Uraninit sau pechblendă

UO2-bioxid de uraniu+cantităţi mici de radiu, heliu, plumb, poloniu şi thoriu.

Uraninitul este un mineral foartr periculos şi radioactiv, ce mai este cunoscut sub numele de pechblendă. În acelaşi timp, are o valoare foarte mare în industrie, pentru reactoare şi arme nucleare.

CARACTERISTICI IMPORTANTE
Culoarea sa este neagră-maronie. Se găseşte adesea între alte minerale de culoare galbenă, ce conţin în acelaşi timp elementul uraniu, ca uranofanul sau autunitul. Acesta nu trebuie să fie colecţioant de către mineralogi amatori, deoarece orice atingere poate dăuna organismului prin emiterea de radiaţii MORTALE.
Denumirea de pechblendă face referire, totuşi, la forma necristalizată sau amorfă a uraninitului, în timp ce denumirea de uraninit se referă la forma cristalizată.
În afară de uraniu, uraninitulul conţin şi cantităţi mici de radiu. Marie Curie a reuşit să izoleze radiul din uraninit. Acest lucru a dus la acordarea premiului Nobel pentru chimie acesteia, în 1911.
UTILIZĂRI
Ca element, uraniul este un metal industrial foarte important. Nu are niciun izotop stabil, dar cu toate acestea, este o importantă sursă de energie nucleară în reactoare şi la armament. Pentru a afla care este vârsta unui mineral conţinător de uraniu, se identifică cât a mai rămas din timpul de înjumătăţire al acestuia (vezi postarea cu radioactivitatea naturală).Radiul este şi el un element foarte radioactiv, se găseşte în grupa a doua principală, dar în perioada a 7-a. A fost folosit ulterior pentru vopselele reflectorizante, şi în radioterapie (proces medical de distrugere a celulelor canceroase prin lovirea acestora cu radiaţii alfa şi beta).
TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Uraninitul este nefuzibil, adică nu se topeşte atunci când este încălzit. Este insolubil în acid clorhidric HCl şi se dizolvă foarte încet în acid azotic HNO3. Se recomandă îndepărtarea oricărui eşantion de uraninit dintr-o colecţie de minerale, ÎN CAZUL ÎN CARE LIPSESC ELEMENTELE DE PROTECŢIE: casete de plumb, pentru oprirea particulelor beta şi gama.
ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Uraninitul se găseşte în pegmatitele granitice, asociat cu minerale secundare de uraniu, monazit, turmalină şi zircon.
Cele mai importante zone unde s-a descoperit uraninitul se află la: Rum Jungle, Australia; Wilberforce şi Lacul Urşilor, Ontario, Canada; Pribram, Cehia; Bauzot, Franţa; Schneeberg, Germania; Trento, Novara şi Lacul Como, Italia; Middletown, Connecticut şi Michelle, Carolian de Nord, SUA; Shaba, Zair; Băiţa Bihor şi Crucea, în Carpaţii Orientali, România.

FIŞĂ DE CARACATERIZARE
URANINIT

• Clasă: oxizi
• Sistem de cristalizare: cubic
• Habitus: cristale cubice, mase amorfe sau botroidale alcătuite din granule compacte
• Formulă chimică: UO2
• Duritate: 5-6
• Densitate: uraninit: 7,5-10; pechbelndă: 6,5-8,5
• Clivaj: nedefinit
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: neagră-maronie spre neagră
• Urmă: neagră-maronie spre gri
• Luciu: submetalic-gras sau de smoală
• Luminescenţă: inexistentă

Cuprit

oxid de cupru-Cu2O

Cupritul este un oxid de cupru, deci conţine o mare cantitate de cupru. De aceea, are o gamă foarte largă de utilizări industriale. Ocazional, cupritul este folosit la bijuterii, dar are duritatea doar 4 pe scara Mohs. Astăzi, el este intensiv exploatat, pentru extragerea cuprului.

Cristalele cubice, bine formate, au o culoare roşie-aprinsă, foarte atrăgătoare. Acesta se găseşte în foarte multe locuri, inclusiv România, şi este însoţit adesea de cupru nativ.

