Conicalcit

CuCa(AsO₄)(OH)-arseniat hidratat de cupru şi calciu

• Germană: Konichalcit
• Engleză: Conichalcite
• Spaniolă: Conicalcita
• Italiană: Conicalcite
• Olandeză: Conichalciet

Conicalcitul este un mineral de colecţie, nefiind folosit pentru conţinutul său infim de cupru. Culoarea sa este de un verde-smarald până la verde-gălbui, iar denumirea sa provine din combinarea cuvintelor greceşti konia ("var") şi chalcos (cupru). Cristalele sale prismatice sunt apreciate de colecţionari, deoarece aduc un plus de culoare colecţiilor.

Serie de minerale

Conicalcit cu arhbarit

Conicalcitul formează o serie de minerale cu austinitul (care este un arseniat de calciu şi zinc), cobaltoaustinitul (arseniat de calciu şi cobalt), tangeitul (arseniat de calciu şi cupru) şi dufitul (arseniat de plumb şi cupru). Toate aceste minerale din serie au cristalele ortorombice.

Sursa clasică

Localitatea tip pentru extragerea acestui mineral este Hinojosa de Cordoba, din Andaluzia, Spania, toate eşantioanele care sunt descoperite fiind testate pentru autenticitate în acest loc.

Teste

Una dintre proprietăţile importante ale conicalcitului este fuzibilitatea sa (adică se topeşte cu uşurinţă într-o flacără deschisă) şi că este solubil în acid clorhidric şi acid azotic (se dizolvă în aceştia). Dacă este încălzit într-o eprubetă de teste, radicalul OH din moleculă este eliberat în eprubetă sub forma apei.

Caracteristici

Conicalcitul este un arseniat hidratat de cupru şi calciu şi, de aceea, face parte din grupa de minerale fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi. El cristalizează în sistemul de cristalizare ortorombic. Habitusul lor este, adesea, cel prismatic, dar câteodată şi botroidal pe alte minerale sau roci (asemănător unui ciorchine de struguri).

Duritatea mineralului este medie (4 şi jumătate pe scara lui Mohs) şi are un luciu sticlos sau gras.

Conicalcit pe limonit din  Mapimí, Durango, Mexic

Origini şi răspânidre

Conicalcitul este un mineral secundar, deci se formează în zonele de oxidare şi alterare ale zăcămintelor de cupru. Mineralele asociate lui sunt cele care conţin cupru şi limonitul (hidroxidul de fier).

Cele mai bune eşantioane provin din Mapimi, Durango (Mexic) [vezi imagine] şi Tsumeb (Namibia). De asemenea, ele se mai găsesc şi în Statele Unite ale Americii în Bisbee şi Globe (Arizona), Nevada şi în districtul Tintic (Utah). Alte surse se găsesc în următoarele ţări: Chile, Franţa, Germania, Maroc, Polonia, Rusia şi Spania.

Fişă de caracterizare
Conicalcitul
Clasă	Fosfaţi-arseniaţi-vanadaţi
Sistem de cristalizare	Ortorombic
Habitus	Prismatic, botroidal
Formulă chimică	CuCa(AsO4)(OH)
Duritate	4 1/2
Densitate	4,3
Clivaj	Inexistent
Spărtură	Neregulată
Culoare	Verde-smarald; verde-gălbui
Urmă	Verde
Luciu	Sitclos spre gras
Luminescenţă	Inexistentă

Calcozină

Cu₂S - sulfură de cupru

În alte limbi:

• Germană: Kupferglanz/Chalkosin
• Engleză: Chalcocite/Chalcosine

Denumirea mineralului ne duce cu gândul la metalul cupru. Denumirea de calcozină are ca origine cuvântul grecesc chalkos, care reprezintă acest metal (de la acelaşi termen provine şi numele mineralului calcopirită). Culoarea sa variază între gri-închis şi negru, un aspect important fiind şi irizaţiile pe care le poate prelua câteodată mineralul sau petele, care pot fi de culoare verzi sau albastre.

