Brazilianitul

Brazilianitul

Brazilianitul este o piatră preţioasă de culoare galbenă, iar cristalele sale sunt aproape întotdeauna imperfecte, iar piatra trebuie tăiată şi şlefuită cu atenţie deosebită, pentru a ocoli imperfecţiunile structurale.
Când a fost descoperit, braziliantiul a fost confundat cu crisoberilul galben, dar greşala a ieşit repede la iveală, iar oamenii de ştiinţă şi-au dat seama că se află în faţâ unui nou mineral.
Brazilianitul are utilizări limitate la confecţionarea bijuteriilor, deoarece nu este foarte dur şi se situează doar pe poziţia 51/2 pe scara Mohs a durităţii. Dar fiind atât de frumos, este tăiat frcevent de către colecţionari. Aceştia nu poartă piatra la vedere, deoarece brazilianitul se degradează uşor, ci o păstrează în cutiile de prezentare, unde se află în siguranţă.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Brazilianitul a fost descoperit în 1944, în zăcămintele pegmatite din regiunea Minas Gerais din Brazilia, de unde şi numele de Brazilianit. În această mină se mai găsesc cuarţul şi feldspatul. Cu toate acestea, Brazilianitul se mai găseşte şi în Italia sau Statele Unite ale Americii, dar cele mai frumoase şi mai mari cristale provin din Brazilia.

Fişă de carcaterizare
BRAZILIANITUL
Clasă: fosfaţi-arsenaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formulă chimică: NaAl3(PO4)2(OH)4
Duritate: 51/2
Densitate: 2, 98
Clivaj: bun
Spărtură: concoidală
Culoare: galbenă
Urmă: galbenă
Luciu: sticlos
Luminescenţă: inexistentă

CARNEOLUL- descriere

Carneolul

Carneolul (denumit şi cornelian) este o varietate colorată de cuarţ, totuşi valoare lui intrinsecă este destul de scăzută. Totuşi, atunci când este şlefuit, poate fi pus la baza celor mai frumoase bijuterii din lume. Carneolul a fost folosit încă din timpul vechiilor civilizaţii pentru confecţionarea unei largi varietăţi de nestemate, ornamente şi de sculpturi de mici dimensiuni.
Principalele sale caracteritici sunt coloritul unic şi fsptul că se pretează foarte bine şlefuirii de calitate.
Carneolul este o varietate de calcedonie, care la rândul lui este o varietate de cuarţ. Coloritul carneolului variază între roşu şi portocaliu, datorită impurităţilor de oxizi de fier(care se mai găseşte şi la mieralul hematit) şi hidroxizi de fier distribuiţi mai mult sau mai puţin omogen în interiorul pietrei.
Fişă de carcaterizare
CARNEOL
Clasă: oxizi
Sistem de cristalizare: trigonal
Formulă chimică: SiO2
Duritate: 6 1/2
Densitate: 2, 6
Clivaj: inexistent
Spărtură: concoidală
Culoare: roşu şi portocaliu
Urmă: albă
Luciu: de la sticlos la răşinos
Luminescenţă: alb-albăstrui sau galben-verde

Originea mineralelor, minereurilor şi a rocilor

Mineralele, minereurile şi rocile reprezintă trei categorii diferite de ale geologiei, cunoscute sub denumirea generală de ,,pietre". Acestea se găsesc la nivelul litosfrei, adică al scoarţei terestre, o zonă concentrată şi superficială a Pământului, care include atât crusta cât şi partea extrem perferică a mantalei superioare. Grosimile ei sunt foarte reduse( 10-15 km) în ariile oceanice, dar ajung în ariile continentale şi la grosimea de 30- 50 până la 80 de km. Litosfera este formată din suprapunerea şi întrepătrunderea a numeroase corpuri geologice, de forme, origini şi dimnsiuni adesea diferite. Aceste corpuri sunt alcătuite din roci din aproape acelaşi tip, iar rocile din minerale.
Mineralele sunt corpuri naturale solide, cristalizate sau amorfe cu compoziţie chimică bine definită, aflate în interiorul sau la suprafaţa Terrei. În natură circa 2500 de minerale, denumirile lor putând proveni de la compoziţiile fizice sau chimice, fi de la numel localităţilor sau a zonelor de unde provin, sau din denumiri greceşti ce reprezintă care era utilizarea sau caracteristica acestuia în antichitate, iar unele mineral poartă chiar numele descoperitorlor sale.
Rocile sunt asociaţii de minerale cu o compoziţie aproape uniformă.
Minereurile sunt roci constituite dintr-o concentrare de minerale care se găpsesc rar în rocile din jur.
Zăcămintele reprezintă o acumulare naturală de minerale care pot fi folosite ca materie primă într-o ramură a industriei.