UTILIZĂRI
După cum am mai zis, cupritul este extras pentru conţinutul său de cupru. Utilizările cuprului din acesta sunt de obicei pentru cablurile electrice, pentru conducte de apă şi gaz, în special pentru ţevile de la calorifere.
Tot aşa, cuprul se foloseşte şi la monede, împreună cu alte metale, formând un aliaj. Împreună cu alte metale, precum staniul, plumbul şi aluminiul, el formează aliajul numit bronz.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Deoarece cupritul are o duritate mică, de 3-4 pe scara Mohs, se recomandă protejarea cristalelor subţiri de praf, deoarece curăţarea lor de praf necesită distrugerea acestora. O varietate de cuprit care are cristale foarte mici şi subţiri, calcotrichitul, trebuie protejat şi ţinut cu foarte mare atenţie.
Cupritul poate fi testat prin testul de duritate, fiind zgâriat de lama unui cuţit, dar şi după culoarea sa specifică.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Cupritul se formează în zonele de oxidare a cuprului prin intermediul factorilor meteorologici. Este asociat adesea cu minerale de cupru, bineînţeles, ca azuritul, malachitul sau cuprul nativ.
Locurile cele mai importante de găsire a cupritului sunt: Namibia (Ongonja), SUA (Arizona: Bisbee), Australia (Broken Hill), Franţa (Chessy), Ungaria, Germania, Rusia (Bogoslovsk), Zair, Chile, Mexic, Japonia şi Marea Britanie (Cornwall: Wheal Gorland).

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, cupritul se găseşte în zonele cu mine de cupru, unde cuprul a fost oxidat în procesele menţionate mai sus, şi anume: la Sasca Montană, Oraviţa, mina Dognecea, Ocna de Fier şi alte locuri.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
CUPRIT

• Clasă: oxizi
• Habitus: cristale octaedrice, masive, aciculare, granulare, sau de alte forme
• Sistem de cristalizare: cubic
• Formulă chimică: Cu2O
• Duritate: 3 jumătate-4
• Densitate: 6,14
• Clivaj: slab
• Spărtură: concoidală spre neregulată sau sfărâmicioasă
• Culoare: roşu-carmin, roşu-maronie
• Urmă: roşu-maronie
• Luciu: adamantin sau submetalic spre pământos
• Luminescenţă: inexistentă

Tennantitul

Tennantitul, ,,rudă" importantă cu tetraedritul, este un mineral foarte important extracţiei de cupru. Culoarea sa este cenuşie-închisă sau neagră. Tennantitul este denumit astfel în onoarea chimistului englez Smithson Tennant (1761-1815). În cantităţi foarte mari, tennatitul este folosit ca sursă industrială de cupru.
Împreună cu tetraedritul, tennantitul alcătuieşte o serie minerală, tetraedrit-tennantit, în care arsenul înlocuieşte treptat stibiul în compoziţia fiecăui mineral aflat în această serie. Membrii acestei grupe seamănă şi cu tennantitul, dar şi cu tetraedritul, astfel, sunt foarte greu de diferenţiat.

EXEMPLAR CELEBRU
Unul dintre cel mai mare şi mai celebru exemplu de tennantit se găseşte la Institutul Smithsonian din Washington DC, din SUA. El a fost găsit în mina Tsumeb, din Namibia, şi măsoară 30 x 30 x 15 cm, cântărind 15 kg!

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Tennantitul se găseşte în filoane formate prin depunerea de materii fierbinţi, adică în filoane hidrotermale. Ca minerale asociate, se asociază cu minerale ce conţin cupru, plumb zinc şi argint. Sau, tennantitul se mai poate forma în mici zone cu roci metamorfozate termic.
Ca răspândire, tennantitul este un mineral comun, deci relativ răspândit. Cele mai interesante acumulări din acest mineral se găsesc la Conception del Oro, în Zacatecas, Mexic, dar şi în următoarele ţări: Germania, Coreea, Norvegia, Polonia, Suedia, Elveţia, România (Sasca Montană din Banat), Namibia, Peru şi Wheal Jewel, din Marea Britanie.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
TENNANTIT

• Clasă: sulfuri
• Sistem de cristalizare: cubic
• Formulă chimică: Cu12As4S13
• Duritate: 3-4 jumătate
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: de la cenuşiu-închis până la negru
• Urmă: de la cenuşie-închisă sau brună până la neagră
• Luciu: metalic
• Luminescenţă: inexistentă