Proprietăţi

Densitatea mare a calcozinei este cuprinsă între 5,5 şi 5,8, şi se datorează conţinutului de cupru, însă duritatea sa scade din cauza aceluiaşi metal; ea variază între 2 ¹/₂ şi 3 pe scara Mohs.
Calcozina este asociată în filoanele hidrotermale cu alte minerale de cupru, precum: malachitul, azuritul, covellina, cupritul şi bornitul.
Mineralul este important datorită conţinutului de cupru şi a proprietăţii sale că poate fi extras din minereu cu uşurinţă, dar şi pentru faptul că este abundent.

Utilizări - cuprul, metalul minune din calcozină

După ce este extras din minereuri (de asemenea, şi calcozina intră în discuţie), cuprul este unul dintre cele mai ductile (poate fi tras extrem de uşor în fire) şi maleabile metale (poate fi tras în foi subţiri). Este un metal care conduce curentul electric extrem de bine, deci este folosit pe scară largă pentru fabricarea firelor şi cablurilor electrice. De asemenea, este folosit şi la fabricarea ţevilor, nu numai pentru că poate conduce uşor căldura, dar poate fi modelat sau îndoit uşor.

O altă utilizare pe scară largă a cuprului sunt aliajele pe care le constituie, printre care se numără alama, cositorul şi bronzul.

Testare

Caclozina se dizolvă în acidul azotic, lăsând în urmă reziduu de sulf (nemetal). La testul în flacăra deschisă, calcozina se topeşte cu uşurinţă şi emană vapori ai dioxidului de sulf. Flacăra se colorează în verde datorită cuprului metalic din mineral.

Caracteristici

Calcozina este o sulfură de cupru, deci aparţine clasei sulfurilor. Cristalele sale sunt monoclinice, cu habitus prismatic, psudohexagonal. Este relativ moale şi densitate ridicată. Cristalele sale sunt rare în natură, mineralul fiind găsit sub formă de agregate minerale granulare sau de eşantioane masive. Spărtura sa este concoidală.

Origini şi răspândire

Calcozina se găseşte în filoane hidrotermale sau în zăcăminte asociate skarnelor. Mineralele asociate calcozinei sunt cele cu conţinut principal de cupru, ca malachitul, azuritul, covellina, cupritul, calcopirită şi bornitul.

Printre cele mai importante zone de răspândire ale calcozinei se numără: Camborne, Redruth, St. Ives şi St. Just (Cornwall, Anglia), Tsumeb (Namibia), Kongsberg (Norvegia), Arizona, Connecticut, Montana şi Nevada (Statele Unite ale Americii); 

În România se găseşte în zona Sasca Montană.

Cristale de calcozină

Fişă de caracterizare
Calcozină
Clasă	Sulfuri
Sistem de cristalizare	Monoclinic, pseudohexagonal
Habitus	Prismatic
Formulă chimică	Cu2S (sulfură-de-cupru)
Duritate	2 1/2  -> 3
Densitate	5,5 - 5,8
Clivaj	Slab
Spărtură	Concoidală
Culoare	Gri-închis, negru
Urmă	Gri-închisă
Luciu	Metalic
Luminescenţă	Inexistentă

(*) Pentru informaţii specializate şi profesionale despre acest mineral, vizitaţi pagina sa pe mindat.org.

Brochantit

Cu4SO4(OH)6-hidroxid-sulfat de cupru

Brochantitul nu numai că este o sursă importantă de cupru, dar este şi un superb mineral verde, ce se prezintă adesea sub forme aciculare.

Brochantitul se găseşte adesea în culoarea verde de smarald, însă, unele eşantioane pot fi negre-verzui. Aceasta a fost identificat în 1824 şi denumit în onoarea profesorului Andre Jean-Francois Marie Brochant de Villers.
Culoarea specifică este datorată conţinutului de cupru.

