etc
  • Luciu: sticlos spre perlat
  • Luminescenţă: inexistentă

miercuri, 16 februarie 2011

OBSIDIANUL





Obsidianul este o frumoasă formă de sticlă naturală, care se găseşte în zonele cu activitate vulcanică. Este cunoscut din timpurile preistorice, când era frecvent folosit la fabricarea armelor.

De obicei, este negru, dar poate fi şi albastru, verde, gri sau roşu. Unele eşantioane au pete albe, şi sunt cunoscute sub denumirea de ,,obsidian fulg-de-nea''. (oza accea cu piatra şlefuită cu pete albe este un obsidian fulg-de-nea din colecţia proprie.)

FORMARE
Obsidianul se formează prin răcirea rapidă a lavei ieşite la suprafaţă, material care conţine un procent maximal de 2 - 3 % apă. In cazul când conţine o cantitate mare, iar pe lângă apă conţine şi gaze ca CO2, la o răcire rapidă se formează o rocă vulcanică poroasă numită piatra ponce. La o răcire mai lentă se formează o variantă de rocă neagră sticloasă cu luciu de smoală (germ. pechstein). Formarea rocilor amorfe sticloase, este posibilă prin concentraţia ridicată de silicaţi, ca şi prin vâscozitatea mare a lavei. Datorită răcirii rapide lava nu are timp să cristalizeze, din care cauză structura amorfă sticloasă, în cazul unei grosimi mai mari a stratului de lavă, se pot forma şi texturi porfirice după caz cristale în masa rocii cu structură sticloasă. Roca poate în anumite condiţie să se transforme în perioadele geologice, din forma amorfă într-o formă porfirică cristalină. Mineralul are un conţinut ridicat de silicaţi, care ating concentraţia de 70 %, peste acest procent roca va aparţine familiei riolitului care sunt echivalente granitului. Mai rar obsidianul are procent mai scăzut de silicaţi în care se prezintă sub forme de trecere la trahite, andezite. Obsidianul era cunoscut deja de romani fiind adus din Etiopia.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
Tip: rocă vulcanică
Componente esenţiale: siliciu şi oxigen
Densitate: 2,35
Spărutră: concoidală
Luciul spărturii: sticlos

Răspândire

marți, 15 februarie 2011

Violanul


Violanul este una dintre cele mai rare varietăţi minerale din lume, fiind la marer preţ printre colecţionari. El este o varietate de diopsid de culoare violet, culoarea datorându-se impurităţilor de mangan în structura cristalină.
Violanul a fost găsit doar în Italia, iar numele face referire, bineînţeles, la culoarea conţinută de acesta. A fost descoperit la sfârşitul secolului al XIX-lea în regiunea Val d'Aosta don nordul Italiei.
El este folosit uneori în scop decorativ, fiind tăiat în stil caboşon.

COMPOZIŢIA CHIMICĂ
Diopsidul-mineralul a cărui varietate este violanul- este compus din elementele calciu, magneziu, siliciu şi oxigen. Şi violanul conţine toate aceste elemente, dar magneziul este înlocuit în cantităţi mai mari de mangan. Cu atât manganul este mai concentrat în mineral, cu atât culoarea sa va fi tot mai violet.

În comparaţie cu violanul, dipsidul este frecvent şi răspândit.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
VIOLANUL
  • Clasă: silicaţi
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: Ca(Mg, Mn)Si2O6
  • Duritate: 5 jumătate-6 jumătate
  • Densitate: 3,2-3,4
  • Clivaj: bun
  • Spărtură: neregulată
  • Culoare: violet, bleu
  • Urmă: albă
  • Luciu: sticlos
  • Luminescenţă: inexistentă

Uranofanul


În ciuda culorii şi a frumuseţii sale, uranofanul este radioactiv, prin urmare şi periculos, deci este recomandat ca mineralogii amatori să-l evite. El se găseşte adesea asociat cu uraninitul, un alt mineral care conţine UO2.

Uranofanul are, de regulă, culoarea galben-pală sau galben-lămâie, deşi unele eşantioane pot avea culoarea chihlimbarului sau pot fi chiar brune.
Uranofanul a fost găsit prima oară în localitatea germană Kupferberg, lângă Bayeruth, în anul 1853.

ETIMOLOGIE...
Denumirea cuvântului uranofan provine de la ,,uraniu", şi phanos, care înseamnă ,,a apărea", sau ,,a se arăta".

MINERAL SECUNDAR
Uranofanul este un mineral secundar, deoarece se formează prin alterarea uraniului preexistent. Deşi uranofanul derivă din uraninit, cele două minerale sunt foarte diferite. În timp ce uranofanul are cristale monoclinice, uraninitul are cristale cubice.
În plus de asta, uraninitul are culoarea neagră sau negricioasă, nu galbenă, ca uranofanul. Uraninitul are o duritate mare, de 5 pe scara Mohs, în timp ce uranofanul are doar 2 şi jumătate. Până şi luciul diferă: uraninitul are luciu submetalic, iar uranofanul sticlos.