SODALITUL

În poză sodalit din colectia proprie...
Sodalitul este un mineral ce aparţine sistemului de cristalizare cubic, însă, aceste cristale sunt foarte rare. În consecinţă, cristalele se găsesc doar în agregate de cristale foarte mici sau de granule, ori eşantioane cu forme neregulate.
Sodalitul prezintă o culoare albastră în cele mai multe cazuri, dar poate fi şi verde, galben, gri sau incolor. Denumirea face referire la faptul că mineralul conţine sodiu.
Din aceaşi grupă a sodalitului mai sunt mineralele: lazulitul (lapis lazuli), hauynul şi noseanul. Ei sunt, printre toate, nişte feldspatoizi şi cristalizează cubic.

ASEMĂNĂTORI...
Dintre toate mineralele din aceeaşi grupă cu sodalitul, cel mai mult se aseamănă între ei: lazulitul, hauynul şi sodalitul. Cu toate acestea, există metode pentru a le deosebi: lazulitul conţine incluziuni arămii de pirită, ce conferă un aspect caracteristic. Sodalitul este un mineral sfărâmicios care nu prezintă un clivaj bun.

NESTEMATĂ???
Sodalitul este folosit, oarecum, ca piatră ornamentală, iar eşantioanele de calitate gemologică sunt foarte rare. Cele mai mari sunt tăiate în mărgele şi caboşon.

RECOMANDĂRI
Dacă sodalitul este scufundat în acid clorhidric, el se transformă într-o gelatină, deci suferă un proces de gelatinizare. Se mai poate deosebi de lazulit prin faptul că, lazulitul, în unele contexte geologice, este asociat cu pirita.

RĂSPÂNDIRE ÎN ROMÂNIA
Sodalitul este abundent în masivul alcalin de la Ditrău, din Carpaţii Orientali.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
SODALIT

• Clasă: silicaţi (tectosilicaţi)
• Sistem de cristalizare: cubic
• Formulă chimică: Na8Al6Si6O24
• Duritate: 5 jumătate-6
• Densitate: 2,14-2,40
• Clivaj: slab
• Spărtură: neregulată spre concoidală
• Culoare: albastră, incoloră, albă, gri, gălbuie, roşiatică, verzuie
• Urmă: albă
• Luciu: sticlos spre gras
• Luminescenţă: roşie-portocalie
  

Demantoidul

Demantoidul este un mineral extraordinar din familia granaţilor, având culoarea verde lucioasă, cu nuanţe între uşor gălbui şi verde de smarald. Datorită valorii sale ridicate şi a rarităţii, el este foarte apreciat de colecţionari şi bijutieri şi se confecţionează din acesta bijuterii. El se găseşte în muntele Ural, fiind supranumit ,,Smaraldul Uralilor".
Ele nu sunt destul de dure pentru a fi folosite în industrie, şi nu sunt incluse în ,,grupa" pietrelor preţioase, care, cu duritatea lor mare, pot rezista mai bine ca bijuterii.
Culoarea verde specifică se datorează urmelor de crom pe care mineralul le conţine.

RAR CA DIAMANTUL...DAR DUR CA ŞI CUARŢUL
Demantoidul este un mineral foarte rar şi foarte apreciat de colecţionari, dar nu la fel ca şi diamantele, smaraldele, ca şi rubinele, etc. Motivul este duritatea ceva mai scăzută a acestuia, ce îi scade din valoare, în timp ce celelalte nestemate au duritatea 9 sau 10.

CELEBRE...
În general, cele mai mari au în jur de 1 carat, dar a fost găsit un demantoid care are 10,4 carate, ce este expus acum în Washington DC.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Demantoidul este un mineral descoperit în a doua jumătatea a secolului XIX, în vestul Muntelui Ural. Alte zăcăminte se află în Italia, Elveţia, Kenya şi Zair. Se găsesc cu precădere în roci metamorfice, sau în nisipuri ce pot conţine urme de aur. Mineralele asociate sunt crisolitul şi tremolitul.

