Conicalcit

CuCa(AsO₄)(OH)-arseniat hidratat de cupru şi calciu

• Germană: Konichalcit
• Engleză: Conichalcite
• Spaniolă: Conicalcita
• Italiană: Conicalcite
• Olandeză: Conichalciet

Conicalcitul este un mineral de colecţie, nefiind folosit pentru conţinutul său infim de cupru. Culoarea sa este de un verde-smarald până la verde-gălbui, iar denumirea sa provine din combinarea cuvintelor greceşti konia ("var") şi chalcos (cupru). Cristalele sale prismatice sunt apreciate de colecţionari, deoarece aduc un plus de culoare colecţiilor.

Serie de minerale

Conicalcit cu arhbarit

Conicalcitul formează o serie de minerale cu austinitul (care este un arseniat de calciu şi zinc), cobaltoaustinitul (arseniat de calciu şi cobalt), tangeitul (arseniat de calciu şi cupru) şi dufitul (arseniat de plumb şi cupru). Toate aceste minerale din serie au cristalele ortorombice.

Sursa clasică

Localitatea tip pentru extragerea acestui mineral este Hinojosa de Cordoba, din Andaluzia, Spania, toate eşantioanele care sunt descoperite fiind testate pentru autenticitate în acest loc.

Teste

Una dintre proprietăţile importante ale conicalcitului este fuzibilitatea sa (adică se topeşte cu uşurinţă într-o flacără deschisă) şi că este solubil în acid clorhidric şi acid azotic (se dizolvă în aceştia). Dacă este încălzit într-o eprubetă de teste, radicalul OH din moleculă este eliberat în eprubetă sub forma apei.

Caracteristici

Conicalcitul este un arseniat hidratat de cupru şi calciu şi, de aceea, face parte din grupa de minerale fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. El cristalizează în sistemul de cristalizare ortorombic. Habitusul lor este, adesea, cel prismatic, dar câteodată şi botroidal pe alte minerale sau roci (asemănător unui ciorchine de struguri).

Duritatea mineralului este medie (4 şi jumătate pe scara lui Mohs) şi are un luciu sticlos sau gras.

Conicalcit pe limonit din  Mapimí, Durango, Mexic

Origini şi răspânidre

Conicalcitul este un mineral secundar, deci se formează în zonele de oxidare şi alterare ale zăcămintelor de cupru. Mineralele asociate lui sunt cele care conţin cupru şi limonitul (hidroxidul de fier).

Cele mai bune eşantioane provin din Mapimi, Durango (Mexic) [vezi imagine] şi Tsumeb (Namibia). De asemenea, ele se mai găsesc şi în Statele Unite ale Americii în Bisbee şi Globe (Arizona), Nevada şi în districtul Tintic (Utah). Alte surse se găsesc în următoarele ţări: Chile, Franţa, Germania, Maroc, Polonia, Rusia şi Spania.

Fişă de caracterizare
Conicalcitul
Clasă	Fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare	Ortorombic
Habitus	Prismatic, botroidal
Formulă chimică	CuCa(AsO4)(OH)
Duritate	4 1/2
Densitate	4,3
Clivaj	Inexistent
Spărtură	Neregulată
Culoare	Verde-smarald; verde-gălbui
Urmă	Verde
Luciu	Sitclos spre gras
Luminescenţă	Inexistentă

Annabergit

Ni₃(AsO₄)₂·8H₂O - arsen(i)at de nichel octahidratat

• Germană: Annabergit
• Engleză: Annabergite (idem. franceză şi italiană)
• Spaniolă: Annabergita

Cristale de annabergit din Laurion, Attiki, Grecia

Annabergitul este un mineral de regulă verde (mai poate fi gri, alb sau galben-verzui), plăcut vederii, a cărui cristale se găsesc foarte rar; mineralul se găseşte sub forma unor cruste sau învelişuri pulvurente în preajma sau pe alte minerale pe bază de nichel (de asemenea, şi pe minereurile acestui metal).

