Minerale din România - 1

Mineralele din România - Partea 1 (Introducere)

România e dotată cu un număr mare de specii minerale, caracterizate prin unicitatea morfologică şi prin frumuseţea lor greu de egalat. Conţinând toate tipurile de relief, în România se găseşte o gamă foarte variată de tipuri de roci şi de clase de minerale, astfel încât avem foarte multe de spus pe această temă.

Pirotină (**)

După cum am spus, în România, diversitatea minerală este atât de mare încât regăsim toate cele 11 clase de minerale, reprezentând aproximativ un sfert din totalitatea speciilor regăsite în natură (adică aproximativ 4000 de specii). Aceasta este cauza directă a structurii geologice complexe.

În România avem formaţiuni geologice atât vechi (de acum 600 de milioane de ani, din Precambrian), cât şi foarte noi (cum ar fi Delta Dunării şi aluviunile râurilor).

Majoritatea mineralelor pe care le regăsim în România aparţin claselor: sulfurilor, sulfosărurilor şi a silicaţilor.

Etape geologice

Semseyit, Baia Mare

În cadrul acestei vaste dezvoltări mineralogice şi geologice, regăsim două etape de dezvoltare foarte importante: perioada dintre Cretacic şi Paleogen şi perioada Miocenului.

Prima perioadă sau etapă (care a început în Cretacic, acum 140-65 de milioane de ani şi s-a încheiat în Paleogen, acum 65-55 de milioane de ani) este reprezentată de o activitate magmatică intensă, în urma căreia au rezultat în mare parte roci cunoscute sub numele de banatite, iar cea de-a doua perioadă (cu 24-5 milioane de ani în urmă) este reprezentată de activitatea formaţiunilor vulcanice din zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Metaliferi, unde predomină andezitele.

Mineralele care au luat naştere în cadrul acestor perioade de timp se găsesc sub forma unor agregate cristaline, astăzi cunoscute pe larg ca flori de mină. Se cunosc peste 30 de specii de astfel de minerale unice găsite pe teritoriul Românesc. De asemenea, la noi în ţară au fost descoperite destul de multe specii noi de minerale, printre care puteţi vedea mai jos:

                                    Flori de mină din România (*)

Alabandină (Săcărâmb - 1784/1832)	Alloclazit (Oraviţa - 1868)
Andorit (Baia Sprie - 1892)	Ludwigit (Ocna de Fier - 1874)
Nagyagit (Săcărâmb - 1767/1845)	Petzit (Săcărâmb - 1842/1845)
Pseudobrookit (Uroiu - 1878)	Rodocrozit (Cavnic - 1780/1813)
Semseyit (Baia Sprie - 1881)	Silvanit (Baia de Arieş - 1786/1835)
Telur (Zlatna - 1785/1798)	Whewellit (Cavnic - 1852)

(*) În tabel sunt localităţile unde au fost descoperite mineralele şi anii în care au fost descrise şi în care au primit denumirea din prezent

Rodocrozit de la Cavnic, Maramureş

Baia Mare

Maramureşul este o regiune foarte bogată în specii minerale, în mare parte din cauza fostei activităţi vulcanice. Aici se găsesc minerale cu cristale deosebite, cu diverse culori, din diverse clase de minerale. Printre cele mai interesante minerale din zona Baia Mare se numără ametistul (Valea Roşie), aurul nativ (Cavnic), calcedonia (Trestia) cuarţul, calcitul, calcopirita (Baia Sprie, Băiuţ), rodocrozitul, stibina, pirotina, pirita, blenda, gipsul, baritina, sideritul, marcasita, vivianitul şi wolframitul.

Munţii Metaliferi

Foarte multe eşantioane care provin din zona Munţilor Metaliferi au incluziuni de aur nativ, cele mai importante localităţi fiind Musariu, Valea Morii, Brădişor, Hondol şi Ormindea. În secolul al XIX-lea, ametistul de la Vălişoara era printre cele mai apreciate din Europa.

Banatul

Aur nativ de la Roşia Montană

În această regiune sunt foarte răspândite skarnele (printre care piroxenii, granaţii) şi mineralele asociate acestora (magnetitul, hematitul, etc.). Aici, cele mai răspândite minerale care se pot prezenta sub forma florilor de mină sunt realgarul, malachitul, wollastonitul şi gehlenitul, care au un aspect perfect pentru a intra în unele colecţii.