CARACTERISTICI
Demantoidul face parte din grupa silicaţilor, având formula chimică Ca3Fe2(Sio4)3. Sistemul de cristalizare este cubic, şi are duritatea între 61/2 şi 7, iar densitatea 3,86. Clivajul şi luminescenţa sunt inexistente, iar culoarea este verde, ce lasă o urmă albă. Luciul este sub damantin-lucios.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
DEMANTOID

• Clasă: silicaţi
• Sistem de cristalizare: cubic
• Formulă chimică: Ca3Fe2(Sio4)3
• Duritate: 6 jumătate-7
• Densitate: 3,86
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: concidală
• Culoare: verde-maronie
• Urmă: albă
• Luciu: sub adamantin sau sticlos
• Luminescenţă: absentă
  

Diamantul

C - carbon elementar

Diamantul este cea mai dură substanţă găsită în natură, respectiv cel mai dur mineral din natură. Este cea mai valoroasă piatră preţioasă, fiind folosită în industrie pentru tăiere şi şlefuire, datorită durităţii sale de 10 pe scara Mohs (cea mai mare valoare posibilă).

Doar eşantioanele naturale de calitate mai scăzută sunt folosite pentru tăiere, iar cele de calitate superioară în bijuterii. Sunt cele mai preţioase nestemate nu numai pentru frumuseţea lor, ci şi pentru răspândirea lor foarte mică.

TĂIETURA. CARATELE

Inel cu diamant

Diamantele sunt evaluate, atât înainte cât şi după tăiere, în funcţie de ,,CEI PATRU C", ce reprezintă calităţile sale: claritatea, culoarea, tăietura (vine din engleză: cut) şi caratele. Caratul este unitatea de măsură principală pentru măsurarea masei unor pietre preţioase. Astăzi, diamantul este standardizat la 0,2 carate.
Dacă diamantul este tăiat corespunzător, el va prezenta ,,focul său", fenomen ce reprezintă dispersia luminii în în interiorul pietrei. Acesta cauzează lumini colorate în interiorul pietrei.
Cele mai importante tăieturi sunt briliantul şi para.

ÎN INDUSTRIE...

Principala utilizare industrială a diamantului este confecţionarea de instrumente de tăiat şi găurit. El este atât de dur, aşa că poate tăia sau găuri orice.
În trecut, a fost folosit la fabricarea pick-up-urilor de calitate. Cuţitele de diamant sunt folosite de chirurgi pentru tăierea de ţesut uman şi pentru probe. De asemenea, frezele stomatologice conţin praf de diamant.
Bineînţeles, există şi diamant artificial, creat de om, care a fost folosit în industrie începând cu anul 1955.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE

Diamantele se găsesc în kimberlite, roci a căror denumire provine de la Kimberley, Africa de Sud, se formeaza că intruziuni în formă de pipă, ce s-au ridicat de la adâncimi de peste 100 de km.
Continentul african este producătorul principal de diamante pe scară mondială.

Principalele zăcăminte: Brazilia, Africa de Sud, Zair, Siberia, Angola, Botswana, Ghana, Guineea, Namibia, Rusia, Sierra Leone, Tanzania şi Venezuela. Recent, au fost găsite în Canada şi Finlanda. În România, se găsesc acele diamante de Maramureş.

Fişă de caracterizare
Diamantul
Clasă	Elemente native
Sistem de cristalizare	Cubic
Habitus	-
Formulă chimică	C
Duritate	10
Densitate	3,31,-> 3,52
Clivaj	Perfect
Spărtură	Concoidală
Culoare	Incoloră, dar se mai găseşte cu nuanţe de alb, albastru, maro, verde, gri, portocaliu, roz, roşu, galben sau chiar negru
Urmă	Albă
Luciu	Adamantin, iar cristalele  netăiate au luciu gras
Luminescenţă	Albastră, roz, galbenă sau verde

Argentitul şi acantitul

Argentitul este un important mineral de argint, fiind extras pentru utilizări industriale. Compoziţia chmică este aceeaşi cu cea a acantitului, dar cele două aparţin unor sisteme de cristalizare diferite. Acantitul este însă forma stabilă a argentitului, iar proprietăţile de mai jos sunt de fapt ale acestuia:

Argentitul/acantitul poate avea o culoare negricioasă, dar cel maifrecvent este gri. Denumirea sa provine de la principalul său element chimic, argintul; în germană, numele său este Silverglanz.
Argentitul este numele dat polimorfului sulfurii de argint formată la peste 177 de grade celsius. Cristalele de argentit aparţin sistemului de cristalizare cubic; În schimb, cele de acantit, formate la o temperatură mai scăzută, aparţin sistemului monoclinic.

