Nefelin

(Na,K)AlSiO4-alumosilicat de sodiu şi potasiu

Nefelin crescut în jurul unor cristale de hematit

• Germană: Nephelin
• Engleză: Nepheline (idem franceză)
• Spaniolă: Nefelina (idem portugheză)
• Rusă: Heфeлин, Nefelin (poloneză)
• Olandeză: Nefelien

Nefelinul este un mineral răspândit ce aparţine clasei silicaţilor, fiind un feldspatoid. În ciuda răspândirii sale, sunt foarte puţine zăcămintele care sunt suficient de bogate astfel încât extragerea mineralului să fie rentabilă comercial. Denumirea mineralului vine din grecescul nephele, care înseamnă nor (face referire la aspectul pe care îl iau cristalele când mineralele sunt scufundate în acid azotic; vezi secţiunea Teste şi recomandări). Se mai cunoaşte şi denumirea alternativă de nefelit. 

Feldspatoizii

Mineralul face parte din grupa feldspatoizilor, care se aseamănă foarte mult cu feldspaţii. Diferenţa dintre cele două este că feldspatoitzii conţin mai puţin siliciu şi mai mult sodiu şi potasiu.Grupa feldpatoizilor mai conţine şi alte minerale, printre care se numără sodalitul, cancrinitul, leucitul, etc. Mineralele din grupa feldspatoizilor sunt importante din punct de vedere geologic, deoarece sunt folosite pentru definirea şi clasificarea altor roci.

Nefelin cu schorlomit

Rocile alcaline plutonice

O caracteristică interesantă a nefelinului este faptul că reprezintă un mineral caracteristic pentru rocile alcaline plutonice. După cum sugerează şi denumirea lor, acestea sunt roci cu concentraţii foarte mari de metale alcaline (în special sodiu) şi care provin din magma care s-a răcit şi s-a întărit sub suprafaţa terestră. În geologie, sunt relativ întâlnite expresiile sienit cu nefelin, nefelinit şi gnais cu nefelin, acestea indicând faptul că nefelinul este unul dintre mineralele principale care constituie roca respectivă.

Teste şi recomandări

(Atenţie: Următoarea recomandare necesită folosirea unor substanţe corozive. Dacă nu aveţi echipament de protecţie, lăsaţi un profesionist să se ocupe. Purtaţi mănuşi când manipulaţi acizii.)

Una dintre metodele cele mai folosite pentru testarea nefelinului este scufundarea unui eşantion mic în acid azotic. Nefelinul reacţionează, transformându-se într-o gelatină, de unde şi denumirea sa (vezi mai sus). De asemenea, prezenţa sodiului din mineral poate fi pusă în evidenţă prin testul cu flacăra deschisă, metalul colorând flacăra în galben. 

Dacă aveţi un eşantion de nefelin în colecţie, luaţi în calcul necesitatea curăţării acestuia cu apă distilată. Altfel, cristalele sale delicate pot fi deteriorate.

Caracteristici

Nefelinul este un silicat, aparţinând subclasei tectosilicaţilor. Din punct de vedere chimic, este un alumosilicat de sodiu şi potasiu. Cristalele sale aparţin sistemului de cristalizare hexagonal, şi adesea au şase feţe şi sunt prismatice. Fenomenul de maclare este prezent şi la acest mineral.

Origini şi răspândire

Nefelinul se formează în cadrul rocilor magmatice alcaline, sărace în silice, fiind foarte răspândit în pegmatite şi sienite (sienite cu nefelin), dar şi în gnais-uri şi şisturi. 

Fiind un mineral răspândit, se găseşte în destul de multe locuri. Cele mai importante surse sunt: Bancroft (Canada), Julianehab (Groenlanda), Langesundfjord (Norvegia), Peninsula Kola şi Munţii Ural (Rusia) şi Transvaal (Africa de Sud).

În România, mineralul se găseşte la Ditrău (în masivul alcalin, unde sunt sienite cu nefelin), din Carpaţii Orientali.

Fişă de caracterizare
Nefelin
Clasă	Silicaţi
Sistem de cristalizare	Hexagonal
Habitus	Prismatic cu şase feţe
Formulă chimică	(Na,K)AlSiO4
Duritate	5 1/2 -> 6
Densitate	2,6 + 2,7
Clivaj	Slab
Spărtură	Concoidală
Culoare	Incolor, alb, gri, gălbui, roşu-maroniu, verzui
Urmă	Albă
Luciu	Sticlos spre gras
Luminescenţă	Inexistentă

Atenţie! Dacă sunteţi în căutarea unor informaţii foarte detaliate, ştiinţifie, vizitaţi pagina despre nefelin de la mindat.org.

Jarosit

KFe₂(SO₄)₂(OH)₂-Sulfat hidratat de potasiu şi fier

• Engleză: Jarosite (idem it, fr, )
• Germană: Jarosit (idem no, hu)
• Spaniolă: Jarosita (idem pt, ca)

Jarositul este un mineral răspândit, care se găseşte adesea în culorile galben sau brun. Numele său a fost preluat de la Barranco Jaroso, denumirea pentru o regiune unde a fost descoperit, din lanţul Sierra Alamagrera (situată între Murcia şi Almeria), sudul Spaniei. Identificarea sa ca mineral a fost făcută în anul 1852. Cristalele sale sunt trigonale şi sunt de obicei foarte mici. Habitusul lor este de două feluri: tabular (seamănă cu nişte cutii de chibrituri) şi pseudocubic (seamănă cu nişte cuburi), însă pot fi oarecum distorsionate.
Jarositul mai poate apărea şi sub forma unor mase sferice, fibroase sau granulare. Duritatea mineralului este relativ mică, el prezentând şi clivaj definit.

