Situaţia revistei Comorile Pământului Numerele 30-35

LEGENDĂ:MINERALE
PIETRE (SEMI)PREŢIOASE
DESCOPERĂ
ARTA COLECŢIONARULUI
ACTIVITATE PRACTICĂ

30.AMAZONITUL:Amazonitul, tennantitul, wollastonitul, morganitul, identificarea mineralelor(1), pleocroismul, erele glaciare
31.CALCOPIRITA: Calcopirita, cuprul nativ, romanechitul, benitoitul, goana după aur, pseudomorfismul, pe urmele mineralelor: SUA
32.RODONITUL: Rodonitul, euclazul, pectolitul, chihlimbarul, creşterea cristalelor, rocile sedimentare, identificarea mineralelor (2)
33.SPATUL DE ISLANDA: Spatul de Islanda, lignitul, spessartinul, titanitul, rocile metamorfice, pe urmele mineralelor: Franţa, identificarea mineralelor (3)
34.DISTENUL: Distenul, piroxenii, sferocobaltitul, sideful, mineralele văzute în detaliu, pe urmele mineralelor: China, râurile
35.JASPUL DALMAŢIAN: Jaspul dalmaţian, rosasitul, stibina, wavellitul, pe urmele mineralelor: India, datarea radioactivă, colecţii de nestemate

Pietrele dalmaţiene

bioxid de siliciu cu diferite incluziuni-SiO2

Jaspul dalmaţian, şi aplitele dalmaţiene au aspect asemănător blănii câinilor dalmaţieni. Acestea sunt pietre dalmaţiene, şi au în comun numai aspectul lor.
Există numeroase varietăţi de jasp, printre care se numără varietăţile după culoare, jaspul roşu, goethitul, carnelianul, plasma, sardonixul, sau varietăţile clasificate după structură sau textură, cum ar fi jaspul fortificaţie, jaspul pânză de păianjen, jaspul orbicular, jaspul leopard, jaspul crocodil, jaspul porţelan, sau clasificate după provenienţă.
Există şi combinaţii între jasp şi calcedonie, numite jasp-agat.
Prin urmare, jaspul dalmaţian este alb cu pete negre; el este o masă de bioxid de siliciu cu diferite incluziuni de hidroxizi de mangan sau materie organică. Aplitele, roci de compoziţie granitică, fin granulare, au acelaşi aspect ca şi jaspul dalmaţian, şi alcătuieşte împreună cu acesta o ,,grupare" a pietrelor dalmaţiene.

UTILIZARE
Aceste pietre dalmaţiene sunt şlefuite cu uşurinţă şi sunt clasificate ca pietre semipreţioase, fiind montate în pandantive, broşe sau brelocuri.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Jaspul se formează prin sedimentare, deseori în concreţiuni. Aplitul însă este o rocă magmatică ce se formează la adâncimi medii.
Jaspul apare în: California, Germania, Franţa, Rusia, Egipt, Italia, Madagascar şi Africa de Sud. Aplitul se găseşte în Mexic.

FIŞE DE CARACTERIZARE
JASPUL DALMAŢIAN

• Clasă: oxizi
• Sistem de cristalizare: trigonal
• Formulă chimică: SiO2 cu diferite impurităţi
• Duritate: de la 7 în jos, depinzând de porozitate
• Densitate: 2,6
• Clivaj: absent
• Spărtură: concoidală
• Culoare: alb sau brun-deschis cu pete negre
• Urmă: albă
• Luciu: gras sau sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

APLITUL DALMAŢIAN

• Tip: roci magmatice
• Minerale componente: cuarţ, feldspat, riebekit-fenocristale de culoare închisă
• Duritate: matricea: 6 jumătate; fenocristalele: 5-6
• Densitate: ~2,65
• Spărtură: neregulată
• Culoare: albă cu pete negre
  

Cuprit

oxid de cupru-Cu2O

Cupritul este un oxid de cupru, deci conţine o mare cantitate de cupru. De aceea, are o gamă foarte largă de utilizări industriale. Ocazional, cupritul este folosit la bijuterii, dar are duritatea doar 4 pe scara Mohs. Astăzi, el este intensiv exploatat, pentru extragerea cuprului.

Cristalele cubice, bine formate, au o culoare roşie-aprinsă, foarte atrăgătoare. Acesta se găseşte în foarte multe locuri, inclusiv România, şi este însoţit adesea de cupru nativ.