UTILIZĂRILE ARGINTULUI
Argintul a fost unul dintre primele metale folosite de om pentru confecţionarea bijuteriilor. Fiindcă argintul este rezistent la coroziune şi este un excelent conducător de căldură şi electricitate, are o gamă diversă de aplicaţii. Este folosit astăzi la antiseptice, la monede, la placarea electrolitică a veselei şi a tacâmurilor, la fabricarea oglinzilor, bijuteriilor şi a unei game largi de ustensile.
Compuşii de argint, mai ale halogenurile, au fost des folosiţi în procesarea fotografică, datorită sensibilităţii lor la lumină.

RECOMANDĂRI
Înainte ca un eşantion de argentit sau de acantit să fie adpgat într-o colecţie de minerale, la nevoie, el trebuie curăţat cu apă distilată.

RĂSPÂNDIRE
Principalele zăcăminte din lume sunt: Jachymov- Cehia; Andreasberg, Freiberg şi m-ţii Harz- Germania; Honduras; Chile; Bolivia; Sardinia; Norvegia; British Columbia şi Ontario- Canada.
În Mexic se găseşte în Guanajato şi Zacatecas.
În SUA, argentitul se găseşte în California, în asociaţie cu minereurile de cupru de la Butte, Montana; şi în minele de argint din Colorado şi Nevada. Există zăcăminte importante şi în arhipelagul Britanic, în special în zona Liskeard din Cornwall.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
RGENTITUL/ACANTITUL

• Clasă: sulfuri
• Sistem de cristalizare: cubic-argentit; monoclinic-acantit;
• Ag2S
• Duritate: 2-2 jumătate
• Densitate: 7,20-7,34
• Clivaj: nedefinit
• Spărtură: sub concoidală
• Culoare: gri spre negricios
• Urmă: gri spre negricios
• Luciu: metalic
• Luminescenţă: inexistentă
  

Tetraedritul

Cu12Sb4S13-sulfură de antimoniu şi cupru

Tetraedritul se găseşte în mai multe locuri din lume, dar cu toate acestea, nu prezintă o sursă industrială importantă, deşi mai este extras pentru cupru.

Tetraedritul este un mineral lucios, cu o culoare gri spre negru; denumirea sa provine de la forma cristalelor sale, care, în geometrie, se numesc tetraederii regulaţi.

SERIE MINERALĂ
Tetraedritul este un mineral bine compus, din cupru, antimoniu şi sulf. Uneori, cantitatea de antimoniu- sau stibiu- poate fi înlocuită de o mică cantitate de arsen, mai mult sau mai puţin. Dar, atunci când arsenul înlocuieşte complet antimoniul, mineralul nu mai este tetraedrit, ci este tennantit.

DIFERNEŢIERE
Pentru că tetraedritul şi tennantitul sunt atât de asemănătoare, singurul mod de diferenţiere este controlul/analiza chimică, pentru a vedea ce conţine eşantioane: antimoniu sau arsen?
Alt fapt de diferenţiere ar fi faptul că tetraedritul are o densitate mai ridicată decât tennanitul.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Mineralul tetraedrit se găseşte în filoane hidrotermale, asociat cu bornitul, galena, sfaleritul şi calcitul, dar şi alături de calcopirită (în acest caz, cele două minerale sunt extrase pentru conţinutul de cupru).
Oruro-Bolivia; St. Abdreasberg-Germania; Bingham-Utah, SUA; Liskeard şi Cornwall-Marea Britanie;


RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
La Cavnic, se găsesc cristale de 2 cm lungime!
Tetraedritul se mai găseşte şi la Zlatna, Săcărâmb, Deva.


FIŞĂ DE CARACTERIZARE
TETRAEDRIT

• Clasă: sulfuri şi sulfosăruri
• Sistem de cristalizare: cubic
• Habitus: piramidal, adesea cristale maclate
• Formulă chimică: Cu12Sb4S13
• Duritate: 3-4 jumătate
• Densitate: 4,6-5,1
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: neregulată spre sub-concoidală
• Culoare: gri spre neagră
• Urmă: gri-închisă, brună-neagră sau neagră
• Luciu: metalic
• Luminescenţă: inexistentă
  

AURUL

Numărul 21 al revistei Comorile Pământului, a apărut astăzi, 9 februarie, împreună cu o jumătate de sferă din plastic, în care au fost ,,prinse'' foiţe de aur.
Succes la cumpărat!