Minerale asemănătoare

Printre mineralele cu compoziţie chimică asemănătoare jarositului se numără alunitul (dar fierul este înlocuit de aluminiu). De asemenea, aceste două minerale formează o serie, metalele aluminiu-fier fiind înlocuite treptat unul de către celălalt. 

Din grupul alunitului fac parte unele minerale asemănătoare jarositului, însă în compoziţia chimică a acestora, potasiul a fost înlocuit de alte elemente. Aceste minerale sunt: amoniojarositul, argentojarositul, natrojarositul şi plumbojarositul, fiecare dintre ele conţinând pe rând amoniac, argint, sodiu şi plumb. 

Recomandări

Cristalele de jarosit trebuie curăţate numai cu apă distilată, la fel procedându-se şi la majoritatea mineralelor; asta se face datorită pericolului de a fi degradate suprafeţele frumoase ale cristalelor.
Datorită durităţii mici, cristalele sale pot fi zgâriate cu o monedă.

Caracteristici

Cristal de jarosit

Jarositul este din punct de vedere chimic un sulfat. În formă pură, el conţine doar elementele metalice potasiu şi fier, însă acestea pot fi înlocuite şi de altele. 

Cristalele sale aparţin sistemului de cristalizare trigonal, ele având adesea aspectul unor cuburi. Luciul cristalelor este răşinos; mineralul este moale, duritatea sa fiind cuprinsă între 2 ¹/₂ şi 3 ¹/₂ pe Scara lui Mohs, iar densitatea sa este de aproximativ 3.
Mineralul prezintă clivaj definit (bun).

Origine şi răspândire

Jarositul este un mineral secundar, deci se formează prin transformarea mineralelor primare. Se găseşte în preajma rocilor cu conţinut ridicat de fier, şi în zonele cu emanaţii vulcanice. Este asociat adesea cu pirita în descompunere.

Jarositul încă se găseşte în locul în care a fost descoperit (sudul Spaniei, vezi primul paragraf), însă printre sursele principale din lume se numără: Laurion (Grecia), Insula Elba (Italia), Tsumeb (Namibia) şi Bisbee (Arizona), Cherry Creek (Idaho) şi Black Hills (South Dakota), din Statele Unite ale Americii. 

În România se găseşte în cantităţi mici.

Fişă de caracterizare
Jarosit
Clasă	Sulfaţi
Sistem de cristalizare	Trigonal
Habitus	Tabular, pseudocubic
Formulă chimică	KFe2(SO4)2(OH)2- Sulfat hidratat de potasiu şi fier
Duritate	2 1/2 -> 3 1/2
Densitate	2,9 -> 3,26
Clivaj	Definit, bun
Spărtură	Neregulată spre concoidală
Culoare	Galben sau brun
Urmă	Galbenă
Luciu	Sticlos spre răşinos
Luminescenţă	Inexistentă

Lepidolit

K(Li, Al)3(Si, Al)4O10(F,OH)2-silicat de aluminiu, litiu, potasiu flor şi urme de rubidiu.

Lepidolitul-numit şi mică de litiu datorită conţinutului său de litiu, un element rar- este un filosilicat de culoare roz, galbenă, gri, mov sau albă.
Lepidolitul este unul dintre puţinele minerale cu urme de rubidiu în compoziţia sa, deci este folosit la datarea radioactivă.

Ca la majoritatea mineralelor, numele său provine din limba greacă, unde ,,lepis" înseamnă ,,solz", şi face referire la aspectul lepidolitului, prea cunoscut la toate micele.

UTILIZAREA LITIULUI
Litiul este un element metalic rar, fiind cel de-al treilea element din Sistemul Periodic.
După ce este extras din lepidolit (lepidolitul este o sursă foarte importantă a acestui element, ceea ce îl clasifică în grupa ,,mineralelor industriale"), litiul foloseşte la fabricarea bateriilor, a sticlei, a diferitelor aliaje, dar şi a obiectele ceramice.



VALOARE CA BIJUTERIE
Deoarece este un mineral şi cu un deosib aspect, lepidoliul este uneori şlefuit în forme decorative, cu toate că duritatea sa este prea scăzută pentru a putea fi folosit la bijuterii.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Lepidolitul conţine litiu, după cum ştim deja, deci, va colora o flacără în culoarea roşie.
O proprietate interesantă a lepidolitului este insolubilitatea în acizi, ceea ce poate ajuta la curăţarea sa de alte impurităţi minerale.

MINERALE ASOCIATE
Mineralele cu care se asociază lepidolitul sunt ambligonitul, spodumenul şi varietăţile din grupa turmalinei, sau pe lângă filoane de staniu.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Lepidolitul provine din rocile magmatice de adâncime, fiind întâlnit des în rocile acide, precum granite şi pegmatite.
Surse mari de exploatare a lepidolitului, în lume, sunt: Manitoba (Canada), Rozna (Cehia), Livorto (Italia), Uto (Suedia) şi în ţări ca Japonia, Madagascar, Mozambic şi SUA (în acest caz, la Pala- California, Brown Derby- Colorado, Connecticut, Maine şi New Mexico.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
LEPIDOLIT

• Clasă: silicaţi, filosilicaţi, mice
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: K(Li, Al)3(Si, Al)4O10(F,OH)2 cu urme de rubidiu
• Duritate: 2 jumătate-3
• Densitate: 2,8-3,3
• Clivaj: perfect
• Spărtură:neregulată
• Culoare: incolor, alb, gri, galben, roz, purpuriu
• Urmă: incoloră
• Luciu: perlat
• Luminescenţă: inexistentă

[în imagini (poze din colecţia proprie): în cea de sus este lepidolit purpuriu, iar în cea de jos acelaşi lepidolit cu alt eşantion de culoare galbenă]