Anhidrit

Anhidrit din Toscana, Italia

Vezi postarea despre gips, un mineral asemănător anhidritului

CaSO₄ - sulfat de calciu

• Germană: Anhydrit
• Engleză: Anhydrite
• Italiană: Anidrite
• Spaniolă: Anhidrita (idem portugheză)
• Franceză: Anhydrite
• Poloneză: Anhydryt
• Olandeză: Anhydriet

Anhidritul are aproape aceeaşi formulă chimică cu gipsul, fiind un sulfat de calciu. Deosebirea stă în apa de cristalizare, pe care anhidritul nu o are. De aici derivă şi denumirea sa, anhydros însemnând în greacă "lipsit de apă" sau "fără apă". Are o gamă largă de culori, unele eşantioane putând să aibă o culoare albăstruie, maronie, roşiatică sau gri.

Anhidritul poate fi considerat un mineral industrial, deoarece are multe aplicaţii practice în industrie. Este folosit în principal la fabricarea acidului sulfuric, a ipsosului şi a cimentului. De asemenea, anhidritul mai este folosit în îngrăşăminte şi ca agent de uscare.

Anhidrit din Chihuahua, Mexic

Lipsa apei

Din punct de vedere chimic, gipsul este un cristalohidrat, adică are în componenţa sa, pe lângă moleculele de sulfat de calciu, şi două molecule de apă de cristalizare. Pe de altă parte, anhidritul, după cum sugerează şi denumirea sa, nu are nicio moleculă de apă în structura chimică. Din cauza acestei diferenţe, mineralele au proprietăţi diferite şi respectiv utilizări diverse.

Teste şi recomandări

După cum am menţionat, proprietăţile gipsului şi ale anhidritului sunt diferite, aşadar o primă metodă de recunoaştere ar fi duritatea şi densitatea. Gipsul are duritatea 2, pe când anhidritul are 3 ¹/₂ pe scara Mohs (aceeaşi cu a unei monede). Densitatea anhidritului este de aproximativ 3, iar cea a gipsului este de 2,32.
Atunci când este încălzit, anhidritul se topeşte uşor, adică este fuzibil. Datorită conţinutului de calciu, un eşantion de anhidrit colorează flacăra în roşu.
De asemenea, dacă nu este păstrat în condiţii optime ci într-o atmosferă umedă, anhidritul va absorbi apa din atmosferă şi se va transforma în gips. Prin urmare, se recomandă păstrarea unor eşantioane de anhidrit deosebite în cutii ermetice speciale.

Carcteristici

Anhidritul este un sulfat de calciu, deci aparţine clasei minerale a sulfaţilor. Cristalele sale sunt ortorombice, dar sunt rare, în majoritatea cazurilor eşantioanele fiind compacte, fibroase, granulare sau masive. Are o densitate de aproximativ 3, adică cântăreşte de trei ori mai mult decât volumul echivalent de apă, în condiţii normale. Poate fi considerat un mineral moale, având doar 3 ¹/₂ pe scara Mohs a durităţii.

Origini şi răspândire

Anhidritul se găseşte în rocile evaporitice, dar şi în roci dolomitice şi calcaroase. De asemenea, poate fi întâlnit şi în filoanele de minereu, iar mineralele cele mai desc asociate cu acesta sunt calcitul, gipsul, halitul, galena şi calcopirita.

Printre cele mai importante zone care conţin zăcăminte de anhidrit se numără: Innsbruck (Austria), Bancroft (Ontario, Canada), Cumbria şi Durham (Anglia), Stassfurt (Germania), Wieliczka (Polonia), Vaud (Elveţia) şi Louisiana, Dakota, New Mexico şi Texas (Statele Unite ale Americii).

La noi în ţară se găseşte la Pucioasa, Aghireş şi Gălăşeni.

Fişă de caracterizare
Anhidrit
Clasă	Sulfaţi
Sistem de cristalizare	Ortorombic
Habitus	Prismatic/acicular
Formulă chimică	CaSO4
Duritate	3 1/2
Densitate	2,98 ->3,00
Clivaj	Perfect
Spărtură	Neregulată
Culoare	Incolor, alb, albăstrui, roşiatic, maroniu, gri
Urmă	Albă
Luciu	Sticlos spre perlat
Luminescenţă	Inexistentă

Conicalcit

CuCa(AsO₄)(OH)-arseniat hidratat de cupru şi calciu

• Germană: Konichalcit
• Engleză: Conichalcite
• Spaniolă: Conicalcita
• Italiană: Conicalcite
• Olandeză: Conichalciet

Conicalcitul este un mineral de colecţie, nefiind folosit pentru conţinutul său infim de cupru. Culoarea sa este de un verde-smarald până la verde-gălbui, iar denumirea sa provine din combinarea cuvintelor greceşti konia ("var") şi chalcos (cupru). Cristalele sale prismatice sunt apreciate de colecţionari, deoarece aduc un plus de culoare colecţiilor.

