În fiecare făşă de caracterizare a unui mineral vei găsi nişte cuvinte, care ţi se vor părea probabil necunscute.Aşa că am considerat că nu ar strica un mic glosar;
SISTEMUL DE CRISTALIZARE-
Mineralele se formează frecvent sub formă de cristale. Acestea sunt forme geometrice, adesea de mare complexitate. Forma cristalelor oricărui mineral este legată de modul în care sunt dispuşi atomii din componenţa sa. Diferitele forme ale cristalelor, de o mare varietate, sunt grupate în funcţii de simetrie date de numărul de dispuneri identice ale cristalului ce apar prin rotirea sa. Cristalele cu un grad apropiat de simetrie sunt grupate în sisteme de cristalizare. Sistemul cubic are gradul de simtrie cel mai ridicat şi este cel mai uşor de înţeles. Structura sa de bază este cubul, un corp foarte simetric, dar în cadrul acestui sistem pot apărea şi alte forme, precum octaedrul. Acesta este o piramidă dublă, cu patru feţe triunghiulare, ce converg spre un punct de deasupra şi alte patru ce formează o piramidă dedesubt. Partea mediană a cristalului, unde se întânesc cele două piramide, este un pătrat. Alte sisteme de cristalizare sunt: hexagonal, trigonal, tetragonal, ortorombic, monoclinic şi triclinic(în ordinea descreşterii gradului de simetrie).
HABITUSUL-Exprimă relaţia dintre formele sau feţele unui cristal, raportate la cele trei dimensiuni spaţiale. La cristalele izolate, habitusul poate fi izometric, prismatic, tabular, acicular, foios etc. Pentru substanţele necristaline sunt descrise următoarele stări de agregare:masiv(fără formă definită), reniform) asemănător unei secţiuni prin rinichi, botrioidal(asemănător unui ciorchine de struguri) şi dendritic(ramificat, sub formă rămuroasă).
DURITATEA- În anul 1812, un mineralog german, anume Friedrih Mohs, a ordonat zce minerale pe o scră de la 1 la 10. Ideea lui era ca fiecare mineral de pe scară să poată zgâria doar mineralul de sub el. Ştiinţa a prelucrat această metodă de măsurare a durităţii mineralelor, care rămâne unstandard şi astăzi, iar aşa se arată şi duritatea unui mineral din fişa de caracterizare.
DENSITATEA-Indică greutatea unui mineral în comparaţia sa cu greutatea unui volum egl de apă. De exemplu, Alexandritul, cu o densitate de 3,73, este de 3,73 de ori mai greu decât apa.
CLIVAJUL-Exprimă modul în care un minerale se despică de-alungul suprafeţelor interioare. Aceste suprafeţe de clivaj sunt predeterminate de structura atomică internă şi sunt, de obicei, plate. Când un mineral clivează, formele produse se pot repeta. De exemplu un cristal de calcit clivează în fragmente rombice(solide, cu feţe de tip paralelogram9), iar un cristal cubic de fluorină clivează în forme octaedrice, cu suprafeţe triunghiulare. Alţi termeni folosiţi pentru clivaj descriu forma fragmentului de clivaj(cubic, tabular, neted) şi calitatea acestuia(perfect, bun neclar sau absent/inexistent). Nu toate mineralele prezintă clivaj.
SPĂRTURĂ- Toate mineralele se sparg. Spărtura produce suprafeţe neregulate, curbe concoidale sau tăiate neted. Este diferenţa de clivaj, care produce suprafeţe netede, repetabile.Formele de spărtură nu pot fi repetate identic.
CULOARE-Desemnează culoarea unui mineral în lumină obijnuită. Este detrminată de felul în care lumin ase refectă în mineral şi este deviată de acesta, dar poate rezulta şi impurităţile pe care acesta le conţine. Tstul culorii nu este o metodă eficientă de identifcare a unui mineral. Multe minerale obijnuite au o culoare albă sau pală, iar mineralele precum cuarţul se găsesc în multe varietăţi de culori(roz-cuarţ roz; purpuriu- ametist;negru-cuarţ fumuriu)
URMA-Urma descrie culoarea mineralului atunci când ea este pudră. Poate fi descoperită prin frecarea mineralului de porţelan alb, neemailat.
LUCIU:- Reprezintă felul în care suprafaţa mineralului refşectă lumina. Uneşe minerale au un aspect sticlos, iar acesta este cunoscut ca luciu sticlos. Altele lucesc ca metalele şi se spune despre ele că au luciu metalic. Alte tipuri de luciu sunt: gras, pământos, sidefos, sticlos şi adamantin (asemănător cu cel al diamantului).
LUMINESCENŢA- Când anumite minerale sunt expuse la radiaţii precum razele ultraviolete sau razele x, ele emit o lumină proprie specifică, bine definită. Aceasta este numită luminescenţă.
Fosforescenţaeste emisia cuntinuă de lumină de la un mineral, chiar şi după ce sursa de lumină a fost îndepărtată. În fişele de carcterizare va apărea pe ultimul rând ori luminescenţa, ori fosforescenţa.
