Parisit

Parisit-(Ce) cu calcit

Ca(Ce,La)₂(CO₃)₃F₂-fluoro-carbonat de calciu, cu incluziuni de ceriu/neodim şi lantan

• Engleză: Parisite
• Italiană: Parisite
• Olandeză: Parisiet

Parisitul este un mineral care se găseşte foarte rar în natură. În structura sa sunt prezente două elemente aparţinând grupei lantanidelor, acestea fiind lantan şi ceriu. În ciuda rarităţii sale, acest mineral este foarte interesant şi în acest articol vom vedea câteva dintre caracteristicile sale.

Mineralul a fost identificat pentru prima dată în 1845 de către mineralogul J.J. Paris (de unde provine şi numele acestuia), fiind descoperit într-o mină de smaralde din Muzo, Columbia, America de Sud.

Caracteristici importante

Pe lângă aceste elemente mai rare, întâlnim în cadrul mineralului şi calciu, fluor şi radicali de carbonat . De asemenea, există o varietate a acestui mineral, cunoscut ca parisit-(Nd), doar că acesta din urmă conţine elementul neodim în loc de ceriu. Elementele rare îi conferă mineralului o culoare brună sau galben-maronie. Parisitul de neodim este albastru-cenuşiu.

Există şi alte minerale rare cu o compoziţie chimică asemănătoare; printre acestea se numără bastnäsitul, röntgenitul şi synchysitul. Parisitul poate fi găsit uneori în asociaţie cu acestea.

Habitusul cristalelor

Mineralul este foarte rar, însă de cele mai multe ori acesta se găseşte sub formă cristalină. Cristalele sale sunt adesea mici, cu un habitus mai puţin cunoscut; ele au o formă bipiramidală, fiecare piramidă având şase feţe. În acelaşi timp, şi cristalele prismatice sau romboedrice pot apărea.

Recomandări

Un eşantion din acest mineral, în cazul în care ajunge într-o colecţie de minerale, trebuie păstrat în cele mai bune condiţii; raritatea sa îi conferă o oarecare valoare financiară (însă nu foarte mare); acest mineral nu se găseşte de cumpărat de la orice comerciant de minerale, iar în cazul în care o persoană nu este sigură dacă un eşantion ar putea conţine cristale de parisit, ar trebui să apeleze numai la testele specializate.

Caracteristici

Parisitul este o combinaţie dintre carbonat şi fluorură, deci este din punct de vedere chimic un fluoro-carbonat. În funcţie de varietate, poate conţine calciu, plus pământurile rare lantan, ceriu sau/şi neodim. Cristalele sale sunt adesea trigonale (vezi Habitusul cristalelor pentru mai multe date). Parisitul are duritatea puţin sub jumătate pe Scara Mohs (4¹/₂), iar urma sa este albă (în ciuda culorii galben-maronie, brună sau albăstruie). Are spărtură concoidală şi prezintă un clivaj uşor de observat (definit).

Origini şi răspândire

Parisitul se găseşte în marne, pegmatite şi unele roci vulcanice alterate. Sursele cele mai importante ale mineralului sunt Hopfeldboden şi Salzburg, Austria; Muzo, Columbia (unde a fost descoperit); Mont Saint-Hilaire, Canada; Narsak, Groenlanda; Novara şi Piemont, Italia; San Gotthard, Elveţia. Se găseşte şi în SUA, în Montana şi Massachusetts.
"În România, parisitul se găseşte în masivul alcalin de la Ditrău, lângă Gheorgheni." Conform Revistei Comorile Pământului (DeAgostini, versiunea în română)

Parisit, smarald şi calcit

Fişă de caracterizare
Parisit
Clasă	Carbonaţi
Sistem de cristalizare	Trigonal
Habitus	Bipiramidal, cu şase feţe pentru fiecare piramidă; prismatic; romboedric;
Formulă chimică	Ca(Ce,La)2(CO3)3F2
Duritate	4 1/2
Densitate	4,36
Clivaj	Definit
Spărtură	Concoidală spre aşchioasă
Culoare	Brună, galben-maronie (Ce) albăstrui (parisit-(Nd))
Urmă	Albă
Luciu	Sticlos spre răşinos
Luminescenţă	Inexistentă

Atenţie! Dacă sunteţi în căutarea unor informaţii foarte detaliate, ştiinţifie, vizitaţi pagina despre parisit-ce şi parisit-nd de la mindat.org.