Serie de minerale

Conicalcit cu arhbarit

Conicalcitul formează o serie de minerale cu austinitul (care este un arseniat de calciu şi zinc), cobaltoaustinitul (arseniat de calciu şi cobalt), tangeitul (arseniat de calciu şi cupru) şi dufitul (arseniat de plumb şi cupru). Toate aceste minerale din serie au cristalele ortorombice.

Sursa clasică

Localitatea tip pentru extragerea acestui mineral este Hinojosa de Cordoba, din Andaluzia, Spania, toate eşantioanele care sunt descoperite fiind testate pentru autenticitate în acest loc.

Teste

Una dintre proprietăţile importante ale conicalcitului este fuzibilitatea sa (adică se topeşte cu uşurinţă într-o flacără deschisă) şi că este solubil în acid clorhidric şi acid azotic (se dizolvă în aceştia). Dacă este încălzit într-o eprubetă de teste, radicalul OH din moleculă este eliberat în eprubetă sub forma apei.

Caracteristici

Conicalcitul este un arseniat hidratat de cupru şi calciu şi, de aceea, face parte din grupa de minerale fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. El cristalizează în sistemul de cristalizare ortorombic. Habitusul lor este, adesea, cel prismatic, dar câteodată şi botroidal pe alte minerale sau roci (asemănător unui ciorchine de struguri).

Duritatea mineralului este medie (4 şi jumătate pe scara lui Mohs) şi are un luciu sticlos sau gras.

Conicalcit pe limonit din  Mapimí, Durango, Mexic

Origini şi răspânidre

Conicalcitul este un mineral secundar, deci se formează în zonele de oxidare şi alterare ale zăcămintelor de cupru. Mineralele asociate lui sunt cele care conţin cupru şi limonitul (hidroxidul de fier).

Cele mai bune eşantioane provin din Mapimi, Durango (Mexic) [vezi imagine] şi Tsumeb (Namibia). De asemenea, ele se mai găsesc şi în Statele Unite ale Americii în Bisbee şi Globe (Arizona), Nevada şi în districtul Tintic (Utah). Alte surse se găsesc în următoarele ţări: Chile, Franţa, Germania, Maroc, Polonia, Rusia şi Spania.

Fişă de caracterizare
Conicalcitul
Clasă	Fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare	Ortorombic
Habitus	Prismatic, botroidal
Formulă chimică	CuCa(AsO4)(OH)
Duritate	4 1/2
Densitate	4,3
Clivaj	Inexistent
Spărtură	Neregulată
Culoare	Verde-smarald; verde-gălbui
Urmă	Verde
Luciu	Sitclos spre gras
Luminescenţă	Inexistentă

Prehnit

Ca₂Al₂Si₃O₁₀(OH) -silicat hidroxil de calciu şi aluminiu

Prehnitul este un silicat răspândit ce conţine gruparea hidroxil-OH.
În 1788, colonelul H. Von Prehn a adus eşantioane de acest mineral de la Capul Bunei Speranţe, din Africa de Sud. Denumirea i-a fost dată mineralului tocmai după acest colonel.
Prima dată, când a fost văzut, lumea credea că prehnitul este un tip de cuarţ. Abia apoi a fost identificat ca mineral nou. În trecut, scopul acestui mineral era de a imita jadul, şi era folosit în scop ornamental.

HABITUSUL ESTE...VARIAT!
Habitusul cristalelor de prehnit pot varia în foarte multe forme; pot fi tabulare, lamelare, prismatice, piramidale alungite, sau se găseşte adesea sub forma unor agregate microcristaline, sub formă de butoi. Formele de agregare pot şi ele varia: de la stalactitice, reniforme sau botrioidale, până la granulare.

