Bridgmanit

(Mg,Fe)SiO₃ -silicat de fier şi magneziu

• Engleză: Bridgmanit

Bridgmanitul este un mineral care, deşi are o importanţă foarte mare ca element constitutiv al planetei noastre, a primit o denumirea doar de curând (anul 2014).
Se crede că acest mineral este reprezintă 93% din mantaua inferioară mai sus de 2700 km şi astfel este probabil cel mai abundent de pe Pământ.

Descoperire

Meteoriţii, fiind expuşi la presiuni şi temperaturi ridicate în timpul impactului cu alte corpuri, conţin unele minerale a căror stabilitate nu le permite să existe decât în zonele mai adânci ale scoarţei terestre. Aprobat de International Mineralogical Association (Asociaţia Mineralogică Internaţională), noul mineral bridgmanit a fost descoperit în chondrita (un tip de meteorit) Tenham L6. Descoperirea este rezultatul unor cercetări ce au durat mai mult de jumătate de secol, în încercarea de a identifica şi caracteriza un eşantion natural al acestui mineral important.

Denumirea

Portretului lui Williams Bridgman

Mineralul a fost denumit bridgmanit (în engleză bridgmanite) la începutul lunii decembrie 2014 de către Chi Ma şi Oliver Tschauner în onoarea savantului Percy Williams Bridgman [21 aprilie 1882 Cambridge, Massachusetts, SUA - 20 august 1961 Randolph, New Hampshire, SUA], laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1946.

Referinţe

1. sciencemag com
2. mindat.com
3. dailymail.co.uk

Staurolit

(Fe,Mg,Zn)2Al9(Si,Al)4O22(OH)2-hidroxid oxid de siliciu, aluminiu şi zinc, magneziu, fier (silicat hidratat de fier, aluminiu, zinc şi magneziu)

Staurolitul este un mineral special, deoarece cristalele sale au o maclă caracteristică foarte cunoscută şi apreciată sub formă de cruce.
Culoarea sa este brună sau roşiatică, ori neagră-maronie. Maclele spectaculoase stau la originea numelui staurolitului, anume din limba greacă, unde stauros înseamnă ,,cruce''.
A fost identificat pentru prima dată ca mineral de sine stătător în anul 1792.

FORMULA CHIMICĂ COMPLEXĂ
Staurolitul aparţine celui mai mare grup de minerale, anume grupa silicaţilor. Din punct de vedere chimic, acesta este un silicat hidratat ( sau un hidroxid oxid) de mai multe metale, printre care aluminiu, fier, zinc şi magneziu.

FRUMOASELE CRISTALE MACLATE
Cu toată că ştim că staurolitul poate face macle minunate, aceasta nu este o regulă. ,,Braţele" crucii se pot afla şi sub alt unghi în afară de cel de 90°, ca de exemplu, de 60°.
Bineînţeles, datorită formelor cristalelor maclate, lumea a folosit mereu staurolitul ca un ornament pentru credincioşi; fiind şlefuite, cristalele maclate par a fi cruci perfecte. Totuşi, astăzi staurolitul nu este folosit la ornamente, decât în cazul descoperirii unui cristal rar, ce poate arăta bine şlefuit.
În ciuda maclelor frecvente, staurolitul se găseşte ca şi restul mineralelor, ,,singur'', sau în agregate masive formate din granule compacte sau forme neregulate.

DURITATE MARE: ELEMENT DE RECUNOAŞTERE
Staurolitul poate fi recunoscut foarte uşor, în primul rând după cristalele maclate. O altă proprietate, prezentă la silicaţi, dar nu în toate cazurile, este duritatea, care, la mineralul cu pricina, este ca a cuarţului sau mai mare cu jumătate de grad pe scara Mohs. Bineînţeles, el poate fi zgâriat de minerale mai dure.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Staurolitul este recunoscut uşor după macle, după duritate, dar şi după culoare. Brunul său specific îi poate da de gol identitatea de cele mai multe ori. Acesta este infuzibil ( nu se topeşte într-o flacără deschisă) şi insolubil în acizi. Totuşi, acidul sulfuric îi poate afecta suprafaţa, lăsându-i urme uşoare. Recomand curăţarea cu apă distilată sau acizi uşori.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Staurolitul se găseşte în roci sedimentare, în gnaise şi şisturi de mică. Mineralele asociate ale acestuia sunt: granatul, paragonitul, kynitul (distenul), muscovitul şi cuarţul. Mai poate fi găsit în nisipuri aluvionare.
Răspândire: Minas Gerais (Brazilia), Moravia (Cehia), Morbihan, peninsula Bretagne (Franţa), Como şi Sandrio (Italia), Loch Ness (Scoţia), Pizzo Forno, Ticino (Elveţia), Georgia; New Mexico; Carolina de Nord şi Virginia (SUA), plus foarte multe alte locuri.