Conicalcit

CuCa(AsO₄)(OH)-arseniat hidratat de cupru şi calciu

• Germană: Konichalcit
• Engleză: Conichalcite
• Spaniolă: Conicalcita
• Italiană: Conicalcite
• Olandeză: Conichalciet

Conicalcitul este un mineral de colecţie, nefiind folosit pentru conţinutul său infim de cupru. Culoarea sa este de un verde-smarald până la verde-gălbui, iar denumirea sa provine din combinarea cuvintelor greceşti konia ("var") şi chalcos (cupru). Cristalele sale prismatice sunt apreciate de colecţionari, deoarece aduc un plus de culoare colecţiilor.

Serie de minerale

Conicalcit cu arhbarit

Conicalcitul formează o serie de minerale cu austinitul (care este un arseniat de calciu şi zinc), cobaltoaustinitul (arseniat de calciu şi cobalt), tangeitul (arseniat de calciu şi cupru) şi dufitul (arseniat de plumb şi cupru). Toate aceste minerale din serie au cristalele ortorombice.

Sursa clasică

Localitatea tip pentru extragerea acestui mineral este Hinojosa de Cordoba, din Andaluzia, Spania, toate eşantioanele care sunt descoperite fiind testate pentru autenticitate în acest loc.

Teste

Una dintre proprietăţile importante ale conicalcitului este fuzibilitatea sa (adică se topeşte cu uşurinţă într-o flacără deschisă) şi că este solubil în acid clorhidric şi acid azotic (se dizolvă în aceştia). Dacă este încălzit într-o eprubetă de teste, radicalul OH din moleculă este eliberat în eprubetă sub forma apei.

Caracteristici

Conicalcitul este un arseniat hidratat de cupru şi calciu şi, de aceea, face parte din grupa de minerale fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. El cristalizează în sistemul de cristalizare ortorombic. Habitusul lor este, adesea, cel prismatic, dar câteodată şi botroidal pe alte minerale sau roci (asemănător unui ciorchine de struguri).

Duritatea mineralului este medie (4 şi jumătate pe scara lui Mohs) şi are un luciu sticlos sau gras.

Conicalcit pe limonit din  Mapimí, Durango, Mexic

Origini şi răspânidre

Conicalcitul este un mineral secundar, deci se formează în zonele de oxidare şi alterare ale zăcămintelor de cupru. Mineralele asociate lui sunt cele care conţin cupru şi limonitul (hidroxidul de fier).

Cele mai bune eşantioane provin din Mapimi, Durango (Mexic) [vezi imagine] şi Tsumeb (Namibia). De asemenea, ele se mai găsesc şi în Statele Unite ale Americii în Bisbee şi Globe (Arizona), Nevada şi în districtul Tintic (Utah). Alte surse se găsesc în următoarele ţări: Chile, Franţa, Germania, Maroc, Polonia, Rusia şi Spania.

Fişă de caracterizare
Conicalcitul
Clasă	Fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare	Ortorombic
Habitus	Prismatic, botroidal
Formulă chimică	CuCa(AsO4)(OH)
Duritate	4 1/2
Densitate	4,3
Clivaj	Inexistent
Spărtură	Neregulată
Culoare	Verde-smarald; verde-gălbui
Urmă	Verde
Luciu	Sitclos spre gras
Luminescenţă	Inexistentă

Jarosit

KFe₂(SO₄)₂(OH)₂-Sulfat hidratat de potasiu şi fier

• Engleză: Jarosite (idem it, fr, )
• Germană: Jarosit (idem no, hu)
• Spaniolă: Jarosita (idem pt, ca)

Jarositul este un mineral răspândit, care se găseşte adesea în culorile galben sau brun. Numele său a fost preluat de la Barranco Jaroso, denumirea pentru o regiune unde a fost descoperit, din lanţul Sierra Alamagrera (situată între Murcia şi Almeria), sudul Spaniei. Identificarea sa ca mineral a fost făcută în anul 1852. Cristalele sale sunt trigonale şi sunt de obicei foarte mici. Habitusul lor este de două feluri: tabular (seamănă cu nişte cutii de chibrituri) şi pseudocubic (seamănă cu nişte cuburi), însă pot fi oarecum distorsionate.
Jarositul mai poate apărea şi sub forma unor mase sferice, fibroase sau granulare. Duritatea mineralului este relativ mică, el prezentând şi clivaj definit.

Minerale asemănătoare

Printre mineralele cu compoziţie chimică asemănătoare jarositului se numără alunitul (dar fierul este înlocuit de aluminiu). De asemenea, aceste două minerale formează o serie, metalele aluminiu-fier fiind înlocuite treptat unul de către celălalt. 