stibină, cuarţ şi cristobalit

Clasificarea mineralelor

Clasa mineralului este o listă întocmită de mineralogul și profesorul emerit german „Hugo Strunz” (1910-2006), listă recunoscută în anul 2004 de „International Mineralogical Association” (IMA). Această sistematică clasifică elementele după cum urmează:
În sistematica modernă mineralele au fost reclasificate, luându-se în considerare strucura lor chimică și cristalografică:

1. Elemente native, sunt elemente chimice care se găsesc în natură în forme pure necombinate, sau compuşi intermetalici şi aliaje; cele mai cunoscute sunt metalele preţioase, aurul, argintul, cuprul, mercurul, sulful dar şi formele alotropice ale carbonului: diamantului, grafitul, etc.
2. Sulfuri și sulfosăruri (săruri de sulf), sunt combinații dintre sulf și seleniu, telur, arsen, antimon și bismut. În această categorie intră cca. 600 de minerale. Exemple: galenă (PbS), pirită (FeS₂), blendă (ZnS), cinabru (HgS)
3. Halogenați cca. 140 de halogenide constau dintr-o legătură a halogenilor (fluor, clor, brom, iod) cu cationii de sodiu, potasiu și calciu, exemple: fluorit (Ca Fe₂) halit (sare gemă, NaCl), clorură de amoniu, silvină.
4. Oxizi și hidroxizi s-au format printr-o legătură a unui metal sau nemetal cu oxigenul sau cu o grupare hidroxilică (-OH). Astfel au luat naștere cca. 400 de oxizi respectiv hidroxizi, exemple: spinel (MgAl₂O₄), hematit (Fe₂O₃), magnetit (Fe₃O₄), corindon (Al₂O₃), pehblendă (UO₂), goethit (FeO(OH)).
5. Carbonați ,nitrați, borați: în această categorie intră sărurile acidului carbonic, boric și azotic. Exemple: aragonit, azurit, dolomit (CaMg(CO₃)₂), calcit (CaCO₃), malachit (Cu₂CO₃(OH)₂), borax (Na₂B₄O₅(OH)₄ · 8 H₂O), sassolit (H₃BO₃)
6. Sulfați, selenați, telurați, cromați, molibdenați, wolframați: aici intră săruri ale acidului sulfuric, cromic, molibdenic și wolframic. Această grupă cuprinde cca. 700 de minerale. Exemple: anhidrit(CaSO₄), gips (CaSO₄ · H₂O), apatit (Ca₅(PO₄)₃(F,Cl,OH)), turcoaz (CuAl₆(PO₄)₄(OH)₈ · 5H₂O), carnotit (K₂(UO₂)₂(VO₄)₂ · 3H₂·), legrandit (Zn₂(AsO₄)(OH)·H₂O), wulfenit (PbMoO₄), wolframit ((Fe,Mn)WO₄)
7. Fosfați, arsenați, vanadați: aici intră săruri ale acizilor cu formula generală H₃XO₄ unde X poate fi înlocuit cu elementele fosfor, vanadiu, arsen. Exemple: adamin, berlinit, descloizit, fluorapatit, mottramit, piromorfit.
8. Silicați (și germanați) : această grupă de minerale este cea mai numeroasă, gruparea tetraedrică [ SiO₄]₄ stând la baza structurii mineralelor. Exemple: almandin (Fe₃Al₂(Si₃O₁₂)), zircon (ZrSiO₄), andaluzit (Al₂SiO₅), topaz (Al₂SiO₄(OH,F)₂), beril(Be₃Al₂Si₆O₁₈), cordierit (Mg₂Al₄Si₅O₁₈), epidot (Ca₂(Al,Fe^III,Mg)₃(SiO₄)₃OH), zoisit (Ca₂Al₃(SiO₄)₃(OH))
9. Minerale organice: această categorie de minerale cuprinde sărurile acizilor organici alifatici și aromatici cu carbon, (C_nH_m) și azot, (de forma amidelor R-X(=O)_n-NR'₂ sau acizilor heterociclici) și rășini. Exemple: : abelsonit, melit, evenkit. chihlimbarul nu este considerat mineral de către IMA (International Mineralogical Association).