CONFUNDARE
Prehnitul este adesea confundat cu alte minerale, datorită culorii şi varietăţii prea mari de forme. Printre aceste minerale se numără smithsonitul şi hemimorfitul (confundate între ele din cauza aspectului) şi girolitul.
Dar, cu toate acestea, exsită o metodă de a testare: prehnitul este cel mai dur.

TESTE
Prehnitul este casant şi se dizolvă încet în acid clorhidric HCl.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Prehnitul se formează în lave bazaltice răcite, pegmatite, marmure şi gnaise. Se mai formează în filoane hidrotermale. În acestea, el poate fi asociat cu calcitul, pectolitul şi zeoliţii.
Zonele de răspândire sunt: Australia, Canada, China, Cehia, Franţa, Germania, Noua Zeelandă, Pakistan, Rusia, Scoţia, Africa de Sud, California, Colorado, Connecticut, Michigan şi Virginia.

În România, prehnitul se întâlneşte în Munţii Ţibleş şi Munţii Făgăraş.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
PREHNITUL

• Clasa: silicaţi
• Sistem de cristalizare: ortorombic
• Habitus: tabular, lamelar, prismatic, piramidal alungit, stalactitic, reniform, botrioidal, granular
• Formulă chimică: Ca₂Al₂Si₃O₁₀(OH)
• Duritate: 6-6 jumătate
• Densitate: 2,9-2,95
• Clivaj: definit
• Spărtură: neregulată
• Culoare: verde, gri, albă, galbenă sau incoloră
• Urmă: incoloră
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Dolomitul şi pietrele dolomitice

CaMg(CO3)2-carbonat de calciu şi magneziu

Dolomitul, este atât mineral, cât şi rocă, întrucât este mineralul constitutiv al rocilor dolomitice. Acestea sunt roci carbonatice, şi se mai întâlnesc şi sub denumirea de dolomite. Culoarea lor este de regeulă crem, gri sau albă, dar aceste culori se întâlnesc doar în cazul lipsei alterării mineralului. Aproape mereu, aceste roci conţin fosile, dar sunt distruse prin dolomitizare (vezi FORMARE).

FORMARE
Formarea rocilor dolomitice constă în ,,scăldarea" rocilor bogate în carbonat de calciu (ce conţin mineralul numit calcit) prin ape bogate în magneziu. Acest proces poartă denumirea ştiinţifică de dolomitizare.
În momentul în care are loc această transformare, rocile sunt supuse unei reduceri de volum de 12 procente, astefel, rămâne loc pentru petrol şi gaze naturale.

UTILIZARE
Dolomitul şi pietrele dolomitice folosesc în industrie pentru: construcţie (piatră de construcţie), antiacid medical (oxidul de magneziu), materiale izolante, etc.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Rocile dolomitice şi dolomitul sunt în principal răspândite şi frecvente, găsindu-se adesea în asociaţie cu halitul şi gipsul.
Mari zăcăminte de dolomit se găsesc în Anglia, Arabia Saudită şi în Wyoming.

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, rocile dolomitice se găsesc în Dobrogea, în raza oraşului Constanţa (Mahmudia, Ovidiu), în Carpaţii Orientali şi în Munţii pouana Ruscă, cât şi în Maramureş, la: Baia Sprie şi Cavnic. Se mai găsesc şi în alţi munţi din România, ca: Trascău şi Pădurea Craiului.

ASOCIAŢII
Dolomitul se găseşte adesea asociat cu: pirita, marcasita, cuarţul, mineralele argiloase, gipsul, sarea gemă (halitul), şi eventual calcitul.

TESTE
Dolomitul prezintă doar o reacţie lentă atunci când este pus în acid clorhidric diluat, spre deosebire de calcare, care prezintă efervescenţă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
DOLOMITUL

• Tip: roci sedimentare
• Componenţi principali: calcit, dolomit
• Componenţi secundari: argilă, cuarţ
• Culoare: crem, gri, alb
• Textură: cristalină, compactă sau poroasă
• Granulaţie: mare, medie sau fină
• Densitate: 2,6-2,8
  

Spat de Islanda

carbonatul de calciu-CaCO3

Spatul de Islanda prezintă un efect optic uimitor, numit birefrigerenţă. Dintre toate varietăţile de calcit (spatul de Islanda este o varietate), cel care prezintă cel mai clar fenomenul de birefrigerenţă este chiar spatul de Islanda.
Această varietate de calcit, spatul de Islanda, clivează cu uşurinţă, producând fragmente romboedrice. Astfel, feţele sale sunt nişte paralelograme.