UTILIZĂRI
După cum am mai zis, cupritul este extras pentru conţinutul său de cupru. Utilizările cuprului din acesta sunt de obicei pentru cablurile electrice, pentru conducte de apă şi gaz, în special pentru ţevile de la calorifere.
Tot aşa, cuprul se foloseşte şi la monede, împreună cu alte metale, formând un aliaj. Împreună cu alte metale, precum staniul, plumbul şi aluminiul, el formează aliajul numit bronz.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Deoarece cupritul are o duritate mică, de 3-4 pe scara Mohs, se recomandă protejarea cristalelor subţiri de praf, deoarece curăţarea lor de praf necesită distrugerea acestora. O varietate de cuprit care are cristale foarte mici şi subţiri, calcotrichitul, trebuie protejat şi ţinut cu foarte mare atenţie.
Cupritul poate fi testat prin testul de duritate, fiind zgâriat de lama unui cuţit, dar şi după culoarea sa specifică.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Cupritul se formează în zonele de oxidare a cuprului prin intermediul factorilor meteorologici. Este asociat adesea cu minerale de cupru, bineînţeles, ca azuritul, malachitul sau cuprul nativ.
Locurile cele mai importante de găsire a cupritului sunt: Namibia (Ongonja), SUA (Arizona: Bisbee), Australia (Broken Hill), Franţa (Chessy), Ungaria, Germania, Rusia (Bogoslovsk), Zair, Chile, Mexic, Japonia şi Marea Britanie (Cornwall: Wheal Gorland).

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, cupritul se găseşte în zonele cu mine de cupru, unde cuprul a fost oxidat în procesele menţionate mai sus, şi anume: la Sasca Montană, Oraviţa, mina Dognecea, Ocna de Fier şi alte locuri.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
CUPRIT

• Clasă: oxizi
• Habitus: cristale octaedrice, masive, aciculare, granulare, sau de alte forme
• Sistem de cristalizare: cubic
• Formulă chimică: Cu2O
• Duritate: 3 jumătate-4
• Densitate: 6,14
• Clivaj: slab
• Spărtură: concoidală spre neregulată sau sfărâmicioasă
• Culoare: roşu-carmin, roşu-maronie
• Urmă: roşu-maronie
• Luciu: adamantin sau submetalic spre pământos
• Luminescenţă: inexistentă

Disten

silicatul de aluminiu-Al2SiO5

Distenul, denumit şi kyanit, se găseşte adesea sub formă de cristale lungi şi, duritatea acestuia variază între 4 şi 7 jumate şi depinde de direcţia cristalelor.
De obicei culoarea sa este albastră, dar poate avea şi accente cenuşii, albe, verzui, sau negricioase. În greacă, kyanos înseamnă albastru, deci de acolo provine şi numele mineralului.

UTILIZĂRI INDUSTRIALE
Adeseori, distenul nu are calitate gemologică, deci nu poate fi şlefuit sau făcut piatră preţioasă. Însă, datorită proprietăţii că este foarte rezistent la căldură, este folosit ca materie primă la fabricarea bujiilor şi a altor materiale refractare.
POLIMORFI
Distenul are doi polimorfi: sillimanitul şi andaluzitul. Aceste trei minerale au aceeaşi formulă chimică, dar au densitatea şi sistemul de cristalizare diferit. Atunci, ele se formează şi în medii diferite. De exemplu, andaluzitul se formează la presiunea cea mai scăzută, iar distenul se formează la presiunea cea mai înaltă.
DURITATEA POATE VARIA DE LA 4 PÂNĂ LA 7 JUMĂTATE!
O proprietate foarte interesantă a distenului, menţionată mai sus, este aceea că duritatea sa este variabilă! Această proprietate este în funcţie de direcţia în care este testat sau zgâriat; de-a lungul planelor de clivaj, distenul are duritatea între 4 şi 5, iar peste planele de clivaj, între 6 şi 7 jumătate.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Formarea distenului are loc în rocile modificate la căldură şi presiune, adică în unele roci metamorfice, şi uneori, în roci magmatice. Se găseşte în şisturi, gnaise şi pegmatite granitice.
Se găseşte abundent la: Tirol şi Carintia (Austria), Minas Gerais (Brazilia), Morbihan (Franţa), Bolzano şi Como (Italia), munţii Ural (Rusia), Kenya, Zair, India, Australia, Canada, Islanda, Scoţia,şi din SUA: Connecticut, Massachusetts, Nex York, Carolina de Nord şi Virginia.

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, distenul este relativ răspândit:se găseşte înaluviunile Dunării în sectorul Dobrogean, în Munţii Făgăraş, în Muţtii Lotrului, în Muntii Gilău şi în Munţii Sebeşului.

