Anatas

TiO2-bioxid de titan

Anatasul este un polimorf al bioxidului de titan, împreună cu brookitul şi rutilul. El se găseşte într-o mare varietate de culori, ca albastru, brun, negru, verzui, roşu, cenuşiu, alb sau incolor, deşi este un mineral rar.
Habitusul anatasului este piramidal sau prismatic lung; denumirea sa provine din grecescul anatasis, care înseamnă întindere sau extensie.
El a fost descris ca mineral de sine stătător în 1801, de către cristalograful francez Rene Hauy (1743-1822). Datorită faptului că anatasaul se găseşte adesea sub formă de cristale cu opt feţe, acesta a primit denumirea de octaedrit.
Anatasul este relativ răspândit, dar se găseşte în cantităţi foarte mici, aşa că este catalogat ca mineral rar.

POLIMORFI
După cum am zis la început anatasul, brookitul şi rutilul sunt polimorfi ai bioxidului de titan. Una dintre metodele de diferenţiere a acestor minerale este densitatea specifică a acestora, care diferă; cea mai redusă este, de exemplu, chiar a anatasului, iar a rutilului cea mai ridicată.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Eventualele pete de fier aflate pe suprafaţa unui eşantion de anatas se pot îndepărta cu acid oxalic (numit şi acid etandioic, cu formula chimică C₂H₂O_4).redus
Datorită faptului că bioxidul de titan este inert din punct de vedere chimic, anatasul este infuzibil şi insolubil în acid. Dar, şi brookitul şi rutilul, având aceeaşi formulă chimică, sunt la fel de nereactivi.
Tocmai de aceea, eşantioanele pot fi testate prin densitate, sau pot fi analizate ştiinţific de către un specialist.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Anatasul este frecvent găsit în rocile eruptive şi este un component minor al rocilor metamorfice.
După cum am spus, anatasul este foarte răspândit, dar se găseşte în cantităţi mici; principalele locuri de descoperire a mineralului sunt: Rauris, Austria; Bahia şi Minas Gerais, Brazilia; Isere, Franţa; Handargervidda, Norvegia; Sanarka şi Munţii Ural, Rusia; Binnental şi Mont Blanc, Elveţia; Somerville, Massachusetts; Beaver Creek, Colorado; Tavistok, Devon, Marea Britanie;

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
Anatasul se găseşte la Greci (Dobrogea), Rodna, Răzoare şi la Deva.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
ANATASUL

• Clasă: oxizi-hidroxizi
• Sistem de cristalizare: tetragonal
• Habitus: piramidal sau prismatic lung
• Formulă chimică: TiO2
• Duritate: 5,5-6
• Densitate: 3,8-4,0
• Clivaj: perfect
• Spărtură: subconcoidală
• Culoare: brună, albastră, neagră, verde, roşu, gri, albă, incoloră
• Urmă: albă
• Luciu: adamantin spre submetalic
• Luminescenţă: inexistentă

Disten

silicatul de aluminiu-Al2SiO5

Distenul, denumit şi kyanit, se găseşte adesea sub formă de cristale lungi şi, duritatea acestuia variază între 4 şi 7 jumate şi depinde de direcţia cristalelor.
De obicei culoarea sa este albastră, dar poate avea şi accente cenuşii, albe, verzui, sau negricioase. În greacă, kyanos înseamnă albastru, deci de acolo provine şi numele mineralului.