FENOMENELE OPTICE
Am spus că spatul de Islanda prezintă, dintre toate varietăţile de calcit, cel mai clar fenomen de refrigerenţă. Acest fapt se datorează sistemului de cristalizare şi de refracţia ce are loc în spatul de Islanda; Refracţia este fenomenul în care se schimbă direcţia de propagare a unei unde din cauza schimbării vitezei de propagare.
La spatul de Islanda, acest fenomen are loc ca şi la toate alte obiecte, doar că este foarte evident. Fenomenul constă în despărţirea razei de lumină în două raze diferite, ce arată, într-un fel, o imagine pusă sub un spat de Islanda, de două ori acea imagine.

RECOMANDĂRI
NU spălaţi spatul de Islanda cu apă de la robinet, deoarece poate deteriora structurile cristaline delicate.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Spatul de Islanda este foarte răspândit şi se formează în toate tipurile de roci. Printre cele mai mari eşantioane de spat de Islanda, se numără cel cu 7 m lungime, 7 metri lăţime, 2 metri grosime şi de 254 de kg. În ciuda numelui său, spatul de Islanda nu se găseşte numai în Islanda, ci şi în alte multe locuri de pe glob;





FIŞĂ DE CARACTERIZARE
SPATUL DE ISLANDA

• Clasă: carbonaţi
• Sistem de cristalizare: trigonal
• Formulă chimică: CaCO3
• Duritate: 3
• Densitate: 2,7
• Clivaj: perfect
• Spărtură: sub concoidală
• Culoare: incoloră
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: albastră, roşie sau galbenă

Colemanit

Colemanitul are ca utilizare sursa sa importantă de bor, borul fiind un element cu o gamă largă de utilizări industriale.
Acest mineral poate fi alb sau incolor, dar poate să mai aibă, rareori, culoarea cenuşie. El formează de obicei cristale cu habitus prismatic, mărunte, multe şi cu multe feţe.
Prima oară, colemanitul a fost identificat în Valea Morţii, în California, şi denumit după proprietarul minei de acolo, William T. Coleman (1824-1893).

UTILIZĂRILE BORULUI
În primul rând, voi face o descriere a elementului bor;
Borul este al doilea nemetal din Sistemul Periodic, de culoare închisă, ce nu se găseşte niciodată în stare liberă, necombinat, în natură, ci doar în compuşi cu celelalte elemente, formând BORAŢI. Şi mineralele se clasifică în clasa boraţilor, făcând referire la conţinutul de bor din acestea. Alţi boraţi care au ca utilizare industrială borul sunt: boraxul, ulexitul, boracitul şi kernitul.
Borul este extras din colemanit prin trecerea hidrogenului gazos peste mineral, deasupra unor filamente încălzite electric.
Acum utilizările: o importă proprietate a borului este cea că se topeşte abia la 2300 de grade Celsius, deci poate fi folosit la sticlăria de laborator, adică pentru ustensilele de chimie, care au nevoie de rezistenţă la acizi şi la reacţii exoterme (cu degajare de căldură).
Borul mai este folosit la aliaje, a căror rezistenţă este foarte mare, sau la detergenţi, în soluţii de scos petele, precum şi la înălbitori, etc.
O altă utilizare industrială a borului este la spray-uri şi deodorante cu bilă, pentru igiena omului.

TESTE
În primul rând, colemanitul este solubil în acid clorhidric.
În al doilea rând, colemanitul se topeşte uşor atunci când este ţinut deasupra unei flăcări, colorând flacăra în verde-gălbui.
Mineralul asociat colemanitului este realgarul.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Ca origine, colemanitul este un mineral secundar format în urma erupţiilor de gaz vulcanic, fie în lacuri uscate cu boraţi din regiunile deşertice aride.
Ca răspândire, găsim colemanit la: Valea Morţii, California; Nevada, SUA; Jujuy, Argentina; Inder, Kazahstan; Bigadiac şi Bursa, Turcia.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
COLEMANIT

• Clasă: boraţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică:Ca[B3O4(OH)3]·H2O
• Duritate: 4 jumătate
• Densitate: 2,4
• Clivaj: perfect
• Spărtură: neregulată spre concoidală
• Culoare: incoloră
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos-adamantin
• Luminescenţă: inexistent

Wollastonit

Wollastonitul este un silicat de calciu folosit în industrie pentru fabricarea obiectelor rezistente la căldură, a vopselelor şi a plăcilor ceramice. El poate avea diferite culori, cum ar fi verde-pală, albă, cenuşie sau poate fi pur şi simplu incolor. A fost denumit astfel, bineînţeles, în onoarea unui savant englez, numit William Hyde Wollaston (1766-1828).