Alte zone

În afară de acestea, care sunt de departe cele mai importante, mai sunt şi alte zone care conţin minerale deosebite. Pădurea Craiului a fost un centru important pentru extragerea bauxitei, iar din Carpaţii Orientali au fost extrase pentru mult timp minereuri conţinătoare de cupru şi alte metale, baritină şi chihlimbar. Din Carpaţii Meridionali s-au extras minerale nemetalifere, printre care se numără distenul, spodumenul, granaţii, straurolitul şi berilul. Subcarpaţii încă reprezintă zone importante de extracţie a sării, petrolului şi a gazelor naturale, însă nici Bazinul Transilvaniei nu se află mai prejos, fiind extrase în cantităţi mari sarea şi gazele. Dobrogea este foarte importantă datorită depozitelor de cretă şi fosforite.

Nagyagit de la Săcărâmb

Muzee şi locuri

În multe locuri din România, muzeele reuşesc să conserve şi să expună comorile minerale deosebite ale ţării noastre. Printre cele mai importante muzee se numără cele de la Baia Mare, Cluj, Ocna de Fier, Bucureşti, Arad, Cheia-Prahova şi Colţi (eşantioane unice de chihlimbar). 

De asemenea, datorită tradiţiei de extracţie a sării, multe saline încă funcţionează şi şi-au deschis muzee sau centre turistice. Cele care se remarcă sunt: salina Praid, salina Slănic Prahova, salina Târgu Ocna şi Ocnele Mari. Şi Slănic Moldova este o localitate importantă datorită izvoarelor minerale care sunt folosite pentru o gamă largă de boli.

La Ploieşi a fost deschis un muzeu al petrolului, întrucât la noi în România a fost înfiinţată prima rafinărie de petrol, în anul 1856.

(**) Imaginile notate astfel nu sunt extrase din România.

CLIC PENTRU PARTEA A DOUA

Nefelin

(Na,K)AlSiO4-alumosilicat de sodiu şi potasiu

Nefelin crescut în jurul unor cristale de hematit

• Germană: Nephelin
• Engleză: Nepheline (idem franceză)
• Spaniolă: Nefelina (idem portugheză)
• Rusă: Heфeлин, Nefelin (poloneză)
• Olandeză: Nefelien

Nefelinul este un mineral răspândit ce aparţine clasei silicaţilor, fiind un feldspatoid. În ciuda răspândirii sale, sunt foarte puţine zăcămintele care sunt suficient de bogate astfel încât extragerea mineralului să fie rentabilă comercial. Denumirea mineralului vine din grecescul nephele, care înseamnă nor (face referire la aspectul pe care îl iau cristalele când mineralele sunt scufundate în acid azotic; vezi secţiunea Teste şi recomandări). Se mai cunoaşte şi denumirea alternativă de nefelit. 

Feldspatoizii

Mineralul face parte din grupa feldspatoizilor, care se aseamănă foarte mult cu feldspaţii. Diferenţa dintre cele două este că feldspatoitzii conţin mai puţin siliciu şi mai mult sodiu şi potasiu.Grupa feldpatoizilor mai conţine şi alte minerale, printre care se numără sodalitul, cancrinitul, leucitul, etc. Mineralele din grupa feldspatoizilor sunt importante din punct de vedere geologic, deoarece sunt folosite pentru definirea şi clasificarea altor roci.

Nefelin cu schorlomit

Rocile alcaline plutonice

O caracteristică interesantă a nefelinului este faptul că reprezintă un mineral caracteristic pentru rocile alcaline plutonice. După cum sugerează şi denumirea lor, acestea sunt roci cu concentraţii foarte mari de metale alcaline (în special sodiu) şi care provin din magma care s-a răcit şi s-a întărit sub suprafaţa terestră. În geologie, sunt relativ întâlnite expresiile sienit cu nefelin, nefelinit şi gnais cu nefelin, acestea indicând faptul că nefelinul este unul dintre mineralele principale care constituie roca respectivă.

Teste şi recomandări

(Atenţie: Următoarea recomandare necesită folosirea unor substanţe corozive. Dacă nu aveţi echipament de protecţie, lăsaţi un profesionist să se ocupe. Purtaţi mănuşi când manipulaţi acizii.)

Una dintre metodele cele mai folosite pentru testarea nefelinului este scufundarea unui eşantion mic în acid azotic. Nefelinul reacţionează, transformându-se într-o gelatină, de unde şi denumirea sa (vezi mai sus). De asemenea, prezenţa sodiului din mineral poate fi pusă în evidenţă prin testul cu flacăra deschisă, metalul colorând flacăra în galben. 

