Rodocrozit

MnCO₃ - carbonat de mangan

• Germană: Rhodochrosit
• Engleză: Rhodochrosite
• Italiană: Rodocrosite
• Spaniolă: Rodocrosita (idem portugheză)
• Franceză: Rhodochrosite
• Poloneză: Rodochrozyt
• Olandeză: Rhodochrosiet

Rodocrozitul este unul dintre cele mai importante minerale care conţin metalul mangan. În ciuda faptului că are în structura sa acest metal destul de important, rodocrozitul este considerat de cele mai multe ori prea frumos pentru a fi folosit pe cale industrială, fiind astfel o piatră semipreţioasă.

Date generale

Denumirea sa provine din greacă, unde cuvintele "rhodos" şi "khros" înseamnă trandafir şi respectiv culoare. Deşi majoritatea eşantioanelor şi cristalelor de rodocrozit au această culoare specifică roz-roşiatică, sunt şi unele mai rare care pot fi maronii sau gri.

Rodocrozitul a fost cunoscut încă din timpuri străvechi şi folosit la bijuterii, însă a fost identificat ca mineral de sine stătător în 1813, pe baza eşantioanelor descoperite la noi în ţară, la Cavnic.

După cum am menţionat şi mai sus, rodocrozitul este unul dintre sursele principale de mangan. Un altul care conţine mangan este piroluzitul. Manganul este un metal important, fiind folosit în aliaje feromagnetice şi în diverse tipuri de oţel.

Rodocrozit din Cavnic, România

Serie de minerale

Fiind un carbonat, rodocrozitul formează o serie de soluţie solidă cu unii carbonaţi, cum ar fi calcitul (carbonat de calciu) şi sideritul (carbonat de fier). Asta înseamnă că fiecare mineral poate fi creat prin înlocuirea metalului din compoziţia sa (cum ar fi manganul) cu un altul (calciu, fier, zinc, etc.). Astfel, din grupa calcitului mai face parte: magnezitul (carbonatul de magneziu) şi smithsonitul (carbonatul de zinc). Una dintre primele metode de a deosebi rodocrozitul de celelalte minerale din grupa sa este aspectul său (culoarea).

Teste şi recomandări

(Atenţie: Următoarea recomandare necesită folosirea unor substanţe corozive. Dacă nu aveţi echipament de protecţie, lăsaţi un profesionist să se ocupe. Purtaţi mănuşi când manipulaţi acizii.)

În primul rând, eşantioanele de rodocrozit de la noi din ţară au un aspect unic şi o culoare roz specifică (vezi imaginea de mai sus). Aspectul mineralului este factorul care îl diferenţiază de celelalte minerale din seria calcitului. 

Aspectul său este asemănător cu al mineralului rodonit, însă un simplu test de duritate poate face diferenţa între acestea două; în timp ce rodonitul are o duritate mai mare, de la 5 ¹/₂ până la 6 ¹/₂ pe scara lui Mohs, rodocrozitul o are mai mică, de la 3 ¹/₂ până la 4. Astfel, rodocrozitul poate fi zgâriat cu lama unui cuţit, dar nu şi cu o monedă. 

Dacă o bucată mică de eşantion este expusă acidului clorhidric încălzit, aceasta de dizolvă efervescent. 

Caracteristici

Rodocrozitul este un carbonat de mangan, deci face parte din clasa minerală a carbonaţilor. Culoarea specific-roşiatică este datorată conţinutului de mangan.Cristalele sale aparţin sistemului cristalin trigonal, şi în majoritatea cazurilor au un habitus prismatic sau tabular. Un alt alt aspect al acestora este sub formă de mase nodulare, globulare sau botroidale, iar în interiorul cristalelor se pot găsi adesea benzi de nuanţe diferite de roz şi roşu. 

Duritatea sa este mai mică decât jumătate, adică 3 ¹/₂ până la 4 pe scara Mohs, însă densitatea sa este peste medie, cu o valoare de 3,7. Luciul său este perlat sau sticlos. 