SISTEM DE CRISTALIZARE
Brochantitul cristalizează în sistemul de cristalizare monoclinic. De obicei, habitusul său este tabular sau acicular, aspect care conferă mineralului un aspect foarte plăcut, asemănător cu cel al auricalcitului (vezi aici postarea respectivă).
În plus, brochantitul este foarte dens, ceea ce-i atribuie o greutate mare.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Brochantitul prezintă o mare solubilitate în acizi ( clorhidric HCl şi azotic HNO3). Eşantioanele merită o mare atenţie şi trebuie curăţate cu apă distilată.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Brochantitul este un mineral secundar, format prin alterarea mineralelor primare de cupru. În anumite condiţii de alterare şi oxidare a filoanelor de cupru din zonele aride se formează brochantitul.
Ocurenţele notabile ale brochantitului reprezintă: Ain Barbar (Algeria), deşertul Atacama (Chile), Nassau (Germania), Krisuvik (Islanda), insulele Elba şi Sardinia (Italia), Tsumeb (Namibia), Rio Tinto (Spania), Arizona şi New Mexico (SUA). În Marea Britanie, el se găseşte în Cornwall.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
BROCHANTIT

• Clasa: sulfaţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: Cu4SO4(OH)66
• Duritate: 3 jumătate-4
• Densitate: 3,97-4,1
• Clivaj: perfect
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: verde de smarald spre negru-verzui
• Urmă: verde-pal
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă

Cuprit

oxid de cupru-Cu2O

Cupritul este un oxid de cupru, deci conţine o mare cantitate de cupru. De aceea, are o gamă foarte largă de utilizări industriale. Ocazional, cupritul este folosit la bijuterii, dar are duritatea doar 4 pe scara Mohs. Astăzi, el este intensiv exploatat, pentru extragerea cuprului.

Cristalele cubice, bine formate, au o culoare roşie-aprinsă, foarte atrăgătoare. Acesta se găseşte în foarte multe locuri, inclusiv România, şi este însoţit adesea de cupru nativ.

UTILIZĂRI
După cum am mai zis, cupritul este extras pentru conţinutul său de cupru. Utilizările cuprului din acesta sunt de obicei pentru cablurile electrice, pentru conducte de apă şi gaz, în special pentru ţevile de la calorifere.
Tot aşa, cuprul se foloseşte şi la monede, împreună cu alte metale, formând un aliaj. Împreună cu alte metale, precum staniul, plumbul şi aluminiul, el formează aliajul numit bronz.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Deoarece cupritul are o duritate mică, de 3-4 pe scara Mohs, se recomandă protejarea cristalelor subţiri de praf, deoarece curăţarea lor de praf necesită distrugerea acestora. O varietate de cuprit care are cristale foarte mici şi subţiri, calcotrichitul, trebuie protejat şi ţinut cu foarte mare atenţie.
Cupritul poate fi testat prin testul de duritate, fiind zgâriat de lama unui cuţit, dar şi după culoarea sa specifică.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Cupritul se formează în zonele de oxidare a cuprului prin intermediul factorilor meteorologici. Este asociat adesea cu minerale de cupru, bineînţeles, ca azuritul, malachitul sau cuprul nativ.
Locurile cele mai importante de găsire a cupritului sunt: Namibia (Ongonja), SUA (Arizona: Bisbee), Australia (Broken Hill), Franţa (Chessy), Ungaria, Germania, Rusia (Bogoslovsk), Zair, Chile, Mexic, Japonia şi Marea Britanie (Cornwall: Wheal Gorland).