RĂSPÂNDIRE
Uranofanul este raltiv răspândit-a fost găsit în mai multe locuri din lume- dar şi aşa, nu este găsit niciodată în cantităţi destul de mari ca să fie exploatat pentru conţinutul său de uraniu.
În colecţiile ştiinţifice, uranofanul este ţinut închis întrâo cutie de platic învelită în plumb, pentru ca radioactivitatea lui să nu afecteze pe nimeni.
Zăcăminte de uranofan se găsesc în: Puy-de-dome şi Haut Vienne, din Franţa; Wolsedorf, din Germania; lângă Como şi Trento, din Italia; în mina Hanosh, din Grants District, New Mexico, SUA; provincia Shaba din Zair.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
  • Clasă: silicaţi
  • Sistem de cristalizare: monoclinic
  • Formulă chimică: Ca(UO2)SiO3(OH)2.5H2O
  • Duritate: 2 şi jumătate
  • Densitate: 3,8
  • Clivaj: perfect
  • Spărtură: aşchioasă
  • Culoare: galben
  • Urmă: galben-pală
  • Luciu: sticlos spre gras
  • Luminescenţă: galbenă-verde
http://www.mineral.cz/databaze/atlas/u/uranofan.jpg

miercuri, 9 februarie 2011

AURUL






Numărul 21 al revistei Comorile Pământului, a apărut astăzi, 9 februarie, împreună cu o jumătate de sferă din plastic, în care au fost ,,prinse'' foiţe de aur.
Succes la cumpărat!

AURUL
Aurul este unul dintre cele mai preţioase metale de pe pământ. Se foloseşte la fabricarea bijuteriilor şi este unul dintre puţinele metale care nu sunt afectate de coroziune.
Aurul este un elemnt nativ. El se mai găseşte în asociaţie cu argintul, dar cântăreşte de două
ori mult decât acesta. De asemenea, este foarte moale, având doar 3 pe scara Mohs, poate fi modelat şi turnat cu uşurinţă.
CURIOZITĂŢI: Cu doar 2 grame de aur se poate vopsi un acoperiş de biserică!!!

Cele mai importante mine de aur din lume se găsesc în Africa de Sud, Rusia, Canada, SUA şi Australia.

AURUL...DE-A LUNGUL TIMPULUI...
Până în secolul IV înainte de Hr., goana după aur avea loc în ţări precum Persia, India, Arabia şi Egipt. Minele folosite de egipteni în Deşertul Nubian ne furnizează cele mai multe dintre relictele de aur care s-au păstrat în aceea perioadă.
Se crede că aurul a început să fie folosit ca monedă în secolul al VII-lea î Hr., atunci când regii vestul Asiei au bătut monede cu sigiliul lor regal pentru a le garanta valoarea.


Fişă de caracterizare
AUR
Clasă: elemente native
Sistem de cristalizare: cubic
Simbol chimic: Au
Duritate: 2 şi jumătate-3
Clivaj: absent
Spărtură: maleabilă, rar aşchioasă
Culoare: de la galben la auriu, auriu- alămiu
Urmă: galbenă
Luciu: metalic
Luminescenţă: inexistentă

luni, 7 februarie 2011

Vivianitul


În stare proaspătă, vivianitul este un mineral incolor, dar devine repede albastru sau verde când când este expus la aer şi lumină. Este foarte popular printre colecţionari, dar trebuie avut grijă, deoarece, atunci când stă într-o atmosferă ,,uscată", se face pulbere!

Vivianitul este cunoscut de multă vreme ca un mineral de sine stătător, în trecut fiind utilizat de către artişti ca sursă de culoare albastră.
Un alt nume al vivianitului este acelea de ,, pământ albastru de fier", dar omul de ştiinţă german A.G. Werner iâa dat şi denumirea de vivianit, în onoarea mineralogului J.G. Vivian, care l-a descoperit.
Culoarea sa este incoloră atunci când este proaspăt estras din subteran, dar aerul şi lumina ,,î-l colorează'' în verde şi albastru.
Ca să se evite procesul de ,,sfărâmare'' al mineralului, se recomandă aşezarea sa într-o cutie ermetică, cu un vas cu apă lângă el. Vivianitul care şi-a pierdut apa de cristalizare se numeşte metavivianit.

CELE MAI MARI CRISTALE DE VIVIANIT!
Cele mai mari cristale de vivianit au fost găsite de1,2 metri, la mina N'Gaoundere, din Camerun, dar au fost găsite şi cristale de 15 cm, în Bolivia.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Vivianitul se găseşte în filoane cu minerale metalice, dar şi în pegmatite, unde se formează în urma transformărilor fosfaţilor, sau a sulfurilor de fier.
Se mai poate găsi în depozite sedimentare precum argila, unde se asociază frecvent cu materialul organic, cum ar fi oasele sau coarnele de animale.
Ca răspândire, el se găseşte peste tot în lume. Una dintre cele mai importante se găseşte în Australia, Poopo în Bolivia, Camerun, Italia, Kosovo şi Rusia.
În Marea Britanie, există zăcăminte de vivianit în Cornwall.
În România s-au găsit cristale foarte frumoase de vivianit la Herja şi Ilba, din zona Baia Mare.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
VIVIANIT
Clasa: fosfaţi- arseniaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: Fe3(PO4)2.8H2O
Duritate: 1 jumătate, 2
Densitate: 2,7
Clivaj: perfect
Spărtură: neregulată
Culoare: depinzând se situaţie, poate fi incoloră, albastră sau verde
Urmă: la fel ca şi culoarea; incoloră, albastră sau verde
Luciu: sticlos spre perlat
Luminescenţă: inexistentă

miercuri, 2 februarie 2011

Minerale noi














De curând am primit de la un bun prieten (Andrei, vizitaţi site-ul) două minerale foarte frumoase.

În prima poză este barită cu cuarţ şi stropită cu marcasită, şi am lăsat în scop comparativ un eşantion de la revistă (foarte mic pe lângă mineral), de ~15 cm.
În a doua poză este pirită cu cuarţ, de ~6 cm.

Poze cu eşantioanele de la Comorile Pământului
















































INTERZISĂ COPIEREA POZELOR!

Urmăriţi blogul Roci şi minerale prin e-mail!