Cornetit

Cu₃(PO₄)(OH)₃-fosfat hidratat de cupru

• Germană: Cornetit
• Engleză: Cornetite  (idem italiană, franceză)
• Spaniolă: Cornetita (idem portugheză)
• Rusă: Корнетит

Cornetitul, acest mineral de cupru, are o culoare foarte frumoasă, albastru-închis sau verde-închis. Fiind denumit după geologul belgian Jules Cornet, mineralul a fost confirmat ca fiind de sine stătător în anul 1917.

Câteva caracteristici

Din punct de vedere chimic, este un fosfat hidratat de cupru, deci aparţine grupului fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. Cristalele sale sunt prismatice, ortorombice, prezente sub formă de cruste microcristaline. Spre deosebire de multe alte minerale, acesta nu prezintă deloc clivaj.

După acelaşi model respectat de majoritatea mineralelor de cupru, cornetitul se află în asociere cu mineralele ce conţin acest metal, cum ar fi brochantitul, malachitul şi crisocola. (click pe ele pentru informaţii detaliate)

Origini şi răspândire

Cornetitul nu numai că este un mineral rar, dar este şi unul secundar. Format prin alterarea zăcămintelor preexistente de cupru, se găseşte exclusiv în Africa şi Statele Unite ale Americii.

Cea mai importantă locaţie de extragere a mineralului este mina de cupru L'Etoile du Congo, Katanga, Republica Democrată Congo. În Africa, se mai găseşte la Bwana Mkubwa, Zambia.

În Statele Unite, este prezent în mai multe locuri: minele Blue Jay şi Empire, Yerrington (Nevada) şi Tucson (Arizona).

Fişă de caracterizare
Cornetit
Clasă	Fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare	Ortorombic
Habitus	Prismatic, cruste
Formulă chimică	Cu3(PO4)(OH)3
Duritate	4 1/2 -> 5
Densitate	4,1
Clivaj	Inexistent
Spărtură	Neregulată
Culoare	Albastru-închis Albastru-verzui
Urmă	Albă
Luciu	Sticlos
Luminescenţă	Inexistentă

Atenţie! Dacă sunteţi în căutarea unor informaţii foarte detaliate, ştiinţifice, vizitaţi pagina despre cornetit la mindat.org.

AURUL

Numărul 21 al revistei Comorile Pământului, a apărut astăzi, 9 februarie, împreună cu o jumătate de sferă din plastic, în care au fost ,,prinse'' foiţe de aur.
Succes la cumpărat!

AURUL
Aurul este unul dintre cele mai preţioase metale de pe pământ. Se foloseşte la fabricarea bijuteriilor şi este unul dintre puţinele metale care nu sunt afectate de coroziune.
Aurul este un elemnt nativ. El se mai găseşte în asociaţie cu argintul, dar cântăreşte de două ori mult decât acesta. De asemenea, este foarte moale, având doar 3 pe scara Mohs, poate fi modelat şi turnat cu uşurinţă.
CURIOZITĂŢI: Cu doar 2 grame de aur se poate vopsi un acoperiş de biserică!!!

Cele mai importante mine de aur din lume se găsesc în Africa de Sud, Rusia, Canada, SUA şi Australia.

AURUL...DE-A LUNGUL TIMPULUI...
Până în secolul IV înainte de Hr., goana după aur avea loc în ţări precum Persia, India, Arabia şi Egipt. Minele folosite de egipteni în Deşertul Nubian ne furnizează cele mai multe dintre relictele de aur care s-au păstrat în aceea perioadă.
Se crede că aurul a început să fie folosit ca monedă în secolul al VII-lea î Hr., atunci când regii vestul Asiei au bătut monede cu sigiliul lor regal pentru a le garanta valoarea.


Fişă de caracterizare
AUR
Clasă: elemente native
Sistem de cristalizare: cubic
Simbol chimic: Au
Duritate: 2 şi jumătate-3
Clivaj: absent
Spărtură: maleabilă, rar aşchioasă
Culoare: de la galben la auriu, auriu- alămiu
Urmă: galbenă
Luciu: metalic
Luminescenţă: inexistentă

Jordanitul

Jordanitul are o culoare gri-închis. A fost denumit după H. Jordan(1808-1887), omul de ştiinţă care a descoperit mineralul în 1864. Primele eşantioane de jordanit au fost găsite în regiunea Binnental din Elveţia, dar a mai fost descoperit şi în alte zone din lume, cum ar fi Cornwall, Marea Britanie.
Jordanitul este foarte căutat de colecţionari, deoarece cristalele sale sunt pseudohexagonale(cu 6 feţe), şi, pe deasupra, sunt foarte puţin răspândite şi se găsesc foarte rar.

