Brochantit

Cu4SO4(OH)6-hidroxid-sulfat de cupru

Brochantitul nu numai că este o sursă importantă de cupru, dar este şi un superb mineral verde, ce se prezintă adesea sub forme aciculare.

Brochantitul se găseşte adesea în culoarea verde de smarald, însă, unele eşantioane pot fi negre-verzui. Aceasta a fost identificat în 1824 şi denumit în onoarea profesorului Andre Jean-Francois Marie Brochant de Villers.
Culoarea specifică este datorată conţinutului de cupru.

SISTEM DE CRISTALIZARE
Brochantitul cristalizează în sistemul de cristalizare monoclinic. De obicei, habitusul său este tabular sau acicular, aspect care conferă mineralului un aspect foarte plăcut, asemănător cu cel al auricalcitului (vezi aici postarea respectivă).
În plus, brochantitul este foarte dens, ceea ce-i atribuie o greutate mare.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Brochantitul prezintă o mare solubilitate în acizi ( clorhidric HCl şi azotic HNO3). Eşantioanele merită o mare atenţie şi trebuie curăţate cu apă distilată.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Brochantitul este un mineral secundar, format prin alterarea mineralelor primare de cupru. În anumite condiţii de alterare şi oxidare a filoanelor de cupru din zonele aride se formează brochantitul.
Ocurenţele notabile ale brochantitului reprezintă: Ain Barbar (Algeria), deşertul Atacama (Chile), Nassau (Germania), Krisuvik (Islanda), insulele Elba şi Sardinia (Italia), Tsumeb (Namibia), Rio Tinto (Spania), Arizona şi New Mexico (SUA). În Marea Britanie, el se găseşte în Cornwall.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
BROCHANTIT

• Clasa: sulfaţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: Cu4SO4(OH)66
• Duritate: 3 jumătate-4
• Densitate: 3,97-4,1
• Clivaj: perfect
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: verde de smarald spre negru-verzui
• Urmă: verde-pal
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Psilomelan

(Ba,H2O)4Mn10O20- Hidroxid oxid de mangan şi bariu

Psilomelanul, este, din punct de vedere chimic, un ansamblu de oxizi şi hidroxizi de mangan.
    Geologii l-au descris mai degrabă ca fiind un amestec de mai multe minerale, printre care şi romanechitul, un mineral cu compoziţie asemănătoare.
    Psilomelanul are un habitus extrem de variat; cristalele sale pot fi reniforme, mamelonare, botroidale, etc.
    Mai rar, mineralul este folosit la podoabe.


ALTE DENUMIRI
    Psilomelanul este cunoscut şi sub trei alte denumiri: manganomelanul, hematitul negru, sau oxidul de mangan dur.
    Denumirea nemţească este de schwarzer Glaskopf, ceea ce înseamnă ,,chelie neagră'', sau ,,cap de sticlă negru''.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
    Compuşii asemănători psilomelanului se formează de obicei în depozite sedimentare, dar şi în zonele unde zăcămintele de mangan se oxidează sau se alterează.
    Psilomelanul este folosit în industrie pentru conţinutul său de mangan, de aceea locurile cu concentraţii notabile de psilomelan sunt foarte favorabile; norocul face că aceste locuri există, cu toate că mai sporadic, dar există.
    Ocurenţele notabile ale psilomelanului sunt: Ucraina şi Georgia, Eisenbach (Pădurea Neagră, Germania), India, Brazilia, Africa de  Sud, SUA, Marea Britanie (Cornwall- Lostwithiel;Somerset- Brendon Hills; arhipelagul Orkney- insula Hoy, etc).
    Psilomelanul se găseşte asociat cu: baritina, goethitul şi se mai găseşte alături de cuarţ.


RĂSPÂNDIRE ÎN ROMÂNIA
    În România, psilomelanul se găseşte în toate zăcămintele de mangan din Carpaţii Meridionali- Delineşti, Prăvăţ, etc.-, munţii Preluca, munţii Bistriţei.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
PSILOMELANUL

• Clasă: oxizi-hidroxizi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: (Ba,H2O)4Mn10O20
• Duritate: 5-6
• Densitate: variază între 3,7 sau 4,7, datorită diferitelor incluziuni de oxizi-hidroxizi de mangan
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: neregulată sau concoidală
• Culoare: neagră-cenuşie
• Urmă:neagră-brună
• Luciu: metalic, submetalic sau tern- de granulaţie fină
• Luminescenţă: inexistentă

Prehnit

Ca₂Al₂Si₃O₁₀(OH) -silicat hidroxil de calciu şi aluminiu

Prehnitul este un silicat răspândit ce conţine gruparea hidroxil-OH.
În 1788, colonelul H. Von Prehn a adus eşantioane de acest mineral de la Capul Bunei Speranţe, din Africa de Sud. Denumirea i-a fost dată mineralului tocmai după acest colonel.
Prima dată, când a fost văzut, lumea credea că prehnitul este un tip de cuarţ. Abia apoi a fost identificat ca mineral nou. În trecut, scopul acestui mineral era de a imita jadul, şi era folosit în scop ornamental.