FIŞĂ DE CARACTERIZAREDISTEN

• Casă: silicaţi
• Habitus: lamele plate şi forme masive granulare
• Sistem de cristalizare: triclinic
• Formulă chimică: Al2SiO5
• Duritate: 4-7 jumătate
• Densitate: 3,53-3,67
• Clivaj: perfect
• Spărtură: neregulată
• Culoare: albastră, gri, albă, verzuie, negricioasă
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos spre perlat
• Luminescenţă: inexistentă

Spat de Islanda

carbonatul de calciu-CaCO3

Spatul de Islanda prezintă un efect optic uimitor, numit birefrigerenţă. Dintre toate varietăţile de calcit (spatul de Islanda este o varietate), cel care prezintă cel mai clar fenomenul de birefrigerenţă este chiar spatul de Islanda.
Această varietate de calcit, spatul de Islanda, clivează cu uşurinţă, producând fragmente romboedrice. Astfel, feţele sale sunt nişte paralelograme.

FENOMENELE OPTICE
Am spus că spatul de Islanda prezintă, dintre toate varietăţile de calcit, cel mai clar fenomen de refrigerenţă. Acest fapt se datorează sistemului de cristalizare şi de refracţia ce are loc în spatul de Islanda; Refracţia este fenomenul în care se schimbă direcţia de propagare a unei unde din cauza schimbării vitezei de propagare.
La spatul de Islanda, acest fenomen are loc ca şi la toate alte obiecte, doar că este foarte evident. Fenomenul constă în despărţirea razei de lumină în două raze diferite, ce arată, într-un fel, o imagine pusă sub un spat de Islanda, de două ori acea imagine.

RECOMANDĂRI
NU spălaţi spatul de Islanda cu apă de la robinet, deoarece poate deteriora structurile cristaline delicate.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Spatul de Islanda este foarte răspândit şi se formează în toate tipurile de roci. Printre cele mai mari eşantioane de spat de Islanda, se numără cel cu 7 m lungime, 7 metri lăţime, 2 metri grosime şi de 254 de kg. În ciuda numelui său, spatul de Islanda nu se găseşte numai în Islanda, ci şi în alte multe locuri de pe glob;





FIŞĂ DE CARACTERIZARE
SPATUL DE ISLANDA

• Clasă: carbonaţi
• Sistem de cristalizare: trigonal
• Formulă chimică: CaCO3
• Duritate: 3
• Densitate: 2,7
• Clivaj: perfect
• Spărtură: sub concoidală
• Culoare: incoloră
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: albastră, roşie sau galbenă

Colemanit

Colemanitul are ca utilizare sursa sa importantă de bor, borul fiind un element cu o gamă largă de utilizări industriale.
Acest mineral poate fi alb sau incolor, dar poate să mai aibă, rareori, culoarea cenuşie. El formează de obicei cristale cu habitus prismatic, mărunte, multe şi cu multe feţe.
Prima oară, colemanitul a fost identificat în Valea Morţii, în California, şi denumit după proprietarul minei de acolo, William T. Coleman (1824-1893).

UTILIZĂRILE BORULUI
În primul rând, voi face o descriere a elementului bor;
Borul este al doilea nemetal din Sistemul Periodic, de culoare închisă, ce nu se găseşte niciodată în stare liberă, necombinat, în natură, ci doar în compuşi cu celelalte elemente, formând BORAŢI. Şi mineralele se clasifică în clasa boraţilor, făcând referire la conţinutul de bor din acestea. Alţi boraţi care au ca utilizare industrială borul sunt: boraxul, ulexitul, boracitul şi kernitul.
Borul este extras din colemanit prin trecerea hidrogenului gazos peste mineral, deasupra unor filamente încălzite electric.
Acum utilizările: o importă proprietate a borului este cea că se topeşte abia la 2300 de grade Celsius, deci poate fi folosit la sticlăria de laborator, adică pentru ustensilele de chimie, care au nevoie de rezistenţă la acizi şi la reacţii exoterme (cu degajare de căldură).
Borul mai este folosit la aliaje, a căror rezistenţă este foarte mare, sau la detergenţi, în soluţii de scos petele, precum şi la înălbitori, etc.
O altă utilizare industrială a borului este la spray-uri şi deodorante cu bilă, pentru igiena omului.

TESTE
În primul rând, colemanitul este solubil în acid clorhidric.
În al doilea rând, colemanitul se topeşte uşor atunci când este ţinut deasupra unei flăcări, colorând flacăra în verde-gălbui.
Mineralul asociat colemanitului este realgarul.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Ca origine, colemanitul este un mineral secundar format în urma erupţiilor de gaz vulcanic, fie în lacuri uscate cu boraţi din regiunile deşertice aride.
Ca răspândire, găsim colemanit la: Valea Morţii, California; Nevada, SUA; Jujuy, Argentina; Inder, Kazahstan; Bigadiac şi Bursa, Turcia.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
COLEMANIT

• Clasă: boraţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică:Ca[B3O4(OH)3]·H2O
• Duritate: 4 jumătate
• Densitate: 2,4
• Clivaj: perfect
• Spărtură: neregulată spre concoidală
• Culoare: incoloră
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos-adamantin
• Luminescenţă: inexistent