Obsidianul
Obsidianul este o rocă vulcanică, amorfă, sticloasă, fără a se putea distinge o structură granulară mineralelor.
Obsidianul se formează prin răcirea rapidă a lavei ieșite la suprafață, material care conține un procent maximal de 2 - 3 % apă. In cazul când conține o cantitate mare, iar pe lângă apă conține și gaze ca CO2, la o răcire rapidă se formează o rocă vulcanică poroasă numită piatra ponce. La o răcire mai lentă se formează o variantă de rocă neagră sticloasă cu luciu de smoală (germ. pechstein). Formarea rocilor amorfe sticloase, este posibilă prin concentrația ridicată de silicați, ca și prin vâscozitatea mare a lavei. Datorită răcirii rapide lava nu are timp să cristalizeze, din care cauză structura amorfă sticloasă, în cazul unei grosimi mai mari a stratului de lavă, se pot forma și texturi porfirice după caz cristale în masa rocii cu structură sticloasă. Roca poate în anumite condiție să se transforme în perioadele geologice, din forma amorfă într-o formă porfirică cristalină. Mineralul are un conținut ridicat de silicați, care ating concentrația de 70 %, peste acest procent roca va aparține familiei riolitului care sunt echivalente granitului. Mai rar obsidianul are procent mai scăzut de silicați în care se prezintă sub forme de trecere la trahite, andezite. Obsidianul era cunoscut deja de romani fiind adus din Etiopia.
Variante rare de obsidian sunt:
- Obsidianul-fulgi de zăpadă, care au în masa de obsidian sferolite cu un diametru de cca. 1 cm dispuse radial, care sunt compuse din punct de vedere mineralogic frecvent din feldspat sau cristobalit (o variantă de cuarț transformat la temperaturi mari)
Culoarea rocii depinde de natura impurităților, și de gradul lor de oxidare. Cu toate că rocile care au un conținut ridicat în silicați au o culoare deschisă ca de exemplu granitul, obsidianul este frecvent de o culoare închisă, de un verde-închis până la negru, mai rar roșcat. Această culoare închisă a rocii se datorează impurităților fine de hematit, magnetit. Prin eroziunea rocilor de la suprfață rămân fragmente (nugget) de obsidian numite în regiunea Alpilor lacrima apașilor. In rândul poporului circulă zvonul că în acel loc ar fi murit un indian apaș.
Cele mai importante locuri unde s-a descoperit obsidian sunt în Europa și Asia (Orientul apropiat):
- Lipari, Italia
- Hassan Dag, Turcia
- Ikizdere, Turcia
- Landmannalaugar Islanda;
- in apropiere de Erevan, Armenia
- Melos, Grecia,
- Monte Arci Sardinia
- Nemrut (Vulkan), Turcia
- Palmarola Italia
- Pantelleria (Italia)
- Tokaj, Ungaria și Slovacia
- Meißen, Sachsen Germania
In epoca de piatră obsidianul datorită colțurilor ascuțire, spărturii așchioase, și durității a fost folosit ca și cremenea la confecționarea uneltelor. El este supranumit și aurul negru al epocii de piatră. Locurile unde poate fi găsit în bazinul mediteranean erau cunoscute, roca de aici (identificată de geologi) fiind găsită la distanțe mari. In Asia Mică era folosit ca vase de obsidian sau în Roma antică obsidianul era șlefuit și folosit ca oglindă. După grosimea stratului hidratat de la suprafața rocii a ajutat experților la stabilirea vârstei de la data șlefuirii. La stabilirea originii locului unde a fost găită roca de mare ajutor au fost pentru identificarea rocii raportul impurităților. Astfel prin comerț a ajuns obsidianul la distanțe mari de locul de origine. Azi obsidianul este folosit pentru confecționarea obiectelor de artă, pietrelor semiprețioase sau în chirugia estetică. In Teotihuacán, Mexic obsidianul folosit ca confecționare unor statuete de zei, fiind folosit obsidian, negru, argintiu sau auriu, care numai la lumină au o culoare deschisă în umbră toate variantele sunt negre. In ocultism ca magia neagră (pseudoștiință) se crede că cel ce poartă la sine un obsidian este apărat față de pericole, infuențe negative sau prieteni falși.
Vă rog lăsaţi un comentariu!
RăspundețiȘtergere