HABITUSUL ESTE...VARIAT!
Habitusul cristalelor de prehnit pot varia în foarte multe forme; pot fi tabulare, lamelare, prismatice, piramidale alungite, sau se găseşte adesea sub forma unor agregate microcristaline, sub formă de butoi. Formele de agregare pot şi ele varia: de la stalactitice, reniforme sau botrioidale, până la granulare.

CONFUNDARE
Prehnitul este adesea confundat cu alte minerale, datorită culorii şi varietăţii prea mari de forme. Printre aceste minerale se numără smithsonitul şi hemimorfitul (confundate între ele din cauza aspectului) şi girolitul.
Dar, cu toate acestea, exsită o metodă de a testare: prehnitul este cel mai dur.

TESTE
Prehnitul este casant şi se dizolvă încet în acid clorhidric HCl.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Prehnitul se formează în lave bazaltice răcite, pegmatite, marmure şi gnaise. Se mai formează în filoane hidrotermale. În acestea, el poate fi asociat cu calcitul, pectolitul şi zeoliţii.
Zonele de răspândire sunt: Australia, Canada, China, Cehia, Franţa, Germania, Noua Zeelandă, Pakistan, Rusia, Scoţia, Africa de Sud, California, Colorado, Connecticut, Michigan şi Virginia.

În România, prehnitul se întâlneşte în Munţii Ţibleş şi Munţii Făgăraş.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
PREHNITUL

• Clasa: silicaţi
• Sistem de cristalizare: ortorombic
• Habitus: tabular, lamelar, prismatic, piramidal alungit, stalactitic, reniform, botrioidal, granular
• Formulă chimică: Ca₂Al₂Si₃O₁₀(OH)
• Duritate: 6-6 jumătate
• Densitate: 2,9-2,95
• Clivaj: definit
• Spărtură: neregulată
• Culoare: verde, gri, albă, galbenă sau incoloră
• Urmă: incoloră
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Anatas

TiO2-bioxid de titan

Anatasul este un polimorf al bioxidului de titan, împreună cu brookitul şi rutilul. El se găseşte într-o mare varietate de culori, ca albastru, brun, negru, verzui, roşu, cenuşiu, alb sau incolor, deşi este un mineral rar.
Habitusul anatasului este piramidal sau prismatic lung; denumirea sa provine din grecescul anatasis, care înseamnă întindere sau extensie.
El a fost descris ca mineral de sine stătător în 1801, de către cristalograful francez Rene Hauy (1743-1822). Datorită faptului că anatasaul se găseşte adesea sub formă de cristale cu opt feţe, acesta a primit denumirea de octaedrit.
Anatasul este relativ răspândit, dar se găseşte în cantităţi foarte mici, aşa că este catalogat ca mineral rar.

POLIMORFI
După cum am zis la început anatasul, brookitul şi rutilul sunt polimorfi ai bioxidului de titan. Una dintre metodele de diferenţiere a acestor minerale este densitatea specifică a acestora, care diferă; cea mai redusă este, de exemplu, chiar a anatasului, iar a rutilului cea mai ridicată.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Eventualele pete de fier aflate pe suprafaţa unui eşantion de anatas se pot îndepărta cu acid oxalic (numit şi acid etandioic, cu formula chimică C₂H₂O_4).redus
Datorită faptului că bioxidul de titan este inert din punct de vedere chimic, anatasul este infuzibil şi insolubil în acid. Dar, şi brookitul şi rutilul, având aceeaşi formulă chimică, sunt la fel de nereactivi.
Tocmai de aceea, eşantioanele pot fi testate prin densitate, sau pot fi analizate ştiinţific de către un specialist.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Anatasul este frecvent găsit în rocile eruptive şi este un component minor al rocilor metamorfice.
După cum am spus, anatasul este foarte răspândit, dar se găseşte în cantităţi mici; principalele locuri de descoperire a mineralului sunt: Rauris, Austria; Bahia şi Minas Gerais, Brazilia; Isere, Franţa; Handargervidda, Norvegia; Sanarka şi Munţii Ural, Rusia; Binnental şi Mont Blanc, Elveţia; Somerville, Massachusetts; Beaver Creek, Colorado; Tavistok, Devon, Marea Britanie;

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
Anatasul se găseşte la Greci (Dobrogea), Rodna, Răzoare şi la Deva.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
ANATASUL