Din grupul alunitului fac parte unele minerale asemănătoare jarositului, însă în compoziţia chimică a acestora, potasiul a fost înlocuit de alte elemente. Aceste minerale sunt: amoniojarositul, argentojarositul, natrojarositul şi plumbojarositul, fiecare dintre ele conţinând pe rând amoniac, argint, sodiu şi plumb. 

Recomandări

Cristalele de jarosit trebuie curăţate numai cu apă distilată, la fel procedându-se şi la majoritatea mineralelor; asta se face datorită pericolului de a fi degradate suprafeţele frumoase ale cristalelor.
Datorită durităţii mici, cristalele sale pot fi zgâriate cu o monedă.

Caracteristici

Cristal de jarosit

Jarositul este din punct de vedere chimic un sulfat. În formă pură, el conţine doar elementele metalice potasiu şi fier, însă acestea pot fi înlocuite şi de altele. 

Cristalele sale aparţin sistemului de cristalizare trigonal, ele având adesea aspectul unor cuburi. Luciul cristalelor este răşinos; mineralul este moale, duritatea sa fiind cuprinsă între 2 ¹/₂ şi 3 ¹/₂ pe Scara lui Mohs, iar densitatea sa este de aproximativ 3.
Mineralul prezintă clivaj definit (bun).

Origine şi răspândire

Jarositul este un mineral secundar, deci se formează prin transformarea mineralelor primare. Se găseşte în preajma rocilor cu conţinut ridicat de fier, şi în zonele cu emanaţii vulcanice. Este asociat adesea cu pirita în descompunere.

Jarositul încă se găseşte în locul în care a fost descoperit (sudul Spaniei, vezi primul paragraf), însă printre sursele principale din lume se numără: Laurion (Grecia), Insula Elba (Italia), Tsumeb (Namibia) şi Bisbee (Arizona), Cherry Creek (Idaho) şi Black Hills (South Dakota), din Statele Unite ale Americii. 

În România se găseşte în cantităţi mici.

Fişă de caracterizare
Jarosit
Clasă	Sulfaţi
Sistem de cristalizare	Trigonal
Habitus	Tabular, pseudocubic
Formulă chimică	KFe2(SO4)2(OH)2- Sulfat hidratat de potasiu şi fier
Duritate	2 1/2 -> 3 1/2
Densitate	2,9 -> 3,26
Clivaj	Definit, bun
Spărtură	Neregulată spre concoidală
Culoare	Galben sau brun
Urmă	Galbenă
Luciu	Sticlos spre răşinos
Luminescenţă	Inexistentă

Annabergit

Ni₃(AsO₄)₂·8H₂O - arsen(i)at de nichel octahidratat

• Germană: Annabergit
• Engleză: Annabergite (idem. franceză şi italiană)
• Spaniolă: Annabergita

Cristale de annabergit din Laurion, Attiki, Grecia

Annabergitul este un mineral de regulă verde (mai poate fi gri, alb sau galben-verzui), plăcut vederii, a cărui cristale se găsesc foarte rar; mineralul se găseşte sub forma unor cruste sau învelişuri pulvurente în preajma sau pe alte minerale pe bază de nichel (de asemenea, şi pe minereurile acestui metal).

Confirmat prima dată ca mineral în 1852, annabergitul nu reprezintă un mineral important din punct vedere economic. Numele său provine de la sursa sa principală, Annaberg, Saxonia, Germania.

Mineralele înrudite şi vechia poreclă

Annabergitul se înrudeşte cu alţi arseniaţi, cum ar fi eritrina (de cobalt) şi vivianitul (de fier). Un mineral asemănător annabergitului este cabreritul, care conţine în plus metalul alcalin magneziu.

În trecut, acest mineral era cunoscut sub denumirea de floare de nichel, datorită metalului pe care îl conţinea, dar şi aparenţei sale; cristalele, aşa cum am mai zis, sunt prismatice şi au adesea striaţii.

Testare

Specimenul provine tot din Laurion, Grecia

Din punct de vedere chimic, annabergitul este un arseniat hidratat. Poate fi testat prin evaporare; o bucăţică de eşantion se poziţionează în eprubeta pentru experiment, iar vaporii de apă evaporaţi din molecula mineralului se vor depune pe pereţii din sticlă ai eprubetei.

Este aproape la fel de moale ca talcul; duritatea sa rar depăşeşte 2 şi jumătate pe Scara lui Mohs, deci cristalele annabergitului pot fi zgâriate cu unghia.

