Staurolit

(Fe,Mg,Zn)2Al9(Si,Al)4O22(OH)2-hidroxid oxid de siliciu, aluminiu şi zinc, magneziu, fier (silicat hidratat de fier, aluminiu, zinc şi magneziu)

Staurolitul este un mineral special, deoarece cristalele sale au o maclă caracteristică foarte cunoscută şi apreciată sub formă de cruce.
Culoarea sa este brună sau roşiatică, ori neagră-maronie. Maclele spectaculoase stau la originea numelui staurolitului, anume din limba greacă, unde stauros înseamnă ,,cruce''.
A fost identificat pentru prima dată ca mineral de sine stătător în anul 1792.

FORMULA CHIMICĂ COMPLEXĂ
Staurolitul aparţine celui mai mare grup de minerale, anume grupa silicaţilor. Din punct de vedere chimic, acesta este un silicat hidratat ( sau un hidroxid oxid) de mai multe metale, printre care aluminiu, fier, zinc şi magneziu.

FRUMOASELE CRISTALE MACLATE
Cu toată că ştim că staurolitul poate face macle minunate, aceasta nu este o regulă. ,,Braţele" crucii se pot afla şi sub alt unghi în afară de cel de 90°, ca de exemplu, de 60°.
Bineînţeles, datorită formelor cristalelor maclate, lumea a folosit mereu staurolitul ca un ornament pentru credincioşi; fiind şlefuite, cristalele maclate par a fi cruci perfecte. Totuşi, astăzi staurolitul nu este folosit la ornamente, decât în cazul descoperirii unui cristal rar, ce poate arăta bine şlefuit.
În ciuda maclelor frecvente, staurolitul se găseşte ca şi restul mineralelor, ,,singur'', sau în agregate masive formate din granule compacte sau forme neregulate.

DURITATE MARE: ELEMENT DE RECUNOAŞTERE
Staurolitul poate fi recunoscut foarte uşor, în primul rând după cristalele maclate. O altă proprietate, prezentă la silicaţi, dar nu în toate cazurile, este duritatea, care, la mineralul cu pricina, este ca a cuarţului sau mai mare cu jumătate de grad pe scara Mohs. Bineînţeles, el poate fi zgâriat de minerale mai dure.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Staurolitul este recunoscut uşor după macle, după duritate, dar şi după culoare. Brunul său specific îi poate da de gol identitatea de cele mai multe ori. Acesta este infuzibil ( nu se topeşte într-o flacără deschisă) şi insolubil în acizi. Totuşi, acidul sulfuric îi poate afecta suprafaţa, lăsându-i urme uşoare. Recomand curăţarea cu apă distilată sau acizi uşori.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Staurolitul se găseşte în roci sedimentare, în gnaise şi şisturi de mică. Mineralele asociate ale acestuia sunt: granatul, paragonitul, kynitul (distenul), muscovitul şi cuarţul. Mai poate fi găsit în nisipuri aluvionare.
Răspândire: Minas Gerais (Brazilia), Moravia (Cehia), Morbihan, peninsula Bretagne (Franţa), Como şi Sandrio (Italia), Loch Ness (Scoţia), Pizzo Forno, Ticino (Elveţia), Georgia; New Mexico; Carolina de Nord şi Virginia (SUA), plus foarte multe alte locuri.

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
Cele mai frumoase cristale se găsesc la Baia de Arieş, în munţii Metaliferi, însă, staurolit se mai găseşte în multe alte locuri: Munţii Făgăraşului şi Munţii Lotrului (în depozite aluvionare pe râul Lotru, în zona oraşului Brezoi), Munţii Sebeş, Munţii Rodnei, Munţii Semenic, Munţii Poiana Rusca, etc.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
STAUROLIT

• Clasă: silicaţi, sub-clasa nezosilicaţilor
• Sistem de cristalizare: monoclinic sau pseudo-ortorombic
• Formulă chimică:(Fe,Mg,Zn)2Al9(Si,Al)4O22(OH)2
• Duritate: 7-7 jumătate
• Densitate: 3,7-3,8
• Clivaj: definit
• Spărtură: neregulată
• Culoare: brun-roşiatică sau negru-maronie
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos sau răşinos
• Luminescenţă: inexistentă

Psilomelan

(Ba,H2O)4Mn10O20- Hidroxid oxid de mangan şi bariu

Psilomelanul, este, din punct de vedere chimic, un ansamblu de oxizi şi hidroxizi de mangan.
    Geologii l-au descris mai degrabă ca fiind un amestec de mai multe minerale, printre care şi romanechitul, un mineral cu compoziţie asemănătoare.
    Psilomelanul are un habitus extrem de variat; cristalele sale pot fi reniforme, mamelonare, botroidale, etc.
    Mai rar, mineralul este folosit la podoabe.


ALTE DENUMIRI
    Psilomelanul este cunoscut şi sub trei alte denumiri: manganomelanul, hematitul negru, sau oxidul de mangan dur.
    Denumirea nemţească este de schwarzer Glaskopf, ceea ce înseamnă ,,chelie neagră'', sau ,,cap de sticlă negru''.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
    Compuşii asemănători psilomelanului se formează de obicei în depozite sedimentare, dar şi în zonele unde zăcămintele de mangan se oxidează sau se alterează.
    Psilomelanul este folosit în industrie pentru conţinutul său de mangan, de aceea locurile cu concentraţii notabile de psilomelan sunt foarte favorabile; norocul face că aceste locuri există, cu toate că mai sporadic, dar există.
    Ocurenţele notabile ale psilomelanului sunt: Ucraina şi Georgia, Eisenbach (Pădurea Neagră, Germania), India, Brazilia, Africa de  Sud, SUA, Marea Britanie (Cornwall- Lostwithiel;Somerset- Brendon Hills; arhipelagul Orkney- insula Hoy, etc).
    Psilomelanul se găseşte asociat cu: baritina, goethitul şi se mai găseşte alături de cuarţ.


