CaMg(CO3)2-carbonat de calciu şi magneziu
Dolomitul, este atât mineral, cât şi rocă, întrucât este mineralul constitutiv al rocilor dolomitice. Acestea sunt roci carbonatice, şi se mai întâlnesc şi sub denumirea de dolomite. Culoarea lor este de regeulă crem, gri sau albă, dar aceste culori se întâlnesc doar în cazul lipsei alterării mineralului. Aproape mereu, aceste roci conţin fosile, dar sunt distruse prin dolomitizare (vezi FORMARE).
FORMARE
Formarea rocilor dolomitice constă în ,,scăldarea" rocilor bogate în carbonat de calciu (ce conţin mineralul numit calcit) prin ape bogate în magneziu. Acest proces poartă denumirea ştiinţifică de dolomitizare.
În momentul în care are loc această transformare, rocile sunt supuse unei reduceri de volum de 12 procente, astefel, rămâne loc pentru petrol şi gaze naturale.
UTILIZARE
Dolomitul şi pietrele dolomitice folosesc în industrie pentru: construcţie (piatră de construcţie), antiacid medical (oxidul de magneziu), materiale izolante, etc.
ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Rocile dolomitice şi dolomitul sunt în principal răspândite şi frecvente, găsindu-se adesea în asociaţie cu halitul şi gipsul.
Mari zăcăminte de dolomit se găsesc în Anglia, Arabia Saudită şi în Wyoming.
RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, rocile dolomitice se găsesc în Dobrogea, în raza oraşului Constanţa (Mahmudia, Ovidiu), în Carpaţii Orientali şi în Munţii pouana Ruscă, cât şi în Maramureş, la: Baia Sprie şi Cavnic. Se mai găsesc şi în alţi munţi din România, ca: Trascău şi Pădurea Craiului.
ASOCIAŢII
Dolomitul se găseşte adesea asociat cu: pirita, marcasita, cuarţul, mineralele argiloase, gipsul, sarea gemă (halitul), şi eventual calcitul.
TESTE
Dolomitul prezintă doar o reacţie lentă atunci când este pus în acid clorhidric diluat, spre deosebire de calcare, care prezintă efervescenţă.
FIŞĂ DE CARACTERIZARE
DOLOMITUL
- Tip: roci sedimentare
- Componenţi principali: calcit, dolomit
- Componenţi secundari: argilă, cuarţ
- Culoare: crem, gri, alb
- Textură: cristalină, compactă sau poroasă
- Granulaţie: mare, medie sau fină
- Densitate: 2,6-2,8
Să știi că ai făcut o treabă grozavă cu blogul ăsta...pe mine m-a ajutat să învăț despre minerale
RăspundețiȘtergerePS: Pe pagina cu dolomit ai o poză (a 2-a) care nu funcționează...