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
Cele mai frumoase cristale se găsesc la Baia de Arieş, în munţii Metaliferi, însă, staurolit se mai găseşte în multe alte locuri: Munţii Făgăraşului şi Munţii Lotrului (în depozite aluvionare pe râul Lotru, în zona oraşului Brezoi), Munţii Sebeş, Munţii Rodnei, Munţii Semenic, Munţii Poiana Rusca, etc.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
STAUROLIT

• Clasă: silicaţi, sub-clasa nezosilicaţilor
• Sistem de cristalizare: monoclinic sau pseudo-ortorombic
• Formulă chimică:(Fe,Mg,Zn)2Al9(Si,Al)4O22(OH)2
• Duritate: 7-7 jumătate
• Densitate: 3,7-3,8
• Clivaj: definit
• Spărtură: neregulată
• Culoare: brun-roşiatică sau negru-maronie
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos sau răşinos
• Luminescenţă: inexistentă

Dolomitul şi pietrele dolomitice

CaMg(CO3)2-carbonat de calciu şi magneziu

Dolomitul, este atât mineral, cât şi rocă, întrucât este mineralul constitutiv al rocilor dolomitice. Acestea sunt roci carbonatice, şi se mai întâlnesc şi sub denumirea de dolomite. Culoarea lor este de regeulă crem, gri sau albă, dar aceste culori se întâlnesc doar în cazul lipsei alterării mineralului. Aproape mereu, aceste roci conţin fosile, dar sunt distruse prin dolomitizare (vezi FORMARE).

FORMARE
Formarea rocilor dolomitice constă în ,,scăldarea" rocilor bogate în carbonat de calciu (ce conţin mineralul numit calcit) prin ape bogate în magneziu. Acest proces poartă denumirea ştiinţifică de dolomitizare.
În momentul în care are loc această transformare, rocile sunt supuse unei reduceri de volum de 12 procente, astefel, rămâne loc pentru petrol şi gaze naturale.

UTILIZARE
Dolomitul şi pietrele dolomitice folosesc în industrie pentru: construcţie (piatră de construcţie), antiacid medical (oxidul de magneziu), materiale izolante, etc.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Rocile dolomitice şi dolomitul sunt în principal răspândite şi frecvente, găsindu-se adesea în asociaţie cu halitul şi gipsul.
Mari zăcăminte de dolomit se găsesc în Anglia, Arabia Saudită şi în Wyoming.

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, rocile dolomitice se găsesc în Dobrogea, în raza oraşului Constanţa (Mahmudia, Ovidiu), în Carpaţii Orientali şi în Munţii pouana Ruscă, cât şi în Maramureş, la: Baia Sprie şi Cavnic. Se mai găsesc şi în alţi munţi din România, ca: Trascău şi Pădurea Craiului.

ASOCIAŢII
Dolomitul se găseşte adesea asociat cu: pirita, marcasita, cuarţul, mineralele argiloase, gipsul, sarea gemă (halitul), şi eventual calcitul.

TESTE
Dolomitul prezintă doar o reacţie lentă atunci când este pus în acid clorhidric diluat, spre deosebire de calcare, care prezintă efervescenţă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
DOLOMITUL

• Tip: roci sedimentare
• Componenţi principali: calcit, dolomit
• Componenţi secundari: argilă, cuarţ
• Culoare: crem, gri, alb
• Textură: cristalină, compactă sau poroasă
• Granulaţie: mare, medie sau fină
• Densitate: 2,6-2,8