Origini şi răspândire

Locurile în care se găseşte rodocrozitul sunt: filoanele hidrotermale conţinătoare de minerale de cupru, plumb şi argint, şi zăcămintele de oxizi de mangan (ca mineral secundar).
Cele mai importante surse de rodocrozit sunt: Catamarca (Argentina), Cavnic (România), Hotazel (Africa de Sud) şi Butte (Montana, Statele Unite ale Americii).

Fişă de caracterizare
Rodocrozit
Clasă	Carbonaţi
Sistem de cristalizare	Trigonal
Habitus	Prismatic/acicular
Formulă chimică	MnCO3
Duritate	3 1/2 -> 4
Densitate	3,4 ->3,7
Clivaj	Perfect
Spărtură	Neregulată
Culoare	Roz, roşu, maroniu sau gri
Urmă	Albă
Luciu	Sticlos spre perlat
Luminescenţă	Inexistentă

Psilomelan

(Ba,H2O)4Mn10O20- Hidroxid oxid de mangan şi bariu

Psilomelanul, este, din punct de vedere chimic, un ansamblu de oxizi şi hidroxizi de mangan.
    Geologii l-au descris mai degrabă ca fiind un amestec de mai multe minerale, printre care şi romanechitul, un mineral cu compoziţie asemănătoare.
    Psilomelanul are un habitus extrem de variat; cristalele sale pot fi reniforme, mamelonare, botroidale, etc.
    Mai rar, mineralul este folosit la podoabe.


ALTE DENUMIRI
    Psilomelanul este cunoscut şi sub trei alte denumiri: manganomelanul, hematitul negru, sau oxidul de mangan dur.
    Denumirea nemţească este de schwarzer Glaskopf, ceea ce înseamnă ,,chelie neagră'', sau ,,cap de sticlă negru''.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
    Compuşii asemănători psilomelanului se formează de obicei în depozite sedimentare, dar şi în zonele unde zăcămintele de mangan se oxidează sau se alterează.
    Psilomelanul este folosit în industrie pentru conţinutul său de mangan, de aceea locurile cu concentraţii notabile de psilomelan sunt foarte favorabile; norocul face că aceste locuri există, cu toate că mai sporadic, dar există.
    Ocurenţele notabile ale psilomelanului sunt: Ucraina şi Georgia, Eisenbach (Pădurea Neagră, Germania), India, Brazilia, Africa de  Sud, SUA, Marea Britanie (Cornwall- Lostwithiel;Somerset- Brendon Hills; arhipelagul Orkney- insula Hoy, etc).
    Psilomelanul se găseşte asociat cu: baritina, goethitul şi se mai găseşte alături de cuarţ.


RĂSPÂNDIRE ÎN ROMÂNIA
    În România, psilomelanul se găseşte în toate zăcămintele de mangan din Carpaţii Meridionali- Delineşti, Prăvăţ, etc.-, munţii Preluca, munţii Bistriţei.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
PSILOMELANUL

• Clasă: oxizi-hidroxizi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: (Ba,H2O)4Mn10O20
• Duritate: 5-6
• Densitate: variază între 3,7 sau 4,7, datorită diferitelor incluziuni de oxizi-hidroxizi de mangan
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: neregulată sau concoidală
• Culoare: neagră-cenuşie
• Urmă:neagră-brună
• Luciu: metalic, submetalic sau tern- de granulaţie fină
• Luminescenţă: inexistentă

Hübnerit

MnWO4- tungstenat(wolframat) de mangan
Hübneritul este un mineral ce conţine wolfram, element numit şi tungsten.
Acest mineral este cea de a treia sursă industrială de wolfram. Celelalte două surse sunt wolframitul şi scheelitul. Denumirea mineralului provine de la inginerul geran Adolph Hübner.

UTILIZĂRILE WOLFRAMULUI
Wolframul este un metal greu, cu cea mai ridicată temperatură de topire dintre metale. A fost descoperit şi izolat în 1783.
Acesta este folosit în principal pentru filamentele becurilor; odată încălzite, aceste filamente încep să lumineze; astfel, noi primim lumină de la un bec. În afară de aer, în balon ce conţine filamentul sunt introduse gaze rare sau inerte, cum ar fi neonul şi argonul, pentru a spori puterea de emitere de lumină.
Tot wolframul este folosit la un aliaj de wolfram şi carbon. Acesta este utilizat la fabricarea instrumentelor de tăiere de mare viteză.
O altă utilizare este pentru sursă de raze X.