Dacă aveţi un eşantion de nefelin în colecţie, luaţi în calcul necesitatea curăţării acestuia cu apă distilată. Altfel, cristalele sale delicate pot fi deteriorate.

Caracteristici

Nefelinul este un silicat, aparţinând subclasei tectosilicaţilor. Din punct de vedere chimic, este un alumosilicat de sodiu şi potasiu. Cristalele sale aparţin sistemului de cristalizare hexagonal, şi adesea au şase feţe şi sunt prismatice. Fenomenul de maclare este prezent şi la acest mineral.

Origini şi răspândire

Nefelinul se formează în cadrul rocilor magmatice alcaline, sărace în silice, fiind foarte răspândit în pegmatite şi sienite (sienite cu nefelin), dar şi în gnais-uri şi şisturi. 

Fiind un mineral răspândit, se găseşte în destul de multe locuri. Cele mai importante surse sunt: Bancroft (Canada), Julianehab (Groenlanda), Langesundfjord (Norvegia), Peninsula Kola şi Munţii Ural (Rusia) şi Transvaal (Africa de Sud).

În România, mineralul se găseşte la Ditrău (în masivul alcalin, unde sunt sienite cu nefelin), din Carpaţii Orientali.

Fişă de caracterizare
Nefelin
Clasă	Silicaţi
Sistem de cristalizare	Hexagonal
Habitus	Prismatic cu şase feţe
Formulă chimică	(Na,K)AlSiO4
Duritate	5 1/2 -> 6
Densitate	2,6 + 2,7
Clivaj	Slab
Spărtură	Concoidală
Culoare	Incolor, alb, gri, gălbui, roşu-maroniu, verzui
Urmă	Albă
Luciu	Sticlos spre gras
Luminescenţă	Inexistentă

Atenţie! Dacă sunteţi în căutarea unor informaţii foarte detaliate, ştiinţifie, vizitaţi pagina despre nefelin de la mindat.org.

Egirin

NaFeSi₂O₆-silicat de fier şi sodiu

Egirin cu albit

• Germană: Aegirin
• Engleză: Aegirine  (idem italiană, franceză)
• Spaniolă: Egirina (idem portugheză)
• Rusă: Эгирин, Egiryn (poloneză)
• Norvegiană: Ægirin
• Olandeză: Aegirien

Egirinul a fost denumit în anul 1835 de către mineralogul Hans Morten Thrane Esmark, după Aegir, zeul mării în mitologia nordică, deoarece locaţia descoperirii sale se afla pe malul mării, pe coasta norvegiană. Locaţia mai exactă a descoperirii mineralului este Låven, Langesundsfjorden, iar anul este 1834. În prezent mai este folosită şi denumirea de acmit.

Component al rocilor

Din punct de vedere chimic şi geologic, acest mineral este un clinopiroxen, adică este un piroxen care cristalizează în sistemul monoclinic. Fiind un clinopiroxen, mineralul intră în alcătuirea rocilor, fiind adesea întâlnit în rocile magmatice formate prin răcirea magmei la adâncimi adânci, dar şi în cadrul rocilor metamorfice.

Când este component al rocilor, egirinul este dispersat sub forma unor cristale mici, de culoare închisă, acesta conferindu-le un aspect pestriţ. În aceleaşi roci se mai găsesc feldspaţii plagioclazi, cuarţul, biotitul şi unii amfiboli (cum ar fi hornblenda). (click pe ele pentru detalii)

Egirin cu ortoclază

Teste

Egirinul este fuzibil într-o flacără deschisă, acesta colorând flacăra în galben. Culoarea galbenă provine de la sodiul care intră în alcătuirea mineralului. De asemenea, o altă metodă de testare este duritatea, egirinul având 6 pe scara lui Mohs. Astfel, acesta nu poate fi zgâriat de lama unui cuţit (din oţel).

Caracteristici

După cum aţi văzut şi mai sus, egirinul este un silicat, care mai conţine şi metalele fier şi sodiu.

El cristalizează în sistemul monoclinic, cristalele având formă prismatică alungită cu striaţii de-a lungul feţelor. Comun acestui mineral, cristalele se pot macla (una dintre feţele unui cristal este comună cu alta a unui cristal de acelaşi tip).