RĂSPÂNDIRE ÎN ROMÂNIA
    În România, psilomelanul se găseşte în toate zăcămintele de mangan din Carpaţii Meridionali- Delineşti, Prăvăţ, etc.-, munţii Preluca, munţii Bistriţei.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
PSILOMELANUL

• Clasă: oxizi-hidroxizi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: (Ba,H2O)4Mn10O20
• Duritate: 5-6
• Densitate: variază între 3,7 sau 4,7, datorită diferitelor incluziuni de oxizi-hidroxizi de mangan
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: neregulată sau concoidală
• Culoare: neagră-cenuşie
• Urmă:neagră-brună
• Luciu: metalic, submetalic sau tern- de granulaţie fină
• Luminescenţă: inexistentă

Lepidolit

K(Li, Al)3(Si, Al)4O10(F,OH)2-silicat de aluminiu, litiu, potasiu flor şi urme de rubidiu.

Lepidolitul-numit şi mică de litiu datorită conţinutului său de litiu, un element rar- este un filosilicat de culoare roz, galbenă, gri, mov sau albă.
Lepidolitul este unul dintre puţinele minerale cu urme de rubidiu în compoziţia sa, deci este folosit la datarea radioactivă.

Ca la majoritatea mineralelor, numele său provine din limba greacă, unde ,,lepis" înseamnă ,,solz", şi face referire la aspectul lepidolitului, prea cunoscut la toate micele.

UTILIZAREA LITIULUI
Litiul este un element metalic rar, fiind cel de-al treilea element din Sistemul Periodic.
După ce este extras din lepidolit (lepidolitul este o sursă foarte importantă a acestui element, ceea ce îl clasifică în grupa ,,mineralelor industriale"), litiul foloseşte la fabricarea bateriilor, a sticlei, a diferitelor aliaje, dar şi a obiectele ceramice.



VALOARE CA BIJUTERIE
Deoarece este un mineral şi cu un deosib aspect, lepidoliul este uneori şlefuit în forme decorative, cu toate că duritatea sa este prea scăzută pentru a putea fi folosit la bijuterii.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Lepidolitul conţine litiu, după cum ştim deja, deci, va colora o flacără în culoarea roşie.
O proprietate interesantă a lepidolitului este insolubilitatea în acizi, ceea ce poate ajuta la curăţarea sa de alte impurităţi minerale.

MINERALE ASOCIATE
Mineralele cu care se asociază lepidolitul sunt ambligonitul, spodumenul şi varietăţile din grupa turmalinei, sau pe lângă filoane de staniu.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Lepidolitul provine din rocile magmatice de adâncime, fiind întâlnit des în rocile acide, precum granite şi pegmatite.
Surse mari de exploatare a lepidolitului, în lume, sunt: Manitoba (Canada), Rozna (Cehia), Livorto (Italia), Uto (Suedia) şi în ţări ca Japonia, Madagascar, Mozambic şi SUA (în acest caz, la Pala- California, Brown Derby- Colorado, Connecticut, Maine şi New Mexico.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
LEPIDOLIT

• Clasă: silicaţi, filosilicaţi, mice
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: K(Li, Al)3(Si, Al)4O10(F,OH)2 cu urme de rubidiu
• Duritate: 2 jumătate-3
• Densitate: 2,8-3,3
• Clivaj: perfect
• Spărtură:neregulată
• Culoare: incolor, alb, gri, galben, roz, purpuriu
• Urmă: incoloră
• Luciu: perlat
• Luminescenţă: inexistentă

[în imagini (poze din colecţia proprie): în cea de sus este lepidolit purpuriu, iar în cea de jos acelaşi lepidolit cu alt eşantion de culoare galbenă]

Sferocobaltit

CoCO3-Carbonat de cobalt

Sferocobaltitul este o varietate rară minerală. Tocmai de aceea, cristalele şi eşantioanele de sferocobaltit sunt la mare căutare între printre colecţionari.

Culoarea sa este roşie sau rozalie, deşi unele eşantioane pot fi gri sau negre. O altă denumire a acestui superb mineral este cea de cobaltocalcit, car este un nume ce face comfuzii, deoarece duce cu gândul la elementul chimic calciu, inexistent în acest mineral.
TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Sferocobaltitul prezintă efervescenţă în momentul în care reacţionează cu acidul clorhidric. De asemenea, eşantioanele trebuie curăţate cu mare grijă, folosindu-se doar apă distilată. Deoarece unele cristale pot fi foarte fine şi subţiri, această curăţare trebuie să fie făcută cu foarte mare grijă.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Sferocobaltit este un mineral secundar, care se formează numai prin alterarea şi modificarea altor varietăţi minerale preexistente. El se găseşte împreună cu alte minerale de cobalt, cât şi cu annabergitul, un arseniat de nichel.
Resursele de sferocobaltit sunt foarte rare, şi puţine, şi se găsesc în: Australia, Republica Democrată Congo, Livuria şi Savona din Italia, Baja California din Mexic şi în Maroc.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
SFEROCOBALTITUL

