Uraninit sau pechblendă

UO2-bioxid de uraniu+cantităţi mici de radiu, heliu, plumb, poloniu şi thoriu.

Uraninitul este un mineral foartr periculos şi radioactiv, ce mai este cunoscut sub numele de pechblendă. În acelaşi timp, are o valoare foarte mare în industrie, pentru reactoare şi arme nucleare.

CARACTERISTICI IMPORTANTE
Culoarea sa este neagră-maronie. Se găseşte adesea între alte minerale de culoare galbenă, ce conţin în acelaşi timp elementul uraniu, ca uranofanul sau autunitul. Acesta nu trebuie să fie colecţioant de către mineralogi amatori, deoarece orice atingere poate dăuna organismului prin emiterea de radiaţii MORTALE.
Denumirea de pechblendă face referire, totuşi, la forma necristalizată sau amorfă a uraninitului, în timp ce denumirea de uraninit se referă la forma cristalizată.
În afară de uraniu, uraninitulul conţin şi cantităţi mici de radiu. Marie Curie a reuşit să izoleze radiul din uraninit. Acest lucru a dus la acordarea premiului Nobel pentru chimie acesteia, în 1911.
UTILIZĂRI
Ca element, uraniul este un metal industrial foarte important. Nu are niciun izotop stabil, dar cu toate acestea, este o importantă sursă de energie nucleară în reactoare şi la armament. Pentru a afla care este vârsta unui mineral conţinător de uraniu, se identifică cât a mai rămas din timpul de înjumătăţire al acestuia (vezi postarea cu radioactivitatea naturală).Radiul este şi el un element foarte radioactiv, se găseşte în grupa a doua principală, dar în perioada a 7-a. A fost folosit ulterior pentru vopselele reflectorizante, şi în radioterapie (proces medical de distrugere a celulelor canceroase prin lovirea acestora cu radiaţii alfa şi beta).
TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Uraninitul este nefuzibil, adică nu se topeşte atunci când este încălzit. Este insolubil în acid clorhidric HCl şi se dizolvă foarte încet în acid azotic HNO3. Se recomandă îndepărtarea oricărui eşantion de uraninit dintr-o colecţie de minerale, ÎN CAZUL ÎN CARE LIPSESC ELEMENTELE DE PROTECŢIE: casete de plumb, pentru oprirea particulelor beta şi gama.
ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Uraninitul se găseşte în pegmatitele granitice, asociat cu minerale secundare de uraniu, monazit, turmalină şi zircon.
Cele mai importante zone unde s-a descoperit uraninitul se află la: Rum Jungle, Australia; Wilberforce şi Lacul Urşilor, Ontario, Canada; Pribram, Cehia; Bauzot, Franţa; Schneeberg, Germania; Trento, Novara şi Lacul Como, Italia; Middletown, Connecticut şi Michelle, Carolian de Nord, SUA; Shaba, Zair; Băiţa Bihor şi Crucea, în Carpaţii Orientali, România.

FIŞĂ DE CARACATERIZARE
URANINIT

• Clasă: oxizi
• Sistem de cristalizare: cubic
• Habitus: cristale cubice, mase amorfe sau botroidale alcătuite din granule compacte
• Formulă chimică: UO2
• Duritate: 5-6
• Densitate: uraninit: 7,5-10; pechbelndă: 6,5-8,5
• Clivaj: nedefinit
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: neagră-maronie spre neagră
• Urmă: neagră-maronie spre gri
• Luciu: submetalic-gras sau de smoală
• Luminescenţă: inexistentă

Sferocobaltit

CoCO3-Carbonat de cobalt

Sferocobaltitul este o varietate rară minerală. Tocmai de aceea, cristalele şi eşantioanele de sferocobaltit sunt la mare căutare între printre colecţionari.

Culoarea sa este roşie sau rozalie, deşi unele eşantioane pot fi gri sau negre. O altă denumire a acestui superb mineral este cea de cobaltocalcit, car este un nume ce face comfuzii, deoarece duce cu gândul la elementul chimic calciu, inexistent în acest mineral.
TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Sferocobaltitul prezintă efervescenţă în momentul în care reacţionează cu acidul clorhidric. De asemenea, eşantioanele trebuie curăţate cu mare grijă, folosindu-se doar apă distilată. Deoarece unele cristale pot fi foarte fine şi subţiri, această curăţare trebuie să fie făcută cu foarte mare grijă.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Sferocobaltit este un mineral secundar, care se formează numai prin alterarea şi modificarea altor varietăţi minerale preexistente. El se găseşte împreună cu alte minerale de cobalt, cât şi cu annabergitul, un arseniat de nichel.
Resursele de sferocobaltit sunt foarte rare, şi puţine, şi se găsesc în: Australia, Republica Democrată Congo, Livuria şi Savona din Italia, Baja California din Mexic şi în Maroc.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
SFEROCOBALTITUL