Întreţinere

Ca la majoritatea mineralelor cu cristale diafane (ca să zic aşa), pentru cele ale annabergitului recomand numai apă distilată în cazul curăţării. Niciodată nu folosiţi apa de la robinet pentru astfel de operaţiuni de întreţinere, deoarece suprafeţele frumoase, plane, ale cristalelor vor fi deteriorate.

Origine şi răspândire

Annabergitul este rar şi se formează în zonele de alterare sau oxidare ale zăcămintelor de nichel. Adesea, este sub formă de crustă pe suprafaţa unor minerale de nichel, dar cel mai des caz este skutteruditul (tot o arseniură de nichel).

După locul unde a fost descoperit (Annaberg, Saxonia, Germania), următoarele cele mai importante zone de extracţie ale mineralului sunt: Cobalt, Ontario (Canada); Allemont (Franţa); Laurion (Grecia; vezi prima imagine de sus, de acolo provine mineralul); Valsassina, Como şi Gonnosfanadiga, Sardinia (Italia); Sierra Cabrera (Spania); California şi Nevada (Statele Unite ale Americii).

Caracteristici

Annabergitul aparţine clasei fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. Din punct de vedere chimic este un arseniat octahidratat de nichel (fiecare moleculă de arseniat de nichel înglobează opt molecule de apă). Cristalele sale sunt monoclinice, iar mineralul apare adesea sub formă de cruste sau pelicule pulverulente.

Fişă de caracterizare
Annabergit
Clasă	Fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare	Monoclinic
Habitus	Prismatic
Formulă chimică	Ni3(AsO4)2·8H2O  (arseniat-octahidratat-de-nichel)
Duritate	11/2 -> 21/2
Densitate	3,07
Clivaj	Perfect
Spărtură	Neregulată
Culoare	Verde, cenuşiu, alb, galben-verzui
Urmă	Verde-pală
Luciu	Sticlos - pământos
Luminescenţă	Inexistentă

Xenotim

YPO4;YbPO4-fosfat de ytriu sau de yterbiu

Xenotimul este un mineral răspândit, şi este extras atât pentru conţinutul său de metale rare, cât şi pentru colecţionarea sa. Acesta este un fosfat de ytriu (xenotim-Y) sau de yterbiu (xenotim-Yb);

Culoarea sa poate fi brună, verde, galbenă sau roşiatică. În limba greacă, cuvântul înseamnă ,,străin", şi are legătură cu faptul că, la descoperirea mineralului xenotim, în jurul anului 1800, s-a crezut că conţine un element nou.

ASPECT ŞI DEOSEBIRE
Ca aspect, xenotimul seamănă cu zirconul, dar poate fi diferenţiat de acesta chiar prin testul preliminar de identificare: testul de duritate; duritatea xenotimului este de 4 sau de 5, în timp ce duritatea zirconului este de 4 şi jumătate.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Testele pentru identificarea acestui mineral sunt cele de duritate şi de densitate.
Ca la multe alte minerale, acesta trebuie manevrat cu grijă ŞI NU TREBUIE SPĂLAT CU APĂ DE LA CHIUVETĂ, ci cu apă distilată, deoarece se pot deteriora cristalele.
Mai ales, în cazul în care aveţi un exemplar de xenotim, manipulaţi-l cu grijă, deoarece este o piesă inedită şi rară.

ELEMENTE RARE
Ytriul (Z=39, metal secundar) şi yterbiul (Z=70, grupa lantanidelor) sunt două elemente rare.
Yterbiul se găseşte, din punct de vedere mineralogic, în mineralele xenotim, monazit şi gadolinit.
Ytriul se găseşte în bastnasit, monazit şi xenotim.


ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Xenotimul se găseşte în rocile alcaline, şi granitice.
Alte locuri unde se găseşte xenotim: Brazilia, India, Japonia, Italia, Madagascar, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Suedia, Elveţia, SUA (Alabama, California, Colorado, Georgia, New York şi Carolina de Nord.

RĂSÂPÂNDIRE ÎN ROMÂNIA
Xenotimul, în România, se găseşte în Masivul alcalin din Ditrău, în apropiere de Gheorghieni.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
XENOTIM

• Clasă: fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
• Sistem de cristalizare: trigonal
• Formulă chimică: YPO4;YbPO4
• Duritate:4-5
• Densitate: 4,4-5,1
• Clivaj: perfect
• Spărtură: aşchioasă spre neregulată
• Culoare: brună, verde, galbenă, roşiatică, gri
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos spre răşinos
• Luminescenţă: inexistentă