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
În România, cupritul se găseşte în zonele cu mine de cupru, unde cuprul a fost oxidat în procesele menţionate mai sus, şi anume: la Sasca Montană, Oraviţa, mina Dognecea, Ocna de Fier şi alte locuri.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
CUPRIT

• Clasă: oxizi
• Habitus: cristale octaedrice, masive, aciculare, granulare, sau de alte forme
• Sistem de cristalizare: cubic
• Formulă chimică: Cu2O
• Duritate: 3 jumătate-4
• Densitate: 6,14
• Clivaj: slab
• Spărtură: concoidală spre neregulată sau sfărâmicioasă
• Culoare: roşu-carmin, roşu-maronie
• Urmă: roşu-maronie
• Luciu: adamantin sau submetalic spre pământos
• Luminescenţă: inexistentă

Libethenit

Libethenitul este un mineral rar, nu are nicio valoare industrială şi încă se mai găseşte în zăcăminte importante, ca exemplu în Slovacia, şi anume în zona oraşului Libethen, sau Lubietova, de unde provine şi numele mineralului.
MINERALE ASEMĂNĂTOARE
Aspectul libethenitului este asemănător cu cel al olivenitului, ceea ce face dificilă diferenţierea celor două minerale. Cu toate acestea, cele două minerale pot fi diferenţiate, deoarece olivenitul este solubil în acizi şi emană un miros asemănător cu cel al usturoiului, pe când libethenitul nu reacţionează în acest acid şi nici nu reacţionează ca olivenitul.
FORMARE
Libethenitul se formează prin alterarea altor minerale de cupru, şi din punct de vedere chimic este un hidroxid fosfat de cupru.
FIŞĂ DE CARACTERIZARE
LIBETHENIT

• Clasă: fosfaţi
• Habitus: ace, granule, globule şi druze
• Sistem de cristalizare: ortorombic
• Formulă chimică: Cu2(PO)4(OH)
• Duritate: 4
• Densitate: 3, 9- 3, 97
• Clivaj: nedefinit
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: vere- închis spre negru
• Urmă: verde- măsliniu
• Luciu: sticlos spre răşinos
• Fluorescenţă: inexistentă

Covellină/covelină

Covellină cu cuarţ din colecţia proprie ->

Covellina, cunoscută şi sub numele de covellit, este de culoare albastru- violet; acest lucru se datorează faptului că mineralul este o sulfură de cupru. La fel ca multe alte minerale care conţin cupru, covellina conţine irizaţii (reflectă toate culorile spectrului), prin urmare nu este mereu de culoare albastră.
Atunci când este găsit în zăcăminte destul de bogate pentru a face posibilă exploatarea industrială, covellina este extras pentru conţinutul său foarte ridicat de cupru.
Covellina a fost descoperită iniţial în crustele albastre ale fumoarelor vulcanului Vezuviu, de către Nicolo Covelli (1790-1829), mineralogul italian care i-a dat numele mineralului.

FORMARE
Covellina este atât un mineral primar, cât şi un mineral secundar. Se formează în urma alterării filoanelor conţinătoare de cupru.

TESTE
Covelina se topeşte forte uşor producând o flacără albastră şi se dizolvă în acid clorhidric, iar în ciuda culorii sale urma lăsată este gri- închisă.

RĂSPÂNDIREA
În România, covellina se găseşte la: Baia Borsa, Altin Tepe, Somova, Baia Sprie, Cavnic şi Herja.
În alte ţări: Sardinia (Calabana), Dillenberg (Germania), Serbia (Bor), Japonia (Insula Shikoku), Australia-sud (Moonta) şi în alte zone din Alaska.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
COVELLINA

• Clasă: sulfuri
• Sistem de cristalizare: trigonal
• Formulă chimică: CuS
• Duritate: 1 1/2-2
• Densitate: 4, 68
• Clivaj: perfect bazal
• Spărtură: sfărâmicioasă neregulată
• Culoare: albastru- negru, cu irizaţii
• Urmă: gri- închis
• Luciu: submetalic, de smoală
• Fluorescenţă: inexistentă

Bournonit

Bournonitul este un mineral cu un aspect atrăgător, de culoare gri, asemănător oţelului, ce apare sub formă de cristele groase şi scurte. Mineralele asociate sunt cuarţul şi pirita. Acesta a fost denumit după contele de J. P. Bournon (1751- 1825), mineralogul francez care l-a identificat ca mineral de sine stărător.