• Clasă: carbonaţi
• Sistem de cristalizare: trigonal
• Formulă chimică: CoCO3
• Duritate: 4
• Densitate: 4,13
• Clivaj: perfect
• Spărtură: neregulată spre concoidală
• Culoare: roşie-rozalie, neagră, brună-cenuşie
• Urmă: roşie
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Dolomitul şi pietrele dolomitice

CaMg(CO3)2-carbonat de calciu şi magneziu

Dolomitul, este atât mineral, cât şi rocă, întrucât este mineralul constitutiv al rocilor dolomitice. Acestea sunt roci carbonatice, şi se mai întâlnesc şi sub denumirea de dolomite. Culoarea lor este de regeulă crem, gri sau albă, dar aceste culori se întâlnesc doar în cazul lipsei alterării mineralului. Aproape mereu, aceste roci conţin fosile, dar sunt distruse prin dolomitizare (vezi FORMARE).

FORMARE
Formarea rocilor dolomitice constă în ,,scăldarea" rocilor bogate în carbonat de calciu (ce conţin mineralul numit calcit) prin ape bogate în magneziu. Acest proces poartă denumirea ştiinţifică de dolomitizare.
În momentul în care are loc această transformare, rocile sunt supuse unei reduceri de volum de 12 procente, astefel, rămâne loc pentru petrol şi gaze naturale.

UTILIZARE
Dolomitul şi pietrele dolomitice folosesc în industrie pentru: construcţie (piatră de construcţie), antiacid medical (oxidul de magneziu), materiale izolante, etc.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Rocile dolomitice şi dolomitul sunt în principal răspândite şi frecvente, găsindu-se adesea în asociaţie cu halitul şi gipsul.
Mari zăcăminte de dolomit se găsesc în Anglia, Arabia Saudită şi în Wyoming.

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, rocile dolomitice se găsesc în Dobrogea, în raza oraşului Constanţa (Mahmudia, Ovidiu), în Carpaţii Orientali şi în Munţii pouana Ruscă, cât şi în Maramureş, la: Baia Sprie şi Cavnic. Se mai găsesc şi în alţi munţi din România, ca: Trascău şi Pădurea Craiului.

ASOCIAŢII
Dolomitul se găseşte adesea asociat cu: pirita, marcasita, cuarţul, mineralele argiloase, gipsul, sarea gemă (halitul), şi eventual calcitul.

TESTE
Dolomitul prezintă doar o reacţie lentă atunci când este pus în acid clorhidric diluat, spre deosebire de calcare, care prezintă efervescenţă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
DOLOMITUL

• Tip: roci sedimentare
• Componenţi principali: calcit, dolomit
• Componenţi secundari: argilă, cuarţ
• Culoare: crem, gri, alb
• Textură: cristalină, compactă sau poroasă
• Granulaţie: mare, medie sau fină
• Densitate: 2,6-2,8
  

Situaţia revistei Comorile Pământului Numerele 30-35

LEGENDĂ:MINERALE
PIETRE (SEMI)PREŢIOASE
DESCOPERĂ
ARTA COLECŢIONARULUI
ACTIVITATE PRACTICĂ

30.AMAZONITUL:Amazonitul, tennantitul, wollastonitul, morganitul, identificarea mineralelor(1), pleocroismul, erele glaciare
31.CALCOPIRITA: Calcopirita, cuprul nativ, romanechitul, benitoitul, goana după aur, pseudomorfismul, pe urmele mineralelor: SUA
32.RODONITUL: Rodonitul, euclazul, pectolitul, chihlimbarul, creşterea cristalelor, rocile sedimentare, identificarea mineralelor (2)
33.SPATUL DE ISLANDA: Spatul de Islanda, lignitul, spessartinul, titanitul, rocile metamorfice, pe urmele mineralelor: Franţa, identificarea mineralelor (3)
34.DISTENUL: Distenul, piroxenii, sferocobaltitul, sideful, mineralele văzute în detaliu, pe urmele mineralelor: China, râurile
35.JASPUL DALMAŢIAN: Jaspul dalmaţian, rosasitul, stibina, wavellitul, pe urmele mineralelor: India, datarea radioactivă, colecţii de nestemate

Pietrele dalmaţiene

bioxid de siliciu cu diferite incluziuni-SiO2

Jaspul dalmaţian, şi aplitele dalmaţiene au aspect asemănător blănii câinilor dalmaţieni. Acestea sunt pietre dalmaţiene, şi au în comun numai aspectul lor.
Există numeroase varietăţi de jasp, printre care se numără varietăţile după culoare, jaspul roşu, goethitul, carnelianul, plasma, sardonixul, sau varietăţile clasificate după structură sau textură, cum ar fi jaspul fortificaţie, jaspul pânză de păianjen, jaspul orbicular, jaspul leopard, jaspul crocodil, jaspul porţelan, sau clasificate după provenienţă.
Există şi combinaţii între jasp şi calcedonie, numite jasp-agat.
Prin urmare, jaspul dalmaţian este alb cu pete negre; el este o masă de bioxid de siliciu cu diferite incluziuni de hidroxizi de mangan sau materie organică. Aplitele, roci de compoziţie granitică, fin granulare, au acelaşi aspect ca şi jaspul dalmaţian, şi alcătuieşte împreună cu acesta o ,,grupare" a pietrelor dalmaţiene.