Împreună cu egirinul mai pot fi găsite unele minerale asociate: riebeckitul, nefelinul şi apofilitul.

Origini şi răspândire

Egirinul se găseşte în rocile magmatice cu cantităţi mari de sodiu, dar şi în cele metamorfice. Printre acestea (cele magmatice) se numără granodioritele, sienitele şi pegmatitele.

Localitatea tip a mineralului (sursa tipică) este localitatea Skaadoe, Brevig din Norvegia. Mai există şi alte câteva locuri în care egirinul a fost descoperit, printre care se numărăr Mont Saint Hilaire (Quebec, Canada), Groenlanda, India, Kenya, Nigeria, peninsula Kola (din Rusia), Magnet Cove (Arkansas şi Libby, Montana, Statele Unite ale Americii).

La noi în România se găseşte la Ditrău (Comăneşti, Dobrogea).

Fişă de caracterizare
Egirin
Clasă	Silicaţi
Sistem de cristalizare	Monoclinic
Habitus	Prismatic cu striaţii
Formulă chimică	NaFeSi2O6
Duritate	6 -> 6 1/2
Densitate	3,5 + 3,6
Clivaj	Bun
Spărtură	Neregulată
Culoare	Verde, negru, negru-verzui, brun-roşiatic
Urmă	Cenuşie-galbenă, pală
Luciu	Sticlos
Luminescenţă	Inexistentă

Atenţie! Dacă sunteţi în căutarea unor informaţii foarte detaliate, ştiinţifice, vizitaţi pagina despre egirin de la mindat.org.

Cornetit

Cu₃(PO₄)(OH)₃-fosfat hidratat de cupru

• Germană: Cornetit
• Engleză: Cornetite  (idem italiană, franceză)
• Spaniolă: Cornetita (idem portugheză)
• Rusă: Корнетит

Cornetitul, acest mineral de cupru, are o culoare foarte frumoasă, albastru-închis sau verde-închis. Fiind denumit după geologul belgian Jules Cornet, mineralul a fost confirmat ca fiind de sine stătător în anul 1917.

Câteva caracteristici

Din punct de vedere chimic, este un fosfat hidratat de cupru, deci aparţine grupului fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. Cristalele sale sunt prismatice, ortorombice, prezente sub formă de cruste microcristaline. Spre deosebire de multe alte minerale, acesta nu prezintă deloc clivaj.

După acelaşi model respectat de majoritatea mineralelor de cupru, cornetitul se află în asociere cu mineralele ce conţin acest metal, cum ar fi brochantitul, malachitul şi crisocola. (click pe ele pentru informaţii detaliate)

Origini şi răspândire

Cornetitul nu numai că este un mineral rar, dar este şi unul secundar. Format prin alterarea zăcămintelor preexistente de cupru, se găseşte exclusiv în Africa şi Statele Unite ale Americii.

Cea mai importantă locaţie de extragere a mineralului este mina de cupru L'Etoile du Congo, Katanga, Republica Democrată Congo. În Africa, se mai găseşte la Bwana Mkubwa, Zambia.

În Statele Unite, este prezent în mai multe locuri: minele Blue Jay şi Empire, Yerrington (Nevada) şi Tucson (Arizona).

Fişă de caracterizare
Cornetit
Clasă	Fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare	Ortorombic
Habitus	Prismatic, cruste
Formulă chimică	Cu3(PO4)(OH)3
Duritate	4 1/2 -> 5
Densitate	4,1
Clivaj	Inexistent
Spărtură	Neregulată
Culoare	Albastru-închis Albastru-verzui
Urmă	Albă
Luciu	Sticlos
Luminescenţă	Inexistentă

Atenţie! Dacă sunteţi în căutarea unor informaţii foarte detaliate, ştiinţifice, vizitaţi pagina despre cornetit la mindat.org.

SALVAŢI ROŞIA MONTANA!

Pe Facebook, la televizor...peste tot acelaşi topic...parcă ne-am săturat deja de ştirile cu Roşia Montana...

DAR DE CE?
Cum strămoşii noştri au avut puterea să lupte? Noi de ce nu putem face dreptate?

ARGUMENTE
http://www.rosiamontana.org/ro/grid-argumente

O listă de argumente. DE CE Roşia Montana merită toată SUSŢINEREA NOASTRĂ...

CITEŞTE! I NFORMEAZĂ-TE! NU LĂSA DEZINFORMAREA SĂ TE ÎNVĂLUIE ÎN NEŞTIINŢĂ!