UTILIZĂRI INDUSTRIALE
Adeseori, distenul nu are calitate gemologică, deci nu poate fi şlefuit sau făcut piatră preţioasă. Însă, datorită proprietăţii că este foarte rezistent la căldură, este folosit ca materie primă la fabricarea bujiilor şi a altor materiale refractare.
POLIMORFI
Distenul are doi polimorfi: sillimanitul şi andaluzitul. Aceste trei minerale au aceeaşi formulă chimică, dar au densitatea şi sistemul de cristalizare diferit. Atunci, ele se formează şi în medii diferite. De exemplu, andaluzitul se formează la presiunea cea mai scăzută, iar distenul se formează la presiunea cea mai înaltă.
DURITATEA POATE VARIA DE LA 4 PÂNĂ LA 7 JUMĂTATE!
O proprietate foarte interesantă a distenului, menţionată mai sus, este aceea că duritatea sa este variabilă! Această proprietate este în funcţie de direcţia în care este testat sau zgâriat; de-a lungul planelor de clivaj, distenul are duritatea între 4 şi 5, iar peste planele de clivaj, între 6 şi 7 jumătate.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Formarea distenului are loc în rocile modificate la căldură şi presiune, adică în unele roci metamorfice, şi uneori, în roci magmatice. Se găseşte în şisturi, gnaise şi pegmatite granitice.
Se găseşte abundent la: Tirol şi Carintia (Austria), Minas Gerais (Brazilia), Morbihan (Franţa), Bolzano şi Como (Italia), munţii Ural (Rusia), Kenya, Zair, India, Australia, Canada, Islanda, Scoţia,şi din SUA: Connecticut, Massachusetts, Nex York, Carolina de Nord şi Virginia.

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, distenul este relativ răspândit:se găseşte înaluviunile Dunării în sectorul Dobrogean, în Munţii Făgăraş, în Muţtii Lotrului, în Muntii Gilău şi în Munţii Sebeşului.

FIŞĂ DE CARACTERIZAREDISTEN

• Casă: silicaţi
• Habitus: lamele plate şi forme masive granulare
• Sistem de cristalizare: triclinic
• Formulă chimică: Al2SiO5
• Duritate: 4-7 jumătate
• Densitate: 3,53-3,67
• Clivaj: perfect
• Spărtură: neregulată
• Culoare: albastră, gri, albă, verzuie, negricioasă
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos spre perlat
• Luminescenţă: inexistentă

Tridimitul

Tridimitul este un polimorf al cuarţului. Diferenţele şi asemănările dintre acesta şi alte forme cu aceeaşi compoziţie chimică sunt de mare interes pentru oamenii de ştiinţă. Culoarea sa este albă, deşi unele cristale pot fi şi incolore.
Denumirea sa provine din limba greacă şi face referrire directă la faptul că aproape mereu se găseşte în MACLE TRIPLE!
Dioxidul de silicu -SiO2- este o substanţă care poate lua mai multe forme cristaline. Termenul ştiinţific pentru acest lucru este polimorfism. Mineralele care au aceeaşi structură chimică, dar aspecte exterioare diferite se numesc polimorfi. Alţi polimorfi ai cuarţului sunt: coesitul şi cristobalitul.

DETERMINAT DE CĂLDURĂ
Principali polimorfi cristalini ai dioxidului de siliciu sunt cuarţul, tridimitul şi cristobalitul. Structura exactă a fiecărui mineral e determinată exact de temperatura la care acesta se formează.
Să luăm un exemplu: CUARŢUL.
Cuarţul însuşi are două forme:

• cuarţul inferior , stabil până la 573 ° C, şi:
  
• cuarţul superior, format la temperaturi cuprinse între 573 ° C şi 870 ° C.
  

Cu toate acestea, cele două forme de cuarţ au aceleaşi sisteme de cristalizare: trigonal.
La temperaturi mai mari de 870 ° C, cuarţul nu ma e cuarţ şi devine tridimit! De aici, tridimitul rămâne stabil până la o temperatură foarte mare, de 1 470 ° C şi formează cristale monoclinice. După această temperatură, tridimitul se transformă în cristobalit, cu cristale cubice! (fotografia 2)
Pentru alte date despre polimorfi, puteţi consulta o viitoare postare despre IZOMORFI ŞI POLIMORFI.

Toate mineralele ce au formula chimică SiO2, pot fi considerate aparţinând ori clasei silicaţilor, ori clasei oxizilor.

RĂSPÂNDIRE
Tridimitul se găseşte în următoarele locuri: Puy-de-dome, Franţa; Eifel, Germania; Padua, Italia; Pachura, Mexic; Racoş şi Simeria sau Uroi, România.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
TRIDIMIT

• Clasă: silicaţi/oxizi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: SiO2
• Duritate: 7
• Densitate: 2,26
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: concoidală
• Culoare: albă sau incoloră
• Urmă: albă
• Luciu: stcilos spre perlat
• Luminescenţă: inexistentă