Uranofanul

În ciuda culorii şi a frumuseţii sale, uranofanul este radioactiv, prin urmare şi periculos, deci este recomandat ca mineralogii amatori să-l evite. El se găseşte adesea asociat cu uraninitul, un alt mineral care conţine UO2.

Uranofanul are, de regulă, culoarea galben-pală sau galben-lămâie, deşi unele eşantioane pot avea culoarea chihlimbarului sau pot fi chiar brune.
Uranofanul a fost găsit prima oară în localitatea germană Kupferberg, lângă Bayeruth, în anul 1853.

ETIMOLOGIE...
Denumirea cuvântului uranofan provine de la ,,uraniu", şi phanos, care înseamnă ,,a apărea", sau ,,a se arăta".

MINERAL SECUNDAR
Uranofanul este un mineral secundar, deoarece se formează prin alterarea uraniului preexistent. Deşi uranofanul derivă din uraninit, cele două minerale sunt foarte diferite. În timp ce uranofanul are cristale monoclinice, uraninitul are cristale cubice.
În plus de asta, uraninitul are culoarea neagră sau negricioasă, nu galbenă, ca uranofanul. Uraninitul are o duritate mare, de 5 pe scara Mohs, în timp ce uranofanul are doar 2 şi jumătate. Până şi luciul diferă: uraninitul are luciu submetalic, iar uranofanul sticlos.

RĂSPÂNDIRE
Uranofanul este raltiv răspândit-a fost găsit în mai multe locuri din lume- dar şi aşa, nu este găsit niciodată în cantităţi destul de mari ca să fie exploatat pentru conţinutul său de uraniu.
În colecţiile ştiinţifice, uranofanul este ţinut închis întrâo cutie de platic învelită în plumb, pentru ca radioactivitatea lui să nu afecteze pe nimeni.
Zăcăminte de uranofan se găsesc în: Puy-de-dome şi Haut Vienne, din Franţa; Wolsedorf, din Germania; lângă Como şi Trento, din Italia; în mina Hanosh, din Grants District, New Mexico, SUA; provincia Shaba din Zair.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE

• Clasă: silicaţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: Ca(UO2)SiO3(OH)2.5H2O
• Duritate: 2 şi jumătate
• Densitate: 3,8
• Clivaj: perfect
• Spărtură: aşchioasă
• Culoare: galben
• Urmă: galben-pală
• Luciu: sticlos spre gras
• Luminescenţă: galbenă-verde