ALTE DATE
Bournonitul mai este cunoscut sub numele de Edellionit, de la St Edellion, satul unde a fost descoperit de Bournon, sau Raderelz (roata dinţată) din germană. Primul bournonit sub formă de Raderelz a fost găsit la Cavnic, în România.

RĂSPÂNDIRE
Bournonitul este destul de răspândit; el se găseşte în continuare în jurul satului St Edellion, din Cornwall, Marea Britanie, dar şi în SUA, Australia, Bolivia, Canada, Chile, Cehia, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Mexic, Peru, România, Spania şi Serbia.

RĂSPÂNDIRE ÎN ROMÂNIA
Ca răspândire în ţara noastră, România, bournonitul ,,se ascunde" la: Baia Sprie, Rodna, Sacarâmb, Hondol şi în alte locuri.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
BOURNONIT

• Clasă: sulfuri şi sulfosăruri
• Sistem de cristalizare: ortorombic
• Formulă chimică: PbCuSbS3
• Duritate: 2 1/2- 3
• Densitate: 5, 7- 5, 9
• Clivaj: imperfect
• Spărtură: sub concoidală spre neregulată
• Culoare: gri, negru
• Luciu: metalic sau strălucitor
• Fluorescenţă: inexistentă

Auricalcit

Auricalcitul, un mineral superb şi fragil, foarte întâlnit şi răspândit în natură, este foarte moale pentru a folosi în industrie. Cu toate acestea, este foarte apreciat de colecţionari, având o culoare foarte frumoasă, verde-pal sau albastră-deschisă.

Este un mineral foarte delicat, ce poate fi găsit oriunde în lume. Ca alcătuire chimică, este un hidroxid carbonat de cupru şi zinc. El mai formează cruste de cristale fragile şi subţiri. Are o duritate foarte mică, şi nu are întrebuinţări practice sau industriale.
Despre răspândire nu putem spune decât că auricalcitul este un mineral comun, foarte răspândit. Dintre cele mai importante locuri unde găsim auricalcit în România sunt: Dognecea, Ocna De Fier, Moldova Nouă, Băiţa Bihor, etc.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Auricalcitul se curăţă cu apă distilată. În cazul în care el nu poate fi descoperit după culoare, puteţi folosi acid clorhidric, în care auricalcitul se dizolvă cu efervescenţă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
AURICALCIT

• Clasă: carbonaţi
• Sistem de cristalizare: ortorombic
• Formulă chimică: (Zn, Cu)5(CO3)2(OH)6
• Duritate: 1-2
• Densitate: 3,9-4,0
• Clivaj: perfect
• Spărută: neregulată-sfărâmicioasă
• Culoare: bleu, albastru-verzui, verde-pal
• Urmă: turcoaz-pal
• Luciu: mătăsos spre perlat
• Fluorescenţă: inexistentă

Calcopirită

Pe data de 20 aprilie 2011, am primit revista numărul 31 de la Comorile Pământului. Am avut ocazia de a primi un eşantion de calcopirită. Dacă vreţi să ştiţi istoria sau frumoasa poveste a acestui mineral, vă las în continuare un scurt rezumat:


Calcopirita este cel mai important mineral industrial pentru extragerea cuprului, iar culorile sale îi derutează până şi pe cei mai mari mineralogi.
Galben-arămiu, o culoare asemănătoare cu a piritei şi cu a aurului, calcopirita este foarte înşelătoare. Denumirea sa provine din limba greacă, unde chalcos înseamnă cupru, iar pyr înseamnă foc.
Cuprul se extrage din calcopirită prin topire, dar poate fi folosită şi tehnica de electroliză.