Confirmat prima dată ca mineral în 1852, annabergitul nu reprezintă un mineral important din punct vedere economic. Numele său provine de la sursa sa principală, Annaberg, Saxonia, Germania.

Mineralele înrudite şi vechia poreclă

Annabergitul se înrudeşte cu alţi arseniaţi, cum ar fi eritrina (de cobalt) şi vivianitul (de fier). Un mineral asemănător annabergitului este cabreritul, care conţine în plus metalul alcalin magneziu.

În trecut, acest mineral era cunoscut sub denumirea de floare de nichel, datorită metalului pe care îl conţinea, dar şi aparenţei sale; cristalele, aşa cum am mai zis, sunt prismatice şi au adesea striaţii.

Testare

Specimenul provine tot din Laurion, Grecia

Din punct de vedere chimic, annabergitul este un arseniat hidratat. Poate fi testat prin evaporare; o bucăţică de eşantion se poziţionează în eprubeta pentru experiment, iar vaporii de apă evaporaţi din molecula mineralului se vor depune pe pereţii din sticlă ai eprubetei.

Este aproape la fel de moale ca talcul; duritatea sa rar depăşeşte 2 şi jumătate pe Scara lui Mohs, deci cristalele annabergitului pot fi zgâriate cu unghia.

Întreţinere

Ca la majoritatea mineralelor cu cristale diafane (ca să zic aşa), pentru cele ale annabergitului recomand numai apă distilată în cazul curăţării. Niciodată nu folosiţi apa de la robinet pentru astfel de operaţiuni de întreţinere, deoarece suprafeţele frumoase, plane, ale cristalelor vor fi deteriorate.

Origine şi răspândire

Annabergitul este rar şi se formează în zonele de alterare sau oxidare ale zăcămintelor de nichel. Adesea, este sub formă de crustă pe suprafaţa unor minerale de nichel, dar cel mai des caz este skutteruditul (tot o arseniură de nichel).

După locul unde a fost descoperit (Annaberg, Saxonia, Germania), următoarele cele mai importante zone de extracţie ale mineralului sunt: Cobalt, Ontario (Canada); Allemont (Franţa); Laurion (Grecia; vezi prima imagine de sus, de acolo provine mineralul); Valsassina, Como şi Gonnosfanadiga, Sardinia (Italia); Sierra Cabrera (Spania); California şi Nevada (Statele Unite ale Americii).

Caracteristici

Annabergitul aparţine clasei fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. Din punct de vedere chimic este un arseniat octahidratat de nichel (fiecare moleculă de arseniat de nichel înglobează opt molecule de apă). Cristalele sale sunt monoclinice, iar mineralul apare adesea sub formă de cruste sau pelicule pulverulente.

Fişă de caracterizare
Annabergit
Clasă	Fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare	Monoclinic
Habitus	Prismatic
Formulă chimică	Ni3(AsO4)2·8H2O  (arseniat-octahidratat-de-nichel)
Duritate	11/2 -> 21/2
Densitate	3,07
Clivaj	Perfect
Spărtură	Neregulată
Culoare	Verde, cenuşiu, alb, galben-verzui
Urmă	Verde-pală
Luciu	Sticlos - pământos
Luminescenţă	Inexistentă

Brochantit

Cu4SO4(OH)6-hidroxid-sulfat de cupru

Brochantitul nu numai că este o sursă importantă de cupru, dar este şi un superb mineral verde, ce se prezintă adesea sub forme aciculare.

Brochantitul se găseşte adesea în culoarea verde de smarald, însă, unele eşantioane pot fi negre-verzui. Aceasta a fost identificat în 1824 şi denumit în onoarea profesorului Andre Jean-Francois Marie Brochant de Villers.
Culoarea specifică este datorată conţinutului de cupru.