SERIE MINERALĂ
Hübneritul este membrul unei serii minerale, Hübnerit-ferberit; Hübneritul conţine cea mai mare cantitate de mangan, wolframitul conţine mangan şi fier, iar ferberitul conţine fier.
RECOMANDĂRIHübneritul trebuie curăţat doar cu apă distilată, deoarece apa de la chiuvetă poate deteriora cristalele fine sau suprafaţa eşantioanelor.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE,,Hübneritul se găseşte în filoane asociate cu granite sau pegmatite. Se găseşte adesea în filoane de cuarţ , în ascoiaţie cu casiteiritul şi scheelitul. Mai poate fi întâlnit în depozite aluvionare, formate prin erodarea, transportul şi depunerea mineralelor din sursele primare."(Revista Comorile Pământului-Hübneritul)
Eşantioanele de cea mai bună calitate provin din: Morococha, Peru; Panasqueira, Portugalia; Bolivia; China; Franţa; Birmania; Spania; Colorado, Idaho, Nevada şi New Mexico, SUA; Cornwall şi Cumbria, Marea Britanie.

FIŞĂ DE CARACTERIZAREHUBNERITUL

• Clasă: oxizi-tungstenaţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: MnWO4
• Duritate: 4-4 jumătate
• Densitate: 7,18
• Clivaj: perfect
• Spărtură: neregulată
• Culoare: brun-roşiatică spre brun-gălbui
• Urmă: brun-roşiatică, gri-verzuie sau galbenă
• Luciu: submetalic
• Luminescenţă: inexistentă

Rodonit

Silicat de mangan-MnSio3
Rodonitul este un mineral răspândit, de obicei de calitate gemologică, este folosit în principal pentru ornament şi pentru fabricarea anumitor agenţi de lăcuire şi a pigmenţilor artistici.
Prima oară a fost găsit în 1819, şi culoarea sa este aproape întotdeauna roşie-rozalie sau roz. Etimologia provine de la grecescul rhodon, care înseamnă trandafir.
Mai rar apare sub formă de cristale, cel mai frecvent găsindu-se în forme neregulate, acestea fiind gravate şi şlefuite.

PIROXENOIZII
Rodonitul face parte din grupul prioxenilor, şi subclasa inosilicaţilor. Piroxenii sunt silicaţii anumitor metale, apărând frecvent în lava vulcanilor.
PLEOCROISMUL
Cristalele sale mai pot fi transparente, însă acestea se găsesc foarte rar şi prezintă fenomenul de plocroism, adică îşi schimbă culoarea în funcţie de poziţia sursei de lumină.
UTILIZĂRILE
Rodonitul este tăiat în caboşon, sau este gravat şi poate fi folosit la camee şi mărgele. Alte utilizări industriale nu prea mai are, în afară de faptul că este folosit la agenţi de lăcuire şi pigmenţi.

MINERALE ASEMĂNĂTOARE
Cel mai asemănător mineral pentru rodonit este rodocrozitul, anume carbonatul de mangan. Însă, există un lucru ce le poate deosebi: rodonitul prezintă benzi negre, în timp ce rodocrozitul prezintă dungi/benzi roşii sau roz.
ORIGINI I RĂSPÂNDIRE
Rodonitul se găseşte în zone cu roci cu conţinut de mangan, roci a căror compoziţie a fost modificată de apă şi căldură. De obicei, aceste roc sunt marnele şi skarnele.
Cele mai importante zone de extragere, sau de găsire a rodonitului sunt: Australia (Broken Hill), Brazilia, Italia, India, Africa de Sud, Suedia, Rusia (munţii Ural), Tanzania, SUA (Butte-Montana; Franklin-New Jersey)