UTILIZĂRILE CUPRULUI
Dacă tot am vorbit de calcopirită şi de faptul că este cel mai exploatat mineral de cupru, să vă prezint şi importanţa acestui metal în viaţa de zi cu zi: este folosit la fabricarea ţevilor, cablurilor, acoperişurilor, firelor electrice şi, pe lângă acestea, este o componentă importantă a unor aliaje foarte importante, cum ar fi: alama (zinc+cupru) şi bronzul (cositor+cupru). De exemplu, şi monedele de 5 bani româneşti sunt acoperite cu un strat de cupru.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Dacă vreţi să deosebiţi calcopirita , trebuie să ştiţi următoarele: este un mineral cu conţinut de cupru, deci colorează o flacără pusă asupra sa în verde şi este solubilă în HNO3 (acid azotic). Dacă vreţi să curăţaţi un eşantion de calcopirită aveţi grijî să nu faceţi asta cu apă de la robinet (deoarece poate păta suprafaţa), ci cu apă distilată. Dacă mineralul se păteasă, va prezenta efectul de iridescenţă, adică veţi vedea culorile curcubeului pe suprafaţa acestuia.

ORIGINI ŞI RĂPÂNDIRE ÎN ROMÂNIA
În foarte multe locuri din lume găsim calcopirită, dar în principal în locuri cu roci metamorfice şi magmatice. Aici se găseşte asociată cu alte sulfuri, precum galena, sfaleritul, pirita şi cu oxizi, cum ar fi casiteritul. Na-m să mai menţionez grămada de ţări în care se găseşte mineralul, dar am să vă spun pe unde se ascunde acesta în România:
Se găseşte în:

• Zăcăminte hidrotermale filoniene, după cum urmează: munţii Metaliferi, zona Bucium; Ilba, Nistru, Botez, Cizma, din zona Baia Mare, Maramureş;
• Zăcăminte magmatice: Roşia Poieni, Deva, Munţii Metaliferi
• Zăcăminte asociate skarnelor: Moldova Nouă, Sasca, Banat
• Zăcăminte metamorfozate: Bălan, Carpaţii Orientali

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
CALCOPIRITA

• Clasă: sulfuri
• Sistem de cristalizare: tetragonal
• Formulă chimică: CuFeS2
• Duritate: 3 jumătate-4
• Densitate: 4,3-4,4
• Clivaj: slab
• Spărtură: neregulată
• Culoare: galben-arămie
• Urmă: neagră-verzuie
• Luciu: metalic
• Luminescenţă: inexistentă

Tennantitul

Tennantitul, ,,rudă" importantă cu tetraedritul, este un mineral foarte important extracţiei de cupru. Culoarea sa este cenuşie-închisă sau neagră. Tennantitul este denumit astfel în onoarea chimistului englez Smithson Tennant (1761-1815). În cantităţi foarte mari, tennatitul este folosit ca sursă industrială de cupru.
Împreună cu tetraedritul, tennantitul alcătuieşte o serie minerală, tetraedrit-tennantit, în care arsenul înlocuieşte treptat stibiul în compoziţia fiecăui mineral aflat în această serie. Membrii acestei grupe seamănă şi cu tennantitul, dar şi cu tetraedritul, astfel, sunt foarte greu de diferenţiat.

EXEMPLAR CELEBRU
Unul dintre cel mai mare şi mai celebru exemplu de tennantit se găseşte la Institutul Smithsonian din Washington DC, din SUA. El a fost găsit în mina Tsumeb, din Namibia, şi măsoară 30 x 30 x 15 cm, cântărind 15 kg!