UN MINERAL FOARTE RAR
Jordanitul este un mineral foarte rar, şi este foarte puţin probabil să fie descoperit de vreun mineralog amator sau să fie vândut de un comerciant. Nu are calităţi industriale şi nici nu poate fi folosit la bijuterii, întrucât are o duritate de doar 3 pe scara Mohs.
Urma jordanitului este neagră, iar cristalele sale sunt asociate cu cristalele altor sulfosăruri, precum baritina, galena, sfaleritul, pirita, cuarţul şi calcitul, dar şi dolomitele.

IZOMORFISMUL
Mineralele izomorfe sunt mineralele care conţin diferite elemente ce pot fi înlocuite de altele fără a-şi modifica în mod fundamental structura proprie.
Jordanitul este un izomorf al geocronitului.

CARACTERISTICI
Jordanitul este o sulfosare, o subclasă a clasei sulfurilor. Cristalele de jordanit fac parte dinsistemul monoclinic, dar se prezită adesea în forme ce par să aibă şase feţe (pseudohexagonale), şu sunt de multe ori maclate.
Pumbul din jordanit influenţează duritatea scăzută de 3 şi culoarea gri-închisă a acestuia. În afară de duritate şi culoare, plumbul mai influenţează şi greutatea jordanitului, de şase ori şi jumătate mai mare decât cea a apei. Jordanitul lasă o urmă neagră atunci când este frecat de o bucată de porţelan neemailat.
Jordanit din Binnental, Elveţia
RĂSPÂNDIREA PE GLOB
Jordanitul a fost identificat iniţial în Binnental, Elveţia, dar a fost descoperit apoi şi în alte părţi din lume, cum ar fi Cornwall (Martea Britanie), Wiesloch (Germania), Yunosawa (Japonia) şi Silverton (Colorado- SUA).

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
JORADANITUL
Clasa: sulfuri şi sulfosăruri
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: Pb14(As, Sb)6S23
Duritate: 3
Denistate: 6,4
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: cenuşie-închisă
Urmă: neagră
Luciu: metalic
Luminescenţă: inexistentă

Ulexitul

Ulexitul are cristale subţiri, care pot creşte în agregate radiare, ce seamănă uneori cu nişte mingi de bumbac (în engleză cotton balls). În ciuda durităţii sale reduse, ulexitul este foarte cătat de colecţionarii de minerale datorită proprietăţilor sale neobişnuite de ,,fibră optică".
Ulexitul este întotdeauna alb sau incolor: Unele cristale sunt transparente şi au capacitatea de a transmite imegini de la un capăt la celălalt capăt al unui cristal, astfel că va apărea sub formă de ace, asemenea unui cablu de fibră optică- această proprietate este cauza denumirii alternative a mineralului, anume ,,piatra televizor".
Denumirea ulexitului provine de la chimistul german George Ludwig Ulex (1811-1883), care i-a determinat corect compoziţia ulexitului în anul 1850.

AVEŢI GRIJĂ LA NEPOTRIVIREA DINTRE UMIDITATEA DIN AER ŞI ULEXITUL!!!
Ulexitul absoarbe umiditatea din aer, aşadar trebuie păstrat într-un recipient închis ermetic cu gel de silice-adică silicagel-gel ce va absorbi apa din aer, îndepărtând-o de eşantion.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Ulexitul se formează în rocile sedimentare, în acumulări de borax, unde este adesea însoţit de colemantit. Se mai poate găsi şi în zăcămintele de borax de suprafaţă din zonele aride. Cea mai mare parte a ulexitului provine din câmpiile uscate din Tarapaca, Chile. Mai există şi alte zăcăminte la Salina de la Punta(Argentina) şi Esmeralda, Nevada, Death Valley, Desert Wells, Kent County şi Los Angeles, California (SUA).
Alte zone unde se găseşte ulexitul sunt:Bigadic, Turcia şi în jurul Mării Caspice.

EVAPORITELE
Mineralele care se formează prin evaporarea apei sărate se numesc EVAPORITE.
Ulexitul este un evaporit, deoarece se formează prin acest proces. Evaporitele se grupează în două mari părţi, anume evaporitele care se formează prin evaporarea de ape sărate din mări (foarte bune exemple ar fi gipsul şi halitul), iar cealaltă categorie este cea a evaporitelor formate prin evaporarea lacurilor sărate (exemple: bloditul, boraxul, colemanitul şi danburitul). De altfel, evaporitele sunt foarte importante în industrie deoarece asigură cea mai mare parte din sarea de bucătărie din lume. Ulexitul face parte din a doua grupă.Cel mai exploatat evaporit în acest scop este halitul(vezi postarea cu halitul: http://mineralul.blogspot.com/2010/11/halitul.html).