UTILIZARE
Aceste pietre dalmaţiene sunt şlefuite cu uşurinţă şi sunt clasificate ca pietre semipreţioase, fiind montate în pandantive, broşe sau brelocuri.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Jaspul se formează prin sedimentare, deseori în concreţiuni. Aplitul însă este o rocă magmatică ce se formează la adâncimi medii.
Jaspul apare în: California, Germania, Franţa, Rusia, Egipt, Italia, Madagascar şi Africa de Sud. Aplitul se găseşte în Mexic.

FIŞE DE CARACTERIZARE
JASPUL DALMAŢIAN

• Clasă: oxizi
• Sistem de cristalizare: trigonal
• Formulă chimică: SiO2 cu diferite impurităţi
• Duritate: de la 7 în jos, depinzând de porozitate
• Densitate: 2,6
• Clivaj: absent
• Spărtură: concoidală
• Culoare: alb sau brun-deschis cu pete negre
• Urmă: albă
• Luciu: gras sau sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

APLITUL DALMAŢIAN

• Tip: roci magmatice
• Minerale componente: cuarţ, feldspat, riebekit-fenocristale de culoare închisă
• Duritate: matricea: 6 jumătate; fenocristalele: 5-6
• Densitate: ~2,65
• Spărtură: neregulată
• Culoare: albă cu pete negre
  

Colemanit

Colemanitul are ca utilizare sursa sa importantă de bor, borul fiind un element cu o gamă largă de utilizări industriale.
Acest mineral poate fi alb sau incolor, dar poate să mai aibă, rareori, culoarea cenuşie. El formează de obicei cristale cu habitus prismatic, mărunte, multe şi cu multe feţe.
Prima oară, colemanitul a fost identificat în Valea Morţii, în California, şi denumit după proprietarul minei de acolo, William T. Coleman (1824-1893).

UTILIZĂRILE BORULUI
În primul rând, voi face o descriere a elementului bor;
Borul este al doilea nemetal din Sistemul Periodic, de culoare închisă, ce nu se găseşte niciodată în stare liberă, necombinat, în natură, ci doar în compuşi cu celelalte elemente, formând BORAŢI. Şi mineralele se clasifică în clasa boraţilor, făcând referire la conţinutul de bor din acestea. Alţi boraţi care au ca utilizare industrială borul sunt: boraxul, ulexitul, boracitul şi kernitul.
Borul este extras din colemanit prin trecerea hidrogenului gazos peste mineral, deasupra unor filamente încălzite electric.
Acum utilizările: o importă proprietate a borului este cea că se topeşte abia la 2300 de grade Celsius, deci poate fi folosit la sticlăria de laborator, adică pentru ustensilele de chimie, care au nevoie de rezistenţă la acizi şi la reacţii exoterme (cu degajare de căldură).
Borul mai este folosit la aliaje, a căror rezistenţă este foarte mare, sau la detergenţi, în soluţii de scos petele, precum şi la înălbitori, etc.
O altă utilizare industrială a borului este la spray-uri şi deodorante cu bilă, pentru igiena omului.

TESTE
În primul rând, colemanitul este solubil în acid clorhidric.
În al doilea rând, colemanitul se topeşte uşor atunci când este ţinut deasupra unei flăcări, colorând flacăra în verde-gălbui.
Mineralul asociat colemanitului este realgarul.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Ca origine, colemanitul este un mineral secundar format în urma erupţiilor de gaz vulcanic, fie în lacuri uscate cu boraţi din regiunile deşertice aride.
Ca răspândire, găsim colemanit la: Valea Morţii, California; Nevada, SUA; Jujuy, Argentina; Inder, Kazahstan; Bigadiac şi Bursa, Turcia.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
COLEMANIT

• Clasă: boraţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică:Ca[B3O4(OH)3]·H2O
• Duritate: 4 jumătate
• Densitate: 2,4
• Clivaj: perfect
• Spărtură: neregulată spre concoidală
• Culoare: incoloră
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos-adamantin
• Luminescenţă: inexistent

Rodonit

Silicat de mangan-MnSio3
Rodonitul este un mineral răspândit, de obicei de calitate gemologică, este folosit în principal pentru ornament şi pentru fabricarea anumitor agenţi de lăcuire şi a pigmenţilor artistici.
Prima oară a fost găsit în 1819, şi culoarea sa este aproape întotdeauna roşie-rozalie sau roz. Etimologia provine de la grecescul rhodon, care înseamnă trandafir.
Mai rar apare sub formă de cristale, cel mai frecvent găsindu-se în forme neregulate, acestea fiind gravate şi şlefuite.

PIROXENOIZII
Rodonitul face parte din grupul prioxenilor, şi subclasa inosilicaţilor. Piroxenii sunt silicaţii anumitor metale, apărând frecvent în lava vulcanilor.
PLEOCROISMUL
Cristalele sale mai pot fi transparente, însă acestea se găsesc foarte rar şi prezintă fenomenul de plocroism, adică îşi schimbă culoarea în funcţie de poziţia sursei de lumină.
UTILIZĂRILE
Rodonitul este tăiat în caboşon, sau este gravat şi poate fi folosit la camee şi mărgele. Alte utilizări industriale nu prea mai are, în afară de faptul că este folosit la agenţi de lăcuire şi pigmenţi.