SISTEM DE CRISTALIZARE
Brochantitul cristalizează în sistemul de cristalizare monoclinic. De obicei, habitusul său este tabular sau acicular, aspect care conferă mineralului un aspect foarte plăcut, asemănător cu cel al auricalcitului (vezi aici postarea respectivă).
În plus, brochantitul este foarte dens, ceea ce-i atribuie o greutate mare.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Brochantitul prezintă o mare solubilitate în acizi ( clorhidric HCl şi azotic HNO3). Eşantioanele merită o mare atenţie şi trebuie curăţate cu apă distilată.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Brochantitul este un mineral secundar, format prin alterarea mineralelor primare de cupru. În anumite condiţii de alterare şi oxidare a filoanelor de cupru din zonele aride se formează brochantitul.
Ocurenţele notabile ale brochantitului reprezintă: Ain Barbar (Algeria), deşertul Atacama (Chile), Nassau (Germania), Krisuvik (Islanda), insulele Elba şi Sardinia (Italia), Tsumeb (Namibia), Rio Tinto (Spania), Arizona şi New Mexico (SUA). În Marea Britanie, el se găseşte în Cornwall.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
BROCHANTIT

• Clasa: sulfaţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: Cu4SO4(OH)66
• Duritate: 3 jumătate-4
• Densitate: 3,97-4,1
• Clivaj: perfect
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: verde de smarald spre negru-verzui
• Urmă: verde-pal
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Prehnit

Ca₂Al₂Si₃O₁₀(OH) -silicat hidroxil de calciu şi aluminiu

Prehnitul este un silicat răspândit ce conţine gruparea hidroxil-OH.
În 1788, colonelul H. Von Prehn a adus eşantioane de acest mineral de la Capul Bunei Speranţe, din Africa de Sud. Denumirea i-a fost dată mineralului tocmai după acest colonel.
Prima dată, când a fost văzut, lumea credea că prehnitul este un tip de cuarţ. Abia apoi a fost identificat ca mineral nou. În trecut, scopul acestui mineral era de a imita jadul, şi era folosit în scop ornamental.

HABITUSUL ESTE...VARIAT!
Habitusul cristalelor de prehnit pot varia în foarte multe forme; pot fi tabulare, lamelare, prismatice, piramidale alungite, sau se găseşte adesea sub forma unor agregate microcristaline, sub formă de butoi. Formele de agregare pot şi ele varia: de la stalactitice, reniforme sau botrioidale, până la granulare.

CONFUNDARE
Prehnitul este adesea confundat cu alte minerale, datorită culorii şi varietăţii prea mari de forme. Printre aceste minerale se numără smithsonitul şi hemimorfitul (confundate între ele din cauza aspectului) şi girolitul.
Dar, cu toate acestea, exsită o metodă de a testare: prehnitul este cel mai dur.

TESTE
Prehnitul este casant şi se dizolvă încet în acid clorhidric HCl.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Prehnitul se formează în lave bazaltice răcite, pegmatite, marmure şi gnaise. Se mai formează în filoane hidrotermale. În acestea, el poate fi asociat cu calcitul, pectolitul şi zeoliţii.
Zonele de răspândire sunt: Australia, Canada, China, Cehia, Franţa, Germania, Noua Zeelandă, Pakistan, Rusia, Scoţia, Africa de Sud, California, Colorado, Connecticut, Michigan şi Virginia.

În România, prehnitul se întâlneşte în Munţii Ţibleş şi Munţii Făgăraş.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
PREHNITUL

• Clasa: silicaţi
• Sistem de cristalizare: ortorombic
• Habitus: tabular, lamelar, prismatic, piramidal alungit, stalactitic, reniform, botrioidal, granular
• Formulă chimică: Ca₂Al₂Si₃O₁₀(OH)
• Duritate: 6-6 jumătate
• Densitate: 2,9-2,95
• Clivaj: definit
• Spărtură: neregulată
• Culoare: verde, gri, albă, galbenă sau incoloră
• Urmă: incoloră
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Amazonit

Cu o mare întârziere, pe 15 aprilie 2011, vineri, a venit şi numărul 30 de la Comorile Pământului. Mineralul primit este bineînţeles, amazonitul, despre care voi scrie în cele ce urmează;
Amazonitul este numele unui mineral cu o culoare albastră-verde de calitate gemologică, fiind un membru al grupului feldspaţilor.
Deşi numele mineralului amazonit duce cu gândul spre fluviul amazon, singura legătură este culoarea amândurora verde-albăstruie, ci nu faptul că mineralul se găseşte pe lângă amazon. Amazonitul se găseşte în Brazilia, însă nu au fost semnalate urme ale acestui mineral pe lângă fluviul cu acelaşi nume.