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
ULEXITUL
Clasa: boraţi
Sistem de cristalizare: triclinic
Formulă chimică: NaCaB5O4(OH)6 5H2O
Duritate: 2 şi jumătate, dar găsim şi 1 la masele afânate
Densitate: 1,9
clivaj: pefect
Spărtură: neregulată
Culoare: alb, incolr
Urmă: albă
Luciu: sticlos spre mătăsos
Luminescenţă: albastru-verde

Neptunitul

Neptiunitul este un mineral foarte rar, ce prezintă un interes special pentru colecţionari, datorită formelor sale cristaline elegante. Neptunitul este aproape opac, şi cel mai adesea are culoarea neagră, deşi unele cristale pot prezenta reflexe interne de un colorit roşiatic-brun închis.

NUME AMĂGITOR
Neptunitul a fost descoperit în 1893 în San Benito County, California, SUA. Acolo se găseşte în asociaţie cu benitoitul , un silicat chiar mai rar, care conţine bariu. Neptunitul se mai găseşte în Groenlanda, Canada, New Mexico, Rusia şi Australia.
Un alt mineral asociat este egirinul, un silicat denumit după Aegir, zeul mării în mitologia norvegiană. Numele neptunitului provine de la zeul mării în mitologia romană. El conţine elemntele potasiu, litiu, sodiu, fier, mangan şi titan, dar în ciuda numelui ce poate induce în eroare, el nu conţine elemntul neptuniu.

SILICAT CU INELE DE TETRAEDRI SIO4
Mineralogii împart clasa silicaţilor în şase subclase, în funcţie de modul de grupare al tetraderilor de SiO4 din care sunt constituiţi: silicaţi insulari (neosilicaţi), silicaţi cu grupuri finite de tetraedrii de SiO4(sorosilicaţi), silicaţi cu inele de SiO4 (cicliosilicaţi), silicaţi cu şiruri (lanţuri), infinite de tetraedrii de SiO4 (inosilicaţi), silicaţi cu plane infinite de tetraedrii de SiO4 (filosilicaţi) şi silicaţi cu carcase de tetraedrii de SiO4. Neptunitul face parte din subclasa ciclosilicaţilor.

CARACTERISTICI
Neptunitul este un reprezentant rar şi complex al clasei minerale a silicaţilor.
Cristalele de neptunit sunt prismatice şi au de obicei secţiuni transversale pătrate. Simetria lor este foarte neregulată, şi de ulte ori nicio pereche de de feţe nu are aceeaşi lungime, lăţime sau înălţime cu alta. Termenul ştiinţific pentru mineralele care apar în această formă este ,,monoclinic". Atunci când este frecat de o bucată de porţelan neemailat, neptunitul lasă o urmă brun-roşiatică.
Neptunitul este insolubil în acid clorhidric, şi nu se topeşte (este fuzibil) dacă este ţinut într-o flacără. Este relativ dur (5-6 pe scara Mohs).

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Neptunitul segăseşte în roci magmatice, mai ales în pegmatite. Încavităţile din aceste roci de dezvoltă frumoasele cristale de neptunit, aceste spaţii determinând forma cristalină bună. Printre aceste roci se numără sienitul şi serpentinitele. În cele din urmă, neptunitul se găseşte în asociaţie cu benitoitul, joaquinitul şi natrolitul, toate acestea fiind la rândul lor, silicaţi.
Neptunitul se găseşte în Groenlanda, dar cele mai frumoase minerale provin din mina Dallas Gem, aflată pe cursul superior al râului San Benito din San Benito County, California, SUA.
Alte zăcăminte mici de neptunit au fost găsite la St. Hilare, Quebec, Canada. Neptunitul de acolo are o concentraţie de magnan mai mare decât cel din alte zăcăminte, iar, în consecinţă, se numeşte manganoneptunit.
În alte zone din lume, se mai găsesc cantităţi mici de neptunit la Woods Reef, New South Wales, Australia, în peninsula Kola din Rusia şi în New Mexico, SUA.

Fişă de caracterizare
NEPTUNIT
Clasă: silicaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: KNa2Li(Fe,Mn)2Ti2Si8O24
Duritate: 5-6
Densitate: 3,19-3,23
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: neagră
Urmă: brun-roşiatică
Luciu: sticlos
Luminescenţă: inexistentă

Leucitul

Leucitul este un mineral rar. Se găseşte de obicei în rocile ale căror conţinut de potasiu este ridicat. Leucitul poate fi alb, gri sau incolor. Deşi conţine aluminiu şi poate fi folosit la fabricarea de potasă (carbonat de potasiu), utilizările sale sunt limitate din cauza faptului că extragerea aluminiului din zăcămintele limitate de leucit nu este valabilă din punct de vedere economic.