• Clasă: oxizi-hidroxizi
• Sistem de cristalizare: tetragonal
• Habitus: piramidal sau prismatic lung
• Formulă chimică: TiO2
• Duritate: 5,5-6
• Densitate: 3,8-4,0
• Clivaj: perfect
• Spărtură: subconcoidală
• Culoare: brună, albastră, neagră, verde, roşu, gri, albă, incoloră
• Urmă: albă
• Luciu: adamantin spre submetalic
• Luminescenţă: inexistentă

Colemanit

Colemanitul are ca utilizare sursa sa importantă de bor, borul fiind un element cu o gamă largă de utilizări industriale.
Acest mineral poate fi alb sau incolor, dar poate să mai aibă, rareori, culoarea cenuşie. El formează de obicei cristale cu habitus prismatic, mărunte, multe şi cu multe feţe.
Prima oară, colemanitul a fost identificat în Valea Morţii, în California, şi denumit după proprietarul minei de acolo, William T. Coleman (1824-1893).

UTILIZĂRILE BORULUI
În primul rând, voi face o descriere a elementului bor;
Borul este al doilea nemetal din Sistemul Periodic, de culoare închisă, ce nu se găseşte niciodată în stare liberă, necombinat, în natură, ci doar în compuşi cu celelalte elemente, formând BORAŢI. Şi mineralele se clasifică în clasa boraţilor, făcând referire la conţinutul de bor din acestea. Alţi boraţi care au ca utilizare industrială borul sunt: boraxul, ulexitul, boracitul şi kernitul.
Borul este extras din colemanit prin trecerea hidrogenului gazos peste mineral, deasupra unor filamente încălzite electric.
Acum utilizările: o importă proprietate a borului este cea că se topeşte abia la 2300 de grade Celsius, deci poate fi folosit la sticlăria de laborator, adică pentru ustensilele de chimie, care au nevoie de rezistenţă la acizi şi la reacţii exoterme (cu degajare de căldură).
Borul mai este folosit la aliaje, a căror rezistenţă este foarte mare, sau la detergenţi, în soluţii de scos petele, precum şi la înălbitori, etc.
O altă utilizare industrială a borului este la spray-uri şi deodorante cu bilă, pentru igiena omului.

TESTE
În primul rând, colemanitul este solubil în acid clorhidric.
În al doilea rând, colemanitul se topeşte uşor atunci când este ţinut deasupra unei flăcări, colorând flacăra în verde-gălbui.
Mineralul asociat colemanitului este realgarul.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Ca origine, colemanitul este un mineral secundar format în urma erupţiilor de gaz vulcanic, fie în lacuri uscate cu boraţi din regiunile deşertice aride.
Ca răspândire, găsim colemanit la: Valea Morţii, California; Nevada, SUA; Jujuy, Argentina; Inder, Kazahstan; Bigadiac şi Bursa, Turcia.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
COLEMANIT

• Clasă: boraţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică:Ca[B3O4(OH)3]·H2O
• Duritate: 4 jumătate
• Densitate: 2,4
• Clivaj: perfect
• Spărtură: neregulată spre concoidală
• Culoare: incoloră
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos-adamantin
• Luminescenţă: inexistent

Auricalcit

Auricalcitul, un mineral superb şi fragil, foarte întâlnit şi răspândit în natură, este foarte moale pentru a folosi în industrie. Cu toate acestea, este foarte apreciat de colecţionari, având o culoare foarte frumoasă, verde-pal sau albastră-deschisă.

Este un mineral foarte delicat, ce poate fi găsit oriunde în lume. Ca alcătuire chimică, este un hidroxid carbonat de cupru şi zinc. El mai formează cruste de cristale fragile şi subţiri. Are o duritate foarte mică, şi nu are întrebuinţări practice sau industriale.
Despre răspândire nu putem spune decât că auricalcitul este un mineral comun, foarte răspândit. Dintre cele mai importante locuri unde găsim auricalcit în România sunt: Dognecea, Ocna De Fier, Moldova Nouă, Băiţa Bihor, etc.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Auricalcitul se curăţă cu apă distilată. În cazul în care el nu poate fi descoperit după culoare, puteţi folosi acid clorhidric, în care auricalcitul se dizolvă cu efervescenţă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
AURICALCIT

• Clasă: carbonaţi
• Sistem de cristalizare: ortorombic
• Formulă chimică: (Zn, Cu)5(CO3)2(OH)6
• Duritate: 1-2
• Densitate: 3,9-4,0
• Clivaj: perfect
• Spărută: neregulată-sfărâmicioasă
• Culoare: bleu, albastru-verzui, verde-pal
• Urmă: turcoaz-pal
• Luciu: mătăsos spre perlat
• Fluorescenţă: inexistentă