MINERAL ALCALIN
Din punct de vedere chimic, amazonitul are formula chimică KAlSi2O3. Din acest lucru rezultă că amazonitul este un feldspat alcalin (conţine un metal din grupa metalelor alcaline, iar în acest caz, mineralul conţine potasiu). Ortoclazul are aceeaşi formulă chimică, dar cristalizează diferit.

Culoarea tot mai închisă a acestor minerale poate fi datorată impurităţilor de plumb conţinute. Această varietate cu impurităţi de plumb se numeşte microlin, şi se întâlneşte într-o varietate de roci magmatice, care s-au format prin răcirea şi solidificarea unei topituri silicatice numite magmă.

MINERAL DECORATIV!
Duritatea amazonitului este de 6-6 jumătate, ceea ce înseamnă că NU este considerat piatră preţioasă sau semipreţioasă. În ciuda acestor fapte, el este utilizat ca mineral decorativ, iar adesea, cristalele conţin viniţşoare galbene, ce înfrumuseţează piatra atunci când este şlefuită.
El este gravat în caboşon şi camee.
Amazonitul este foarte apreciat de colecţionari, deoarece are o culoare foarte frumoasă, plăcută oricui.
În plus, microlinul formează cele mai mari cristale cunoscute!

TESTE
Singurul acid în care amazonitul este solubil, este acidul fluorhidric (ATENŢIE! ESTE UN ACID FOARTE PERICULOS. TREBUIE FOLOSIT CU GRIJĂ!) şi nu se topeşte expus unei flăcări.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Amazonitul este o varietate a microlinului şi alături de ceilalţi feldspaţi se găseşte în roci magmatice plutonice. Acestea s-au format prin consolidarea magmei la mare adâncime. Principalele roci în care se găseşte sunt cele granitice şi sienitice (adică în roci granite şi sienite). Când microlinul concreşte împreună cu cuarţul, formează o rocă numită granit grafic.
Amazonitul se mai găseşte în şisturi şi roci metamorfice.

Răspândire: Minas Gerais (Brazilia), Insula Baffin (insulă în Canada), Ontario şi Quebec (tot în Canada), India, Madagascar, Kazahstan, Mexic, m-ţii Ural (Rusia), Tanzania, Zimbabwe şi Colorado, Dakota şi Virginia (SUA).

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
AMAZONIT

• Clasă: silicaţi
• Sistemul de cristalizare: triclinic
• Formulă chimică: KAlSi2O3
• Duritate: 6-6 jumătate
• Densitate: 2,55-2,63
• Clivaj: perfect
• Spărtură: neregulată
• Culoare: verde, verde-albăstrui
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Dioptazul

Dioptazul este un frumos şi un rar mineral de culoare verde-închis. El nu este destul de dur pentru a fi purtat ca bijuterie.
Acest mineral, dioptazul, este transparent şi, denumirea sa vine din grecescul dia (prin) şi optomai (a vedea), deoarece pe acest mineral sunt vizibile foarte bine planurile de clivaj. Cele mai frumoase eşantioane pot fi confundate cu smaraldul, la prima vedere.
Deşi dioptazul nu este folosit la bijuterii, deoarece este foarte moale, este totuşi tăiat pentru ca lumea să-i vadă frumuseţea. De obicei, este tăiat briliant sau caboşon, iar acestea la un unghi de 40°. Atunci când este tăiat astfel, are un aspect uimitor.