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Tennantitul se găseşte în filoane formate prin depunerea de materii fierbinţi, adică în filoane hidrotermale. Ca minerale asociate, se asociază cu minerale ce conţin cupru, plumb zinc şi argint. Sau, tennantitul se mai poate forma în mici zone cu roci metamorfozate termic.
Ca răspândire, tennantitul este un mineral comun, deci relativ răspândit. Cele mai interesante acumulări din acest mineral se găsesc la Conception del Oro, în Zacatecas, Mexic, dar şi în următoarele ţări: Germania, Coreea, Norvegia, Polonia, Suedia, Elveţia, România (Sasca Montană din Banat), Namibia, Peru şi Wheal Jewel, din Marea Britanie.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
TENNANTIT

• Clasă: sulfuri
• Sistem de cristalizare: cubic
• Formulă chimică: Cu12As4S13
• Duritate: 3-4 jumătate
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: de la cenuşiu-închis până la negru
• Urmă: de la cenuşie-închisă sau brună până la neagră
• Luciu: metalic
• Luminescenţă: inexistentă

Dioptazul

Dioptazul este un frumos şi un rar mineral de culoare verde-închis. El nu este destul de dur pentru a fi purtat ca bijuterie.
Acest mineral, dioptazul, este transparent şi, denumirea sa vine din grecescul dia (prin) şi optomai (a vedea), deoarece pe acest mineral sunt vizibile foarte bine planurile de clivaj. Cele mai frumoase eşantioane pot fi confundate cu smaraldul, la prima vedere.
Deşi dioptazul nu este folosit la bijuterii, deoarece este foarte moale, este totuşi tăiat pentru ca lumea să-i vadă frumuseţea. De obicei, este tăiat briliant sau caboşon, iar acestea la un unghi de 40°. Atunci când este tăiat astfel, are un aspect uimitor.

MINERAL SPECIAL PENTRU...A FI ŢINUT ÎN COLECŢII!
Dioptazul tinde să arate mai bine în grupuri de cristale mari, într-o colecţie, decât în grupuri mici sau cristale individuale. Unele grupuri mari pot fi foarte scumpe, dar cele mici mai ieftine, luate de la comercianţi.
Culoarea verde foarte frumoasă îţi dă senzaţia că cristalul îşi pierde transparenţa şi că este opac, de fapt!!!

RECOMANDĂRI PENTRU COLECŢIONARI
În caz că faceţi rost de un eşantion de dioptaz, trebuie să ştiţi:
1)Nu trebuie adus niciodată în contact cu acidul clorhidric, azotic sau amoniacul
2)În cazul în care eşantionul se găseşte pe o matrice de calcit, ea poate fi îndepărtată cu acid acetic
3)Pentru a curăţa matricea de calcit, poţi folosi chiar unpic de oţet de bucătărie, o variantă de acid acetic

Dioptaz în România se găseşte la Băiţa Bihor, prima ocurenţă de dioptaz din Europa.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
DIOPTAZUL

• Clasă: silicaţi
• Sistem de cristalizare: trigonal
• Formulă chimică: CuSiO2(OH)2
• Duritate: 5
• Densitate: 3,28-3,35
• Clivaj: perfect
• Spărtură: concoidală spre neregulată
• Culoare: verde-închis
• Urmă: albastru, verzui pal
• Luciu: sticlos
• Luminescenţă: inexistentă
  

MALACHITUL

Miercuri, 2 martie 2011, a apărut nr. 24 din colecţia Comorile Pământului, unde unii au avut, sau nu au avut norocul de a găsi un frumos eşantion de malachit. Poza cu malachitul nu am s-o pun, pentru că ar fi afară din tema; eşantionul nu are decât o scurtă dungă verde, şi nu pre aveţi ce vedea. În schimb, am pus poza cu azuritul meu, unde am avut mai mult malachit decât azurit :).
Pentru cei care vor să ştie mai multe, ...

Malachitul are ca criteriu de identificare principal culoarea sa verde-strălucitoare. Aceasta, împreună cu structura sa rubanată, îl fac o nestemată foarte populară.
Malachitul este cunoscut de mii de ani, iar civilizaţiile timpurii purtau amulete din malachit pentru a se feri de boli şi de pericole.

NESTEMATĂ FRAGILĂ
Cu toate că malachitul este moale şi nu prea este potrivit pentru fabricarea de bijuterii (cu toate că se foloseşte la bijuterii), se foloseşte ca piatră ornamentală. Obictele tipice de artizanat sunt scrumierele şi cutiile de casete din malachit.