AURUL
Aurul este unul dintre cele mai preţioase metale de pe pământ. Se foloseşte la fabricarea bijuteriilor şi este unul dintre puţinele metale care nu sunt afectate de coroziune.
Aurul este un elemnt nativ. El se mai găseşte în asociaţie cu argintul, dar cântăreşte de două ori mult decât acesta. De asemenea, este foarte moale, având doar 3 pe scara Mohs, poate fi modelat şi turnat cu uşurinţă.
CURIOZITĂŢI: Cu doar 2 grame de aur se poate vopsi un acoperiş de biserică!!!

Cele mai importante mine de aur din lume se găsesc în Africa de Sud, Rusia, Canada, SUA şi Australia.

AURUL...DE-A LUNGUL TIMPULUI...
Până în secolul IV înainte de Hr., goana după aur avea loc în ţări precum Persia, India, Arabia şi Egipt. Minele folosite de egipteni în Deşertul Nubian ne furnizează cele mai multe dintre relictele de aur care s-au păstrat în aceea perioadă.
Se crede că aurul a început să fie folosit ca monedă în secolul al VII-lea î Hr., atunci când regii vestul Asiei au bătut monede cu sigiliul lor regal pentru a le garanta valoarea.


Fişă de caracterizare
AUR
Clasă: elemente native
Sistem de cristalizare: cubic
Simbol chimic: Au
Duritate: 2 şi jumătate-3
Clivaj: absent
Spărtură: maleabilă, rar aşchioasă
Culoare: de la galben la auriu, auriu- alămiu
Urmă: galbenă
Luciu: metalic
Luminescenţă: inexistentă

PIRITA

Deşi este un mineral comun, pirita -cunoscută ca şi aurul nebunilor-are o istorie fascinantă. Sfărămicioasă şi otrăvitoare atunci când este încălzită, ea trebuie tratată cu multă grijă în multiplele sale utilizări.
Etimologia cuvântului pirită provie din grecescul pyr care înseamnă ,,foc", iar acesta se rezumă la felul în care pirita produce scântei atunci când este lovită de oţel. Din acest motiv, vechii greci o foloseau la aprins focul.
Cu aspectul ei gălbui şi strălucitor, pirita îi păcăleşte de cele mai multe ori pe amatorii colecţionari, deaoarece seamănă foarte tare cu aurul.

ATENŢIE!Pirita nu se pune în apă, deoarece conţine fier şi rugineşte. Pirita mai conţine şi sulf şi este folosită în industrie la fabricarea acidului sulfuric.
Suprafeţele cristalelor de pirită au adesea un aspect striat şi este unul dintre mineralele cele mai răspândite, iar geologii au cele mai mare şanse să găsească pirită aproape oriunde.
Pirita apare îndeosebi în gresie, unde formează cristale cu aspect deosebit de atrăgător.


TESTE
Dacă un eşantion găsit de tine pare pirită, poţi să-l verifici lovindu-l de un obiect dur din metal, iar dacă scoate scântei este într-adevăr pirită. Dacă nu scoate scântei, probabil este un alt metal.
Un alt test: puteţi încălzi eşantionul bănuit a fi pirită, iar dacă se fărâmiţează era întradevăr pirită. Atenţie!nu încălziţi prea mult pirita, căci ea emană dioxid de sulf, care este extrem de otrăvitor, iar denumirea chimică a piritei este sulfură de fier.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
PIRITĂ

• Clasă: sulfuri
• Sistem de cristalizare: cubic
• Habitus: cuburi, pirtoedre, octaedre sau combonaţii de ale acestor forme.
• Formulă chimică: FeS2
• Duritate: 61/2
• Densitate: 5
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: concoidală în formă de scoică spre neregulată
• Culoare: galben-alamă
• Urmă: neagră, negru-verzuie
• Luciu: metalic
• Fluorescenţă/luminescenţă: inexistentă