• Clasă: carbonaţi
• Sistem de cristalizare: trigonal
• Formulă chimică: CoCO3
• Duritate: 4
• Densitate: 4,13
• Clivaj: perfect
• Spărtură: neregulată spre concoidală
• Culoare: roşie-rozalie, neagră, brună-cenuşie
• Urmă: roşie
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Dolomitul şi pietrele dolomitice

CaMg(CO3)2-carbonat de calciu şi magneziu

Dolomitul, este atât mineral, cât şi rocă, întrucât este mineralul constitutiv al rocilor dolomitice. Acestea sunt roci carbonatice, şi se mai întâlnesc şi sub denumirea de dolomite. Culoarea lor este de regeulă crem, gri sau albă, dar aceste culori se întâlnesc doar în cazul lipsei alterării mineralului. Aproape mereu, aceste roci conţin fosile, dar sunt distruse prin dolomitizare (vezi FORMARE).

FORMARE
Formarea rocilor dolomitice constă în ,,scăldarea" rocilor bogate în carbonat de calciu (ce conţin mineralul numit calcit) prin ape bogate în magneziu. Acest proces poartă denumirea ştiinţifică de dolomitizare.
În momentul în care are loc această transformare, rocile sunt supuse unei reduceri de volum de 12 procente, astefel, rămâne loc pentru petrol şi gaze naturale.

UTILIZARE
Dolomitul şi pietrele dolomitice folosesc în industrie pentru: construcţie (piatră de construcţie), antiacid medical (oxidul de magneziu), materiale izolante, etc.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Rocile dolomitice şi dolomitul sunt în principal răspândite şi frecvente, găsindu-se adesea în asociaţie cu halitul şi gipsul.
Mari zăcăminte de dolomit se găsesc în Anglia, Arabia Saudită şi în Wyoming.

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, rocile dolomitice se găsesc în Dobrogea, în raza oraşului Constanţa (Mahmudia, Ovidiu), în Carpaţii Orientali şi în Munţii pouana Ruscă, cât şi în Maramureş, la: Baia Sprie şi Cavnic. Se mai găsesc şi în alţi munţi din România, ca: Trascău şi Pădurea Craiului.

ASOCIAŢII
Dolomitul se găseşte adesea asociat cu: pirita, marcasita, cuarţul, mineralele argiloase, gipsul, sarea gemă (halitul), şi eventual calcitul.

TESTE
Dolomitul prezintă doar o reacţie lentă atunci când este pus în acid clorhidric diluat, spre deosebire de calcare, care prezintă efervescenţă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
DOLOMITUL

• Tip: roci sedimentare
• Componenţi principali: calcit, dolomit
• Componenţi secundari: argilă, cuarţ
• Culoare: crem, gri, alb
• Textură: cristalină, compactă sau poroasă
• Granulaţie: mare, medie sau fină
• Densitate: 2,6-2,8
  

Probabil aţi observat inactivitatea blogului cam de 3 săptămâni. Acest lucru s-a întâmplat datorită unor defecţiuni tehnice, astfel, nu am mai putut ajunge la blog.
Vă rugăm să scuzaţi acestea şi vă urăm vizionarea plăcută a blogului Roci şi minerale.

Situaţia revistei Comorile Pământului Numerele 30-35

LEGENDĂ:MINERALE
PIETRE (SEMI)PREŢIOASE
DESCOPERĂ
ARTA COLECŢIONARULUI
ACTIVITATE PRACTICĂ

30.AMAZONITUL:Amazonitul, tennantitul, wollastonitul, morganitul, identificarea mineralelor(1), pleocroismul, erele glaciare
31.CALCOPIRITA: Calcopirita, cuprul nativ, romanechitul, benitoitul, goana după aur, pseudomorfismul, pe urmele mineralelor: SUA
32.RODONITUL: Rodonitul, euclazul, pectolitul, chihlimbarul, creşterea cristalelor, rocile sedimentare, identificarea mineralelor (2)
33.SPATUL DE ISLANDA: Spatul de Islanda, lignitul, spessartinul, titanitul, rocile metamorfice, pe urmele mineralelor: Franţa, identificarea mineralelor (3)
34.DISTENUL: Distenul, piroxenii, sferocobaltitul, sideful, mineralele văzute în detaliu, pe urmele mineralelor: China, râurile
35.JASPUL DALMAŢIAN: Jaspul dalmaţian, rosasitul, stibina, wavellitul, pe urmele mineralelor: India, datarea radioactivă, colecţii de nestemate