MINERALE ASEMĂNĂTOARE
Cel mai asemănător mineral pentru rodonit este rodocrozitul, anume carbonatul de mangan. Însă, există un lucru ce le poate deosebi: rodonitul prezintă benzi negre, în timp ce rodocrozitul prezintă dungi/benzi roşii sau roz.
ORIGINI I RĂSPÂNDIRE
Rodonitul se găseşte în zone cu roci cu conţinut de mangan, roci a căror compoziţie a fost modificată de apă şi căldură. De obicei, aceste roc sunt marnele şi skarnele.
Cele mai importante zone de extragere, sau de găsire a rodonitului sunt: Australia (Broken Hill), Brazilia, Italia, India, Africa de Sud, Suedia, Rusia (munţii Ural), Tanzania, SUA (Butte-Montana; Franklin-New Jersey)

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, rodonitul se găseşte zonele de nord, cum ar fi Maramureş, mai exact în zona localităţilor Ilba şi Baia Sprie.
FIŞĂ DE CARACTERIZARE
RODONIT

• Clasă: silicaţi
• Sistem de cristalizare: triclinic
• Formulă chimică: MnSiO3
• Duritate: 5 jumătate-6 jumătate
• Densitate: 3,9-3,8
• Clivaj. perfect
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: roz, brun, roşu
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Corindon

Corindonul este a doua cea mai dură substanţă de pe Pământ, clasându-se cu ,,nota" 9 pe scara ilustrului Mohs. Doar diamantul este mai dur. Datorită acestui fapt, are o gamă foarte largă de utilizări industriale.
UTILIZĂRI INDUSTRIALE
În industrie, corindonul este folosit fie sub formă de fragmente obţinute prin spargerea bucăţilor masive, fie în forma lui nepurificată(numită şmirghel). Şmirghelul este o rocă neagră, dură, compusă dintr-un amestec de corindon, hematită şi magnetit. Acesta este folosit pentru frecare şi lustuire, precum şi ca agent de şlefuire.
Corindonul este utilizat la scară largă, chiar dacă astăzi există alternative artificiale mai ieftine, precum carborundum-ul.
Corindonul mai poi poate fi folosit la fabricare lagărelor sau a altor instrumente de precizie.
CULORI
Poate avea foarte multe culori, ca roşu, albastru, galben, roz, etc. Diferitele culori ale corindonului se datorează altor elemente aflate în interiorul compoziţiei mineralului. Prezenţa cromului în corindon determină rubinul, iar cea a titanului culoarea albastră, adică safirul.

RĂSPÂNDIRE ÎN ROMÂNIA
În România, corindonul se găseşte la: Dognecea, Pietroasa, Poeni, Sasar, Borsa şi Căprioara.

Fişă de carcterizareCORINDON

• Clasă: oxizi
• Habitus: formă de butoaie sau fusuri, granule sau mase
• Sistem de cristalizare: hexagonal
• Formulă chimică: Al2O3
• Duritate: 9
• Densitate: 4- 4, 1
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: neregulată spre concoidală
• Culoare: o gama foarte mare de culori
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos spre adamantin
• Luminescenţă: roz, roşu sau portocaliu

Libethenit

Libethenitul este un mineral rar, nu are nicio valoare industrială şi încă se mai găseşte în zăcăminte importante, ca exemplu în Slovacia, şi anume în zona oraşului Libethen, sau Lubietova, de unde provine şi numele mineralului.
MINERALE ASEMĂNĂTOARE
Aspectul libethenitului este asemănător cu cel al olivenitului, ceea ce face dificilă diferenţierea celor două minerale. Cu toate acestea, cele două minerale pot fi diferenţiate, deoarece olivenitul este solubil în acizi şi emană un miros asemănător cu cel al usturoiului, pe când libethenitul nu reacţionează în acest acid şi nici nu reacţionează ca olivenitul.
FORMARE
Libethenitul se formează prin alterarea altor minerale de cupru, şi din punct de vedere chimic este un hidroxid fosfat de cupru.
FIŞĂ DE CARACTERIZARE
LIBETHENIT

• Clasă: fosfaţi
• Habitus: ace, granule, globule şi druze
• Sistem de cristalizare: ortorombic
• Formulă chimică: Cu2(PO)4(OH)
• Duritate: 4
• Densitate: 3, 9- 3, 97
• Clivaj: nedefinit
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: vere- închis spre negru
• Urmă: verde- măsliniu
• Luciu: sticlos spre răşinos
• Fluorescenţă: inexistentă

Ziua Pământului

Salutare! astăzi, 22 aprilie, este ziua Pământului. Probabil că nu mulţi dintre voi ştiaţi acest lucru, dar îl aflaţi acum. Şi ghiciţi cine sărbătoreşte această zi minunată? chiar GOOGLE!

Am scris acestea pentru a avea grijă măcar astăzi de firava şi grijulia noastră planetă Terra, şi mai ales, nu suntem singuri! sunt atâtea varietăţi de animale şi de plante pe această planetă, şi dispar de la o zi la alta. Asta numai din cauza omului. Aşa că...haideţi măcar astăzi să fim şi noi mai grijulii, sau dacă se poate, mereu...

Nu uitaţi, şi mineralele, rocile şi pietrele fac parte din Planeta Terra! protejaţi-le cum puteţi!

BLOGUL ROCI ŞI MINERALE VĂ UREAZĂ SĂRBĂTORI PASCALE FERICITE! :)

Noi achiziţii de minerale

Am achiziţionat de curând trei noi minerale, şi anume:

1. Blendă, cuarţ, calcit şi pirită
2. Pirită, cuarţ, covellina
3. Cuarţ

AURUL

Numărul 21 al revistei Comorile Pământului, a apărut astăzi, 9 februarie, împreună cu o jumătate de sferă din plastic, în care au fost ,,prinse'' foiţe de aur.
Succes la cumpărat!

