vineri, 15 iulie 2011

Agat





SiO2-bioxid de siliciu

Agatul este destul de neatrăgător în stare pură, naturală, neprelucrată de mâna omului. Dar, după o şlefuire sau o tăiere a acestuia, agatul arată foarte bine. Agatul este compus din straturi de culori diferite, de la alb sau galben şi chiar până la negru.
Datorită coloritului său bogat este şi o piatră semipreţioasă, şi prezintă interes nu numai pentru colecţionari, dar şi pentru bijutieri. Principala deosebire între agat şi calcedonie este faptul că agatul conţine alternanţe de culori, iar calcedonia este omogenă.

VARIETĂŢI
Cu toate acestea, agatul este o varietate de calcedonie. Şi calcedonia este o varietate de cuarţ compact. Dar, după cum am spus, agatul se distinge de cuarţul compact prin faptul că conţine benzi colorate concentrice.
Printre importantele tipuri de agat notăm:
  1. Moss agatul: numit şi agatul muşchi, sau piatră moha, este de culoare albă sau transparent, dar ce conţine incluziuni de culori închise. Incluziunile sunt cauzate de apariţia oxizilor de fier sau de mangan.
  2. Onixul: formă de agat negru cu dungi drepte sau paralele. Este folosit la camee sau broşe, întrucât şi pentru produse decorative; altă varietate de acest gen este sardonixul, sau carneolul.
  3. Agatul crenelat: conţine benzi ce pot semăna cu un castel văzut din aer.
  4. Lemnul agatizat: ca şi lemnul opalizat, acesta este un lemn înlocuit în mii de ani de agat.
UTILIZĂRI
Agatul este folosit la bijuterii, la broşee, la camee, la mărgele, dar apare şi în colecţiile de mineralogie. Pentru a i se mări frumuseţea, şi ţinând cont de faptul că agatul este poros, agatele sunt băgate în vopsea, adesea.
Ca utilizare industrială, agatul foloseşte ca material abraziv, pentru a tăia sau zgâria diferite lucruri, mai slabe în duritate ca el. Agatele mai folosesc ca material de şlefuire, pentru a creea mojare şi pistile.

FORMARE ŞI ORIGINI
Agatul se găseşte în geode formate în mase bazaltice. După multă vreme, bazaltul este erodat iar agatul, fiind mai dur, rămâne întreg. De aceea, astăzi putem găsi agate în râuri.

RĂSPÂNDIRE
Cele mai multe agate se găsesc în Brazilia şi Uruguay, China, Egipt, Alpii Italieni, Madagascar şi Mexic. În India se găseşte moss agat, în regiunea Hindustan, iar lemnul agatizat se găseşte în Pădurile Pietrificate din Arizona, SUA.
În România, agatul apare în Munţii Metaliferi sau Carpaţii Orientali şi mai rar în depozite aluvionare fluviale.



FIŞĂ DE CARACTERIZARE
AGATUL
  • Clasă: oxizi
  • Sistem de cristalizare: trigonal
  • Formulă chimică: SiO2
  • Duritate: 7
  • Densitate: 2,58-2,65
  • Spărtură: concoidală
  • Culoare: poate apărea în toate culorile
  • Urmă: albă
  • Luciu: sticlos spre gras
  • Luminescenţă: inexistentă




GALERIE DE IMAGINI

4 comentarii:

  1. Buna ziua . Recent am fost la salina praid si mi-am cumparat doua medalioane, spunea vanzatoarea ca este agat.Cum pot verifica daca ie adevarat? In prima imagine( cea deasupra de "galeria de imagin ") este ceva asemanator cu ce am eu .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Agnes...partea bună cu agatele este că sunt atât de răspândite, încât este mai scump să le fabrici artificial decât să prelucrezi unul natural. Cu alte cuvinte, vreau să spun să nu ai de ce să-ţi faci griji în privinţa faptului că este natural sau nu, deoarece sigur este "adevărat"...cât despre tipul de agat, poţi să-mi spui culoarea şi aş putea să-ţi spun ce tip este...

      PS: Dacă agatul este de un roz intens (vezi în fotografie, un agat astfel cu roz şi mov), atunci este natural, dar a fost colorat artificial.

      Sper că ţi-am fost de ajutor...dacă ai alte întrebări, poţi întreba aici sau aici: http://mineralul.blogspot.ro/p/intrebari-si-raspunsuri.html

      Ștergere
  2. Buna ziua .Am primit cadou alelasi obiect din imaginea dumneavoastra mai exact poza 6 /6 i-mi puteti spune va rog frumos ce este mai exact .Va multumesc .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este vorba de un AGAT...dacă exemplarul dvs. are aceeași culoare, atunci cel mai probabil a fost colorat artificial.

      Ștergere

Salut! aştept comentariile voastre referitoare la postare şi blog!