MINERAL NEEXPLOATAT
Unele dintre cele mai bogate zăcăminte de leucit se găsesc în Italia, mai ales în jurul regiunii Lazio, lângă Roma, şi în regiunea Campania, a cărei capitală este Napoli. În această zonă, în timpul şi după Primul Război Mondial, s-au făcut eforturi majore pentru exploatarea leucitului la scară mondială. Dar exploatarea minieră pentru acest mineral era foarte scumpă.

CARACTERISTICILE CRISTALELOR
Leucitul face parte din clasa minerală a silicaţilor, şi este un silicat de potasiu şi aluminiu. În mod normal, cristalele sale au formă asemănătoare cu ale unor paralelipipede. Astfel de cristale sunt clasificate ca aparţinând sistemului de cristalizare trigonal.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Leucitul poate forma cristale sau mase amorfe (,,habitus masiv") , ori mici grăunte, precum cele de nisip.
Leucitul se formează mai ales în două tipuri de lave vulcanice: În cele precum bazaltul, bogate în mineralele care conţin potasiu sau în rocile sărace în silice, precum trahitele. DAR, leucitul se găseşte mai rar în lave cu vârste foarte vechi. Acest lucru se datorează faptului că mineralul se alterează foarte uşor.
Prezenţa leucitului pe glob este foarte răstrânsă. Acest lucru se datorează faptului că leucitul nu se poate găsi în niciun caz în combinaţie cu bioxidul de siliciu (cuarţul), unul dintre cele mai răspândite minerale de pe glob, şi mai este faptul că nu poate rezista la temperaturi de peste 625 de grade Celsius. O mare parte din leucitul ce a existat la începutul pământului, a fost transformat în alt compus geologic.
Cele mai frumoase eşantioane de leucit se găsesc pe Insula Vancouver, British Columbia, Canada; în districtele Erzgebirge şi Eifel din Germania; în jurul versanţilor muntelui Vezuviu şi în Leucit Halls, din Wyoming, SUA.

Fişă de caracterizare
LEUCIT
Clasa: silicaţi
Sistem de cristalizare: tetragonal până la 625 de grade Celsius, apoi cubic
Formulă chimică: KAlSi2O6
Duritate: 5 jumătate-6
Densitate: 2,5
Clivaj: slab
Spărtură: concoidală
Culoare: incolor, alb sau gri
Urmă: incoloră
Luciu: sticlos
Luminescenţă: inexistentă

Linaritul

Linaritul este un mineral rar, dar cu o largă arie de răspândire, foarte popular printre colecţionarii de minerale datorită cristalelor sale frumoase şi coloritul deosebit. Ele au adesea un colorit atrăgător de culoare albastru- închis şi au forme şi mărimi diferite, ajungând uneori până la 10 cm. Linaritul a fost denumit astfel după numele oraşului Linares din Spania, oraş renumit pentru minele sale de plumb. Unele dintre primele eşantioane de linarit au fost găsite la începutul secolului XIX-lea, la Linares.

CARCATERISTICI
Linaritul face parte din clasa minerală a sulfurilor şi conţine metalele plumb şi cupru. Este un mineral moale şi greu-are o duritate de doar 2 şi jumătate de Scara Mohs, dar cântăreşte de peste cinci ori mai mult decât volumul echivalent de apă.
Linaritul poate fi transparent sau translucid. Luciul său este uneori sticlos, iar alteori apare la fel de strălucitor ca un diamant (luciu subdiamantin).
Dacă linaritul este frcat pe o bucată de porţelan alb, el lasă o urmă albastră-deschisă.

TESTE
Una dintre problemele legate de linarit este faptul că arată asemănător cu mineralul azurit şi se găseşte adesea asociat cu acesta. Pentru a le deosebi, va trebui să faci nişte teste pentru descoperirea prezenţei plumbului, element conţinut de linarit, dar nu şi de azurit.
testul constă în scufundarea unei bucăţele din eşantionul neidentificat în acid clorhidric diluat; dacă este azurit el se va dilua cu efervescenţă, iar dacă se produce un strat alb de clorură de plumb fără efervescenţă, el este linarit.
Linaritul este solubil în acid azotic diluat. El se topeşte atunci când este ţinut întrâo flacără deschisă, iar, dacă este ţinut la temperaturi mari, el se va sparge, devenind negru.

Fişă de carcaterizare
LINARIT
Clasă: sulfaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: PbCuSO4(OH)2
Duritate: 2 1/2
Densitate: 5,3
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: albastră
Urmă: albastră-pală
Luciu: sticlos spre subdiamantin
Luminescenţă: absentă