AURUL
Aurul este unul dintre cele mai preţioase metale de pe pământ. Se foloseşte la fabricarea bijuteriilor şi este unul dintre puţinele metale care nu sunt afectate de coroziune.
Aurul este un elemnt nativ. El se mai găseşte în asociaţie cu argintul, dar cântăreşte de două ori mult decât acesta. De asemenea, este foarte moale, având doar 3 pe scara Mohs, poate fi modelat şi turnat cu uşurinţă.
CURIOZITĂŢI: Cu doar 2 grame de aur se poate vopsi un acoperiş de biserică!!!

Cele mai importante mine de aur din lume se găsesc în Africa de Sud, Rusia, Canada, SUA şi Australia.

AURUL...DE-A LUNGUL TIMPULUI...
Până în secolul IV înainte de Hr., goana după aur avea loc în ţări precum Persia, India, Arabia şi Egipt. Minele folosite de egipteni în Deşertul Nubian ne furnizează cele mai multe dintre relictele de aur care s-au păstrat în aceea perioadă.
Se crede că aurul a început să fie folosit ca monedă în secolul al VII-lea î Hr., atunci când regii vestul Asiei au bătut monede cu sigiliul lor regal pentru a le garanta valoarea.


Fişă de caracterizare
AUR
Clasă: elemente native
Sistem de cristalizare: cubic
Simbol chimic: Au
Duritate: 2 şi jumătate-3
Clivaj: absent
Spărtură: maleabilă, rar aşchioasă
Culoare: de la galben la auriu, auriu- alămiu
Urmă: galbenă
Luciu: metalic
Luminescenţă: inexistentă

Leucitul

Leucitul este un mineral rar. Se găseşte de obicei în rocile ale căror conţinut de potasiu este ridicat. Leucitul poate fi alb, gri sau incolor. Deşi conţine aluminiu şi poate fi folosit la fabricarea de potasă (carbonat de potasiu), utilizările sale sunt limitate din cauza faptului că extragerea aluminiului din zăcămintele limitate de leucit nu este valabilă din punct de vedere economic.

MINERAL NEEXPLOATAT
Unele dintre cele mai bogate zăcăminte de leucit se găsesc în Italia, mai ales în jurul regiunii Lazio, lângă Roma, şi în regiunea Campania, a cărei capitală este Napoli. În această zonă, în timpul şi după Primul Război Mondial, s-au făcut eforturi majore pentru exploatarea leucitului la scară mondială. Dar exploatarea minieră pentru acest mineral era foarte scumpă.

CARACTERISTICILE CRISTALELOR
Leucitul face parte din clasa minerală a silicaţilor, şi este un silicat de potasiu şi aluminiu. În mod normal, cristalele sale au formă asemănătoare cu ale unor paralelipipede. Astfel de cristale sunt clasificate ca aparţinând sistemului de cristalizare trigonal.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Leucitul poate forma cristale sau mase amorfe (,,habitus masiv") , ori mici grăunte, precum cele de nisip.
Leucitul se formează mai ales în două tipuri de lave vulcanice: În cele precum bazaltul, bogate în mineralele care conţin potasiu sau în rocile sărace în silice, precum trahitele. DAR, leucitul se găseşte mai rar în lave cu vârste foarte vechi. Acest lucru se datorează faptului că mineralul se alterează foarte uşor.
Prezenţa leucitului pe glob este foarte răstrânsă. Acest lucru se datorează faptului că leucitul nu se poate găsi în niciun caz în combinaţie cu bioxidul de siliciu (cuarţul), unul dintre cele mai răspândite minerale de pe glob, şi mai este faptul că nu poate rezista la temperaturi de peste 625 de grade Celsius. O mare parte din leucitul ce a existat la începutul pământului, a fost transformat în alt compus geologic.
Cele mai frumoase eşantioane de leucit se găsesc pe Insula Vancouver, British Columbia, Canada; în districtele Erzgebirge şi Eifel din Germania; în jurul versanţilor muntelui Vezuviu şi în Leucit Halls, din Wyoming, SUA.

Fişă de caracterizare
LEUCIT
Clasa: silicaţi
Sistem de cristalizare: tetragonal până la 625 de grade Celsius, apoi cubic
Formulă chimică: KAlSi2O6
Duritate: 5 jumătate-6
Densitate: 2,5
Clivaj: slab
Spărtură: concoidală
Culoare: incolor, alb sau gri
Urmă: incoloră
Luciu: sticlos
Luminescenţă: inexistentă

Biotitul

Biotitul este o specie comună de mică. El se găseşte mai ale în rocile metamorfice şi magmatice.
Culoarea sa poate varia de la negru, verde-închis şi brun-roşiatic la brun. Culoarea sa obişnuită este cea neagră, şi poate fi văzut frecvent sub de plăci mici negreîn roci magmatice plutonice(adică formate la mare adâncime în scoarţa terestră), precum granitul. Biotitul este una dintre speciile de mice, cealaltă specie fiind muscovitul, mica albă.

MICELE CA MINERALE
Micele sunt minerale din clasa silicaţilor.
Biotitul este un silicat al mai multor minerale: potasiu, magneziu,fier şi aluminiu. El formează o serie împreună cu o altă specie de mică de culoare închisă, numită flogopit. Flogopitul are o compoziţie similară cu cea a biotitului, dar nu conţine fier.
Biotitul se găseşte în multe granite, aceste roci plutonice formându-se atunci cţnd magma s-a răcit şi s-a solidificat la mare adâncime de scoarţa terestră. ,,Petele" negre de pe suprafaţa granitelor este dată de apariţia biotitului pe acestea, crescute printre cristalele deschise la culoare de feldspat şi cuarţ.