MINERAL SPECIAL PENTRU...A FI ŢINUT ÎN COLECŢII!
Dioptazul tinde să arate mai bine în grupuri de cristale mari, într-o colecţie, decât în grupuri mici sau cristale individuale. Unele grupuri mari pot fi foarte scumpe, dar cele mici mai ieftine, luate de la comercianţi.
Culoarea verde foarte frumoasă îţi dă senzaţia că cristalul îşi pierde transparenţa şi că este opac, de fapt!!!

RECOMANDĂRI PENTRU COLECŢIONARI
În caz că faceţi rost de un eşantion de dioptaz, trebuie să ştiţi:
1)Nu trebuie adus niciodată în contact cu acidul clorhidric, azotic sau amoniacul
2)În cazul în care eşantionul se găseşte pe o matrice de calcit, ea poate fi îndepărtată cu acid acetic
3)Pentru a curăţa matricea de calcit, poţi folosi chiar unpic de oţet de bucătărie, o variantă de acid acetic

Dioptaz în România se găseşte la Băiţa Bihor, prima ocurenţă de dioptaz din Europa.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
DIOPTAZUL

• Clasă: silicaţi
• Sistem de cristalizare: trigonal
• Formulă chimică: CuSiO2(OH)2
• Duritate: 5
• Densitate: 3,28-3,35
• Clivaj: perfect
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: verde-închis
• Urmă: albastru, verzui pal
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă
  

MALACHITUL

Miercuri, 2 martie 2011, a apărut nr. 24 din colecţia Comorile Pământului, unde unii au avut, sau nu au avut norocul de a găsi un frumos eşantion de malachit. Poza cu malachitul nu am s-o pun, pentru că ar fi afară din tema; eşantionul nu are decât o scurtă dungă verde, şi nu pre aveţi ce vedea. În schimb, am pus poza cu azuritul meu, unde am avut mai mult malachit decât azurit :).
Pentru cei care vor să ştie mai multe, ...

Malachitul are ca criteriu de identificare principal culoarea sa verde-strălucitoare. Aceasta, împreună cu structura sa rubanată, îl fac o nestemată foarte populară.
Malachitul este cunoscut de mii de ani, iar civilizaţiile timpurii purtau amulete din malachit pentru a se feri de boli şi de pericole.

NESTEMATĂ FRAGILĂ
Cu toate că malachitul este moale şi nu prea este potrivit pentru fabricarea de bijuterii (cu toate că se foloseşte la bijuterii), se foloseşte ca piatră ornamentală. Obictele tipice de artizanat sunt scrumierele şi cutiile de casete din malachit.

TĂIETURA
Atunci când este folosit la bijuterii, malachitul este tăiat în stil caboşon. Faţetarea nu este posibila la această piatră semipreţioasă, deoarece materialul folosit nu este cristalin. Într-adevăr, cristalele de malachit sunt foarte rare. Marele avantaj al caboşonului este că scoate în evidenţa luminii frumuseţea pietrei, precum şi alternanţa de benzi verzi-deschise; verzi-închise.

UTILIZĂRI INDUSTRIALE
Malachitul este o sursă de cupru, dar în ciuda răspândirii sale este o sursă minoră. Tinde să apară în asociaţie cu cupritul, un mineral important de cupru, precum şi cu cuprul nativ. Deseori, malachitul este extras întâmplător, prin extragerea de cupritului sau cuprului, rareori existând exploatări numai pentru malachit.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Malachitul este solubil în acid clorhidric, iar atunci când se dizolvă prezintă un puternic efect de efervescenţă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
MALACHITUL

• Clasă: carbonaţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: Cu2CO3(OH)2
• Duritatea: 3 jumătatea-4
• Densitate: 3,5-4
• Clivaj: perfect
• Spărtură: sub concoidală spre neregulată
• Culoare: verde
• Urmă: verde
• Luciu: adamantin, mătăsos sau mat
• Luminescenţă: inexistentă