TĂIETURA
Atunci când este folosit la bijuterii, malachitul este tăiat în stil caboşon. Faţetarea nu este posibila la această piatră semipreţioasă, deoarece materialul folosit nu este cristalin. Într-adevăr, cristalele de malachit sunt foarte rare. Marele avantaj al caboşonului este că scoate în evidenţa luminii frumuseţea pietrei, precum şi alternanţa de benzi verzi-deschise; verzi-închise.

UTILIZĂRI INDUSTRIALE
Malachitul este o sursă de cupru, dar în ciuda răspândirii sale este o sursă minoră. Tinde să apară în asociaţie cu cupritul, un mineral important de cupru, precum şi cu cuprul nativ. Deseori, malachitul este extras întâmplător, prin extragerea de cupritului sau cuprului, rareori existând exploatări numai pentru malachit.

TESTE ŞI RECOMANDĂRI
Malachitul este solubil în acid clorhidric, iar atunci când se dizolvă prezintă un puternic efect de efervescenţă.

FIŞĂ DE CARACTERIZARE
MALACHITUL

• Clasă: carbonaţi
• Sistem de cristalizare: monoclinic
• Formulă chimică: Cu2CO3(OH)2
• Duritatea: 3 jumătatea-4
• Densitate: 3,5-4
• Clivaj: perfect
• Spărtură: sub concoidală spre neregulată
• Culoare: verde
• Urmă: verde
• Luciu: adamantin, mătăsos sau mat
• Luminescenţă: inexistentă

Tetraedritul

Cu12Sb4S13-sulfură de antimoniu şi cupru

Tetraedritul se găseşte în mai multe locuri din lume, dar cu toate acestea, nu prezintă o sursă industrială importantă, deşi mai este extras pentru cupru.

Tetraedritul este un mineral lucios, cu o culoare gri spre negru; denumirea sa provine de la forma cristalelor sale, care, în geometrie, se numesc tetraederii regulaţi.

SERIE MINERALĂ
Tetraedritul este un mineral bine compus, din cupru, antimoniu şi sulf. Uneori, cantitatea de antimoniu- sau stibiu- poate fi înlocuită de o mică cantitate de arsen, mai mult sau mai puţin. Dar, atunci când arsenul înlocuieşte complet antimoniul, mineralul nu mai este tetraedrit, ci este tennantit.

DIFERNEŢIERE
Pentru că tetraedritul şi tennantitul sunt atât de asemănătoare, singurul mod de diferenţiere este controlul/analiza chimică, pentru a vedea ce conţine eşantioane: antimoniu sau arsen?
Alt fapt de diferenţiere ar fi faptul că tetraedritul are o densitate mai ridicată decât tennanitul.

ORIGINI ŞI RĂSPÂNDIRE
Mineralul tetraedrit se găseşte în filoane hidrotermale, asociat cu bornitul, galena, sfaleritul şi calcitul, dar şi alături de calcopirită (în acest caz, cele două minerale sunt extrase pentru conţinutul de cupru).
Oruro-Bolivia; St. Abdreasberg-Germania; Bingham-Utah, SUA; Liskeard şi Cornwall-Marea Britanie;


RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA
La Cavnic, se găsesc cristale de 2 cm lungime!
Tetraedritul se mai găseşte şi la Zlatna, Săcărâmb, Deva.


FIŞĂ DE CARACTERIZARE
TETRAEDRIT

• Clasă: sulfuri şi sulfosăruri
• Sistem de cristalizare: cubic
• Habitus: piramidal, adesea cristale maclate
• Formulă chimică: Cu12Sb4S13
• Duritate: 3-4 jumătate
• Densitate: 4,6-5,1
• Clivaj: inexistent
• Spărtură: neregulată spre sub-concoidală
• Culoare: gri spre neagră
• Urmă: gri-închisă, brună-neagră sau neagră
• Luciu: metalic
• Luminescenţă: inexistentă