GNAIS ŞI ŞIST
Mica biotit se găseşte în mai multe tipuri de roci metamorfice, dar este cel mai des întlnită în gnaisuri şi şisturi. Aceste roci s-au format prin metamorfism regional. Acesta este un proces care are loc pe mari porţiuni ale scoarţei terestre, de obicei la o adâncime considerabilă, unde temperaturile şi presiunile modifică rocile formate anterior.
Şistul este o rocă formată la temperaturi şi presiuni moderate. Conţine biotit, prezent sub formă de cristale plate, solzoase, în planele de foliaţie care străbat roca. Biotitul şi mica apar uneori în greii(roci sedimentare).

CRISTALELE...CA NIŞTE SOLZI!
Din cauza aspectului solzos a cristalelor, biotitul se găseşte în planele de stratificaţie ale rocilor sub formă de mici cristale sclipitoare. Biotitul poate să apară în depozite aluvionare, formate nu departe de rocile de unde a fost erodat (granite, pegmatite, micaşisturi) şi poate avea uneori sclipiri gălbui, din cauza alteraţiei.
Biotitul se distinge cu uşurinţă după habitusul său. Ia forma unor cristale subţiri şi plate, uneori cu un contur cu şase laturi (pseudohexagonal). Mineralul poate fi zgâriat foarte uşor cu cuţitul.

RĂSPÂNDIRE
Biotitul de cea mai bună calitate provine din Brazilia, Groenlanda,Italia, Japonia, Norvegia, Rusia, Suedia, California şi Colorado din SUA. În România, biotitul este foarte răspândit în toate regiunile muntoase. Cele mai mari cristale de biotit apar la Voineasa, Munţii Lotru şi în Munţii Metaliferi.

Fişă de caracterizare
BIOTIT
Clasa: silicaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: K(Mg,Fe²⁺,Mn²⁺)₃[(OH,F)₂|(Al,Fe³⁺,Ti³⁺)Si₃O₁₀]
Duritate: 2 jumătate- 3
Densitate: 2,7 -3,4
Clivaj: perfect
Spărtură: neregulată
Culoare: brun spre negru, verde
Urmă: incoloră
Luciu: sticlos sau strălucitor
Luminescenţă: inexistentă

Eritrina

Frumoasele cristale de eritrină se găsesc destul de frecvent, iar eşantioanele acestui mineral pot constitui o piesă atractivă şi râmnită de orice colecţionar.
Culorile eritrinei variază de la purpuriu-închis la roz-pal. Unele cristale au un colorit roşu-aprins.

MINERAL DE COBALT
Eritrina conţine elementul cobalt şi se mai numeşte şi floare de cobalt. Prezenţa eritrinei în anumite zone alterate filoanelor este un indicator excelent că în filonul respectiv se găsesc minereuri ale acestui valoros metal.
Cristalele de eritrină sunt aciculare, adesea cu striaţii de-a lungul feţelor de cristal. Atunci când este frecată de o bucată de porţelan neemailat, eritrina lasă o urmă roz-purpurie.
Eritrina este un mineral secundar, format în urma transformărilor de minerale primare, precum cobaltina şi skutteruditul.
Deşi eritrina nu are nicio utilizare industrială, se găseşte în apropierea minereurilor majore de cobalt, cobaltină şi skutterudit, exploatate minier cu utilizări într-o serie amplă de procese industriale.

UTILIZĂRILE COBALTULUI
Cobaltul este folosit în primul rând la oţelurile inoxidabile şi la aliajele cu duritate ridicată care trebuie să reziste oxidării la temperaturi ridicate. Aceste aliaje sunt folosite mai ales la fabricarea paletelor de turbine şi a instrumentelor de tăiere.
Cobaltul este un component al Alnico, un aliaj folosit la fabricarea magneţilor permanenţi. Mai este folosit la placarea electrică şi la vopselele cu pigment albastru.

CARCATERISTICI
Eritrina face parte din clasa fosfaţi-arsenaţi-vandaţi şi este un arsenat de cobalt. Pe lângă cobalt, arsen şi oxigen, eritrina conţine şi opt molecule de apă de cristalizare.
Eritrina este foarte moale, abia atingând o duritate de 1-2 jumătate pe scara Mohs. Datorită uşurinţei cu care poate fi prelucrată, eritrina este considerată un mineral prelucrabil.
Eritrina cristalizează în sistenul de cristalizare monoclinic. Cristalele sunt de regulă prismatice, adesea sunt circulare şi apar în forme radiale sub formă de petale de formă de margaretă.

RĂSPÂNDIREA
Eritrina este un mineral cu o largă aroe de răspândire. Cantităţi mici de eritrină pot fi găsite în locurile unde se exploatează minereuri de cobalt, fluorină şi nichel.
Principalele surse de eritrină de pe glob sunt: Ontario(Canada), Schneeberg(Saxonia), Bou Azzer(Maroc), California, Nevada şi New Mexico(SUA).
În România, eritrina se găseşte în Munţii Leota(Bădeni), unde au fost minereuri de cobalt şi nichel.