SISTEMUL DE CRISTALIZARE-
Mineralele se formează frecvent sub formă de cristale. Acestea sunt forme geometrice, adesea de mare complexitate. Forma cristalelor oricărui mineral este legată de modul în care sunt dispuşi atomii din componenţa sa. Diferitele forme ale cristalelor, de o mare varietate, sunt grupate în funcţii de simetrie date de numărul de dispuneri identice ale cristalului ce apar prin rotirea sa. Cristalele cu un grad apropiat de simetrie sunt grupate în sisteme de cristalizare. Sistemul cubic are gradul de simtrie cel mai ridicat şi este cel mai uşor de înţeles. Structura sa de bază este cubul, un corp foarte simetric, dar în cadrul acestui sistem pot apărea şi alte forme, precum octaedrul. Acesta este o piramidă dublă, cu patru feţe triunghiulare, ce converg spre un punct de deasupra şi alte patru ce formează o piramidă dedesubt. Partea mediană a cristalului, unde se întânesc cele două piramide, este un pătrat. Alte sisteme de cristalizare sunt: hexagonal, trigonal, tetragonal, ortorombic, monoclinic şi triclinic(în ordinea descreşterii gradului de simetrie).
HABITUSUL-Exprimă relaţia dintre formele sau feţele unui cristal, raportate la cele trei dimensiuni spaţiale. La cristalele izolate, habitusul poate fi izometric, prismatic, tabular, acicular, foios etc. Pentru substanţele necristaline sunt descrise următoarele stări de agregare:masiv(fără formă definită), reniform) asemănător unei secţiuni prin rinichi, botrioidal(asemănător unui ciorchine de struguri) şi dendritic(ramificat, sub formă rămuroasă).
DURITATEA- În anul 1812, un mineralog german, anume Friedrih Mohs, a ordonat zce minerale pe o scră de la 1 la 10. Ideea lui era ca fiecare mineral de pe scară să poată zgâria doar mineralul de sub el. Ştiinţa a prelucrat această metodă de măsurare a durităţii mineralelor, care rămâne unstandard şi astăzi, iar aşa se arată şi duritatea unui mineral din fişa de caracterizare.
DENSITATEA-Indică greutatea unui mineral în comparaţia sa cu greutatea unui volum egl de apă. De exemplu, Alexandritul, cu o densitate de 3,73, este de 3,73 de ori mai greu decât apa.
CLIVAJUL-Exprimă modul în care un minerale se despică de-alungul suprafeţelor interioare. Aceste suprafeţe de clivaj sunt predeterminate de structura atomică internă şi sunt, de obicei, plate. Când un mineral clivează, formele produse se pot repeta. De exemplu un cristal de calcit clivează în fragmente rombice(solide, cu feţe de tip paralelogram9), iar un cristal cubic de fluorină clivează în forme octaedrice, cu suprafeţe triunghiulare. Alţi termeni folosiţi pentru clivaj descriu forma fragmentului de clivaj(cubic, tabular, neted) şi calitatea acestuia(perfect, bun neclar sau absent/inexistent). Nu toate mineralele prezintă clivaj.
SPĂRTURĂ- Toate mineralele se sparg. Spărtura produce suprafeţe neregulate, curbe concoidale sau tăiate neted. Este diferenţa de clivaj, care produce suprafeţe netede, repetabile.Formele de spărtură nu pot fi repetate identic.
CULOARE-Desemnează culoarea unui mineral în lumină obijnuită. Este detrminată de felul în care lumin ase refectă în mineral şi este deviată de acesta, dar poate rezulta şi impurităţile pe care acesta le conţine. Tstul culorii nu este o metodă eficientă de identifcare a unui mineral. Multe minerale obijnuite au o culoare albă sau pală, iar mineralele precum cuarţul se găsesc în multe varietăţi de culori(roz-cuarţ roz; purpuriu- ametist;negru-cuarţ fumuriu)
URMA-Urma descrie culoarea mineralului atunci când ea este pudră. Poate fi descoperită prin frecarea mineralului de porţelan alb, neemailat.
LUCIU:- Reprezintă felul în care suprafaţa mineralului refşectă lumina. Uneşe minerale au un aspect sticlos, iar acesta este cunoscut ca luciu sticlos. Altele lucesc ca metalele şi se spune despre ele că au luciu metalic. Alte tipuri de luciu sunt: gras, pământos, sidefos, sticlos şi adamantin (asemănător cu cel al diamantului).
LUMINESCENŢA- Când anumite minerale sunt expuse la radiaţii precum razele ultraviolete sau razele x, ele emit o lumină proprie specifică, bine definită. Aceasta este numită luminescenţă.
Fosforescenţaeste emisia cuntinuă de lumină de la un mineral, chiar şi după ce sursa de lumină a fost îndepărtată. În fişele de carcterizare va apărea pe ultimul rând ori luminescenţa, ori fosforescenţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Salut! aştept comentariile voastre referitoare la postare şi blog!