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, rodonitul se găseşte zonele de nord, cum ar fi Maramureş, mai exact în zona localităţilor Ilba şi Baia Sprie.
FIŞĂ DE CARACTERIZARE
RODONIT

• Clasă: silicaţi
• Sistem de cristalizare: triclinic
• Formulă chimică: MnSiO3
• Duritate: 5 jumătate-6 jumătate
• Densitate: 3,9-3,8
• Clivaj. perfect
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: roz, brun, roşu
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Piroluzitul

Istoric piroluzitul a fost folosit pentru îndepărtarea impurităţilor nedorite verzi şi brune din sticla transparentă. Astăzi este o importantă sursă industrială a elementului metalic mangan. Piroluzitul are culoarea neagră sau gri-închisă. Se găseşte foarte rar sub formă de cristale şi apare de obicei su formă de mase pământoase sau fibroase. Atunci când are un aspect moale, pământos- ceea ce se întâmplă frecvent, mai ales în zonele mlăştinoase-, este cunoscut sub denumirea de wad.
Etimologia cuvântului provine din grecescul pyr (foc) şi lousis (spălare). A doilea termen se referă la tehnica de curăţare a sticlei, piroluzitul fiind uneori fiind supranumit ,,săpunul geamgiilor".

SURSĂ DE MANGAN
Piroluzitul şi romanechitul sunt doză dintre principalele surse de mangan. Manganul este un element metalic gri, sfărâmicios, folosit la întărirea oţelului. De obicei, oţelul cu mangan conţine 11-14 procente mangan şi este folosit atunci când oţelul obişnuit nu este suficient de rezistent. Se foloseşte la macazurile de cale ferată, care trebuie să fie mai rezistente decât şinele normale, deoarece ele se subţiază la capete şi au, aşadar, mai puţină suprafaţă care să suporte greutatea trenului.
Un alt aliaj ce cuprinde şi mangan este bronzul, care conţine în jur de 3,5 % mangan combinat cu 55-60 % cupru şi 35-42 % zinc.
Manganul este deseori folosit direct în producerea oţelului, fără să fie extras în prelabil din piroluzit sau alte minerale de mangan.
Minereul de mangan este amestecat cu minereul de fier, iar oxigenul pe care-l conţine piroluzitul se îndepărtează prin încălzire.

AGENT DE DEZOXIDARE
Manganul mai este larg folosit în industrie pentru îndepărtarea oxigenului şi a sulfuli nedorit din alte materiale. Aşadar, în termenii ştiinţifici, este cunoscut ca un agent de dezoxidare şi desulfurare. Piroluzitul însuşi împarte aceleaşi proprietăţi dezoxidate şi a fost folosit timp de secole la curăţarea (decolorarea) sticlei cu impurităţi galbene şi maronii de oxizi de fier.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Piroluzitul este un mineral foarte răspândit. Se formează în zonele din zăcămintele de mangan, care au reacţionat cu oxigenul prezent în aer şi în apă (zone de oxidaţie). Piroluzitul se găseşte şi în mlaştini, în sedimentele din apele marine de mică adâncime şi în nodulii de pe fundul mărilor adânci. Mai este prezent uneori în filoanele de cuarţ. Unele dintre zăcămintele cele mai importnte de piroluzit se află în regiunile producătoare de mangan de calitate înaltă de la Minas Gerais (Brazilia). Alte surse se află în Canada, Republica Cehă, Georgia, Germania, Cornwall (Marea Britanie), India, Italia şi Africa de Sud. În SUA, principalele zăcăminte se află în California, Arkansas şi Montana.
În România piroluzitul este foarte răspândit în zona de oxidaţie a zăcămintelor de mangan.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
PIROLUZITUL
Clasă: oxizi
Sistemul de cristalizare: teragonal
Formulă chimică: MnO2
Duritate: 2-6 (masiv); 6-6 1/2 (cristale)
Densitate: 5,1
Clivaj: perfect
Spărtură: neregulată
Culoare: negru spre cenuşiu-închis
Luciu: metalci spre mat
Urmă: neagră-albăstruie
Luminescenţă: inexistanetă