Fişă de caracterizare
ERITRINA
Clasă: fosfaţi-arsenaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: Co3(AsO4)2.8H2O
Duritate: 1-2 jumătate
Densitate: 3, 18
Clivaj: perfect
Spărtură: neregulată
Culoare: violet-roşiatic
Urmă: roz sau roz-purpuriu
Luciu: adamantin sau mat
Luminescenţă: inexistentă

Gnais cu cristale macrogranulare de orthoză roz

Astăzi, 5 ianuarie 2011, am primit de la o colegă (anume Otilia) cu tatăl geolog o super-rocă.
Se numeşte Gnais cu cristale macrogranulare de orthoză roz, şi arată foarte tare.
Are o mărime de aproximativ 12 cm.

Mulţumiri Otiliei şi părinţilor pentru rocă.
Uitaţi-vă şi pe blogul http://bondarelul.blogspot.com/. [este al Otiliei]:)

Fluorină

În imagini avem două eşantioane de fluorină, unul verde şi unul gri-roşcat.

Fluorina are o largă gamă de utilizări industriale: se foloseşte la topirea fierului, în ceramică şi la obţinerea sticlei optice. De asemenea, este o sursă majoră de fluor. În plus, unele dintre cele mai bune varietăţi cristaline ale acestui mineral versatil sunt folosite ca pietre nestemate.

Fluorina, cunoscută sub vechea denumire germană de Fluorspat sau Flusspat, se găseşte în diverse culori. Cel mai adesea este albastră, purpurie sau galbenă, dar mai poate fi neagră, roşie, incoloră sau chiar roz. În plus, unele eşantioane pot avea ,,zone de culoare". Denumirea fluorinei provine de la latinescul fluere, care înseamnă a curge: această denumire face referire directă la punctul de topire foarte scăzut pe care mineralul îl are.
Fluorina are o gamă foarte largă în industrie: ea se foloseşte la fabricarea sticlei opalescente şi este componentă a emailului folosit pentru fier şi oţel; de asemenea, este un ingredient important pentru fabricarea unor tipuri de oţel. Dar cea mai interesantă caracteristică este că reprezintă principala sursă a gazului fluor şi fiind folosită şi la fabricarea acidului fluorhidric.
Deşi fluorina este în primul rând unmineral industrial, unele cristale au calitate de geme.

VARIETĂŢI
Fluorina este de regulă destul de pură, dar poate avea incluziuni. Un bun exemplu este fluorina de ytriu, care poate avea un colorit violet, brun sau gri-roşacat. Mai ales, o parte din calciul din fluorină poate fi înlocuit de elementul ceriu.

TESTE
După cum indică şi denumirea, fluorina poate prezenta o fluorescenţă puternică atunci când este expusă luminii ultraviolete. Eşantioanele sunt acoperite adesea cu benzi de calcit, iar acestea pot fi îndepărtate de cu acid clorhidric diluat. Petele de fier sunt de asemenea frecvente, şi pot fi îndepărtate prin ştergerea suprafeţei mineralului cu acid oxalic.
Este important de notat faptul că toţi acizii trebuie folosiţi cu foarte mare grijă şi nu trebuie utilizaţi fără ajutorul unui adult. Nu încercaţi să curăţaţi eşantionul cu fluorină de ytriu.

FLUORINA
Clasă: halogenuri
Sistem de cristalizare: cubic
Formulă chimică: CaF2
Duritate: 4
Densitate: 3,18
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: incoloră, purpurie, albastră, galbenă, verde
Urmă: albă
Luciu: sticlos
Luminescenţă: roz, violet, albastră, galbenă, albă

Linaritul

Linaritul este un mineral rar, dar cu o largă arie de răspândire, foarte popular printre colecţionarii de minerale datorită cristalelor sale frumoase şi coloritul deosebit. Ele au adesea un colorit atrăgător de culoare albastru- închis şi au forme şi mărimi diferite, ajungând uneori până la 10 cm. Linaritul a fost denumit astfel după numele oraşului Linares din Spania, oraş renumit pentru minele sale de plumb. Unele dintre primele eşantioane de linarit au fost găsite la începutul secolului XIX-lea, la Linares.

CARCATERISTICI
Linaritul face parte din clasa minerală a sulfurilor şi conţine metalele plumb şi cupru. Este un mineral moale şi greu-are o duritate de doar 2 şi jumătate de Scara Mohs, dar cântăreşte de peste cinci ori mai mult decât volumul echivalent de apă.
Linaritul poate fi transparent sau translucid. Luciul său este uneori sticlos, iar alteori apare la fel de strălucitor ca un diamant (luciu subdiamantin).
Dacă linaritul este frcat pe o bucată de porţelan alb, el lasă o urmă albastră-deschisă.

TESTE
Una dintre problemele legate de linarit este faptul că arată asemănător cu mineralul azurit şi se găseşte adesea asociat cu acesta. Pentru a le deosebi, va trebui să faci nişte teste pentru descoperirea prezenţei plumbului, element conţinut de linarit, dar nu şi de azurit.
testul constă în scufundarea unei bucăţele din eşantionul neidentificat în acid clorhidric diluat; dacă este azurit el se va dilua cu efervescenţă, iar dacă se produce un strat alb de clorură de plumb fără efervescenţă, el este linarit.
Linaritul este solubil în acid azotic diluat. El se topeşte atunci când este ţinut întrâo flacără deschisă, iar, dacă este ţinut la temperaturi mari, el se va sparge, devenind negru.

Fişă de carcaterizare
LINARIT
Clasă: sulfaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: PbCuSO4(OH)2
Duritate: 2 1/2
Densitate: 5,3
Clivaj: perfect
Spărtură: concoidală
Culoare: albastră
Urmă: albastră-pală
Luciu: sticlos spre subdiamantin
Luminescenţă: absentă