FORME CRISTALINE ŞI PARAWOLLASTONITUL
Până la urmă, denumirea de wollastonit este dată oricărui silicat de calciu care aparţine sistemului de cristalizare triclinic. Acest sistem nu are nicio axă de simetrie nu are aceeaţi lungime şi nicio axă nu este poziţionată drept faţă de vreuna dintre celelalte. (vezi postarea cu sitemele de cristalizare ale mineralelor)
Cu toate acestea, există şi forme a silicatului de calciu ce cristalizează monoclinic, dar, aceste forme se numesc PARAWOLLASTONIT.

CALCITUL

Calcitul este de regulă incolor sau alb, dar poate fi şi negru, brun, verde, gri, roşu sau galben. Denumirea sa provine de la latinescul calx, care înseamnă calcar.
Calcitul se găseşte în toate calcarele. Este stabil la majoritatea temperaturilor şi presiunilor de pe suprafaţa terestră, fiind prin urmare cea mai larg răspândită şi mai întâlnită formă de carbonat de calciu.(o altă formă importantă de carbonat de calciu este aragonitul).

DUBLĂ REFRACŢIE-FENOMEN IMPORTANT
Calcitul este important din punct de vedere ştiinţific, deoarece este mineralul clasic care reprezintă fenomenul cunoscut sub numele de dublă refracţie. Atunci când mineralul trece dintr-un mediu în altul, lumina este deviată, iar acest fenomen poartă numele de refracţie. Un creion scufundat pe jumătate în apă va apărea ca fiind îndoit în punctul de contact cu lichidul: acest fenomen este cunoscut ca refracţie simplă, ordinară. Refracţia dublă este prezentată de spatul de Islanda (o varietate incoloră de calcit trigonal, complet transparentă, pură din punct de vedere chimic). Cea mai bună metodă de a observa această proprietate este de a aşeza spatul de Islanda pe o pagină scrisă. Rotind uşor mineralul, acesta ajunge într-un punct în care scrisul ( văzut prin mineral) pare dublu. Spatul de Islanda este denumit astfel deoarece cele mai bune eşantioane din acest tip se găsesc în Islanda.
Studiind spatul de Islanda, fizicianul şi astronomul olandez Christiaan Huygens (1629-1695) a enunţat pentru prima dată teoria luminii ca undă şi legile dublei refracţii în 1678.

UTILIZĂRI INDUSTRIALE
Calcitul este cel mai important mineral din tipurile de calcar şi marmură folosite în construcţii, în industria chimică, a sticlei şi a oţelului. El reprezintă materia primă pentru toate tipuruile de var nestins (oxid de calciu) şi ciment.

RĂSPÂNDIRE
Stalagmitele şi stalactitele care se găsesc frecvent în peşteri sunt alcătuite din acest calcit, aragonit şi vaterit ( alte specii carbonat de calciu).
Cele mai frumoase cristale de calcit se găsesc în Islanda, şi se numesc spat de Islanda. Cele mai mari cristale au fost găsite la Helgustadir şi Reydarfjodur.
Printre celelate zăcămite de calcit din lume se numără cele de la Cornwall, Cumbria şi Durham (Insulele Britanice), Fointambleau (Franţa), Freiberg (Germania), Carrara, Sardinia, Trento şi Vicenze ( Italia), Tsuneb (Namibia), diferite părţi din Mexic şi din SUA.
în România, calcitul este foarte răspândit în formaţiunile calcaroase din toate zonele muntoase ale ţării, precum şi în Dobrogea, unde acestea sunt intens exploatate. Se mai găseşte şi marmură la Ruşchiţa.

Fişă de caracterizare
CALCIT
Clasă: carbonaţi
Sistem de cristalizare: trigonal
Formulă chimică: CaCO3
Duritate: 3
Densitate: 2,7
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: incolor sau alb în stare pură, dar poate avea o sumedenie de culori când conţine incluziuni
Urmă: albă
Luciu: de la sticlos la perlat
Luminescenţă: albastră, verde, roşie sau galbenă